ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2137/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 839/ CA din 8

decembrie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

R.A.E.D.P.P. Constanța, în contradictoriu cu pârâții M.F.P. – A.N.A.F. –

D.G.S.C. și D.G.F.P.J.C. - S.A.F. – A.C.F. și a dispus suspendarea actelor

administrative atacate, respectiv Decizia de impunere nr. 12606 din 30

decembrie 2006 și Raportul de inspecție fiscală din 28 decembrie 2006, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea

sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, aspectele ce

vor fi arătate în continuare.

Prin acțiune,

reclamanta R.A.E.D.P.P. Constanta a solicitat anularea Deciziei nr. 100 din 22

iunie 2006 emisă de pârâta M.F.P. - A.N.A.F. – D.G.S.C., a Deciziei de impunere

nr. 12606 din 30 decembrie 2006 și a Raportului de inspecție fiscală din 28

decembrie 2006, precum și suspendarea actelor respective, conform art. 15 din

Legea nr. 554/2004.

În motivare,

reclamanta a arătat că, prin decontul de TVA aferent lunii mai 2005, a solicitat rambursarea soldului negativ de TVA. în urma solicitării, a fost efectuată o

inspecție fiscală de către D.G.F.P. Constanța, finalizată prin încheierea

Raportului de inspecție fiscală din 28 decembrie 2006 și emiterea Deciziei de

impunere nr. 12606 din 30 decembrie 2006.

Contestația formulată

de regia autonomă împotriva actelor susmenționate a fost admisă în parte,

reținându-se că regia nu îndeplinește condițiile legale pentru deducerea sumei

de 713.636 RON, întrucât activitățile aferente acestei sume nu sunt activități

taxabile.

În motivarea

cererii de suspendare, reclamanta arată, în esență, că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât în mod nelegal

a fost obligată la plata TVA în privința căreia i s-a respins cererea de

deducere, realizându-se astfel o dublă impunere, iar prin punerea în executare

a deciziei ar fi pusă în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea. în

acest sens, a arătat că, față de obiectul de activitate, imposibilitatea de

desfășurare a activității ar avea grave consecințe asupra infrastructurii

urbanistice și ar conduce la imposibilitatea realizării obligațiilor asumate

prin contractele de administrare și la împiedicarea autorităților locale de a

oferi servicii de calitate. Această situație va ridica importante probleme de

ordin social, având în vedere că între imobilele administrate de R.A.E.D.P.P.

Constanta se numără toate unitățile de învățământ preuniversitar din Constanța

și Spitalul Județean. Reclamanta a mai arătat că TVA aferentă activității de

administrare este investită tot în imobilele administrate, iar o eventuală

executare silită ar fi de natură să limiteze considerabil bugetul alocat

investițiilor respective, cu consecințe asupra activității de învățământ și

asupra serviciilor medicale.

Pârâții au solicitat respingerea

cererii, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.

554/2004 și că reclamanta nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu. Punerea

în executare nu poate constitui motiv suficient pentru acordarea suspendării,

întrucât există posibilitatea reparării ulterioare a prejudiciului prin

anularea acțiunii și restituirea sumelor încasate, cu dobânda aferentă. Totodată,

se susține că reclamanta nu a făcut dovada faptului că este amenințată cu

producerea unei pagube.

În aplicarea art. 185

alin. (2) C. proc. fisc., reclamanta a depus cauțiunea fixată de Instanță, în

sumă de 10.000 RON.

Curtea de Apel a

apreciat ca fondată cererea de suspendare formulată de reclamantă.

În raport cu

dispozițiile art. 15, cu referire la art. 14 alin. (2) și alin. (4) din Legea

nr. 554/2004 și ale art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., Curtea de Apel a reținut

că Instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare și a cererii de

suspendare este în măsură și trebuie să aprecieze asupra temeiniciei acesteia,

în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente.

În cauză, Instanța

de Fond a reținut că reclamanta, prin prezentarea consecințelor executării

actului administrativ fiscal, constând în imposibilitatea realizării

obligațiilor asumate prin contracte, cu urmări asupra imobilelor în care

funcționează unități de învățământ preuniversitar și Spitalul Județean, ca și

lipsa fondurilor pentru investiții (cele prevăzute de art. 145 alin. (13) din C.

fisc.), a făcut dovada existenței atât a cazului bine justificat, cât și a

pagubei iminente care s-ar crea prin perturbarea funcționării instituțiilor

susmenționate.

Împotriva sentinței

civile nr. 839/ CA din 8 decembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, au

declarat recurs M.F.P. – A.N.A.F. și D.G.F.P.J.C. – A.C.F.

În motivarea

căii de recurs, recurenții - pârâți au arătat că sentința recurată a fost

pronunțată cu încălcarea art. 185 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc.

fisc., în sensul că Instanța de Fond a fixat o cauțiune de numai 15000 RON,

reprezentând 0,0043% din suma contestată, mult sub limita maximă de 20%

prevăzut de textul legal menționat.

În altă

ordine de idei, recurenții - pârâți au arătat că în cauza de față nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului

administrativ.

Examinând cauza în

raport cu motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cerere Instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea Instanței

de Fond.

În temeiul art. 15

alin. (1) din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ

unilateral poate fi solicitată și prin cererea adresată Instanței competente

pentru anularea, în tot sau în part, a actului atacat, caz în care suspendarea

actului administrativ atacat se poate dispune până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei.

În materie fiscală,

condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 se

completează cu dispozițiile art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., care instituie

cerința consemnării unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei

contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani a

unei cauțiuni de până la 2000 RON.

Instanța

dispune astfel de o marjă de apreciere în cadrul căreia poate stabili

cauțiunea, cu luarea în considerare a împrejurărilor concrete ale cauzei, legea

prevăzând expres numai limita maximă a acesteia. În consecință critica de

nelegalitate privind fixarea unei cauțiuni mult sub pragul de 20% din suma

contestată urmează a fi înlăturată.

Înalta Curte

constată însă întemeiat cel de-al doilea motiv de recurs, constând în

nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr.

554/2004.

Existența unui caz

bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o

îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care se

bucură actele administrative, emise în baza și în vederea executării legii.

În cadrul procedurii

de soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ, nu

poate fi însă prejudecat fondul litigiului, Instanța având posibilitatea să

efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

În ceea ce privește

condiția prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte, constată că paguba

iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2994 drept

prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public.

Măsura suspendării

executării s-ar justifica numai dacă actul administrativ în litigiu ar stabili

în sarcina reclamantei obligații a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu

greu de înlăturat în ipoteza anulării actului.

Nici această

condiție nu este îndeplinită în speță, pentru că din înscrisurile depuse la

dosarul de fond nu poate fi reținut un risc real de perturbare ireversibilă a

activității intimatei - reclamante ori a instituțiilor publice care

funcționează în imobilele administrate de acesta.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și în temeiul art. 312

alin. (1) și (3) C. proc. Civ., va modifica sentința atacată în sensul

respingerii cererii reclamantei ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.F.P.

– A.N.A.F. și de D.G.F.P.J.C. – A.C.F. împotriva sentinței civile nr. 839/ CA

din 8 decembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința civilă atacată în sensul că respinge cererea formulată de R.A.E.D.P.P.

Constanța, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 aprilie 2007.