ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 09.09.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4330/2010

HOTĂRÂRE

09.09.2010

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4330/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 278 din 27 februarie

2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea reclamanților,

a obligat pârâtul să restituie în natură terenul, situat în București, str. C.,

sector 2, în suprafață de 294 m.p, identificat conform raportului de expertiză

întocmit de expert P.E.

S-a reținut că

reclamanții au fost proprietarii imobilului în litigiu, format din teren în

suprafață de 294 m.p. și construcție în suprafață de 186 m.p, imobil ce a fost

expropriat în temeiul Decretului nr. 79/1983. Reclamanții și-au susținut

pretenția în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5227

din 18 mai 1971, transcris sub nr. 833 din 18 iunie 1971.

În fapt, prin

Dispoziția nr. 10611 din 29 mai 2008, Primarul General al Municipiului

București a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

terenul în suprafață de 294 m.p. Potrivit raportului de expertiză efectuat în

cauză de expert P.E., terenul în litigiu nu este ocupat de construcții, însă o

suprafață de 255 m.p. este ocupată de o parcare amenajată, 12 m.p. face parte

dintr-un spațiu de joacă delimitat cu gard de plasă, iar la limita părții de

vest a terenului trece o conductă de gaze.

În drept, tribunalul

a reținut că potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care

construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care

s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate

obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă. De asemenea,

potrivit aceluiași articol, dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se

vor aplica în mod corespunzător. Potrivit art. 10 alin. (3) din lege, se

restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau

demontabile. De asemenea, din formularea de principiu a art. 9 din Legea nr.

10/2001, rezultă regula restituirii în natură și finalitatea reparatorie a

legii.

Tribunalul a apreciat

că parcarea amenajată, precum și gardul de plasă ce delimitează cei 12 m.p. din

spațiul de joacă fac parte din categoria construcțiilor ușoare sau demontabile,

astfel încât terenul liber poate fi restituit în natură.

Prin Decizia civilă

nr. 631/A din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul

pârâtului.

Pentru a pronunța

această hotărâre au fost avute în vedere, în esență, aceleași considerente de

fapt și de drept reținute de prima instanță. Potrivit adresei din 26 februarie

2008 emisă de Primăria municipiului București, imobilul în litigiu a fost

expropriat în baza Decretului nr. 79 din 16 martie 1983, pentru acest imobil

plătindu-se despăgubiri la data de 18 mai 1984 în valoare de 30.956 lei.

Raportul de expertiză

efectuat de expertul D.R.B., în dosarul administrativ, a concluzionat că

terenul în litigiu se regăsește în întregime pe un teren viran situat între

blocuri. Pe acest teren nu se găsesc edificate construcții, el fiind folosit

drept parcare neamenajată de către locuitorii blocurilor din împrejurări, unii

dintre ei amplasând neautorizat și câteva garaje prefabricate. În completarea

la acest raport s-a menționat că terenul în litigiu nu este afectat de traseul

niciunei rețele edilitare.

Instanța de fond a

încuviințat efectuarea unei expertize în specialitatea topografie, care a

identificat imobilul în litigiu - acesta fiind amplasat în spatele blocului din

șos. P. S-a precizat în raportul de expertiză că "pe terenul mai sus

menționat, la data efectuării expertizei nu existau construcții", fiind

"ocupat pe o suprafață de 255 de o parcare amenajată". Tot în acest

raport de expertiză judiciară s-a precizat că "restul suprafeței de 39 mp.

este liber, cu amendamentul că 12 m.p. din această suprafață face parte

dintr-un loc de joacă amenajat delimitat cu grad de plasă. Cu privire la rețelele

edilitare subterane în partea de vest a terenului chiar limitrof liniei de

hotar trece o conductă de gaze".

În drept, au fost

avute în vedere aceleași dispoziții legale, cu luarea în considerare și a

dispozițiilor menționate la pct. 10.4 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în sensul că

"norma cuprinsă la alin. (3) al art. 10 din lege instituie obligativitatea

restituirii în natură a terenurilor, în ipoteza în care pe acestea se află

edificate ilegal fie construcții, indiferent de destinația acestora, fie

construcții ușoare sau demontabile. În aceste cazuri, entitatea învestită cu

soluționarea notificării va analiza regimul juridic al construcțiilor deja

edificate și în ipoteza în care va constata că acestea au fost construite sau,

după caz, amplasate fără autorizările legale va emite decizia de restituire în

natură persoanei îndreptățite potrivit legii. Se vor restitui în natură

terenurile pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje,

chioșcuri și altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată

(construcțiile care au acest regim se amplasau, potrivit legii, numai pe

perioadă determinată, adică autorizația era temporară).

Ca urmare, susținerea

apelantului în sensul că terenul este ocupat de garaje tip granit ceea ce ar

constitui un impediment la restituirea în natură a terenului, nu poate fi

primită, dat fiind dispozițiile invocate mai sus, care prevăd în mod clar și

fără echivoc faptul că se vor restitui în natură terenurile pe care au fost

amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și altele

asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată (construcțiile care

au acest regim se amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată,

adică autorizația era temporară).

În ce privește

susținerea în sensul că o parte din acest teren face parte din curtea unei

grădinițe, fiind domeniu public al statului, Curtea urmează a aprecia că nu

constituie un motiv justificat de menținere a dispoziției atacate atât timp cât

această susținere a apelantului a rămas la stadiul de afirmație nefiind făcută

dovada că terenul respectiv a intrat în domeniul public în condițiile prevăzute

de lege.

Împotriva deciziei

instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 27 ianuarie 2010,

pârâta Primăria Municipiului București, prin primar general, prin care a

criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

La dosarul cauzei nu

se găsește o situație juridică clară a terenului identificat potrivit raportului

de expertiză, în care să se stabilească apartenența terenului în litigiu la

domeniul public sau privat.

Potrivit art. 10.1.

din Hotărâre nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în toate

cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte

de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și

vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat

și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe

terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele

asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de

alimentare cu apa, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi

militare și altele asemenea.

În cazul în care s-ar

constata astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele

suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care

nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Sintagma amenajări de

utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele

suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de

teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume

căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare

subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și

parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea acestor

suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a

notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor,

urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și

documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism. Prevederile alin.

(11) al art. 10 din lege interzic înstrăinarea sau schimbarea destinației

imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă datorită afectării

acestuia unei amenajări de utilitate publică.

Totodată, în

Capitolul I pct. 1 lit. e) din același act normativ se arată că sarcina probei

proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive

revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită. Înscrisuri avute în vedere

de instanța de judecată la soluționarea cauzei pot fi folosite de către

reclamanți în susținerea cererii de restituire, însă doar dacă acestea se

întregesc cu înscrisuri originare doveditoare ale dreptului de proprietate

pretins.

Cu prioritate, a fost

analizată excepția tardivității recursului invocată de intimații A.C. și A.D.,

aceasta fiind neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:

În drept, potrivit

art. 301 alin. (1) teza I C. proc. civ., ca regulă, termenul de recurs este de

15 zile și curge de la comunicarea hotărârii.

În cauza dedusă

judecății, în raport de data comunicării, 08 ianuarie 2010, termenul de

exercitare a recursului nu era împlinit la 25 ianuarie 2010, dat fiind că la

data de 23 ianuarie 2010 - sâmbătă - serviciul instanței era suspendat, ceea ce

înseamnă incidența art. 101 alin. (5) C. proc. civ.

Critica referitoare

la pretinsa lipsă de calitate a Primăriei municipiului București de a declara

recurs, dat fiind faptul că parte în fazele procesuale anterioare a fost

Municipiul București, prin primar, nu poate fi reținută, întrucât dispozițiile

art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 configurează calitatea unității

administrativ-teritoriale - Municipiul București - în cadrul procedurii de

restituire, dar și a instituției publice în măsură să o reprezinte, situație

care poate conduce, ca și în cazul situației pendinte, la necorelări strict

formale, fără relevanță sub aspectul cadrului procesual de învestire.

Recursul este

nefondat.

Cu prioritate, față

de conținutul explicit al expunerii de motive a cererii de recurs, redat

anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în calea

extraordinară de atac a recursului să fie precedată de considerații preliminare

privind cauza recursului, dată fiind și excepția de nulitate invocată în

apărare, după cum urmează:

În calea

extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea

recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care

concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte

de ordin procedural și/sau substanțial).

Scopul acestei căi de

atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs,

ceea ce înseamnă că orice susținere care relevă pretinse erori ale instanței de

apel în aprecierea probelor administrate în cauză - sub toate aspectele

susținute cu privire la valorizarea în probațiune a înscrisurilor administrate

de părți, inclusiv pe aspectele de fapt referitoare la datele de identificare

ale imobilului în litigiu, - evaluarea probatoriului din perspectiva propriului

interes patrimonial ocrotit, toate cu consecințe directe în planul

configurării/reconfigurării situației de fapt a dosarului pendinte, excede

analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare

au prezentat în mod corect întreaga situație de fapt a dosarului pendinte,

expunând în mod concret și considerentele legale pentru care au ajuns la

soluția pronunțată în primă instanță, respectiv, în apel, pe fondul raportului

juridic litigios.

Noua formulare a

textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii

extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au

beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de

fond), finalizată prin configurarea situației de fapt a dosarului pendinte și

cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părțile cu

interese contrare.

O situație de

nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin

invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit la situația de

fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.

Cu aceste precizări,

Înalta Curte va răspunde punctual singurei critici de nelegalitate susținute

prin cererea de recurs, respectiv cea referitoare la interpretarea și aplicarea

la speță a dispozițiilor art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001.

Din expunerea de

motive a hotărârilor instanțelor anterioare a rezultat situația juridică a

terenului în litigiu, acesta fiind identificat potrivit raportului de expertiză

efectuat în cauză, concluziile acestuia fiind coroborate cu înscrisurile

existente la dosarul cauzei, inclusiv expertiza efectuată în etapa preliminară,

soluția propusă de instanțe fiind rezultatul final al valorificării situației

de fapt a dosarului din perspectiva dispozițiilor legale identificate ca fiind

incidente în cauză - fiind vorba de un imobil expropriat, situația acestuia în

mod corect a fost analizată din perspectiva dispozițiilor art. 10 și 11 din

Legea nr. 10/2001.

Invocarea

prevederilor art. 10.1. din Hotărâre nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, și redarea detaliată a conținutului acestora - entitatea

învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice

măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a

verifica destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia,

pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor

străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea

unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apa, gaze, petrol,

electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea - nu pot

constitui veritabile critici de nelegalitate în recurs, întrucât relevanța și

pertinența unei critici se analizează prin raportare la aspectele concrete ale

raportului juridic dedus judecății, de la care nu pot exceda.

Instanța de apel a

reținut, în baza adresei din 26 februarie 2008 emisă de Primăria municipiului

București, că imobilul în litigiu a fost expropriat în baza Decretului nr. 79

din 16 martie 1983, ceea ce înseamnă că acesta intră sub incidența

reglementării Legii nr. 10/2001(art. 11).

Raportul de expertiză

efectuat de expertul D.R.B., în dosarul administrativ, a concluzionat că

terenul în litigiu se regăsește în întregime pe un teren viran situat între

blocuri. Pe acest teren nu se găsesc edificate construcții, el fiind folosit

drept parcare neamenajată de către locuitorii blocurilor din împrejurări, unii

dintre ei amplasând neautorizat și câteva garaje prefabricate. În completarea

la acest raport s-a menționat că terenul în litigiu nu este afectat de traseul

niciunei rețele edilitare. Această situație de fapt a fost reconfirmată prin

expertiza în specialitatea topografie, care a identificat imobilul în litigiu -

acesta fiind amplasat în spatele blocului din șos. P. - dispusă de însăși

instanța de judecată.

S-a precizat și cu

această ocazie aspecte relevante, suplimentare pentru cauza pendinte, respectiv

faptul că "pe terenul mai sus menționat, la data efectuării expertizei nu

existau construcții", fiind "ocupat pe o suprafață de 255 de o

parcare amenajată", că "restul suprafeței de 39 mp. este liber, cu

amendamentul că 12 m.p. din această suprafață face parte dintr-un loc de joacă

amenajat delimitat cu grad de plasă. Cu privire la rețelele edilitare subterane

în partea de vest a terenului chiar limitrof liniei de hotar trece o conductă

de gaze".

În drept, au fost

avute în vedere dispozițiile art. 10 și 11 din lege, cu luarea în considerare și

a prevederilor pct. 10.4 din H.G nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, conform cărora