ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 52/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 15

aprilie 2005, reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1537 din 25 februarie 2005

și să se constate că este beneficiara drepturilor recunoscute de Legea nr.

189/2000, pentru perioada cât a fost deportată împreună cu familia, în

Transnistria, începând cu primăvara anului 1942 și până în toamna anului 1944.

În cauză, a formulat cerere de

intervenție în interesul reclamantei, Partida Rromilor Social - Democrată din

România.

În motivarea acțiunii, cât și a

cererii de intervenție s-a arătat că, deși s-au depus toate demersurile,

Direcția Arhivelor Naționale a comunicat că reclamanta nu se regăsește în lista

persoanelor refugiate sau deportate în raionul Transnistria, ceea ce a

determinat ca dovedirea situației de persoană deportată să se facă numai cu

declarațiile unor martori care s-au aflat în aceeași situație.

Tribunalul Botoșani, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 297 din 23

mai 2005, a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel

Suceava.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 280 din 7

septembrie 2005, a admis acțiunea, precum și cererea de intervenție, a anulat

hotărârea contestată și a stabilit că reclamanta este beneficiară a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1942 - septembrie

1944, care se vor acorda începând cu data formulării cererii.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că declarațiile autentificate depuse la dosar fac dovada că

reclamanta a fost obligată să își schime domiciliul din România, în

Transnistria, din motive etnice, împreună cu familia.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, susținând că declarațiile

martorilor, aflate la dosarul cauzei, nu sunt pertinente, întrucât nici unul

dintre aceștia nu și-a probat afirmațiile cu un act oficial din care să rezulte

situația deportării în Transnistria, în perioada menționată.

Recursul este întemeiat.

În conformitate cu prevederile art.

314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra

fondului pricinii, în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai

în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt ce au fost deplin

stabilite.

Art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 prevede că în cazul admiterii recursului, instanța de recurs, casând

sentința, rejudecă litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu

trimitere.

În speță, materialul probator

administrat este insuficient pentru a conduce la concluzia unei împrejurări de

fapt deplin stabilite.

Astfel, se impune completarea

probatoriului, întrucât declarațiile martorilor B.A. și A.B. nu sunt de natură

să facă dovada certă a persecuției etnice, respectiv a deportării reclamantei

și nici să poată fi stabilită perioada exactă a pretinsei deportări.

De aceea, este necesar ca reclamanta

să depună la dosar, acte de stare civilă (certificatul de naștere și dacă este

cazul, certificat de căsătorie) și să fie audiați martori cu privire la

susținerile reclamantei că a fost deportată, împreună cu familia, în

Transnistria, cât și perioada deportării.

Față de cele ce preced, recursul va

fi admis, se va casa sentința atacată, iar cauza va fi trimisă, spre

rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței nr. 280 din 7 septembrie 2005

a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 ianuarie 2006.