ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 57/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 aprilie 2005, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1646 din 25 februarie 2005 și să se constate că este beneficiară a drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada cât a fost deportată, împreună cu familia, în Transnistria, începând cu primăvara anului 1942 și până în toamna anului 1944. În cauză, a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, Partida Rromilor Social - Democrată din România.

În motivarea acțiunii și a cererii de intervenție, s-a arătat că, deși s-au depus toate demersurile, Direcția Arhivelor Naționale a comunicat că reclamanta nu se regăsește în lista persoanelor refugiate sau deportate în raionul Transnistria, ceea ce a determinat ca dovedirea situației de persoană deportată să se facă cu declarațiile autentificate ale unor martori care s-au aflat în aceeași situație. Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 322 din 24 mai 2005, a declinat competența de soluționare a cauzei, la Curtea de Apel Suceava.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 313 din 7 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a stabilit că reclamanta este beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada septembrie 1942 - septembrie 1944. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că declarațiile autentificate depuse la dosar fac dovada că reclamanta a fost obligată să își schimbe domiciliul din România, în Transnistria, din motive etnice, împreună cu familia. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, susținând că declarațiile martorilor, aflate la dosarul cauzei, nu sunt pertinente, întrucât nici unul dintre aceștia nu și-a probat afirmațiile cu un act oficial din care să rezulte situația deportării în Transnistria, în perioada menționată.

Recursul este întemeiat. În conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii, în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. Art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevede că în cazul admiterii recursului, instanța de recurs, casând sentința, rejudecă litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere. În speță, materialul probator administrat este insuficient pentru a conduce la concluzia unei împrejurări de fapt deplin stabilite. Astfel, se impune completarea probatoriului, întrucât declarațiile martorilor R.M.

și B.I. nu sunt de natură să facă dovada certă a persecuției etnice, respectiv a deportării reclamantei și nici să poată fi stabilită perioada exactă a pretinsei deportări. De aceea, este necesar ca reclamanta să depună la dosar, acte de stare civilă (certificatul de naștere și dacă este cazul, certificat de căsătorie) și să fie audiați martori cu privire la susținerile reclamantei că a fost deportată, împreună cu familia, în Transnistria, cât și perioada deportării. Față de cele ce preced, recursul va fi admis, se va casa sentința atacată, iar cauza va fi trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței nr. 313 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2006.