ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3965/2010

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 23 mai 2008,

SC C. SA a chemat în judecată A.N.A.F. și Administrația Finanțelor Publice pentru

Contribuabili Mijlocii Constanța, solicitând anularea parțială a deciziei nr. 341

din 29 noiembrie 2007, precum și a deciziei de impunere din 11 iunie 2007 și a raportului

de inspecție fiscală din 07 iunie 2007, respectiv măsurile dispuse în considerente,

referitoare la TVA în sumă de 20.467 RON și respectiv de 32.818 RON și impozit pe

profit de 572.359 RON.

Reclamanta a cerut, de

asemenea, exonerarea de plata acestor obligații fiscale și restituirea sumelor achitate

în baza deciziei de impunere, precum și obligarea pârâtelor la plata de dobânzi

de întârziere.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a învederat, referitor la suma de 20.467 RON, că organul fiscal a stabilit

în mod eronat că reprezintă TVA necolectată, această taxă fiind colectată, conform

facturii din martie 2007, separat de operațiunile portuare, conform acordului cu

beneficiarul privind datorarea și cuantumul despatch-ului.

Reclamanta a mai arătat

că a dedus în mod corect TVA de 32.818 RON aferentă serviciilor prestate de SC R.I.

SA, fiind îndeplinite condițiile de deducere în raport de documentele justificative

depuse.

S-a cerut, de asemenea,

a se constata că nu datorează impozitul pe profit pentru care s-a respins contestația,

societatea considerând justificat ca fiind deductibile sumele de 2.100 RON reprezentând

plata pentru inspecție macara și identificare avarii, 172.727 RON comision în favoarea

SC R.I. SA și 7.218 RON plata pentru serviciile prestate de SC A. SRL.

Prin sentința civilă

nr. 648 din 21 decembrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a

anulat parțial actele administrative atacate pentru suma de 2.100 RON aferentă facturilor

din 2005 emise de SC G. SRL și respectiv suma de 7.218,35 RON achitată către SC

A. SRL în baza facturii din 2004.

Instanța a dispus restituirea

celor două sume, respingând cererea de restituire a accesoriilor aferente acestora

și menținând celelalte măsuri dispuse prin decizia nr. 341 din 29 noiembrie 2007.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut, cu privire la cele două sume menționate, că acestea

sunt cheltuieli deductibile, fiind probată prestarea efectivă a serviciilor.

Referitor la TVA în sumă

de 20.467 RON aferentă facturii de despatch emisă în martie 2007 către SC A.G. SA,

instanța a constatat că organele fiscale au decis în mod corect repunerea taxei

în perioada când au avut loc operațiunile portuare, facturarea despatch-ului trebuind

să aibă loc, potrivit contractului dintre societăți, în maximum 18 zile de la data

transmiterii time-sheet-ului și nu la data confirmării acestuia de către beneficiar.

Aceeași argumentație a

fundamentat soluția instanței și în ceea ce privește impozitul pe profit, apreciindu-se

ca fiind corectă repunerea despatch-ului în perioada anterioară.

De asemenea, instanța

de fond a reținut că suma 172.727 RON reprezentând comision către SC R.I. SA nu

este deductibilă, reclamanta nedovedind prestarea serviciilor de intermediere, respectiv

că încheierea contractelor cu SC A.Z. SA s-a datorat activității comisionarului.

Totodată, pentru aceleași

considerente, s-a constatat că nici TVA în sumă de 32.818 RON aferentă facturii

emisă la 05 aprilie 2004 de către SC R.I. SA nu este deductibilă, serviciile achiziționate

nefiind destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile ale reclamantei.

Împotriva sentinței au

declarat recurs atât reclamanta SC C. SA Constanța, cât și A.N.A.F. și Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Constanța, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a învederat

că instanța a calificat în mod greșit natura despatch-ului ca fiind contravaloarea

unui serviciu prestat clientului și nu o primă plătită de armator pentru timpul

de lucru economisit, la data confirmării din partea beneficiarului.

Sub acest aspect, reclamanta

a invocat atât clauzele contractului încheiat cu SC A.G. SA, cât și ale protocolului

din 28 februarie 2008, susținând că momentul nașterii dreptului la despatch este

cel al confirmării cu privire la datorarea primei, care este și data acceptării

time-sheet-ului și nu data efectuării operațiunilor portuare, astfel încât TVA a

fost corect facturată.

Cu aceeași motivare, reclamanta

a susținut că nu datorează nici impozitul pe profit calculat ca urmare a repunerii

veniturilor din despatch în perioada 2002-2008, sumele respective fiind facturate

și evidențiate în contabilitate la data confirmării de către beneficiari a time-sheet-urilor.

În acest sens, reclamanta

a precizat că și expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit că societatea

a procedat corect, facturând veniturile și TVA aferente despatch-ului la data confirmării

time-scheet-urilor, înscrisuri echivalate unor situații de lucrări.

Or, H.G. nr. 44/2004 privind

normele de aplicare a C. fisc. prevede că pentru prestările de servicii decontate

pe bază de situații de lucrări, data efectuării prestărilor se consideră a fi data

la care sunt întocmite situațiile de lucrări și după caz, data acceptării acestora

de către beneficiar.

Reclamanta a criticat

sentința și sub aspectul nerecunoașterii deductibilității cheltuielilor de 172.727

RON reprezentând comision în favoarea SC R.I. SA conform facturii din 05 aprilie

2004 și, respectiv, a TVA aferentă facturii, de 32.818 RON.

S-a învederat că sunt

îndeplinite condițiile legale referitoare la necesitatea efectuării cheltuielilor

și la prestarea efectivă a acestora, între cele două societăți comerciale fiind

încheiat un contract de agenturare, ce cuprinde date referitoare la serviciile prestate,

termenele de execuție și tarifele percepute, act ce se coroborează cu situația facturilor

SC A.Z. SA.

Pârâtele au criticat sentința

sub aspectul reținerii deductibilității cheltuielilor în sumă de 7.218 RON și respectiv

2.100 RON.

Astfel, s-a arătat că

societatea nu a prezentat contracte încheiate cu societățile înscrise în facturile

reprezentând reparație reductor și asistență tehnică, neputând justifica pe bază

de documente prestarea efectivă a serviciilor și necesitatea efectuării acestora

în scopul desfășurării activității proprii.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse

ca atare.

Astfel, susținerea reclamantei

în sensul că instanța a calificat greșit natura juridică a despatch-ului nu este

întemeiată. S-a reținut în mod justificat că despatch-ul reprezintă suma plătită

de către armator ca primă pentru finalizarea operațiunilor de încărcare sau descărcare

într-o perioadă de timp mai redusă decât cea prevăzută prin contract, sumă care

se achită doar dacă există o prevedere contractuală în acest sens.

Referitor la suma de 20.467

RON, reprezentând TVA colectată în martie 2007, aferentă prestărilor de servicii

efectuate în intervalul septembrie 2004-aprilie 2005, instanța a constatat că organele

fiscale au procedat corect, repunând taxa în perioada anterioară.

În acest sens, au fost

reținute ca aplicabile prevederile art. 134 și 137 C. fisc., potrivit cărora taxa

pe valoarea adăugată este exigibilă la data prestării serviciului, factura fiind

necesar a se emite până la data de 15 a lunii următoare celei în care a fost efectuată

prestarea.

Societatea reclamantă

avea obligația evidențierii TVA aferentă încasărilor din despatch potrivit dispozițiilor

legale sus-menționate, respectiv la momentul emiterii facturii, pentru prestarea

serviciilor când taxa devenea exigibilă, chiar dacă se referă la o prestație viitoare,

urmând ca în cazul în care creanța constând în despatch-ul prevăzut în contract

nu s-ar fi realizat, să procedeze la stornarea operațiunii.

Din probele dosarului

a rezultat că, între data facturării despatch-ului de către reclamantă și data finalizării

operațiunilor portuare, există un interval de timp ce depășește perioada prevăzută

în contract, pentru transmiterea calculației către beneficiar și confirmarea de

către acesta a cuantumului stabilit.

În condițiile în care

prin contractul încheiat s-a prevăzut datorarea despatch-ului și cuantumul acestuia,

nu se justifică nefacturarea TVA la data prestării serviciului, neavând suport legal

susținerea reclamantei că TVA aferentă despatch-ului a devenit exigibilă doar la

data confirmării de către beneficiar.

Soluția instanței de fond

este legală și temeinică și cu privire la veniturile obținute de reclamantă din

despatch, suplimentare față de cele realizate din operațiunile de încărcare-descărcare,

evidențiate în contabilitate doar după confirmarea cuantumului de către beneficiar.

Legislația contabilă aplicabilă

în perioada supusă controlului fiscal prevede recunoașterea veniturilor certe și

înregistrarea lor, pe măsura realizării, în exercițiul financiar la care se referă,

chiar dacă încasarea efectivă s-a realizat după expirarea acestuia.

Sub acest aspect, instanța

a procedat în mod corect, reținând legalitatea repunerii veniturilor din despatch

în perioada la care au fost prestate serviciile la care se referă. Întrucât prin

contractele încheiate de reclamantă s-a prevăzut datorarea despatch-ului și cuantumul

acestuia, nu se poate invoca lipsa de certitudine privind realizarea veniturilor

din despatch până la data confirmării de către beneficiar, incertitudinea vizând

doar momentul încasării.

În consecință, apare ca

nefondată critica privind stabilirea impozitului pe profit în sumă de 572.359 RON,

reclamanta având obligația de a factura veniturile din despatch odată cu facturarea

serviciilor la care se referă acesta.

Soluția instanței de fond

este legală și temeinică și referitor la deducerile TVA în sumă de 32.818 RON aferentă

facturii din 05 aprilie 2004 emisă de SC R.I. SA, respectiv deductibilitatea sumei

de 172.727 RON reprezentând cheltuieli privind comisionul în favoarea aceleiași

societăți comerciale, conform facturii din 05 aprilie 2004.

Astfel, din actele dosarului

rezultă că, potrivit contractului încheiat în anul 1999, SC R.I. SA, acționar majoritar

la SC C. SA, care este prestatorul de servicii portuare, avea obligația de a intermedia

dezvoltarea relațiilor comerciale cu SC A.Z. SA, prin creșterea volumului de marfă

operat de această societate prin firma reclamantă, în schimbul unui comision de

10%.

În cauză nu s-a probat

desfășurarea activității de intermediere, respectiv în ce a constat aportul comisionarului,

la dezvoltarea raporturilor comerciale cu SC A.Z. SA, societate care avea relații

contractuale cu reclamanta și anterior anului 1999.

În consecință, în mod

justificat s-a considerat ca legală măsura dispusă de organele fiscale, care, în

lipsa unor înscrisuri privind prestarea efectivă a serviciilor de către comisionar,

au stabilit ca fiind nedeductibile TVA de 32.818 RON, ca și cheltuielile în sumă

de 172.727 RON.

Față de cele expuse mai

sus, criticile formulate de reclamantă fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul

declarat de aceasta, ca nefondat.

Nici susținerile învederate

de pârâte privind anularea actelor administrative contestate, parțial pentru sumele

de 2.100 RON și respectiv 7.218,35 RON, nu sunt întemeiate.

Referitor la prima sumă

de 2.100 RON, facturată pentru lucrările de reparație macara și asistență tehnică

către SC G. SRL, aceste servicii au fost efectiv prestate conform rapoartelor de

lucru semnate de ambele societăți, fiind justificată necesitatea lor în scopul desfășurării

activității proprii a reclamantei, astfel încât în mod just s-a constatat deductibilitatea

acestor cheltuieli.

Aceeași concluzie este

valabilă și pentru cheltuielile în sumă de 7.218,35 RON, prestarea serviciului de

către SC A. SRL fiind dovedită prin devizul de lucrări și actul de predare-primire.

În consecință, în raport

de considerentele expuse, Curtea va respinge ca nefondat și recursul declarat de

A.N.A.F. și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de SC C. SA Constanța, de A.N.A.F. și de Administrația Finanțelor Publice pentru

Contribuabili Mijlocii Constanța împotriva sentinței civile nr. 648/CA din 21 decembrie

2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2010.