ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1286/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 iunie 2005, reclamanta H.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Alba, anularea hotărârii nr. 718 din 11 martie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, ca soție supraviețuitoare. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în perioada octombrie 1944 - 24 decembrie 1944, soțul său, în prezent decedat, H.T., împreună cu alți cetățeni de naționalitate maghiară și germană, au fost supuși la muncă forțată în detașamente de muncă la Roșiori de Vede.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 209 din 2 septembrie 2005, așa cum a fost rectificată prin încheierea din Camera de consiliu de la 10 noiembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1944 - 24 decembrie 1944. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 1 lit. d) din O.G. nr. 105/1999 și cu declarațiile autentice ale martorilor H.M. și D.G., din care rezultă realitatea susținerilor reclamantei privind obligarea soțului defunct al acesteia la muncă forțată și caracterul abuziv al acestei măsuri.

Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Alba, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că intimata nu este îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii în calitate de soție supraviețuitoare, întrucât, în luna octombrie 1944, când aceasta susține că soțul său a fost transportat în detașamente de muncă forțată din motive etnice, potrivit dispozițiilor Decretului nr. 1627/1944, au fost abrogate toate legile cu caracter discriminatoriu care vizau persecuții. S-a mai arătat că intimata-reclamantă nu a depus nici un înscris doveditor, din care să rezulte că defunctul său soț a suferit persecuții etnice, acesta desfășurând muncă obligatorie retribuită, și nu muncă forțată.

Recursul se va admite, în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ., „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”. În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților, orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii și să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depășească obiectul cererii deduse judecății.

În ceea ce privește cauza dedusă judecății, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către intimata-reclamantă nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate; înscrisurile depuse și declarația martorilor nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu. Potrivit art. 1 lit. d) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, făcând parte din detașamente de muncă forțată.

Pentru a stabili cu certitudine incidența prevederilor legale mai sus invocate și pentru a vedea, astfel, dacă recurenta este îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii, în calitate de soție supraviețuitoare, trebuia determinată fără echivoc existența formațiunilor de muncă forțată în zona Roșiori de Vede, în perioada octombrie - decembrie 1944 și împrejurarea că martorii, a căror declarație a fost administrată în cauză, sunt ei înșiși beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000. Prin urmare, pentru stabilirea exactă a adevărului, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 313 teza I C. proc.

civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru suplimentarea probatoriului, prin obținerea de relații de la Arhivele Naționale, privind existența formațiunilor de muncă forțată în zona Roșiori de Vede, în perioada octombrie - decembrie 1944 și prin administrarea de dovezi din care să reiasă că martorii, a căror declarație a fost depusă în cauză, sunt ei înșiși beneficiari ai prevederilor art. 1 lit. d) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Alba împotriva sentinței civile nr. 209 din 2 septembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2006.