ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 684/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3711 din 21 septembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva sentinței nr. 2490 din 26 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut în esență că, potrivit art. 158 alin. (3) C. proc.

civ., împotriva hotărârii prin care instanța se declară necompetentă se poate exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare; or, se arată în considerentele deciziei atacate, sentința recurată a fost pronunțată la data de 26 mai 2010 și a fost atacată cu recurs la data de 2 iunie 2010, așa cum rezultă din mențiunea aplicată pe cerere, cu ocazia înregistrării acesteia la Curtea de București (f.2 - dosar recurs), depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile de la pronunțare. Împotriva acestei decizii, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ. , a formulat contestație în anulare P.I., susținând că soluția este rezultatul unei greșeli materiale, constând în aprecierea greșită a instanței de judecată că recursul a fost formulat peste termenul legal.

Curtea, analizând contestația în anulare, în raport cu motivul invocat și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 318 teza I-a C. proc. civ., invocate de contestator ca temei al căi de atac formulate, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale...". In sensul acestor dispoziții legale, „greșelile materiale" sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. Contestatorul susține că respingerea de către instanța de judecată a recursului său, ca tardiv formulat, constituie o greșeală materială, în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ., instanța de recurs neținând seama de mențiunea din dispozitivul sentinței recurate, conform căreia termenul de recurs este de 15 zile, în raport de care calea de atac ar fi fost exercitată în termen. Susținerea contestatorului se dovedește, însă, a fi nereală, întrucât se constată că dispozitivul sentinței nr. 2490 din 26 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ce a constituit obiectul recursului, menționează corect termenul de recurs, de 5 zile de la pronunțare (f.59 - dosar fond), conform art. 158 alin. (3) C. proc. civ. Mai mult decât atât, chiar dacă susținerea contestatorului s-ar fi dovedit a fi reală, aceasta nu ar putea fi primită, întrucât mențiunea instanței, care face trimitere la termenul de recurs, nu poate conduce la modificarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, a căror necunoaștere, potrivit unui principiu de drept cunoscut, nu poate fi invocată de contestator în apărarea sa.

Pentru considerentele arătate, constatându-se că împrejurarea invocată de contestator nu constituie o „greșeală materială", în sensul dispozițiilor art.318 C. proc. civ. , aprecierea instanței de recurs cu privire la depășirea termenului legal de exercitare a căii de atac fiind corectă, contestația în anulare va fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge contestația în anulare formulată de P.I. împotriva deciziei nr. 3711 din 21 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2011.