ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4181/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4181/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față, reține

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Tribunalul Argeș, la data de 14 mai 2007, reclamantul

G.S. a solicitat anularea dispoziției nr. 2485 din 22 martie 2007, emisă de

P.M. Pitești și retrocedarea terenului de 796 m.p. situat în Pitești, B-dul

Republicii (Bulevardul Elisabetan sau fosta stradă Filimon Sîrbu).

În motivarea acțiunii, reclamantul a

menționat faptul că autorii săi, G.G. (decedat la data de 17 mai 1947) și G.M.

(decedată la data de 29 aprilie 1981) au cumpărat terenul de 1001 m.p.,

împreună cu imobilele amplasate pe acesta, situate în Pitești, fostul Bulevard

Elisabeta.

Prin sentința de partaj nr. 1893/1958,

moștenitoarei B.E. (S., după încheierea căsătoriei) i-a revenit în lot locuința

și terenul de 200 m.p., iar M.G. i s-a atribuit suprafața de 718 m.p.

Aceste imobile au fost preluate de

către stat fără nici un titlu, în anul 1986.

După adoptarea Legii nr. 18/1991,

soțului sorei reclamantului, S.S., i s-a reconstituit dreptul de proprietate

pentru suprafața de 122 m.p. și i s-a eliberat titlul de proprietate din 11

iulie 2000.

Prin notificările formulate în baza

Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat retrocedarea diferenței de teren de

796 m.p., care în prezent este liber de construcții, fiind ocupat în parte, pe

o suprafață de 718 m.p. de parcarea de lângă SC M.C.D. SRL, restul de 78 m.p.

fiind folosit de această societate, în baza unui contract de asociere, încheiat

cu C.L.M. Pitești.

Prin dispoziția contestată i s-a

respins cererea reclamantului, motivându-se că nu a dovedit faptul că terenul a

fost preluat abuziv de către stat.

În drept reclamantul și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 213/2008 și Legii nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 14 din 29 ianuarie

2009, Tribunalul Argeș a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.S.,

a anulat în parte dispoziția cu nr. 2485/2007 și a obligat pârâții M.P. și

P.M.P. să restituie acestuia suprafața de 730 m.p., situată în Municipiul

Pitești și evidențiată în planșa 2 a raportului de expertiză întocmit de dl.

expert B.P., prin pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9, 11, 41 și 4.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut urm: următoarele:

Prin dispoziția nr. 2485 din 22 martie

2007, emisă de P.M. Pitești, cererea notificată de către reclamant conform

Legii nr. 10/2001 a fost respinsă, motivându-se că nu s-a demonstrat preluarea

terenului de 718 m.p. în mod abuziv, iar suprafața de 78 m.p. ce a aparținut

numitei S.E., a fost afectată integral de construcții autorizate.

În cuprinsul notificării s-a mai

precizat că terenul de 122 m.p. a fost restituit în condițiile legilor de fond

funciar, notificatorului S.S., fiindu-i atribuit pe vechiul amplasament.

Potrivit contractului de

vânzare-cumpărare, încheiat la data de 12 noiembrie 1945, E.I.K. a transmis în

proprietatea soților M. și G.G. imobilul situat în Pitești, B-dul. Elisabeta,

compus din terenul de 1001 m.p., o casă cu două camere și o magazie

(construcții amplasate pe aceasta suprafață) cu următoarele vecinătăți: N -

H.T., S - F.A., E - B-dul. Elisabeta și V - A.R.

Prin sentința civilă nr. 1893 din 01

decembrie 1958, bunurile rămase la decesul defunctului, G.G. (decedat la data

de 17 mai 1947) au fost partajate, terenul de 718 m.p. fiindu-i atribuit

soției, G.M., iar suprafața de 200 m.p., revenindu-i moștenitoarei B.E.

Din sentința de partaj a rezultat

faptul că succesiunea defunctului a fost acceptată și de către reclamant, în

calitate de descendent de gradul I.

La data de 29 aprilie 1981 a decedat

și mama reclamantului G.M.

Deși prin întâmpinarea de la dosar s-a

specificat faptul că asupra imobilelor s-a aplicat măsura sechestrului

asigurător, întrucât G.M., condamnată penal prin sentința nr. 801/1956, a fost

obligată să plătească în solidar suma de 86.260,05 lei, reprezentând

prejudiciul cauzat fostei O.C.L. - Produse industriale, la dosar nu s-au depus

dovezi care să ateste și valorificarea bunurilor respective, în scopul

achitării sumei de mai sus.

Martorii audiați în cauza au confirmat

faptul că până în anul 1986, când au fost demolate construcțiile de pe teren,

în aceste imobile a locuit familia reclamantului.

Identificând terenul solicitat prin

notificare în raport de amplasamentul descris în actul de vânzare - cumpărare,

expertul B.P., a constatat că doar suprafața de 730 m.p. nu este afectată de

construcții.

Expertul a mai menționat că terenul

este folosit de SC M.C.D., în baza contractului de asociere cu nr. 5676/11

martie 1996, încheiat cu C.L.M. Pitești.

Expertul nu a putut preciza care este

situația juridică a acestui teren.

Instanța, evaluând declarațiile

martorilor a apreciat că în anul 1986, acțiunea de demolare a construcțiilor,

echivalează cu o preluare în fapt de către stat a acestora, extinsă și asupra

terenului aferent.

În opinia instanței, o preluare în

fapt, fără respectarea vreunei formalități pentru a asigura cel puțin aparența

unui titlu, care să constituie temei al trecerii bunului dintr-un patrimoniu

privat în patrimoniul statului, nu poate fi considerată decât abuzivă.

Indiferent însă de calificarea

preluării imobilului, cu titlu sau fără titlu valabil, el face parte din sfera

de reglementare a Legii nr. 10/2001 și este supus procedurilor de restituire

prevăzute de acest act normativ.

În consecință, în temeiul art. l alin.

(l) din Legea nr. 10/2001, instanța a admis acțiunea în parte și a dispus

restituirea terenului de 730 m.p. (identificat de expert în schița anexă la

raportul de expertiză) reclamantului, în calitatea sa de moștenitor al autoarei

G.M.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, au formulat apel pârâții M.P. și P.M.P., susținând că este nelegală și

netemeinică sub următoarele aspecte:

- instanța de fond în mod greșit a

apreciat faptul că terenul in suprafață de 730 m.p. situat în Pitești, str.

B-dul Republicii, indiferent de calificarea preluării imobilului (cu titlu sau

fără titlu), face parte din sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 și este

supus prevederilor de restituire prevăzute de acest act normativ, întrucât

modalitatea de ieșire din proprietatea numitei G.M. nu se regăsește printre

cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 2;

- nu s-a avut în vedere că din actele

dosarului a rezultat că prin acțiunea de partaj din anul 1958 nu au fost scoase

de sub sechestrul asigurător aplicat în procesul penal privind pe G.M.,

construcțiile și terenul de 718 m.p. pentru recuperarea prejudiciului adus prin

infracțiunile reținute în sarcina sa;

- terenul solicitat este proprietate

de stat, ca efect al aplicării unei sentințe penale, prin care G.M. a fost

obligată să plătească în solidar suma de 86.260,05 lei cu titlu de despăgubiri

către O.G.L. - Produse industriale;

- la apariția Decretului de

expropriere nr. 126/1986 terenul era deja proprietate de stat;

- în prezent terenul este proprietate

de stat și este folosit de SC M.C.D. în baza contractului de asociere nr. 1

martie 1996 încheiat cu C.L.M. Pitești.

S-a solicitat admiterea apelului,

desființarea sentinței și pe fond respingerea contestației.

Prin decizia civilă nr. 102/ A din 17

iunie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții M. Pitești și P.M.

Pitești împotriva sentinței civile nr. 14 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de

Tribunalul Argeș, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G.S.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de către pârâți,

întrucât în mod corect a reținut prima instanță pe baza materialului probatoriu

administrat în cauză că reclamantul este îndreptățit la restituirea imobilului

ce a format obiectul notificărilor formulate de acesta în termenul legal, fiind

aplicabile dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.

S-a constatat, pe baza raportului de

expertiză tehnică efectuat în cauză, că terenul în litigiu este liber de

construcții subterane; că nu au fost depuse documente care să ateste

apartenența la domeniul public sau că este grevat de servituți legale, iar

apelanții nu au dovedit faptul că la data aplicării Decretului de expropriere

nr. 126/1986, terenul care a fost proprietatea lui G.M., potrivit sentinței

civile nr. 1893/1958, figura ca teren de stat.

S-a concluzionat că reclamantul a

dovedit că terenul solicitat și acordat a aparținut autoarei sale, iar posesia

exercitată de stat nu reprezintă o dovadă a proprietății.

Împotriva deciziei respective la data

de 23 iulie 2009, în termen legal, au declarat recurs pârâții M. Pitești și

P.M. Pitești, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia

în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe care

să fie schimbată în tot, în sensul respingerii contestației formulată de

reclamant împotriva Dispoziției nr. 2485/2007.

În drept, s-au invocat aplicarea

prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs depuse odată

cu cererea au susținut că în mod greșit cele două instanțe au reținut că

imobilul situat în Pitești, B-dul. Republicii (fostă str. Filimon Sârbu),

solicitat de reclamantul G.S., face parte din sfera de reglementare a Legii nr.

10/2001, întrucât din actele depuse la dosar a rezultat că imobilul respectiv a

intrat în proprietatea statului, prin sentința penală nr. 801/1956 și decizia

penală nr. 7551/1956, fiind dispusă și măsura confiscării averii autoarei G.M.,

ca pedeapsă complementară.

S-a arătat că autoarea G.M. a fost condamnată

pentru infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave conform

dispozițiilor art. 236 lit. b) C. pen., iar aceasta nu a formulat o cerere de

reabilitare în temeiul art. 134 și art. 135 C. pen., pentru a reintra în

posesia bunurilor din averea confiscată și trecută în proprietatea statului.

S-a mai invocat faptul că, în mod

greșit, instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu se încadrează în

prevederile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, precum și faptul că nu s-a

făcut dovada că la data aplicării Decretului de expropriere nr. 126/1986,

terenul ce a aparținut lui G.M. era deja proprietate de stat.

Recursul declarat de pârâți este nul,

și va fi constatat ca atare, avându-se în vedere considerentele ce se succed:

Dispozițiile art. 302 alin. (1) lit.

c) C. proc. civ., stipulează faptul că, cererea de recurs va cuprinde, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 304 C. proc. civ., prevăd că

modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de

nelegalitate prevăzute la pct. 1-9.

Aceasta, întrucât, în reglementarea

procedurală actuală, recursul este o cale de atac extraordinară supusă

regulilor cuprinse în Titlul V, intitulat căile extraordinare de atac, iar

pentru promovarea recursului, art. 302

1

C. proc. civ., instituie

dispoziții obligatorii, sancționate în caz de nerespectare, cu nulitatea.

Printre aceste dispoziții se instituie

obligativitatea pentru recurenți de a indica motivele de nelegalitate pe care

se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora.

Deși, în speță, pârâții și-au

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din expunerea

motivării recursului rezultă că s-au antamat chestiuni de fond, care nu vizează

nelegalitatea, dezvoltarea acestora neputând duce la încadrarea în motivul de

modificare invocat.

Cele susținute de recurenți nu pot fi

încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât acestea au

pretins că instanța de apel a interpretat și apreciat greșit probele

administrate în cauză pe baza stabilirii unei situații de fapt eronate.

Aspectele invocate de pârâți prin

motivele de recurs, îmbracă aspecte de netemeinicie și nu de legalitate, care

nu mai pot fi supuse cenzurii instanței de control judiciar, câtă vreme

dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ., au fost abrogate expres prin

O.U.G. nr. 58/2003.

Modalitatea de motivare a recursului

adoptată de recurenți constă practic în indicarea obiectului cererii de chemare

în judecată și a apărărilor formulate de părți, în analizarea probatoriului

administrat în cauză, cu concluzia finală că cele două hotărâri sunt nelegale,

fără însă a se arăta în concret în ce constă greșeala instanței de apel care a

menținut hotărârea primei instanțe.

În realitate, din analizarea motivelor

de recurs, în ansamblu, rezultă concluzia fără echivoc, că se critică modul de

interpretare de către instanța de apel a probatoriului administrat în cauză,

critică ce nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, avându-se în vedere

faptul că recursul declarat de către pârâți nu poate fi analizat în afara

cadrului restrictiv al art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar criticile formulate

nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte va constata nulitatea

recursului, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 302'

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

pârâții M.P. și P.M.P. împotriva deciziei nr. 102/ A din 17 iunie 2009 a Curții

de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 iulie 2010.