ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1060/2010

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 decembrie 2006 reclamanta T.A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Pitești prin Primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze în parte dispoziția nr. 3184/2006 emisă de pârât, numai în ceea ce privește suprafața de teren de 579 mp, situată în Pitești, județ Argeș, urmând a dispune restituirea în natură a acestei suprafețe de teren, ca fiind liberă de construcții și neafectată de obiective de interes public. Prin sentința civilă nr. 77 din 20 martie 2008, Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins acțiunea cu următoarea motivare: Reclamanta este unica succesoare acceptantă a moștenirii defunctului O.I., fratele său O.C.

fiind străin de succesiune prin neacceptare conform art. 700 C. civ. În masa succesorală a fost inclusă și suprafața de 1400 mp teren - construcție, situat în Pitești, fără număr, dobândit în baza Legii nr. 18/1991 conform titlului de proprietate nr. 14206/1993. Așa cum rezultă din sentința civilă 698 din 24 ianuarie 2001 a Judecătoriei Pitești, autorul O.I. a primit acest teren în compensație pentru suprafața de 2500 mp, pe care o deținuse și din care face parte și terenul de 419 mp solicitat prin notificarea de față. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1252/2002 de către B.N.P. C.M., reclamanta a înstrăinat suprafața de 547 mp teren curți-construcții, din suprafața de 1407 mp situată în Pitești, menționându-se că terenul a fost dobândit de la autorul său prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

Prin urmare, pentru suprafața de teren ce a aparținut defunctului O.I. de 2500 mp, acestuia i s-a atribuit în compensare un alt teren în suprafață de 1400 mp, pe un alt amplasament, astfel încât reclamanta nu mai poate solicita atribuirea în natură a terenului pe vechiul amplasament. Pe de altă parte, terenul a fost trecut în domeniul public prin H.C.L. nr. 194/1999, fiind în prezent de utilitate publică, deoarece are destinația de spațiu verde, ceea ce face imposibilă restituirea în natură.

Prin decizia civilă nr. 31 din 9 februarie 2009 Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat sentința, a dispus restituirea în natură a terenului în litigiu în suprafață de 412 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică și a menținut dispoziția privitoare la măsuri reparatorii în echivalent în limita suprafeței de 167 mp. Totodată, l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 502 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedre următoarele considerente: Este cert că terenul în suprafață de 671 mp solicitat de reclamantă prin notificare face obiectul Legii nr. 10/2001 din moment ce, prin dispoziția nr. 3184/2006, pârâtul a admis în parte cererea de restituire în natură numai cu privire la o suprafață de 92 mp, iar pentru diferența de 579 mp a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a drepturilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Prin urmare, este eronată concluzia tribunalului în sensul că reclamanta nu mai poate solicita restituirea în natură a terenului pe vechiul amplasament, cu motivarea că pentru întreaga suprafață de 2500 mp ce a aparținut autorului său i s-a atribuit deja în compensare o suprafață de 1400 mp pe alt amplasament.

Prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză s-a identificat o suprafață de 412 mp, ce face parte din spațiul verde din fața Complexului Ciocârlia, care nu este afectată de lucrări de utilitate publică și pe care nu sunt edificate construcții. Prin H.C.L. nr. 194/2009 s-a realizat doar inventarierea domeniului public al Municipiului Pitești, situație recunoscută de pârât prin întâmpinare, trecerea efectivă în domeniul public în temeiul art. 107 din Constituția României și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 fiind realizată prin H.G. nr. 447/2002. Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurii administrative și, după caz, judiciare operate de prezenta lege este interzisă schimbarea destinației și grevarea sub orice formă a bunurilor imobile notificate potrivit legii.

În cauză, imobilul solicitat în natură de către reclamantă este terenul în suprafață de 419 mp – în realitate 412 mp identificat de expert, în legătură cu care trecerea în domeniul public s-a efectuat după înregistrarea notificării. În procesul de soluționare al notificărilor, trebuie respectat cu prioritate principiul prevalenței restituirii în natură, în conformitate cu art. 1 alin. (1) art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul invocând în drept prevederile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., fără a dezvolta separat motivele de recurs invocate.

În motivarea cererii recurentul susține că, din probele efectuate în cauză, rezultă fără putință de tăgadă că autorul reclamantei a primit în compensare potrivit Legii nr. 18/1991 o suprafață de 1400 mp, diferența de teren de 1100 mp nefiind atribuită; aceasta din urmă este ocupată de blocuri de locuințe F2, zona de protecția și construcția Complexului Ciocârlia, împreună cu parcul public din această zonă. Această situație este atestată de inventarul Municipiului Pitești care a fost întocmit în anul 1999 și ulterior atestat prin H.G. nr. 477/2002. Este eronată concluzia instanței de apel, în sensul că ar fi procedat la includerea în inventar în timpul derulării procedurii de soluționare a notificării a terenului în litigiu, deoarece această procedură a început în anul 1999, anterior Legii nr. 10/2001.

Din probatoriul administrat de instanță – acte și expertiză tehnică - rezultă că terenul este de utilitate publică și nu poate fi atribuit în natură, iar dispoziția primarului a fost emisă în conformitate cu art. 8 pct. 10 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale” are în vedere, în accepțiunea textului menționat, acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, supuse unor amenajări destinate a servi nevoilor comunității și anume, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, piețe pietonale și altele.

Instanța de apel și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dispunând restituirea suprafeței de 413 mp, care poate fi, în opinia instanței, dezafectată de la domeniul public al Municipiului Pitești. Terenul are în prezent destinația de parc amenajat cu spațiu verde și arbuști ornamentali, destinație dobândită încă din anul 1960, când a fost edificat Complexul comercial Ciocârlia. Reclamanta a depus la dosar o copie a unei decizii care îl privește pe S.V., vecin de proprietate cu ea, căruia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în aceeași zonă, dar această reconstituire a fost dispusă de instanță și nu de către pârât.

Recurentul solicită în principal admiterea recursului, modificarea deciziei și respingerea apelului, iar în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de noi probe din care să rezulte situația juridică exactă a trenului, respectiv aspectele cu privire la dotările tehnico edilitare subterane ale terenului în litigiu. Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Recursul este într-adevăr nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Deși invocă în drept dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul nu formulează nicio critică posibil de încadrat în prevederile art. 304 pct. 6 și 8 C. proc.

civ. Astfel, recursul nu conține nicio referire la nerespectarea limitelor învestirii instanței sau la schimbarea naturii ori înțelesului vădit și neîndoielnic al actului juridic dedus judecății. De asemenea, deși se referă la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul nu arată atribuțiile cărei alte puteri au fost exercitate de instanța de judecată în soluționarea apelului declarat în cauză. Recurentul formulează o serie de critici referitoare la interpretarea probatoriului și la stabilirea situației de fapt, care nu pot face obiect de analiză în recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ.

erau deja abrogate la data pronunțării deciziei. Prin urmare, instanța de recurs nu poate ca, reanalizând actele depuse la dosar și expertiza efectuată în cauză, să rețină o altă situație de fapt cu privire la terenul în litigiu decât cea stabilită de instanța de apel. Cu privire la situația de fapt a terenului solicitat de reclamantă, curtea de apel a stabilit pe baza expertizei tehnice de specialitate că aceasta măsoară în realitate 412 mp și că este amplasată în fața Complexului Comercial Ciocârlia, fiind un spațiu verde neafectat de vreo amenajare de utilitate publică sau de vreo construcție. Chiar dacă pe restul suprafeței de teren preluată de la autorul reclamantului se află un bloc de locuințe cu zona de protecție aferentă și un complex comercial, așa cum pretinde recurentul, ceea ce face obiectul litigiului și în legătură cu care s-a stabilit că poate fi restituit în natură este numai suprafața de 412 mp.

Faptul că această suprafață este un spațiu verde nu înseamnă că se încadrează în mod automat în prevederile art. 8 pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, care se referă, printre altele, la amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice. Cu alte cuvinte, nu orice spațiu verde se încadrează în categoria amenajare de utilitate publică, destinată prin definiție a servi nevoilor comunității. Dacă în speță suprafața de teren amplasată în proximitatea Complexului Comercial Ciocârlia servește sau nu nevoilor comunității, este o chestiune de apreciere, și nu de legalitate, asupra căreia instanța de apel s-a pronunțat în limitele învestirii și cu respectarea prerogativelor puterii judecătorești.

În ceea ce privește includerea acestei suprafețe de teren în domeniul public al municipiului, instanța de apel a reținut că operațiunea de inventariere a început în anul 1999, dar că apartenența legală la domeniul public s-a decis prin H.G. nr. 447 din 14 mai 2002. Or, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, pârâtul avea obligația de a soluționa mai întâi notificarea, care avea drept obiect restituirea în natură a terenului și de a sista până la soluționarea procedurii demarate în temeiul legii speciale de reparație operațiunea de includere a trenului litigios în domeniul public. În raport de situația de fapt reținută, curtea de apel a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente, în sensul că, stabilind că terenul era liber la data formulării notificării, trebuia aplicat principiul prevalenței restituirii în natură a acestuia, conform art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Cum criticile de nelegalitate ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., să mențină decizia și să respingă recursul ca nefondat. Deși a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, intimata nu a depus la dosar vreo dovadă a efectuării unor atari cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Pitești, prin primar, împotriva deciziei nr. 31/A din 9 februarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.