ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1286/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 16 iunie 2005, reclamanta H.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Alba, anularea hotărârii nr. 718 din 11 martie 2005, emisă

de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a

prevederilor Legii nr. 189/2000, ca soție supraviețuitoare.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că, în perioada octombrie 1944 - 24 decembrie 1944, soțul său, în

prezent decedat, H.T., împreună cu alți cetățeni de naționalitate maghiară și

germană, au fost supuși la muncă forțată în detașamente de muncă la Roșiori de Vede.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 209 din 2

septembrie 2005, așa cum a fost rectificată prin încheierea din Camera de

consiliu de la 10 noiembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea

contestată și a obligat pârâta, să recunoască reclamantei, calitatea de

beneficiară a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.

189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1944 - 24 decembrie 1944.

Instanța a reținut că soluția se

impune, în raport cu dispozițiile art. 1 lit. d) din O.G. nr. 105/1999 și cu

declarațiile autentice ale martorilor H.M. și D.G., din care rezultă realitatea

susținerilor reclamantei privind obligarea soțului defunct al acesteia la muncă

forțată și caracterul abuziv al acestei măsuri.

Împotriva sentinței, în termen

legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Alba, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că

intimata nu este îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii în

calitate de soție supraviețuitoare, întrucât, în luna octombrie 1944, când

aceasta susține că soțul său a fost transportat în detașamente de muncă forțată

din motive etnice, potrivit dispozițiilor Decretului nr. 1627/1944, au fost

abrogate toate legile cu caracter discriminatoriu care vizau persecuții.

S-a mai arătat că

intimata-reclamantă nu a depus nici un înscris doveditor, din care să rezulte

că defunctul său soț a suferit persecuții etnice, acesta desfășurând muncă

obligatorie retribuită, și nu muncă forțată.

Recursul se va admite, în sensul și

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art.

129 alin. (5) teza I C. proc. civ., „Judecătorii au îndatorirea să stăruie,

prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea

adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a

legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”.

În acest scop, judecătorii sunt în

drept să pună în discuția părților, orice împrejurări care pot duce la

lămurirea pricinii și să ordone administrarea probelor pe care le consideră

necesare, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depășească obiectul cererii

deduse judecății.

În ceea ce privește cauza dedusă

judecății, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către

intimata-reclamantă nu au putut fi verificate suficient prin probele

administrate; înscrisurile depuse și declarația martorilor nefiind pe deplin

convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.

Potrivit art. 1 lit. d) din O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de dispozițiile acestei

ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, făcând parte din detașamente de muncă forțată.

Pentru a stabili cu certitudine

incidența prevederilor legale mai sus invocate și pentru a vedea, astfel, dacă

recurenta este îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii, în calitate

de soție supraviețuitoare, trebuia determinată fără echivoc existența

formațiunilor de muncă forțată în zona Roșiori de Vede, în perioada octombrie -

decembrie 1944 și împrejurarea că martorii, a căror declarație a fost

administrată în cauză, sunt ei înșiși beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000.

Prin urmare, pentru stabilirea

exactă a adevărului, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 313 teza I C. proc.

civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre

rejudecare, la aceeași instanță, pentru suplimentarea probatoriului, prin

obținerea de relații de la Arhivele Naționale, privind existența formațiunilor de muncă forțată în zona Roșiori de Vede, în perioada octombrie - decembrie

1944 și prin administrarea de dovezi din care să reiasă că martorii, a căror

declarație a fost depusă în cauză, sunt ei înșiși beneficiari ai prevederilor art.

1 lit. d) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Alba împotriva sentinței civile nr. 209 din 2

septembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 aprilie 2006.