ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3964/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Botoșani, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2641

din 15 aprilie 2005, reclamanta L.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 1540

din 25 februarie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Botoșani și, în

consecință, recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1942 - septembrie 1944.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în perioada menționată în petitul acțiunii, a fost

deportată, împreună cu familia în Transnistria, după care a revenit în România.

În cauză, a formulat cerere

de intervenție în interesul reclamantei, Partida Rromilor Social Democrată din

România.

Tribunalul Botoșani, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, și-a declinat competența de

soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 306

din 7 septembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea și cererea de intervenție accesorie,

a dispus anularea hotărârii nr. 1540 din 25 februarie 2005, emisă de pârâta

Casa Județeană de Pensii Botoșani, prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000,

stabilind că reclamanta este beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 1 martie 1942 - 1 septembrie 1944, drepturi ce urmează a fi

acordate începând cu data de 1 aprilie 2005.

Recursul declarat împotriva

acestei hotărâri de către pârâtă a fost admis de către Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin decizia nr. 336 din 1 februarie 2006, cu trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe, motivat de faptul că declarația

autentificată aflată la dosar nu este suficientă pentru dovedirea stării de

fapt reclamate și nu este însoțită de nici un act doveditor conform căruia

persoanele care au dat declarația, beneficiază de drepturile conferite de

prevederile Legii nr. 189/2000.

Conformându-se îndrumărilor

instanței de control judiciar, în fond, după casare, Curtea de Apel Suceava a

încuviințat proba testimonială solicitată de reclamantă, precum și proba cu

înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 111

din 10 mai 2006, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

Curții de Apel Suceava, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta L.E. și

cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Partida Rromilor

Social Democrată din România.

A dispus anularea hotărârii nr.

1540 din 25 februarie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Botoșani.

A stabilit în favoarea

reclamantei L.E., calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru

perioada septembrie 1942 - septembrie 1944.

Pentru a hotărî astfel,

această instanță a reținut că din probatoriul administrat în cauză (respectiv

declarațiile martorilor M.M. și D.E.), rezultă fără echivoc faptul că

reclamanta, împreună cu familia, a fost deportată în Transnistria, în perioada

1942 - septembrie 1944.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Botoșani, criticând, în esență,

hotărârea instanței de fond, ca nelegală și netemeinică, pe motiv că din actul

eliberat de Direcția Arhivelor Naționale rezultă că reclamanta nu a fost

regăsită pe lista persoanelor deportate în Transnistria.

A enunțat tipurile de

înscrisuri care puteau fi prezentate, așa cum a fost reglementat prin mai multe

acte normative emise de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cum ar fi acte

eliberate de Crucea Roșie Internațională, livrete militare, acte eliberate de

lagărele de concentrare, adeverință eliberată de Arhivele Naționale Române, în

lipsa cărora acțiunea reclamantei nu putea fi admisă.

Cu privire la proba

testimonială, a arătat că putea fi avută în vedere, doar în măsura în care

aceștia dovedeau cu acte că au fost în aceeași situație, ceea ce în speță nu

s-a probat.

Recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1

lit. a) din O.G. nr. 105/1999, pentru modificarea Decretului - lege nr. 118/1999

privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate, din motive politice,

de dictatura instaurată, cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor

deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, beneficiază de

dispozițiile legii, orice persoană cetățean român care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, ca urmare a deportării; iar potrivit art. 1 din

H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999

se poate face în lipsa actelor oficiale prin orice mijloc de probă prevăzut de

lege.

Din probatoriul administrat

în cauză, în special din declarațiile martorilor M.M. și D.E., beneficiari la

rândul lor ai drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, conform deciziei nr.

0133 din 21 octombrie 2002 și, respectiv, a hotărârii nr. 526 din 10 martie

2003, emise de pârâtă, rezultă fără echivoc faptul că reclamanta (împreună cu

familia și martorii audiați), a fost deportată în Transnistria (Bug), în

perioada septembrie 1942 - septembrie 1944, fiind, astfel, persecutată pe

motive etnice, fapt istoric notoriu.

Față de cele învederate, cum

acțiunea de față apare ca fiind întemeiată, în cauză fiind incidente

dispozițiile art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999, pentru modificarea și

completarea Decretului - lege nr. 118/1999, cu modificările ulterioare,

instanța urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 111 din 20

mai 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2006.