ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1862/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1862/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin sentința nr. 153 din 30 iunie 2008,

Tribunalul Argeș a

respins plângerea formulată de S.Șt., în

contradictoriu cu P.M. Pitești și M.

Pitești, împotriva dispoziției nr. 2548 din 7

august 2006.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că autorii

reclamantei,

P.G. și P.I. au dobândit

mai multe suprafețe de teren, prin acte de

vânzare - cumpărare, în perioada 1914 - 1920.

Prin Decretul nr. 843/1966, de pe numele

reclamantei și al

fratelui ei, P.M.,

care au rămas proprietari, în urma

decesului

autorilor lor, pe câte Vl din imobile, s-au expropriat

imobilele din

str. Smârdan nr. x și Smârdan nr. y, cu o

suprafață

totală de 3.354 m.p. și o casă de locuit în suprafață de

93 m.p.

După intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001, doar

reclamanta

a formulat notificare pentru suprafața de teren de

3740 m.p. situată în str. Smârdan nr. x, iar prin

dispoziția nr.

2548 din 7 august

2006, primarul municipiului Pitești a respins

cererea de acordare a

despăgubirilor bănești și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, în condițiile

legii speciale,

pentru Vl

din terenul în suprafață de 3354 m.p. și

Vi

din

construcții., motivat de faptul că terenul este afectat în

totalitate de construcții și amenajări de

utilitate publică.

Tribunalul a reținut că reclamanta are dreptul la

măsuri

reparatorii doar pentru cota de Vl

din imobilele preluate,

deoarece fratele său, coproprietar al

imobilelor, nu a formulat

notificare,

deși a acceptat succesiunea de pe urma defunctului

P.G.

A mai reținut tribunalul,

că terenul nu poate fi restituit în

natură,

în condițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată,

pentru că este ocupat de blocuri de locuințe,

conducte de gaze,

căi de acces și spații verzi.

Prin decizia nr. 46/ A din 26 februarie 2009, Curtea

de Apel

Pitești, secția civilă,

pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a

respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamantă.

Instanța de

apel a reținut că, potrivit certificatului de

moștenitor

nr. S 159 din 30 iunie 1966, succesiunea autorului

P.G. a fost acceptată

de cei doi descendenți,

reclamanta și

fratele acesteia, P.M., iar exproprierea

s-a făcut pe numele celor doi

proprietari.

P.M. a acceptat succesiunea tatălui său, dar nu a

urmat procedura specială

reglementată de Legea nr. 10/2001,

iar

renunțarea la drepturile ce i se cuveneau ar fi trebuit să fie

materializată printr-un act juridic de natură a

înlătura efectele

acceptării succesiunii.

Instanța de apel a mai reținut că restituirea în

natură nu este

posibilă, deoarece

construcția a fost demolată, iar terenul este

afectat de detalii de sistematizare în întregime.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a

declarat recurs

reclamanta.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

,

recurenta a arătat că ambele instanțe au încălcat

dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, deoarece este

moștenitoarea lui P.G. și a formulat notificare în

termenul prevăzut de lege.

Instanțele nu

au ținut cont de declarația din 12 februarie

1998

a fratelui său, P.M., prin care acesta a renunțat

la drepturile care i se cuveneau în urma

decesului tatălui său,

declarație ce

are valoarea unui partaj voluntar și de faptul că

P.M. nu a formulat

notificare.

A mai arătat recurenta, că instanțele au făcut o

aplicare

greșită a dispozițiilor art. 11 și 10 din Legea nr. 10/2001,

deoarece pe terenul solicitat există suprafețe libere de construcții.

Spațiile verzi nu intră în categoria de amenajări

de utilitate

publică dacă nu sunt situate între blocuri, iar terenurile

ocupate

de construcții neautorizate pot fi

restituite în natură, conform art.

11 și 10 din Legea nr. 10/2001.

Criticile

formulate permit încadrarea recursului în

dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu

sunt

fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 4

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele

moștenitorilor

legali sau testamentari care nu au urmat procedura

prevăzută de legea

specială profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite, care au depus

în termen cererea de restituire.

Textul invocat de reclamantă este o aplicație a

dreptului de

acrescămant și este incident în situația în care fostul

proprietar,

de la care bunul a fost preluat

în mod abuziv, a decedat înainte de

intrarea

în vigoare a legii speciale de reparație și doar o parte din moștenitorii

acestuia au formulat notificare, solicitând măsuri reparatorii conform Legii nr.

10/2001, republicată.

În cauză, preluarea abuzivă nu s-a realizat de la

autorul

reclamantei, P.G., ci de la reclamantă și de la

fratele acesteia, care au devenit proprietarii

imobilului în urma

decesului tatălui

lor, iar reclamanta nu a formulat notificare în

calitate de moștenitoare a tatălui său decedat, ci în calitate de fost

proprietar.

Constatările primei instanțe și ale instanței de

apel, în sensul că certificatul de moștenitor nr. S 159 din 30 iunie 1966,

atestă că

succesiunea autorului P.G. a

fost acceptată de cei doi descendenți, reclamanta și fratele acesteia, P.M. și

că exproprierea s-a făcut pe numele celor doi, în

calitate de

proprietari, sunt corecte și în conformitate cu înscrisurile

existente la dosar.

În aceste condiții, dispozițiile art. 4 alin. (4)

din Legea nr.

10/2001 nu sunt aplicabile, iar dreptul de acrescămant nu

operează, deoarece reclamanta și fratele acesteia nu sunt moștenitori ai

persoanei îndreptățite, ci chiar persoanele

îndreptățite,

din patrimoniul cărora au fost preluate bunurile.

Lipsa notificării din partea celuilalt

coproprietar nu face incident dreptul de acrescământ în beneficiul celuilalt

proprietar,

ci atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție

măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, potrivit, art. 22 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001, republicată.

Este lipsit de relevanță faptul fratele

reclamantei a dat o

declarație în

anul 1998, prin care arată că

„m am mai făcut nici un

act de acceptare expresă sau forțată a

succesiunii de pe urmi defunctului meu

tată (..), succesiune față de care am înțeles să rămân străin”.

Această declarație este lipsită de consecințe

juridice, în ceea

ce privește întinderea dreptului la reparații în baza

Legii nr.

10/2001, deoarece P.M., fratele

reclamantei, a acceptat

succesiunea

tatălui său încă din anul 1966, motiv pentru care s-a

și emis certificatul de moștenitor, în baza

căruia a dobândit Vl

din masa succesorală rămasă de pe urma tatălui său.

De altfel, la

data de 27 ianuarie 1999, P.M.

clarifică

conținutul declarației din anul 1998, în sensul că cedează

integral

surorii sale drepturile funciare ce i se cuvin potrivit legilor fondului

funciar, precizând că renunțarea a fost consemnată în declarația dată în fața

notarului public în anul 1998.

Declarația dată de fratele reclamantei nu are

nici valoarea și

nici efectele

juridice ale unui act de partaj voluntar, pentru că nu

cuprinde altceva decât voința acestuia de a

rămâne străin de

drepturile succesorale de pe urma tatălui său, în

contextul aplicării legilor fondului funciar.

Prin urmare, în

mod corect au constatat prima instanță și

instanța

de apel că dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

nu sunt

aplicabile.

Nefondate sunt

și criticile referitoare la faptul că există teren liber, care poate fi

restituit în natură.

În cauză, este

de necontestat faptul că imobilul solicitat a fost expropriat pentru cauză de

utilitate publică, în baza Decretului de expropriere nr. 843/1966.

Expropriat fiind, regimul juridic al imobilelor

pentru care se

solicită măsuri

reparatorii este reglementat de dispozițiile art. 11

din Legea nr. 10/2001, care în alin. (3) prevede

că, în cazul în

care construcțiile

expropriate au fost integral demolate și lucrările

pentru care s-a

dispus exproprierea ocupă terenul parțial,

persoana

îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de

teren rămase

liberă, pentru cea ocupată de construcții noi,

autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de

utilitate publică, măsurile reparatorii

stabilindu-se prin echivalent.

Prin urmare, pentru a se putea dispune

restituirea în natură,

este necesar

să se stabilească dacă terenurile sunt libere, în sensul

art. 11 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001.

Din raportul de expertiză întocmit de expert

tehnic B.

P., rezultă că întreaga suprafață de teren este ocupată de

blocuri, zonă de siguranță a blocurilor, căi de acces auto și pietonale, spații

verzi, etc.

După refacerea raportului de expertiză, expertul

a constatat

că terenul, în suprafață de 3.354 m.p. nu poate fi restituit

în natură, deoarece este ocupat de blocuri și terenul aferent acestora, iar în

capătul de est este traversat de o conductă de gaze.

Mai reține expertul că există două parcele, de

teren, care nu

intră în zona de

siguranță a blocurilor, dar care reprezintă spațiu

verde.

Ambele

expertize concluzionează, așadar, că lucrările

pentru care s-a dispus exproprierea ocupă întregul teren solicitat.

Nu rezultă din

nici o probă administrată în cauză că pe teren ar exista construcții

neautorizate, așa cum pretinde

reclamanta,

iar spațiile verzi intră în sfera amenajărilor de utilitate

publică, în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, care fac

imposibilă restituirea în natură.

În ceea ce

privește suprafața de teren ocupată de spații verzi, legea nu face nici o

distincție după cum acestea sunt

amplasate

sau nu în zona de protecție a blocurilor.

Suprafețele ocupate de spații verzi nu pot fi

restituite pentru

că,pe de o parte,

ocupă funcțional parte din terenul expropriat și

au fost amenajate în îndeplinirea scopului exproprierii, iar, pe de

altă

parte, potrivit art.

I

pct. 1 din O.U.G. nr. 114/2005,

schimbarea destinației terenurilor amenajate ca

spații verzi și/sau

prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism,

reducerea

suprafețelor acestora ori

strămutarea lor este interzisă, indiferent

de regimul juridic al

acestora.

Față de cele mai sus expuse, recursul declarat de

reclamantă

se va privi ca nefondat

și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

, va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.Șt.

S.

împotriva deciziei nr. 46/ A din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția

civilă, pentru cauze privind

conflicte de

muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie

2010.