ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2137/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 839/ CA din 8 decembrie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de R.A.E.D.P.P. Constanța, în contradictoriu cu pârâții M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.S.C. și D.G.F.P.J.C. - S.A.F. – A.C.F. și a dispus suspendarea actelor administrative atacate, respectiv Decizia de impunere nr. 12606 din 30 decembrie 2006 și Raportul de inspecție fiscală din 28 decembrie 2006, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare.

Prin acțiune, reclamanta R.A.E.D.P.P. Constanta a solicitat anularea Deciziei nr. 100 din 22 iunie 2006 emisă de pârâta M.F.P. - A.N.A.F. – D.G.S.C., a Deciziei de impunere nr. 12606 din 30 decembrie 2006 și a Raportului de inspecție fiscală din 28 decembrie 2006, precum și suspendarea actelor respective, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004. În motivare, reclamanta a arătat că, prin decontul de TVA aferent lunii mai 2005, a solicitat rambursarea soldului negativ de TVA. în urma solicitării, a fost efectuată o inspecție fiscală de către D.G.F.P. Constanța, finalizată prin încheierea Raportului de inspecție fiscală din 28 decembrie 2006 și emiterea Deciziei de impunere nr. 12606 din 30 decembrie 2006. Contestația formulată de regia autonomă împotriva actelor susmenționate a fost admisă în parte, reținându-se că regia nu îndeplinește condițiile legale pentru deducerea sumei de 713.636 RON, întrucât activitățile aferente acestei sume nu sunt activități taxabile.

În motivarea cererii de suspendare, reclamanta arată, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât în mod nelegal a fost obligată la plata TVA în privința căreia i s-a respins cererea de deducere, realizându-se astfel o dublă impunere, iar prin punerea în executare a deciziei ar fi pusă în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea. în acest sens, a arătat că, față de obiectul de activitate, imposibilitatea de desfășurare a activității ar avea grave consecințe asupra infrastructurii urbanistice și ar conduce la imposibilitatea realizării obligațiilor asumate prin contractele de administrare și la împiedicarea autorităților locale de a oferi servicii de calitate.

Această situație va ridica importante probleme de ordin social, având în vedere că între imobilele administrate de R.A.E.D.P.P. Constanta se numără toate unitățile de învățământ preuniversitar din Constanța și Spitalul Județean. Reclamanta a mai arătat că TVA aferentă activității de administrare este investită tot în imobilele administrate, iar o eventuală executare silită ar fi de natură să limiteze considerabil bugetul alocat investițiilor respective, cu consecințe asupra activității de învățământ și asupra serviciilor medicale. Pârâții au solicitat respingerea cererii, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 și că reclamanta nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu.

Punerea în executare nu poate constitui motiv suficient pentru acordarea suspendării, întrucât există posibilitatea reparării ulterioare a prejudiciului prin anularea acțiunii și restituirea sumelor încasate, cu dobânda aferentă. Totodată, se susține că reclamanta nu a făcut dovada faptului că este amenințată cu producerea unei pagube. În aplicarea art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., reclamanta a depus cauțiunea fixată de Instanță, în sumă de 10.000 RON. Curtea de Apel a apreciat ca fondată cererea de suspendare formulată de reclamantă. În raport cu dispozițiile art. 15, cu referire la art. 14 alin. (2) și alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., Curtea de Apel a reținut că Instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare și a cererii de suspendare este în măsură și trebuie să aprecieze asupra temeiniciei acesteia, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente.

În cauză, Instanța de Fond a reținut că reclamanta, prin prezentarea consecințelor executării actului administrativ fiscal, constând în imposibilitatea realizării obligațiilor asumate prin contracte, cu urmări asupra imobilelor în care funcționează unități de învățământ preuniversitar și Spitalul Județean, ca și lipsa fondurilor pentru investiții (cele prevăzute de art. 145 alin. (13) din C. fisc.), a făcut dovada existenței atât a cazului bine justificat, cât și a pagubei iminente care s-ar crea prin perturbarea funcționării instituțiilor susmenționate. Împotriva sentinței civile nr. 839/ CA din 8 decembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs M.F.P.

– A.N.A.F. și D.G.F.P.J.C. – A.C.F. În motivarea căii de recurs, recurenții - pârâți au arătat că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 185 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., în sensul că Instanța de Fond a fixat o cauțiune de numai 15000 RON, reprezentând 0,0043% din suma contestată, mult sub limita maximă de 20% prevăzut de textul legal menționat. În altă ordine de idei, recurenții - pârâți au arătat că în cauza de față nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ. Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cerere Instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea Instanței de Fond. În temeiul art. 15 alin. (1) din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată și prin cererea adresată Instanței competente pentru anularea, în tot sau în part, a actului atacat, caz în care suspendarea actului administrativ atacat se poate dispune până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În materie fiscală, condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 se completează cu dispozițiile art. 185 alin. (2) C. proc.

fisc., care instituie cerința consemnării unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani a unei cauțiuni de până la 2000 RON. Instanța dispune astfel de o marjă de apreciere în cadrul căreia poate stabili cauțiunea, cu luarea în considerare a împrejurărilor concrete ale cauzei, legea prevăzând expres numai limita maximă a acesteia. În consecință critica de nelegalitate privind fixarea unei cauțiuni mult sub pragul de 20% din suma contestată urmează a fi înlăturată. Înalta Curte constată însă întemeiat cel de-al doilea motiv de recurs, constând în nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative, emise în baza și în vederea executării legii. În cadrul procedurii de soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ, nu poate fi însă prejudecat fondul litigiului, Instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte, constată că paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2994 drept prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Măsura suspendării executării s-ar justifica numai dacă actul administrativ în litigiu ar stabili în sarcina reclamantei obligații a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului. Nici această condiție nu este îndeplinită în speță, pentru că din înscrisurile depuse la dosarul de fond nu poate fi reținut un risc real de perturbare ireversibilă a activității intimatei - reclamante ori a instituțiilor publice care funcționează în imobilele administrate de acesta. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. Civ., va modifica sentința atacată în sensul respingerii cererii reclamantei ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.F.P. – A.N.A.F. și de D.G.F.P.J.C. – A.C.F. împotriva sentinței civile nr. 839/ CA din 8 decembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința civilă atacată în sensul că respinge cererea formulată de R.A.E.D.P.P. Constanța, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2007.