ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 365/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul B.M. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Botoșani, solicitând instanței ca, în

contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 1637 din 25

februarie 2005 și să constate că este beneficiarul drepturilor recunoscute de

Legea nr. 189/2000, pentru perioada cât a fost deportat, împreună cu familia,

în Transnistria, începând cu primăvara anului 1942 și până în toamna anului

1944.

În cauză, a formulat cerere de

intervenție în interesul reclamantului, Partida Rromilor Social Democrată din

România.

În motivarea cererii, reclamantul și

intervenienta au arătat că reclamantul a fost deportat, împreună cu familia, în

perioada 1942 - 1944 și că, deși a depus toate demersurile, Direcția Arhivelor

Naționale a comunicat faptul că reclamantul nu se găsește în lista persoanelor

refugiate sau deportate în raionul Transnistria, ceea ce a determinat ca

dovedirea situației de persoană deportată să o facă cu declarații autentificate

din partea unor martori care s-au aflat în aceeași situație.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 283 din 7

septembrie 2005, a admis acțiunea reclamantului, dispunând anularea hotărârii

nr. 1637 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă și stabilind că acesta

beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe perioada

septembrie 1942 - septembrie 1944, care se vor calcula începând cu data

formulării cererii, respectiv 6 octombrie 2004.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că declarațiile autentificate, depuse la dosar, fac dovada

că reclamantul a fost obligat să-și schimbe domiciliul, din România, în

Transnistria, din motive etnice, fapt istoric de largă notorietate.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de

Pensii Botoșani care a susținut că dovada calității de persoană refugiată sau

deportată se face conform dispozițiilor art. 4 din H.G. nr. 127/2002. În lipsa

actelor oficiale prevăzute în acest act normativ, dovada persecuției etnice se

poate face prin declarații cu martori.

Pe de altă parte, potrivit adresei

nr. 1026 din 29 martie 2002, emisă de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi

de Asigurări Sociale și comunicată în teritoriu, în scopul evitării

eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice,

este necesar ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte, că s-a

aflat în aceeași situație cu solicitantul.

Recurenta a mai susținut că

reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană deportată, nici în raport

cu dispozițiile pct. 3 din adresa nr. 2375 din 19 iulie 2002 care, în cazul

rromilor, prevăd prezentarea unor adeverințe eliberate de A.D.C. I., adeverințe

în funcție de care se stabilește perioada de persecuție etnică.

Recursul este fondat, urmând a fi

admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 1 lit. a) din Legea

nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean

român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Dovada încadrării în situațiile

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr.

127/2000, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa

actelor oficiale, prin declarație cu martori.

În același sens, dispozițiile art. 1

pct. 1 din Legea nr. 319/2002, prevăd că:

„Dovedirea situațiilor prevăzute la

art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la

cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este

posibil, prin orice mijloc de probă prevăzute de lege”.

În cauză însă, Direcția Arhivelor

Naționale Basarabia a comunicat petentului, că nu a fost găsit în lista

persoanelor refugiate sau deportate în raionul Transnistria, comuna Varvaroka,

deținută în evidențele acestei instituții.

Pe de altă parte, proba cu martori

admisă în speță, nu este concludentă, de vreme ce martorii P.E. și Z.C. declară

că îl cunosc bine pe reclamant, știu că acesta a fost deportat în raionul

Transnistria - U.R.S.S., deoarece și ei au fost deportați în aceeași perioadă,

nedepunând, însă, nici o dovadă în acest sens (acte oficiale, începuturi de

dovadă scrisă etc.).

Or, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate

cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a

legii, la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Cum în speță materialul probator administrat este

insuficient, pentru a conduce la concluzia unei împrejurări de fapt deplin

stabilite, se impune completarea probatoriului, întrucât numai declarațiile

martorilor nu sunt de natură să facă dovada civilă a persecuției etnice,

respectiv a deportării reclamantului și nici să poată fi stabilită perioada

exactă a pretinsei deportări.

De aceea, este necesar ca pe lângă

alte probe pe care instanța le consideră utile dezlegării pricinii, reclamantul

să depună la dosar, acte de stare civilă și să fie audiați martori, cu privire

la susținerile reclamantului, că a fost deportat, împreună cu familia, în

Transnistria, cât și perioada deportării.

De asemenea, în ceea ce privește

declarațiile martorilor, urmează a se verifica concordanța acestora cu actele

din lucrarea „Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria” vol. I și

II, Editura Enciclopedică București 2004, culegere alcătuită de V.A., în ceea

ce privește datele deportării din județul de domiciliu al reclamantei.

Față de cele ce preced, recursul va

fi admis, se va casa sentința atacată, iar cauza va fi trimisă, spre

rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 283 din 7 septembrie

2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 februarie 2006.