ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4330/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 278 din 27 februarie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea reclamanților, a obligat pârâtul să restituie în natură terenul, situat în București, str. C., sector 2, în suprafață de 294 m.p, identificat conform raportului de expertiză întocmit de expert P.E. S-a reținut că reclamanții au fost proprietarii imobilului în litigiu, format din teren în suprafață de 294 m.p. și construcție în suprafață de 186 m.p, imobil ce a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 79/1983. Reclamanții și-au susținut pretenția în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5227 din 18 mai 1971, transcris sub nr. 833 din 18 iunie 1971. În fapt, prin Dispoziția nr. 10611 din 29 mai 2008, Primarul General al Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 294 m.p.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expert P.E., terenul în litigiu nu este ocupat de construcții, însă o suprafață de 255 m.p. este ocupată de o parcare amenajată, 12 m.p. face parte dintr-un spațiu de joacă delimitat cu gard de plasă, iar la limita părții de vest a terenului trece o conductă de gaze. În drept, tribunalul a reținut că potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă. De asemenea, potrivit aceluiași articol, dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător.

Potrivit art. 10 alin. (3) din lege, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile. De asemenea, din formularea de principiu a art. 9 din Legea nr. 10/2001, rezultă regula restituirii în natură și finalitatea reparatorie a legii. Tribunalul a apreciat că parcarea amenajată, precum și gardul de plasă ce delimitează cei 12 m.p. din spațiul de joacă fac parte din categoria construcțiilor ușoare sau demontabile, astfel încât terenul liber poate fi restituit în natură. Prin Decizia civilă nr. 631/A din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului. Pentru a pronunța această hotărâre au fost avute în vedere, în esență, aceleași considerente de fapt și de drept reținute de prima instanță.

Potrivit adresei din 26 februarie 2008 emisă de Primăria municipiului București, imobilul în litigiu a fost expropriat în baza Decretului nr. 79 din 16 martie 1983, pentru acest imobil plătindu-se despăgubiri la data de 18 mai 1984 în valoare de 30.956 lei. Raportul de expertiză efectuat de expertul D.R.B., în dosarul administrativ, a concluzionat că terenul în litigiu se regăsește în întregime pe un teren viran situat între blocuri. Pe acest teren nu se găsesc edificate construcții, el fiind folosit drept parcare neamenajată de către locuitorii blocurilor din împrejurări, unii dintre ei amplasând neautorizat și câteva garaje prefabricate. În completarea la acest raport s-a menționat că terenul în litigiu nu este afectat de traseul niciunei rețele edilitare.

Instanța de fond a încuviințat efectuarea unei expertize în specialitatea topografie, care a identificat imobilul în litigiu - acesta fiind amplasat în spatele blocului din șos. P. S-a precizat în raportul de expertiză că "pe terenul mai sus menționat, la data efectuării expertizei nu existau construcții", fiind "ocupat pe o suprafață de 255 de o parcare amenajată". Tot în acest raport de expertiză judiciară s-a precizat că "restul suprafeței de 39 mp. este liber, cu amendamentul că 12 m.p. din această suprafață face parte dintr-un loc de joacă amenajat delimitat cu grad de plasă. Cu privire la rețelele edilitare subterane în partea de vest a terenului chiar limitrof liniei de hotar trece o conductă de gaze". În drept, au fost avute în vedere aceleași dispoziții legale, cu luarea în considerare și a dispozițiilor menționate la pct. 10.4 din H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în sensul că "norma cuprinsă la alin. (3) al art. 10 din lege instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor, în ipoteza în care pe acestea se află edificate ilegal fie construcții, indiferent de destinația acestora, fie construcții ușoare sau demontabile. În aceste cazuri, entitatea învestită cu soluționarea notificării va analiza regimul juridic al construcțiilor deja edificate și în ipoteza în care va constata că acestea au fost construite sau, după caz, amplasate fără autorizările legale va emite decizia de restituire în natură persoanei îndreptățite potrivit legii.

Se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată (construcțiile care au acest regim se amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată, adică autorizația era temporară). Ca urmare, susținerea apelantului în sensul că terenul este ocupat de garaje tip granit ceea ce ar constitui un impediment la restituirea în natură a terenului, nu poate fi primită, dat fiind dispozițiile invocate mai sus, care prevăd în mod clar și fără echivoc faptul că se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată (construcțiile care au acest regim se amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată, adică autorizația era temporară).

În ce privește susținerea în sensul că o parte din acest teren face parte din curtea unei grădinițe, fiind domeniu public al statului, Curtea urmează a aprecia că nu constituie un motiv justificat de menținere a dispoziției atacate atât timp cât această susținere a apelantului a rămas la stadiul de afirmație nefiind făcută dovada că terenul respectiv a intrat în domeniul public în condițiile prevăzute de lege. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 27 ianuarie 2010, pârâta Primăria Municipiului București, prin primar general, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: La dosarul cauzei nu se găsește o situație juridică clară a terenului identificat potrivit raportului de expertiză, în care să se stabilească apartenența terenului în litigiu la domeniul public sau privat.

Potrivit art. 10.1. din Hotărâre nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apa, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea.

În cazul în care s-ar constata astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism. Prevederile alin. (11) al art. 10 din lege interzic înstrăinarea sau schimbarea destinației imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă datorită afectării acestuia unei amenajări de utilitate publică. Totodată, în Capitolul I pct. 1 lit. e) din același act normativ se arată că sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită.

Înscrisuri avute în vedere de instanța de judecată la soluționarea cauzei pot fi folosite de către reclamanți în susținerea cererii de restituire, însă doar dacă acestea se întregesc cu înscrisuri originare doveditoare ale dreptului de proprietate pretins. Cu prioritate, a fost analizată excepția tardivității recursului invocată de intimații A.C. și A.D., aceasta fiind neîntemeiată pentru considerentele ce urmează: În drept, potrivit art. 301 alin. (1) teza I C. proc. civ., ca regulă, termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii. În cauza dedusă judecății, în raport de data comunicării, 08 ianuarie 2010, termenul de exercitare a recursului nu era împlinit la 25 ianuarie 2010, dat fiind că la data de 23 ianuarie 2010 - sâmbătă - serviciul instanței era suspendat, ceea ce înseamnă incidența art. 101 alin. (5) C. proc.

civ. Critica referitoare la pretinsa lipsă de calitate a Primăriei municipiului București de a declara recurs, dat fiind faptul că parte în fazele procesuale anterioare a fost Municipiul București, prin primar, nu poate fi reținută, întrucât dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 configurează calitatea unității administrativ-teritoriale - Municipiul București - în cadrul procedurii de restituire, dar și a instituției publice în măsură să o reprezinte, situație care poate conduce, ca și în cazul situației pendinte, la necorelări strict formale, fără relevanță sub aspectul cadrului procesual de învestire. Recursul este nefondat.

Cu prioritate, față de conținutul explicit al expunerii de motive a cererii de recurs, redat anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în calea extraordinară de atac a recursului să fie precedată de considerații preliminare privind cauza recursului, dată fiind și excepția de nulitate invocată în apărare, după cum urmează: În calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural și/sau substanțial).

Scopul acestei căi de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că orice susținere care relevă pretinse erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză - sub toate aspectele susținute cu privire la valorizarea în probațiune a înscrisurilor administrate de părți, inclusiv pe aspectele de fapt referitoare la datele de identificare ale imobilului în litigiu, - evaluarea probatoriului din perspectiva propriului interes patrimonial ocrotit, toate cu consecințe directe în planul configurării/reconfigurării situației de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanței de recurs. Instanțele anterioare au prezentat în mod corect întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, expunând în mod concret și considerentele legale pentru care au ajuns la soluția pronunțată în primă instanță, respectiv, în apel, pe fondul raportului juridic litigios.

Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizată prin configurarea situației de fapt a dosarului pendinte și cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părțile cu interese contrare. O situație de nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare. Cu aceste precizări, Înalta Curte va răspunde punctual singurei critici de nelegalitate susținute prin cererea de recurs, respectiv cea referitoare la interpretarea și aplicarea la speță a dispozițiilor art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001.

Din expunerea de motive a hotărârilor instanțelor anterioare a rezultat situația juridică a terenului în litigiu, acesta fiind identificat potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, concluziile acestuia fiind coroborate cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, inclusiv expertiza efectuată în etapa preliminară, soluția propusă de instanțe fiind rezultatul final al valorificării situației de fapt a dosarului din perspectiva dispozițiilor legale identificate ca fiind incidente în cauză - fiind vorba de un imobil expropriat, situația acestuia în mod corect a fost analizată din perspectiva dispozițiilor art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001. Invocarea prevederilor art. 10.1.

din Hotărâre nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și redarea detaliată a conținutului acestora - entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apa, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea - nu pot constitui veritabile critici de nelegalitate în recurs, întrucât relevanța și pertinența unei critici se analizează prin raportare la aspectele concrete ale raportului juridic dedus judecății, de la care nu pot exceda.

Instanța de apel a reținut, în baza adresei din 26 februarie 2008 emisă de Primăria municipiului București, că imobilul în litigiu a fost expropriat în baza Decretului nr. 79 din 16 martie 1983, ceea ce înseamnă că acesta intră sub incidența reglementării Legii nr. 10/2001(art. 11). Raportul de expertiză efectuat de expertul D.R.B., în dosarul administrativ, a concluzionat că terenul în litigiu se regăsește în întregime pe un teren viran situat între blocuri. Pe acest teren nu se găsesc edificate construcții, el fiind folosit drept parcare neamenajată de către locuitorii blocurilor din împrejurări, unii dintre ei amplasând neautorizat și câteva garaje prefabricate. În completarea la acest raport s-a menționat că terenul în litigiu nu este afectat de traseul niciunei rețele edilitare.

Această situație de fapt a fost reconfirmată prin expertiza în specialitatea topografie, care a identificat imobilul în litigiu - acesta fiind amplasat în spatele blocului din șos. P. - dispusă de însăși instanța de judecată. S-a precizat și cu această ocazie aspecte relevante, suplimentare pentru cauza pendinte, respectiv faptul că "pe terenul mai sus menționat, la data efectuării expertizei nu existau construcții", fiind "ocupat pe o suprafață de 255 de o parcare amenajată", că "restul suprafeței de 39 mp. este liber, cu amendamentul că 12 m.p. din această suprafață face parte dintr-un loc de joacă amenajat delimitat cu grad de plasă.

Cu privire la rețelele edilitare subterane în partea de vest a terenului chiar limitrof liniei de hotar trece o conductă de gaze". În drept, au fost avute în vedere dispozițiile art. 10 și 11 din lege, cu luarea în considerare și a prevederilor pct. 10.4 din H.G nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, conform cărora "norma cuprinsă la alin. (3) al art. 10 din lege instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor, în ipoteza în care pe acestea se află edificate ilegal fie construcții, indiferent de destinația acestora, fie construcții ușoare sau demontabile. În aceste cazuri, entitatea învestită cu soluționarea notificării va analiza regimul juridic al construcțiilor deja edificate și în ipoteza în care va constata că acestea au fost construite sau, după caz, amplasate fără autorizările legale va emite decizia de restituire în natură persoanei îndreptățite potrivit legii.

Se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată (construcțiile care au acest regim se amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată, adică autorizația era temporară). Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, redate în paragrafele anterioare, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Primăria municipiului București, prin primarul general, împotriva Deciziei nr. 631/A din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului invocată de intimații A.C. și A.D. Respinge recursul declarat de Primăria municipiului București, prin primarul general, împotriva Deciziei nr. 631/A din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2010. Procesat de GGC - NN