ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3931/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul Botoșani, la data de 13 aprilie 2005, reclamantul C.G. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea

hotărârii nr. 1651 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea

calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu motivarea că în perioada

cuprinsă între primăvara anului 1942 și toamna anului 1944, a fost deportat de

către regimul Antonescu, împreună cu familia, într-un lagăr din Transnistria.

În cauză a formulat cerere

de intervenție, în interesul reclamantului, Partida Rromilor Social Democrată

din România.

Tribunalul Botoșani, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 330 din 24

mai 2005, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de

Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, invocând

dispozițiile art. 3 pct. 2, art. 158 și art. 159 C. proc. civ.

Primind cauza spre

competentă soluționare, Curtea de Apel Suceava, prin sentința civilă nr. 294

din 7 septembrie 2005, a admis acțiunea și cererea de intervenție formulată în

cauză, a anulat hotărârea emisă de pârâtă și a recunoscut reclamantului,

beneficiul drepturilor solicitate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că declarațiile autentificate depuse în probațiune

fac dovada că reclamantul, împreună cu familia sa, a fost deportat din motive

etnice, în lagărele din Transnistria, împrejurare ce constituie, de altfel, un

fapt istoric de notorietate.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani.

Analizând recursul pârâtei,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, prin decizia nr. 443 din 8 februarie 2006, a dispus casarea sentinței

atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea

suplimentării probatoriilor, apreciind că declarațiile autentificate, depuse în

dosar, nu sunt concludente în stabilirea situației de fapt.

Conformându-se deciziei de

casare, Curtea de Apel Suceava a încuviințat audierea în cauză a martorilor

M.M. și D.E. și a dispus, în baza întregului materialului probator administrat,

admiterea acțiunii reclamantului C.G., precum și a cererii de intervenție

formulată în interesul acestuia de Partida Rromilor Social Democrată și, pe

cale de consecință, a anulat hotărârea emisă de pârâtă și i-a recunoscut

reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada

octombrie 1942 - septembrie 1944.

Împotriva acestei sentințe a

declarat, din nou, recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, susținând,

în esență, lipsa de concludență a probelor administrate în cauză, în condițiile

în care intimatul-reclamant nu și-a dovedit susținerile cu înscrisuri oficiale

și nici martorii propuși de el nu au dovedit, cu acte emise de organele

competente, că s-au aflat în aceeași situație cu intimatul.

S-a invocat în acest sens

existența mai multor acte normative emise de Ministerul Muncii, Protecției

Sociale și Familiei, precum și adresele nr. 1821 din 6 septembrie 2001 și nr.

1026 din 29 aprilie 2002 ale Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de

Asigurări Sociale.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins.

Potrivit art. 1 lit. a) din

Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana,

cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu

începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții din motive etnice, fiind deportată.

Dovada încadrării în

situația prevăzută de lege se face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu

acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin

declarații de martori.

În cauză, din declarațiile

martorilor S.P., I.P., M.M. și D.E., ultimii audiați în instanță și beneficiari

ai Legii nr. 189/2000, conform hotărârilor depuse la dosar, rezultă că

intimatul-reclamant a fost deportat, împreună cu familia, în lagărele din

Transnistria, situație în care s-au aflat numeroși rromi, inclusiv cei trei

martori.

Curtea va respinge apărarea

recurentei privind interpretarea dată dispozițiilor Legii nr. 189/2000, prin

adresele Casei Naționale de Pensii menționate mai sus, întrucât cele două acte

administrative nu au fost depuse la dosarul cauzei, iar prin natura lor juridică

nu pot avea drept consecință, modificarea sau completarea legii în baza căreia

au fost emise. Nu pot fi reținute în beneficiul recurentei nici dispozițiile

actelor normative emise de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei,

întrucât nu se face nici o mențiune privind conținutul sau numărul acestora.

Față de considerentele

expuse și constatând că, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., nu

există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de

fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 133 din 24

mai 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2006.