ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1011/2011

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul A.C.R. a

chemat în judecată M.T.I., solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta

să dispună suspendarea Ordinului nr. 1019 emis de M.T.I., până la soluționarea

cauzei în fond.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 1926 din 27 aprilie 2010, a respins excepția lipsei calității

procesuale a M.T.I. și, pe fondul pricinii, a dispus respingerea acesteia ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul A.C.R., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Soluționând recursul,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, prin decizia 4330 din 14 octombrie 2010, a dispus respingerea acestuia ca tardiv formulat, reținând că acesta nu a fost declarat în

termenul imperativ prevăzut de art. 14 alin .(4) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Nemulțumit de această

hotărâre, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, recurentul reclamant A.C.R. a formulat

contestație în anulare, susținând că în cauză operează principiul de drept

„error comunis facit jus”, întrucât recurenta nu a făcut decât să se conformeze

dispozitivului sentinței recurate, declarând recursul în termenul stipulat în

acea hotărâre.

Contestația în

anulare este nefondată.

Potrivit legii,

contestația în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în

cazurile limitativ prevăzute de art. 317 C. proc. civ. (lipsă de procedură și

necompetența instanței) și art. 318 din același cod (când dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale și omiterea din eroare de a cerceta vreunul

din motivele de casare).

Ea tinde la

retractarea unei hotărâri irevocabile, nu pentru că judecata nu a fost bine

făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu

anumite forme procedurale.

Față de petitul

cererii, critica formulată de contestatoare nu poate fi inclusă în prima

ipoteză a art. 318 C. proc. civ., referitoare la greșeli materiale care au

determinat pronunțarea unei soluții eronate.

Dar, stabilind că o

hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă este rezultatul unei greșeli

materiale, norma procedurală se referă la erori materiale evidente în legătură

cu aspecte formale ale judecății recursului, cum ar fi respingerea unui recurs

ca tardiv sau ca insuficient timbrat, dacă la dosar se găsesc dovezi din care rezultă

că a fost depus în termen, sau că el a fost legal timbrat, aspecte pentru

verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere

a probelor administrate.

Legea nu a urmărit să

deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționată de

aceeași instanță sub motivul greșitei stabiliri a situației de fapt.

În cauză, recursul a

fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de lege iar contestatoarea nu poate

invoca necunoașterea legii potrivit „adagiului nemo censetur ignorore legem”.

Concluzionând, Curtea

constată că, cerințele dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., nu sunt întrunite,

astfel că, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de Asociația A.C.R. împotriva deciziei nr. 4330 din 14

octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2011.