ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3485/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 9 august 2005, SC M. SRL Constanța a chemat în judecată Ministerul

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Constanța, solicitând anularea deciziei nr. 132

din 7 august 2005, prin care primul pârât a dispus suspendarea soluționării

contestației, iar pe fond, anularea deciziei de impunere nr. 3907 din 18

aprilie 2005 și a procesului-verbal din 14 aprilie 2005, prin care s-au

stabilit în sarcina societății, obligații fiscale de 3.092.197 RON,

reprezentând T.V.A., majorări, dobânzi și penalități.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că suspendarea soluționării era facultativă și în cauză nu

erau întrunite cerințele art. 183 C. proc. fisc., privind indiciile săvârșirii

unei infracțiuni, care să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției.

Pe fondul cauzei, reclamanta

a arătat că organul de control a interpretat excesiv prevederile legale

aplicabile în materia T.V.A., referitoare la conținutul documentelor fiscale

justificative, fiind fără temei legal susținerea că societatea a dedus în mod

eronat T.V.A. și că s-ar justifica confiscarea veniturilor obținute din

vânzarea mărfurilor, pe considerentul că nu s-a dovedit proveniența acestora.

Prin sentința civilă nr. 453

din 15 decembrie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că fiind legală decizia nr. 132 din 7 iulie 2005,

prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma

stabilită prin decizia de impunere nr. 3907 din 18 aprilie 2005, pe

considerentul că în cauză au fost sesizate organele de urmărire penală.

Astfel, s-a apreciat că

soluționarea contestației depinde de finalizarea procesului penal în condițiile

în care administratorul societății comerciale - D.E., a fost trimis în judecată

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 37 din Legea nr. 82/1991 și

de art. 23 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Legea nr. 21/1999.

De altfel, executarea

deciziei de impunere a fost suspendată prin sentința civilă nr. 338 din 20

octombrie 2005 a aceleiași instanțe.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, reclamanta SC M. SRL Constanța, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a

învederat că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cererea de

anulare a deciziei de impunere, ce a constituit un capăt principal de acțiune.

Referitor la soluția de

respingere a cererii de anulare a deciziei nr. 132/2005, reclamanta a arătat că

s-a apreciat greșit ca fiind legală măsura suspendării soluționării

contestației, în realitate pârâții refuzând în mod nejustificat să dea curs

solicitării formulate în baza art. 175 alin. (1) C. proc. fisc.

Nu s-au avut în vedere cele

două hotărâri judecătorești prin care s-a anulat procesul-verbal de

contravenție încheiat cu ocazia controlului fiscal din 14 aprilie 2005 și,

respectiv, s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere, până la

judecarea cauzei în fond, aspecte care pun sub semnul întrebării realitatea

constatărilor organelor financiare.

Reclamanta a mai arătat că,

în situația în care instanța ar fi reținut că se impune menținerea deciziei de

suspendare a soluționării contestației și, de asemenea, că nu s-ar putea

pronunța asupra legalității deciziei de impunere, trebuia să suspende

executarea acesteia, până la data judecării plângerii adresate Ministerului

Finanțelor Publice.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Critica privind omisiunea de

pronunțare nu poate fi primită, instanța neputându-se învesti cu judecarea

fondului litigiului - legalitatea și temeinicia deciziei de impunere, cât timp

reclamanta a ales calea procedurii administrative prealabile, a cărei

finalizare, odată parcursă, devine obligatorie.

De altfel, reclamanta doar a

enunțat în acțiune capătul de cerere privind anularea deciziei de impunere,

fără să expună motivele pentru care consideră că sunt nelegale și netemeinice

constatările din procesul-verbal de control.

Cât privește menținerea

deciziei nr. 132/2005, prin care s-a dispus suspendarea soluționării

contestației formulate de reclamantă, soluția instanței de fond este

justificată, în condițiile în care procesul penal este în curs de judecată,

administratorul societății, D.E., fiind trimis în judecată, alături de alți

inculpați, urmând a se decide și asupra realității operațiunilor înscrise în

facturile înregistrate în evidența contabilă a societății comerciale.

Referitor la cererea de

suspendare a executării deciziei de impunere până la soluționarea contestației formulate

în faza procedurii administrative prealabile, se constată că reclamanta nu a

formulat, prin acțiunea introductivă, o asemenea solicitare. Ea a cerut doar

suspendarea executării până la soluționarea prezentei cauze și această cerere a

fost admisă prin sentința civilă nr. 338 din 20 octombrie 2005 a Curții de Apel

Constanța, pronunțată în dosarul de față, hotărâre nerecurată de societatea

reclamantă.

În raport cu cele expuse mai

sus, Curtea va constata ca fiind neîntemeiate criticile aduse sentinței și în

consecință, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC M. SRL Constanța împotriva sentinței civile nr. 453/CA din 15 decembrie

2006, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2006.