ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1862/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința nr. 153 din 30 iunie 2008, Tribunalul Argeș a respins plângerea formulată de S.Șt., în contradictoriu cu P.M. Pitești și M. Pitești, împotriva dispoziției nr. 2548 din 7 august 2006. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că autorii reclamantei, P.G. și P.I. au dobândit mai multe suprafețe de teren, prin acte de vânzare - cumpărare, în perioada 1914 - 1920. Prin Decretul nr. 843/1966, de pe numele reclamantei și al fratelui ei, P.M., care au rămas proprietari, în urma decesului autorilor lor, pe câte Vl din imobile, s-au expropriat imobilele din str. Smârdan nr. x și Smârdan nr. y, cu o suprafață totală de 3.354 m.p.

și o casă de locuit în suprafață de 93 m.p. După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, doar reclamanta a formulat notificare pentru suprafața de teren de 3740 m.p. situată în str. Smârdan nr. x, iar prin dispoziția nr. 2548 din 7 august 2006, primarul municipiului Pitești a respins cererea de acordare a despăgubirilor bănești și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale, pentru Vl din terenul în suprafață de 3354 m.p. și Vi din construcții., motivat de faptul că terenul este afectat în totalitate de construcții și amenajări de utilitate publică. Tribunalul a reținut că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii doar pentru cota de Vl din imobilele preluate, deoarece fratele său, coproprietar al imobilelor, nu a formulat notificare, deși a acceptat succesiunea de pe urma defunctului P.G.

A mai reținut tribunalul, că terenul nu poate fi restituit în natură, în condițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru că este ocupat de blocuri de locuințe, conducte de gaze, căi de acces și spații verzi. Prin decizia nr. 46/ A din 26 februarie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă. Instanța de apel a reținut că, potrivit certificatului de moștenitor nr. S 159 din 30 iunie 1966, succesiunea autorului P.G. a fost acceptată de cei doi descendenți, reclamanta și fratele acesteia, P.M., iar exproprierea s-a făcut pe numele celor doi proprietari.

P.M. a acceptat succesiunea tatălui său, dar nu a urmat procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, iar renunțarea la drepturile ce i se cuveneau ar fi trebuit să fie materializată printr-un act juridic de natură a înlătura efectele acceptării succesiunii. Instanța de apel a mai reținut că restituirea în natură nu este posibilă, deoarece construcția a fost demolată, iar terenul este afectat de detalii de sistematizare în întregime. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , recurenta a arătat că ambele instanțe au încălcat dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, deoarece este moștenitoarea lui P.G.

și a formulat notificare în termenul prevăzut de lege. Instanțele nu au ținut cont de declarația din 12 februarie 1998 a fratelui său, P.M., prin care acesta a renunțat la drepturile care i se cuveneau în urma decesului tatălui său, declarație ce are valoarea unui partaj voluntar și de faptul că P.M. nu a formulat notificare. A mai arătat recurenta, că instanțele au făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 11 și 10 din Legea nr. 10/2001, deoarece pe terenul solicitat există suprafețe libere de construcții. Spațiile verzi nu intră în categoria de amenajări de utilitate publică dacă nu sunt situate între blocuri, iar terenurile ocupate de construcții neautorizate pot fi restituite în natură, conform art. 11 și 10 din Legea nr. 10/2001.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de legea specială profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite, care au depus în termen cererea de restituire. Textul invocat de reclamantă este o aplicație a dreptului de acrescămant și este incident în situația în care fostul proprietar, de la care bunul a fost preluat în mod abuziv, a decedat înainte de intrarea în vigoare a legii speciale de reparație și doar o parte din moștenitorii acestuia au formulat notificare, solicitând măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, republicată.

În cauză, preluarea abuzivă nu s-a realizat de la autorul reclamantei, P.G., ci de la reclamantă și de la fratele acesteia, care au devenit proprietarii imobilului în urma decesului tatălui lor, iar reclamanta nu a formulat notificare în calitate de moștenitoare a tatălui său decedat, ci în calitate de fost proprietar. Constatările primei instanțe și ale instanței de apel, în sensul că certificatul de moștenitor nr. S 159 din 30 iunie 1966, atestă că succesiunea autorului P.G. a fost acceptată de cei doi descendenți, reclamanta și fratele acesteia, P.M. și că exproprierea s-a făcut pe numele celor doi, în calitate de proprietari, sunt corecte și în conformitate cu înscrisurile existente la dosar.

În aceste condiții, dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile, iar dreptul de acrescămant nu operează, deoarece reclamanta și fratele acesteia nu sunt moștenitori ai persoanei îndreptățite, ci chiar persoanele îndreptățite, din patrimoniul cărora au fost preluate bunurile. Lipsa notificării din partea celuilalt coproprietar nu face incident dreptul de acrescământ în beneficiul celuilalt proprietar, ci atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, potrivit, art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată. Este lipsit de relevanță faptul fratele reclamantei a dat o declarație în anul 1998, prin care arată că „m am mai făcut nici un act de acceptare expresă sau forțată a succesiunii de pe urmi defunctului meu tată (..), succesiune față de care am înțeles să rămân străin”.

Această declarație este lipsită de consecințe juridice, în ceea ce privește întinderea dreptului la reparații în baza Legii nr. 10/2001, deoarece P.M., fratele reclamantei, a acceptat succesiunea tatălui său încă din anul 1966, motiv pentru care s-a și emis certificatul de moștenitor, în baza căruia a dobândit Vl din masa succesorală rămasă de pe urma tatălui său. De altfel, la data de 27 ianuarie 1999, P.M. clarifică conținutul declarației din anul 1998, în sensul că cedează integral surorii sale drepturile funciare ce i se cuvin potrivit legilor fondului funciar, precizând că renunțarea a fost consemnată în declarația dată în fața notarului public în anul 1998. Declarația dată de fratele reclamantei nu are nici valoarea și nici efectele juridice ale unui act de partaj voluntar, pentru că nu cuprinde altceva decât voința acestuia de a rămâne străin de drepturile succesorale de pe urma tatălui său, în contextul aplicării legilor fondului funciar.

Prin urmare, în mod corect au constatat prima instanță și instanța de apel că dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile. Nefondate sunt și criticile referitoare la faptul că există teren liber, care poate fi restituit în natură. În cauză, este de necontestat faptul că imobilul solicitat a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, în baza Decretului de expropriere nr. 843/1966.

Expropriat fiind, regimul juridic al imobilelor pentru care se solicită măsuri reparatorii este reglementat de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, care în alin. (3) prevede că, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent. Prin urmare, pentru a se putea dispune restituirea în natură, este necesar să se stabilească dacă terenurile sunt libere, în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Din raportul de expertiză întocmit de expert tehnic B. P., rezultă că întreaga suprafață de teren este ocupată de blocuri, zonă de siguranță a blocurilor, căi de acces auto și pietonale, spații verzi, etc. După refacerea raportului de expertiză, expertul a constatat că terenul, în suprafață de 3.354 m.p. nu poate fi restituit în natură, deoarece este ocupat de blocuri și terenul aferent acestora, iar în capătul de est este traversat de o conductă de gaze. Mai reține expertul că există două parcele, de teren, care nu intră în zona de siguranță a blocurilor, dar care reprezintă spațiu verde. Ambele expertize concluzionează, așadar, că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă întregul teren solicitat.

Nu rezultă din nici o probă administrată în cauză că pe teren ar exista construcții neautorizate, așa cum pretinde reclamanta, iar spațiile verzi intră în sfera amenajărilor de utilitate publică, în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care fac imposibilă restituirea în natură. În ceea ce privește suprafața de teren ocupată de spații verzi, legea nu face nici o distincție după cum acestea sunt amplasate sau nu în zona de protecție a blocurilor. Suprafețele ocupate de spații verzi nu pot fi restituite pentru că,pe de o parte, ocupă funcțional parte din terenul expropriat și au fost amenajate în îndeplinirea scopului exproprierii, iar, pe de altă parte, potrivit art. I pct. 1 din O.U.G.

nr. 114/2005, schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Față de cele mai sus expuse, recursul declarat de reclamantă se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.Șt. S. împotriva deciziei nr. 46/ A din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2010.