ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4181/2010

Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Argeș, la data de 14 mai 2007, reclamantul G.S. a solicitat anularea dispoziției nr. 2485 din 22 martie 2007, emisă de P.M. Pitești și retrocedarea terenului de 796 m.p. situat în Pitești, B-dul Republicii (Bulevardul Elisabetan sau fosta stradă Filimon Sîrbu). În motivarea acțiunii, reclamantul a menționat faptul că autorii săi, G.G. (decedat la data de 17 mai 1947) și G.M. (decedată la data de 29 aprilie 1981) au cumpărat terenul de 1001 m.p., împreună cu imobilele amplasate pe acesta, situate în Pitești, fostul Bulevard Elisabeta. Prin sentința de partaj nr. 1893/1958, moștenitoarei B.E. (S., după încheierea căsătoriei) i-a revenit în lot locuința și terenul de 200 m.p., iar M.G.

i s-a atribuit suprafața de 718 m.p. Aceste imobile au fost preluate de către stat fără nici un titlu, în anul 1986. După adoptarea Legii nr. 18/1991, soțului sorei reclamantului, S.S., i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 122 m.p. și i s-a eliberat titlul de proprietate din 11 iulie 2000. Prin notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat retrocedarea diferenței de teren de 796 m.p., care în prezent este liber de construcții, fiind ocupat în parte, pe o suprafață de 718 m.p. de parcarea de lângă SC M.C.D. SRL, restul de 78 m.p. fiind folosit de această societate, în baza unui contract de asociere, încheiat cu C.L.M. Pitești. Prin dispoziția contestată i s-a respins cererea reclamantului, motivându-se că nu a dovedit faptul că terenul a fost preluat abuziv de către stat.

În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 213/2008 și Legii nr. 10/2001. Prin sentința nr. 14 din 29 ianuarie 2009, Tribunalul Argeș a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.S., a anulat în parte dispoziția cu nr. 2485/2007 și a obligat pârâții M.P. și P.M.P. să restituie acestuia suprafața de 730 m.p., situată în Municipiul Pitești și evidențiată în planșa 2 a raportului de expertiză întocmit de dl. expert B.P., prin pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9, 11, 41 și 4. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut urm: următoarele: Prin dispoziția nr. 2485 din 22 martie 2007, emisă de P.M. Pitești, cererea notificată de către reclamant conform Legii nr. 10/2001 a fost respinsă, motivându-se că nu s-a demonstrat preluarea terenului de 718 m.p.

în mod abuziv, iar suprafața de 78 m.p. ce a aparținut numitei S.E., a fost afectată integral de construcții autorizate. În cuprinsul notificării s-a mai precizat că terenul de 122 m.p. a fost restituit în condițiile legilor de fond funciar, notificatorului S.S., fiindu-i atribuit pe vechiul amplasament. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 12 noiembrie 1945, E.I.K. a transmis în proprietatea soților M. și G.G. imobilul situat în Pitești, B-dul. Elisabeta, compus din terenul de 1001 m.p., o casă cu două camere și o magazie (construcții amplasate pe aceasta suprafață) cu următoarele vecinătăți: N - H.T., S - F.A., E - B-dul. Elisabeta și V - A.R. Prin sentința civilă nr. 1893 din 01 decembrie 1958, bunurile rămase la decesul defunctului, G.G.

(decedat la data de 17 mai 1947) au fost partajate, terenul de 718 m.p. fiindu-i atribuit soției, G.M., iar suprafața de 200 m.p., revenindu-i moștenitoarei B.E. Din sentința de partaj a rezultat faptul că succesiunea defunctului a fost acceptată și de către reclamant, în calitate de descendent de gradul I. La data de 29 aprilie 1981 a decedat și mama reclamantului G.M. Deși prin întâmpinarea de la dosar s-a specificat faptul că asupra imobilelor s-a aplicat măsura sechestrului asigurător, întrucât G.M., condamnată penal prin sentința nr. 801/1956, a fost obligată să plătească în solidar suma de 86.260,05 lei, reprezentând prejudiciul cauzat fostei O.C.L. - Produse industriale, la dosar nu s-au depus dovezi care să ateste și valorificarea bunurilor respective, în scopul achitării sumei de mai sus.

Martorii audiați în cauza au confirmat faptul că până în anul 1986, când au fost demolate construcțiile de pe teren, în aceste imobile a locuit familia reclamantului. Identificând terenul solicitat prin notificare în raport de amplasamentul descris în actul de vânzare - cumpărare, expertul B.P., a constatat că doar suprafața de 730 m.p. nu este afectată de construcții. Expertul a mai menționat că terenul este folosit de SC M.C.D., în baza contractului de asociere cu nr. 5676/11 martie 1996, încheiat cu C.L.M. Pitești. Expertul nu a putut preciza care este situația juridică a acestui teren. Instanța, evaluând declarațiile martorilor a apreciat că în anul 1986, acțiunea de demolare a construcțiilor, echivalează cu o preluare în fapt de către stat a acestora, extinsă și asupra terenului aferent.

În opinia instanței, o preluare în fapt, fără respectarea vreunei formalități pentru a asigura cel puțin aparența unui titlu, care să constituie temei al trecerii bunului dintr-un patrimoniu privat în patrimoniul statului, nu poate fi considerată decât abuzivă. Indiferent însă de calificarea preluării imobilului, cu titlu sau fără titlu valabil, el face parte din sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 și este supus procedurilor de restituire prevăzute de acest act normativ. În consecință, în temeiul art. l alin. (l) din Legea nr. 10/2001, instanța a admis acțiunea în parte și a dispus restituirea terenului de 730 m.p. (identificat de expert în schița anexă la raportul de expertiză) reclamantului, în calitatea sa de moștenitor al autoarei G.M.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel pârâții M.P. și P.M.P., susținând că este nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte: - instanța de fond în mod greșit a apreciat faptul că terenul in suprafață de 730 m.p. situat în Pitești, str. B-dul Republicii, indiferent de calificarea preluării imobilului (cu titlu sau fără titlu), face parte din sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 și este supus prevederilor de restituire prevăzute de acest act normativ, întrucât modalitatea de ieșire din proprietatea numitei G.M. nu se regăsește printre cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 2; - nu s-a avut în vedere că din actele dosarului a rezultat că prin acțiunea de partaj din anul 1958 nu au fost scoase de sub sechestrul asigurător aplicat în procesul penal privind pe G.M., construcțiile și terenul de 718 m.p.

pentru recuperarea prejudiciului adus prin infracțiunile reținute în sarcina sa; - terenul solicitat este proprietate de stat, ca efect al aplicării unei sentințe penale, prin care G.M. a fost obligată să plătească în solidar suma de 86.260,05 lei cu titlu de despăgubiri către O.G.L. - Produse industriale; - la apariția Decretului de expropriere nr. 126/1986 terenul era deja proprietate de stat; - în prezent terenul este proprietate de stat și este folosit de SC M.C.D. în baza contractului de asociere nr. 1 martie 1996 încheiat cu C.L.M. Pitești. S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond respingerea contestației. Prin decizia civilă nr. 102/ A din 17 iunie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții M. Pitești și P.M.

Pitești împotriva sentinței civile nr. 14 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G.S. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de către pârâți, întrucât în mod corect a reținut prima instanță pe baza materialului probatoriu administrat în cauză că reclamantul este îndreptățit la restituirea imobilului ce a format obiectul notificărilor formulate de acesta în termenul legal, fiind aplicabile dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.

S-a constatat, pe baza raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, că terenul în litigiu este liber de construcții subterane; că nu au fost depuse documente care să ateste apartenența la domeniul public sau că este grevat de servituți legale, iar apelanții nu au dovedit faptul că la data aplicării Decretului de expropriere nr. 126/1986, terenul care a fost proprietatea lui G.M., potrivit sentinței civile nr. 1893/1958, figura ca teren de stat. S-a concluzionat că reclamantul a dovedit că terenul solicitat și acordat a aparținut autoarei sale, iar posesia exercitată de stat nu reprezintă o dovadă a proprietății. Împotriva deciziei respective la data de 23 iulie 2009, în termen legal, au declarat recurs pârâții M. Pitești și P.M.

Pitești, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe care să fie schimbată în tot, în sensul respingerii contestației formulată de reclamant împotriva Dispoziției nr. 2485/2007. În drept, s-au invocat aplicarea prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea au susținut că în mod greșit cele două instanțe au reținut că imobilul situat în Pitești, B-dul. Republicii (fostă str. Filimon Sârbu), solicitat de reclamantul G.S., face parte din sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, întrucât din actele depuse la dosar a rezultat că imobilul respectiv a intrat în proprietatea statului, prin sentința penală nr. 801/1956 și decizia penală nr. 7551/1956, fiind dispusă și măsura confiscării averii autoarei G.M., ca pedeapsă complementară.

S-a arătat că autoarea G.M. a fost condamnată pentru infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave conform dispozițiilor art. 236 lit. b) C. pen., iar aceasta nu a formulat o cerere de reabilitare în temeiul art. 134 și art. 135 C. pen., pentru a reintra în posesia bunurilor din averea confiscată și trecută în proprietatea statului. S-a mai invocat faptul că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu se încadrează în prevederile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, precum și faptul că nu s-a făcut dovada că la data aplicării Decretului de expropriere nr. 126/1986, terenul ce a aparținut lui G.M. era deja proprietate de stat. Recursul declarat de pârâți este nul, și va fi constatat ca atare, avându-se în vedere considerentele ce se succed: Dispozițiile art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., stipulează faptul că, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 304 C. proc. civ., prevăd că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9. Aceasta, întrucât, în reglementarea procedurală actuală, recursul este o cale de atac extraordinară supusă regulilor cuprinse în Titlul V, intitulat căile extraordinare de atac, iar pentru promovarea recursului, art. 302 1 C. proc. civ., instituie dispoziții obligatorii, sancționate în caz de nerespectare, cu nulitatea. Printre aceste dispoziții se instituie obligativitatea pentru recurenți de a indica motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora.

Deși, în speță, pârâții și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din expunerea motivării recursului rezultă că s-au antamat chestiuni de fond, care nu vizează nelegalitatea, dezvoltarea acestora neputând duce la încadrarea în motivul de modificare invocat. Cele susținute de recurenți nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât acestea au pretins că instanța de apel a interpretat și apreciat greșit probele administrate în cauză pe baza stabilirii unei situații de fapt eronate. Aspectele invocate de pârâți prin motivele de recurs, îmbracă aspecte de netemeinicie și nu de legalitate, care nu mai pot fi supuse cenzurii instanței de control judiciar, câtă vreme dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C. proc.

civ., au fost abrogate expres prin O.U.G. nr. 58/2003. Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurenți constă practic în indicarea obiectului cererii de chemare în judecată și a apărărilor formulate de părți, în analizarea probatoriului administrat în cauză, cu concluzia finală că cele două hotărâri sunt nelegale, fără însă a se arăta în concret în ce constă greșeala instanței de apel care a menținut hotărârea primei instanțe. În realitate, din analizarea motivelor de recurs, în ansamblu, rezultă concluzia fără echivoc, că se critică modul de interpretare de către instanța de apel a probatoriului administrat în cauză, critică ce nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În consecință, avându-se în vedere faptul că recursul declarat de către pârâți nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar criticile formulate nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 302' alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâții M.P. și P.M.P. împotriva deciziei nr. 102/ A din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2010.