ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1910/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul R.M. a solicitat,

în temeiul Legii nr. 194/2002, anularea deciziei de returnare de pe teritoriul

României din 23 martie 2010 emisă de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări.

Prin întâmpinarea

formulată, instituția pârâtă a invocat excepția necompetenței teritoriale a

instanței în temeiul art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2004, republicată.

Prin sentința civilă

nr. 2343 din 17 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de

pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări și a declinat

competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu

cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări, în

favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond, examinând cu prioritate excepția invocată de

instituția pârâtă, a reținut că instanța competentă să soluționeze prezenta

cauză este Curtea de Apel Craiova, având în vedere că decizia de returnare a

fost emisă de Serviciul Pentru Imigrări Dolj, iar O.U.G. nr. 194/2002 privind

regimul străinilor în România reprezintă o normă specială în materie,

dispozițiile referitoare la instanța competentă să soluționeze plângerile

împotriva deciziilor de returnare aplicându-se cu prioritate.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul R.M., fără a

preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază.

La termenul de

judecată din data de 31 martie 2011, Înalta Curte a invocat, din oficiu,

excepția nulității recursului pentru nemotivare.

În temeiul art. 137

alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu

art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra

excepției nulității recursului, excepție de procedură care face de prisos

cercetarea în fond a pricinii.

Cererea de recurs

formulată de reclamantul R.M. la data de 19 mai 2010 nu cuprinde motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora „cererea de recurs va

cuprinde, sub sancțiunea nulității(…) c) motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor

fi depuse printr-un memoriu separat".

Ca regulă, potrivit

dispozițiilor art. 301 C. proc. civ.,

„termenul

de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune

altfel

”, iar, potrivit art. 303 alin. (1), „recursul se va motiva prin

însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.”

Hotărârea

pronunțată de Curtea de Apel București la data de

17 mai 2010 reprezintă

o hotărâre de declinare a competenței, astfel încât, conform dispozițiilor

imperative ale art. 158 alin. (3) C. proc. civ., în vigoare la data învestirii

instanței cu soluționarea contestației, ”d

acă instanța se declară necompetentă,

împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunțare”.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte constată că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant s-a rezumat la

o simplă și formală declarare a recursului împotriva sentinței Curții de Apel

București, iar, până la termenul de judecată fixat la data de 31 martie 2011,

nu au fost depuse la dosar motivele de recurs.

În raport de dispozițiile legale incidente menționate

anterior, recurentul avea obligația procesuală de a motiva recursul în termen

de 5 zile, calculat de la data pronunțării sentinței recurate, respectiv, până

la data de 24 mai

2010

.

Față de prevederile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., conform cărora ”

recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal”

și având în vedere că, în cauză, nu s-au ivit motive de ordine publică care să fie

puse în discuția părților, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. și nici nu s-a făcut dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de

art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității

recursului, invocată din oficiu și va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant

R.M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată că recursul declarat de R.M. împotriva

sentinței civile nr. 2343 din 17 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, este nul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie

2011.