ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3704/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Botoșani , la data de 13 aprilie 2005, P.D., în calitate de reclamant și Partida Rromilor Social Democrată din România, în calitate de intervenientă, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1634 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să îi recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 290 din 23 mai 2005, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Suceava, în considerarea dispozițiilor art. 7 alin. (4) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. Judecând în fond pricina în primă instanță, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 292 din 7 septembrie 2005, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea contestată și a stabilit că reclamantul este beneficiar al prevederilor O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944. Judecând recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sus-menționatei hotărâri judecătorești, pronunțată de curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 440 din 8 februarie 2006, a casat sentința civilă nr. 292 din 7 septembrie 2005 și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, în vederea suplimentării probatoriului, prin orice mijloc de dovadă permis de lege, întrucât, pentru a se stabili cu certitudine dacă intimatul se încadrează în prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, trebuia determinată, fără echivoc, realitatea deportării în Transnistria și a existenței persecuțiilor suportate, din motive etnice, în regim de ghetou.

În rejudecare, după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a suplimentat probatoriul administrat cu declarațiile martorilor D.E. și M.M., iar, prin sentința civilă nr. 137 din 24 mai 2006, a admis acțiunea reclamantului P.D., a anulat hotărârea nr. 1634 din 25 februarie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Botoșani și a stabilit că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944. În motivarea sentinței civile pronunțate, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele. Potrivit art. 1 lit. a) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice”, fiind „deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate”, iar, potrivit art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, „în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori”. A mai reținut curtea de apel că, potrivit adresei nr. 1026 din 29 martie 2002 a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, pentru stabilirea calității de persoană persecutată din motive etnice este necesar ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte să s-a aflat în aceeași situație cu solicitantul.

În speță, s-a reținut că din declarațiile martorilor audiați, M.M. și D.E., care au făcut dovada că sunt beneficiari ai prevederilor O.G. nr. 105/1999, rezultă că reclamantul, împreună cu familia sa, a fost deportat din motive etnice în Transnistria (Bug), în perioada 1942 - 1945. Curtea de apel a mai reținut că, din probele administrate, rezultă că perioada deportării este 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944. Împotriva sentinței civile nr. 137 din 24 mai 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în raport cu dispozițiile legale incidente ale O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale H.G. nr. 127/2002. În esență, recurenta-pârâtă susține că reclamantul P.D. nu a făcut dovada persecuțiilor etnice, prin declarațiile unor persoane care să dovedească cu acte că s-au aflat în aceeași situație, fiind deportate din motive etnice în Transnistria, că nu se regăsește în arhivele Direcției Botoșani a Arhivelor Naționale, că în cazul persoanelor care depun adeverințe eliberate de Agenția de Dezvoltare Comunitară I., poate fi luată în considerare o perioadă a persecuției cuprinsă între 1 iulie 1942 - 1 iulie 1944 și că martorii D.E. și M.M., audiați de curtea de apel, cu ocazia rejudecării cauzei în fond, nu pot face dovada persecuției etnice pe care au suferit-o, întrucât la momentul deportării din 1942, aveau 4 ani, respectiv 6 ani, astfel că, datorită vârstei fragede, nu puteau cunoaște situația existentă la acea dată.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Botoșani, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „b eneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice”, fiind „deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate”, iar, potrivit art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, „în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori”. Într-adevăr, din înscrisul eliberat de Direcția Botoșani a Arhivelor Naționale rezultă că P.D. nu se regăsește în fondurile de arhivă deținute de această instituție cu privire la deportarea în Transnistria a rromilor din județele Botoșani și Dorohoi. Cum rezultă din dispozițiile sus-citate, însă, „în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori”, astfel că nu poate fi primită susținerea recurentei, în sensul că inexistența unor evidențe în fondurile de arhivă cu privire la solicitantul drepturilor compensatorii conduce la neacordarea calității de beneficiar al prevederilor O.G.

nr. 105/1999. Astfel, Curtea reține că instanța de rejudecare, analizând probatoriul administrat suplimentar prin înscrisurile depuse la dosarul nr. 1887/39/2006 al Curții de Apel Suceava și prin audierea martorilor D.E. și M.M., a realizat o corectă apreciere a probelor, stabilind că, în raport cu noile depoziții, conforme cu art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002 și în acord cu cerințele cuprinse în adresa nr. 1026 din 29 martie 2002 a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, reclamantul a făcut dovada faptului că are calitatea de persoană deportată în sensul art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999. Nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte referitoare la dovedirea de către martori a calității de persoană refugiată și la vârsta pe care persoana care depune ca martor trebuia să o aibă la momentul când s-au petrecut evenimentele relatate.

Astfel, Curtea constată că martorii D.E. și M.M. au calitatea de beneficiari ai prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, întrucât au fost deportați în Transnistria, așa cum rezultă din hotărârea nr. 526 din 10 martie 2003, respectiv decizia nr. 0133 din 21 octombrie 2002, emise chiar de Casa Județeană de Pensii Botoșani. În ceea ce privește vârsta martorilor D.E. și M.M., la momentul evenimentelor relatate, Curtea reține că nu există nici un text de lege care să condiționeze instanța în aprecierea declarațiilor martorilor. În concluzie, curtea de apel, în mod legal și întemeiat, realizând o corectă apreciere a probatoriului administrat, a reținut că reclamantul se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. a) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 137 din 24 mai 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2006.