ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3704/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată, înregistrată

la Tribunalul Botoșani

, la data de 13 aprilie

2005, P.D., în calitate de reclamant și Partida Rromilor Social Democrată din

România, în calitate de intervenientă, au solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1634 din 25

februarie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să îi recunoască

reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

și completările ulterioare.

Tribunalul Botoșani, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 290 din 23

mai 2005, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de

Apel Suceava, în considerarea dispozițiilor art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare.

Judecând în fond pricina în

primă instanță, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 292 din 7 septembrie 2005, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea contestată și a stabilit că reclamantul este

beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944.

Judecând recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sus-menționatei hotărâri

judecătorești, pronunțată de curtea de apel, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 440

din 8 februarie 2006, a casat sentința civilă nr. 292 din 7 septembrie 2005 și

a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, în vederea suplimentării

probatoriului, prin orice mijloc de dovadă permis de lege, întrucât, pentru a

se stabili cu certitudine dacă intimatul se încadrează în prevederile O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, trebuia determinată, fără echivoc,

realitatea deportării în Transnistria și a existenței persecuțiilor suportate,

din motive etnice, în regim de ghetou.

În rejudecare, după casarea

cu trimitere, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a suplimentat probatoriul administrat cu declarațiile

martorilor D.E. și M.M., iar, prin sentința civilă nr. 137 din 24 mai 2006, a admis acțiunea reclamantului P.D., a anulat hotărârea nr. 1634 din 25 februarie 2005, emisă

de Casa Județeană de Pensii Botoșani și a stabilit că reclamantul beneficiază

de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944.

În motivarea sentinței

civile pronunțate, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele.

Potrivit art. 1 lit. a) din

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana,

cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie

1945, a

avut de suferit persecuții din

motive etnice”,

fiind „deportată

în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate”, iar, potrivit art. 4 alin.

(2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, „în lipsa actelor oficiale

dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori”.

A mai reținut curtea

de apel că, potrivit adresei nr. 1026 din 29 martie 2002 a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, pentru stabilirea calității

de persoană persecutată din motive etnice este necesar ca cel puțin unul dintre

martori să dovedească cu acte să s-a aflat în aceeași situație cu solicitantul.

În speță, s-a

reținut că din declarațiile martorilor audiați, M.M. și D.E., care au făcut

dovada că sunt beneficiari ai prevederilor O.G. nr. 105/1999, rezultă că

reclamantul, împreună cu familia sa, a fost deportat din motive etnice în

Transnistria (Bug), în perioada 1942 - 1945.

Curtea de apel a

mai reținut că, din probele administrate, rezultă că perioada deportării este 1

octombrie 1942 - 1 septembrie 1944.

Împotriva

sentinței civile nr. 137 din

24 mai 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii

Botoșani, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, în raport cu dispozițiile legale incidente ale

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale H.G. nr. 127/2002.

În esență, recurenta-pârâtă

susține că reclamantul P.D. nu a făcut dovada persecuțiilor etnice, prin

declarațiile unor persoane care să dovedească cu acte că s-au aflat în aceeași

situație, fiind deportate din motive etnice în Transnistria, că nu se regăsește

în arhivele Direcției Botoșani a Arhivelor Naționale, că în cazul persoanelor

care depun adeverințe eliberate de Agenția de Dezvoltare Comunitară I., poate

fi luată în considerare o perioadă a persecuției cuprinsă între 1 iulie 1942 -

1 iulie 1944 și că martorii D.E. și M.M., audiați de curtea de apel, cu ocazia

rejudecării cauzei în fond, nu pot face dovada persecuției etnice pe care au

suferit-o, întrucât la momentul deportării din 1942, aveau 4 ani, respectiv 6

ani, astfel că, datorită vârstei fragede, nu puteau cunoaște situația existentă

la acea dată.

Analizând cauza, prin prisma

motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii

Botoșani, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și

ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 1 lit. a) din

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „b

eneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana,

cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice”, fiind „deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din

străinătate”, iar, potrivit art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr.

127/2002, „în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face

prin declarație cu martori”.

Într-adevăr, din

înscrisul eliberat de Direcția Botoșani a Arhivelor Naționale rezultă că P.D.

nu se regăsește în fondurile de arhivă deținute de această instituție cu

privire la deportarea în Transnistria a rromilor din județele Botoșani și

Dorohoi.

Cum rezultă din

dispozițiile sus-citate, însă, „în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției

etnice se poate face prin declarație cu martori”, astfel că nu poate fi primită

susținerea recurentei, în sensul că inexistența unor evidențe în fondurile de

arhivă cu privire la solicitantul drepturilor compensatorii conduce la

neacordarea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999.

Astfel, Curtea

reține că instanța de rejudecare, analizând probatoriul administrat suplimentar

prin înscrisurile depuse la dosarul nr. 1887/39/2006 al Curții de Apel Suceava și

prin audierea martorilor D.E. și M.M., a realizat o corectă apreciere a

probelor, stabilind că, în raport cu noile depoziții, conforme cu art. 4 alin. (2)

din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002 și în acord cu cerințele cuprinse

în adresa nr. 1026 din 29 martie 2002 a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi

de Asigurări Sociale, reclamantul a făcut dovada faptului că are calitatea de

persoană deportată în sensul art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999.

Nu pot fi

primite criticile recurentei-pârâte referitoare la dovedirea de către martori a

calității de persoană refugiată și la vârsta pe care persoana care depune ca

martor trebuia să o aibă la momentul când s-au petrecut evenimentele relatate.

Astfel, Curtea

constată că martorii D.E. și M.M. au calitatea de beneficiari ai prevederilor

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, întrucât au fost

deportați în Transnistria, așa cum rezultă din hotărârea nr. 526 din 10 martie

2003, respectiv decizia nr. 0133 din 21 octombrie 2002, emise chiar de Casa

Județeană de Pensii Botoșani.

În ceea ce privește

vârsta martorilor D.E. și M.M., la momentul evenimentelor relatate, Curtea

reține că nu există nici un text de lege care să condiționeze instanța în

aprecierea declarațiilor martorilor.

În concluzie, curtea

de apel, în mod legal și întemeiat, realizând o corectă apreciere a

probatoriului administrat, a reținut că reclamantul se încadrează în ipoteza

reglementată de art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare.

Față de cele arătate, Curtea

constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 137 din 24 mai

2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2006.