ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2319/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1691/CA/2004 pronunțată

de Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, în

dosarul nr. 6665/2003, au fost respins excepțiile lipsei calității procesuale

active a reclamantei SC P. SA București, a lipsei calității procesuale pasive

invocate de pârâtele SC P.T. SRL, SC S. SRL, SC T. SA și a inadmisibilității

acțiunii și s-a respins acțiunea comercială formulată de reclamanta SC P. SA

împotriva pârâtelor SC S. SA Călan, SC P.T. SRL Brașov, SC S. SRL, SC T. SA, SC

F.T. SRL și D.G.F.P. Hunedoara pentru constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâte cu privire la bateriile

de coxificare nr. 3 și 4 proprietatea pârâtei SC S. SA Călan.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

apel reclamanta solicitând desființarea acesteia și rejudecarea pe fond sau, în

subsidiar, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii în totalitate.

Prin decizia civilă nr. 77/ A din 6

aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și

contencios administrativ, s-a respins, ca nefondat, apelul, iar reclamanta a

fost obligată la cheltuieli de judecată către pârâți.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut în privința citării SC S. SA că aceasta s-a făcut cu

respectarea dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., deoarece prin sentința nr. 583/2004

pronunțată de Tribunalul Hunedoara a fost deschisă procedura prevăzută de Legea

nr. 64/1995, republicată, fără a se ridica dreptul de administrare al

debitoarei, A.V.A.S. București nefiind administrator, ci doar autorizată să

valorifice patrimoniul debitoarei în vederea recuperării creanței sale.

Frauda la lege și prețul derizoriu

nu au putut fi reținute întrucât contractele de vânzare-cumpărare au fost

încheiate în cadrul unei proceduri de executare silită prevăzută de O.G. nr. 61/2002

cu acordul organului de executare și potrivit înțelegerii părților pe baza unui

raport de evaluare, cu respectarea dispozițiilor art. 94 alin. (1) și (2) lit.

a) și art. 95 alin. (1) din O.G. nr. 61/2002.

Cât privește pretinsa încălcare a

dispozițiilor art. 16 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 137/2002 și art. 44 alin.

(2) lit. c) din O.G. nr. 61/2002 s-a reținut, ca nefondată, deoarece procedura

de administrare specială s-a instituit la SC S. SA prin ordinul nr. 32 din 2

iulie 2002, iar Legea nr. 137/2002 prevedea în forma în care era în vigoare la

data încheierii contractelor la art. 16 alin. (1

2

) că suspendarea

acțiunilor judiciare și extrajudiciare nu poate depăși 6 luni de la data

instituirii supravegherii financiare, iar administratorul special a acordat

avizul valorificării activelor conform adresei nr. 8002 din 23 februarie 2004

datorită imposibilității asigurării pazei.

S-a reținut ca nefondată și critica

privind încălcarea dispozițiilor art. 62 alin. (2) din Cap. V al Titlului VI

din Legea nr. 99/1999, întrucât la data valorificării bunurilor creanța era

certă și exigibilă.

Nici lipsa acordului și înștiințării

reclamantei cu privire la vânzare nu s-a reținut ca fiind de natură să atragă

nulitatea absolută pe motiv că SC S. SA nu avea obligația legală de a

încunoștiința creditorul, așa cum a reținut instanța de fond în urma

înștiințării creditorilor de către organul de executare în baza art. 120 din O.G.

nr. 61/2002, de a participa la distribuirea prețului.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs reclamanta invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 7, 8,

9 și 10 C. proc. civ., susținând că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și

de drept cu privire la nulitatea actelor de înstrăinare ci doar o enunțare

generică potrivit căreia debitoarea nu avea obligația legală de a o înștiința

pe creditoare despre faptul că vinde bunurile asupra cărora recurenta pusese

sechestru, fără a răspunde la criticile aduse hotărârii instanței de fond sub aspectele

fraudei la lege și a lipsei caracterului exigibil al creanței, aplicând greșit

dispozițiile art. 97, 118 și 120 din O.G. nr. 61/2002 și art. 9 și 28 din Legea

nr. 99/1999.

De asemenea, deși se pornește de la

premisa corectă că vânzarea celor două active s-a realizat în procedura de

executare silită a creanțelor bugetare prevăzută de O.G. nr. 61/2002, soluția

se întemeiază pe ideea principial greșită că, din moment ce autoritatea

fiscală, parte în proces, a realizat executarea într-una din formele prevăzute

de lege [(precum înțelegerea părților, prevăzută de art. 94 alin. (2) lit. a)

din O.G. nr. 61/2002)], actele de înstrăinare sunt valabile și nu pot fi

cenzurate ori, ceea ce avea de rezolvat instanța de apel era să verifice

legalitatea hotărârii instanței de fond din punct de vedere al alegerii

modalității de executare prin încălcarea vădită a reglementărilor în domeniu.

Astfel, potrivit art. 94 alin. (1)

din O.G. nr. 61/2002, republicată, valorificarea bunurilor debitoarei trebuia

să se facă într-un asemenea mod încât să se obțină rezultate cât mai

avantajoase, eficiente, adică un preț cât mai mare, ori părțile de conivență au

procedat la vânzare la un preț de circa 5 ori mai mic decât oferta de 30

miliarde lei făcută pentru aceleași active în iulie 2002, iar bunurile nu sunt

prin natura lor perisabile, nesocotindu-se astfel, dispozițiile art. 94 alin.

(1) și art. 96 din O.G. nr. 61/2002.

Totodată, conform art. 95 alin. (2)

din O.G. nr. 61/2002 prețul propus de cumpărător nu poate fi mai mic decât

prețul de evaluare.

Referitor la motivele de nulitate ce

decurg din încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 15 alin. (2) lit. c) din O.G.

nr. 61/2002 a arătat că SC S. SA avea în luna august 2003, când s-au încheiat

contractele a căror anulare s-a cerut, calitatea de societate comercială aflată

în administrare specială în perioada de privatizare în sensul art. 16 alin. (1)

din Legea nr. 137/2000, încât îi erau aplicabile acele dispoziții legale ce

privesc condițiile speciale în care se puteau încheia acte juridice,

dispozițiile art. 16 alin. (1

2

) din lege nefiind incident în speță,

data ieșirii societății de sub supravegherea financiară nefiind aceeași cu data

ieșirii de sub administrare specială, ce încetează în condițiile art. 16 alin.

(6) din lege.

Interdicția de înstrăinare subzistă

fără excepție în toate situațiile, adresa nr. 8002/2004, citată în hotărâre,

neputând decât să confirme încălcarea dispozițiilor art. 94 alin. (1), art. 95

– art. 96 și art. 44 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 61/2002 și art. 17 alin.

(5) lit. c) din Legea nr. 137/2002.

Printr-o altă critică a arătat că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare și asupra

unor dovezi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii în sensul de a

reține frauda la lege și prețul derizoriu, respectiv proba cu expertiză tehnică

și adresele nr. 260/19 iulie 2002 a SC F. SRL, nr. 8002/1853 din 19 iulie 2002

a SC S. SA de înaintare a ofertei către D.G.F.P. Hunedoara și a răspunsului la

întrebarea nr. 6 din interogatoriu, Studiul de evaluare și posibilități de

valorificare a activelor ofertate Bateriei nr. 3 și Bateriei nr. 4, Proiect nr.

65299/2002, Procesul verbal de sechestru nr. 8002/542 din 27 februarie 2002,

Situația exporturilor pe anul 2003 întocmită de C.R.P.C, contractul de

vânzare-cumpărare nr. 146 din 11 martie 2004 încheiat de SC A.M. SRL.

Recursul este nefondat.

Sistematizând motivele pe cele 4

temeiuri ale art. 304 C. proc. civ., se constată cu privire la motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că hotărârea judecătorească

este pronunțată cu respectarea art. 261 pct. 5 C. proc. civ., reținându-se

motivat că lipsa acordului și a înștiințării reclamantei de către creditor cu

privire la vânzare, nu sunt de natură a atrage nulitatea acesteia față de

dispozițiile art. 120 din O.G. 61/2002, recurenta fiind în măsură să participe

la distribuirea prețului pe baza înștiințării de către organul de executare

bugetar, conform adresei nr. 16270/2003, aflată la dosarul cauzei.

Cu privire la a doua teză a art. 304

pct. 7 C. proc. civ., raportat la existența unor considerente străine de natura

pricinii în legătură cu motivele de nulitate absolută, respectiv frauda la lege

și prețul fictiv, recurenta nu a dezvoltat în ce constau acestea, instanța

reținând toate împrejurările de fapt și de drept care au legătură cu cauza așa

cum se va analiza ulterior în cadrul motivului de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Privitor la motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu a indicat

ce act juridic dedus judecății a fost greșit interpretat pentru a se putea reține

incidența acestui text de lege în cauză.

Privitor la motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a invocat atât lipsa temeiului

legal cât și încălcarea și aplicarea greșită a legii, ori raportat la motivele

de nulitate invocate pe fond privind frauda la lege și prețul fictiv, hotărârea

a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 61/2002 privind colectarea

creanțelor bugetare, concluzionându-se că actele juridice a căror nulitate s-a

solicitat a se constata au fost încheiate cu respectarea acestui act normativ

cât și ale legilor nr. 99/1999 și 137/2002, procedura de executare silită

nefiind atacată conform acestor dispoziții legale.

Pe de altă parte, rezultă din cauză

că la 19 iulie 2002 s-a instituit procedura de administrare specială în

perioada de privatizare la SC S. SA Călan conform Legii nr. 137/2002,

administratorul special fiind competent să ia toate măsurile de administrare și

gestionare a societății sens în care a și procedat solicitând prin adresele nr.

8002 din 23 februarie 2004 și 4237 din 26 februarie 2004 valorificarea

bunurilor sechestrate anterior apariției Legii nr. 137/2002, vânzarea având loc

după expirarea termenului legal de la data declanșării supravegherii financiare

instituită odată cu procedura administrării speciale, perioadă în care orice

acțiune judiciară și extrajudiciară pornită împotriva societății era suspendată

potrivit art. 16 alin. (1

1

) și (1

2

) din Legea nr. 137/2002,

modificată, încât nu este corectă nici susținerea că nu era exigibilă creanța

statului.

Totodată, trebuie precizat că la

data vânzărilor societatea debitoare nu se afla în procedura de reorganizare și

faliment, aceasta fiind suspendată în baza art. 129 din Legea nr. 64/1995,

republicată, prin Încheierea judecătorului sindic din 20 ianuarie 2000 și fiind

redeschisă abia la 4 martie 2004, prin sentința nr. 583/CA/2004.

Contractele de vânzare-cumpărare au

fost încheiate deci ca urmare a acordului dat de organul de executare la

solicitarea administratorului special pe baza acordului părților, iar recurenta

a fost înștiințată conform adresei nr. 16270/2003, așa cum s-a arătat deja,

încât nu poate invoca vreo vătămare din acest punct de vedere, atât timp cât

recurenta și-a înscris sechestrul în arhiva electronică de garanții mobiliare

în septembrie 2003, după vânzare.

Prețul derizoriu nu există, așa cum

legal a reținut și instanța de apel atât timp cât are la bază un raport oficial

de evaluare întocmit de I. care a avut în vedere situația de fapt existentă la

data evaluării care a avut loc la peste un an de la data pretinsei oferte de

preț indicată în motivele de recurs, iar distribuirea prețului s-a făcut cu

respectarea ordinii legale, creditorul care a încasat prețul având întâietate

față de caracterul creanței.

Concluzionând, vânzările au avut loc

în urma unei executări silite bugetare, în afara perioadei de suspendare legală

a oricăror astfel de executări, prevăzută de Legea nr. 137/2002, cu respectarea

modalităților legale de vânzare, niciunul din textele de lege invocate în

motivele de recurs nefiind încălcate sau greșit aplicate de către instanța de

apel.

S-a mai susținut prin ultimul motiv

de recurs, nepronunțarea instanței asupra probei cu expertiză care însă nu a

fost administrată, iar restul probelor cu acte nu sunt de natură să conducă la

schimbarea soluției față de argumentele deja evocate.

Față de cele arătate recursul va fi

respins conform art. 312 C. proc. civ.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată în recurs fiind

în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC P. SA București împotriva deciziei nr. 77 din 6 aprilie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de

6.855 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC T. SA

Brașov.

Irevocabilă

.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 iunie 2006.