ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1477/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 3 noiembrie 2003, reclamantul S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Alba, anularea hotărârii nr. 494 din 24 septembrie

2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Motivându-și cererea, reclamantul a

arătat că, deși a depus dovezi privind faptul că în perioada 20 octombrie 1944 -

22 ianuarie 1945 a făcut parte din detașamente de muncă forțată, pârâta, prin comisia

de specialitate, i-a respins în mod nejustificat petiția privind acordarea

drepturilor compensatorii.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 425 din 1 decembrie

2003, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă

hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al

prevederilor Legii nr. 189/2000, modificată prin O.U.G. nr. 242/2000, aprobată

și modificată prin Legea nr. 367/2001, precum și să-i acorde drepturile

prevăzute de același act normativ, pentru perioada 20 octombrie 1944 - 22

ianuarie 1945.

Instanța a reținut că soluția se

impune în raport cu probele administrate și cu prevederile art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, modificată prin O.U.G. nr. 242/2000, aprobată și modificată

prin Legea nr. 367/2001.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Alba, susținând, în

esență, că reclamantul nu a dovedit cu documente oficiale, că a făcut parte din

detașamente de muncă obligatorie, declarațiile martorilor fiind insuficiente pentru

probarea acestei situații de fapt.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

1 lit. d) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de

dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6

martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, făcând parte din detașamente de

muncă forțată.

În speță, cu adresa nr. C.T.3107 din

5 decembrie 2003, emisă de U.M. 02405 și declarațiile autentice ale martorilor

K.L. și K.A., intimatul-reclamant a dovedit într-adevăr că a făcut parte

dintr-un asemenea detașament, respectiv 66 Căi ferate, acesta fiind o

modalitate de persecuție etnică în accepțiunea actului normativ în discuție.

De altfel, așa cum rezultă din actul

nou depus în recurs de către intimat, prin decizia de revizuire nr. 494 din 30

martie 2004, recurenta a recunoscut și acordat intimatului, drepturile

pretinse.

Apreciind că prima instanță a

stabilit o corectă stare de fapt în cauză și a aplicat corespunzător dispozițiile

legale incidente, Curtea constată că acesta a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică, motiv pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Alba împotriva sentinței civile nr. 425 din 17

decembrie 2003, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 martie 2005.