ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2354/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 511/CA/2005,

la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum

și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S. SA Tulcea

a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca,

prin sentința ce va pronunța, instanța să dispună suspendarea provizorie, până

la pronunțarea de către instanța de fond, a efectelor pe care le generează

adresa nr. 555483 din 22 august 2005, emisă de pârât.

În motivarea cererii, reclamanta

precizează că a solicitat A.V.A.S., demararea procedurii privind consolidarea

privatizării, prin acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare,

conform art. 49 din O.U.G. nr. 26/2004, aprobate cu modificări și completări prin

Legea nr. 442/2004.

Susține reclamanta, că sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, situația

fiind temeinic justificată, executarea silită a patrimoniului societății urmând

a crea consecințe incalculabile pentru aceasta.

Pârâtul a depus întâmpinare,

solicitând respingerea cererii de suspendare provizorie, ca neîntemeiată, prin

adresa nr. 555483 din 22 august 2005, ale căror efecte se cer a fi suspendate,

precizându-se de fapt că societatea nu întrunește condițiile legale, pentru a

beneficia de facilitățile fiscale.

Întrucât reclamanta nu a depus

adresa cu nr. 555483/2005, pentru care cere suspendarea efectelor ce le

generează, instanța, prin sentința civilă nr. 454/CA din 16 decembrie 2005, a respins cererea de suspendare formulată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

susținând, în esență, că în mod greșit, instanța a trecut la soluționarea

cauzei în lipsa adresei ce face obiectul acțiunii, corespondența cu nr. 555483/2005

purtându-se între Ministerul Finanțelor și A.V.A.S., dar referindu-se la faptul

că SC S. SA Tulcea nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 26/2004, privind

consolidarea privatizării prin acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor

bugetare, deci instanța, în baza rolului activ, trebuia să solicite pârâtului,

prezentarea adresei în discuție.

Precizează că se impune suspendarea

efectelor actului administrativ contestat, pentru că executarea silită a

acestuia ar crea o pagubă iminentă, fiind, astfel, aplicabil art. 14 din Legea nr.

554/2004.

Instanța a pus în discuția părților,

excepția tardivității declarării recursului.

Intimatul-pârât a susținut că

recursul este declarat peste termenul legal.

Din analiza dispozițiilor art. 14 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, rezultă că termenul

de recurs de 5 zile de la pronunțare se socotește astfel, numai în cazul în

care prin încheiere sau, după caz, prin sentință s-a pronunțat suspendarea.

Or, prin sentința atacată de

recurentă, s-a respins cererea de suspendare, astfel că se aplică regula

generală prevăzută de art. 301 C. proc. civ., conform căreia recursul se

exercită în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu

prevede altfel, recursul fiind, astfel, socotit a fi declarat în termen.

Recursul este nefondat.

Atâta timp, cât recurenta-reclamantă

nu a depus la dosar, adresa cu nr. 555483/2005, emisă de Ministerul Finanțelor,

act ce face obiectul cauzei dedusă judecății, în mod just instanța de fond a

respins cererea de suspendare a pretinselor efecte pe care aceasta le

generează.

Necunoscând conținutul actului

respectiv, instanța de fond nu avea cum să se pronunțe asupra cererii de suspendare

a efectelor sale. Conform art. 114 C. proc. civ., recurenta având calitatea de

reclamantă la instanța de fond, odată cu introducerea cererii de chemare în

judecată, era obligată să depună înscrisurile pe care-și întemeia cererea, în

primul rând adresa despre care pretinde că generează efecte păgubitoare pentru

sine, în sensul prevăzut de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004.

Nu era obligația instanței de a

solicita această adresă de la pârât, recurenta fiind cea care ar fi trebuit să

facă demersurile necesare în acest sens.

În exercitarea rolului său activ,

instanța a pus în vedere reclamantei, să depună la dosar, actul administrativ

contestat.

Așa fiind, cum nu există motive de

casare sau de modificare a sentinței instanței de fond, recursul se privește ca

nefondat și urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ., să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC S. SA

Tulcea împotriva sentinței civile nr. 454/CA din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 iunie 2006.