ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1628/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC E.T.I.

SA a solicitat în contradictoriu cu A.N.A.F. și D.G.A.M.C., anularea raportului

de inspecție fiscală nr. 860219 din 11 decembrie 2007, a deciziei de impunere a

312 din 12 decembrie 2007 și a deciziei nr. 373 din 5 noiembrie 2008, prin care

s-a respins contestația formulată împotriva primelor două acte fiscale.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin decizia de impunere nr. 312 din 12 decembrie 2007, încheiată

în baza raportului de inspecție fiscală din 11 decembrie 2007, s-au reținut în sarcina

sa obligații fiscale reprezentând TVA fără drept de rambursare, precum și penalități

și majorări de întârziere, pentru livrări de bunuri în perioada ianuarie 2005 -

iunie 2005 în zona Constanța Sud, care nu a avut natura unei zone libere sau a unui

port supus facilităților reglementate de O.G. nr. 131/2000, privind instituirea

unor măsuri pentru facilitarea exploatării porturilor.

Prin sentința civilă

nr. 2835 din 1 iulie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și pe cale de consecință, a anulat actele

administrative atacate.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că în perioada ianuarie 2005 – iunie 2005, operațiunile

menționate în raportul de inspecție fiscală s-au desfășurat în Portul Maritim Constanța,

port care beneficia de facilitățile prevăzute de O.G. nr. 131/2000, conform prevederilor

exprese ale H.G. nr. 547/2002, privind instituirea în portul Constanța, aflat în

administrarea Companiei Naționale „A.P.M. Constanța” SA, a măsurilor pentru facilitarea

exploatării porturilor. Prin urmare, în mod greșit s-a reținut în raportul de inspecție

fiscală că reclamanta nu beneficiază de facilitățile prevăzute de art. 144 din C.

fisc., coroborate cu dispozițiile O.G. nr. 131/2000.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâta A.N.A.F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele

de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate

cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată,

din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv

pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6)

va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Contenciosul administrativ

este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca

fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ

competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți

este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea

în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare

la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care

reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este

actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică

în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând

sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000

de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal

ale Curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport

cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul

actului administrativ contestat.

În cauza de față se contestă

decizia nr. 312 din 12 decembrie 2007 emisă de A.N.A.F.-D.G.A.M.C. prin care a fost

respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă pentru suma totală

de 489.807 RON din care 335.714 RON reprezintă TVA și suma de 154.093 RON reprezentând

majorări de întârziere aferente.

Prin urmare, cuantumul

sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 RON,

astfel că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul

București, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și

art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința

recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă soluționare la

Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.N.A.F., împotriva sentinței civile nr. 2835 din 1 iulie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2010.