ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2587/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 547/ CA din 4 iulie 2006, Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul S.G., în contradictoriu cu

pârâta D.G.F.P.

C., dispunând suspendarea

executării Deciziei nr. 40 din 22 decembrie

2005 emisă de pârâtă, până

la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației ce formează obiectul Dosarului

nr. 86/CA/2006 al Tribunalului Constanta, având ca obiect acțiunea în anulare

formulată de reclamant împotriva actului administrativ respectiv.

Pentru a pronunța această soluție, Instanța

de Fond a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

pârâta D.G.F.P.C., susținând că este netemeinică și nelegală și invocând

prevederile art. 309 pct. 9 C. proc. civ., în motivarea recursului se arată, în

esență, că Instanța de Fond a dispus suspendarea celor două acte administrative

cu aplicarea greșită a prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și

lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

În cauză sunt aplicabile prevederile

art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul,

persoana vătămată poate să ceară Instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ până la pronunțarea Instanței de Fond".

De asemenea, conform art. 15 alin. (1)

din același act normativ, „suspendarea executării actului administrativ

unilateral poate fi solicitată de

reclamant

și prin cererea adresată Instanței competente pentru anularea, în tot

sau

în parte, a actului atacat. În acest caz, Instanța va putea dispune suspendarea

actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acțiunea principală

sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond."

Rezultă, așadar, că suspendarea

executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă

a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului

administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în

faza judiciară), existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei

pagube care, astfel, poate fi prevenită.

În speță, intimatul - reclamant a făcut

dovada că a formulat cerere de anulare a actului administrativ, aceasta făcând

obiectul Dosarului nr. 86/CA/2006 al Tribunalului Constanța și, ulterior, prin

declinarea competenței, al Dosarului nr. 2914/36/2006 al Curții de Apel

Constanța.

Celelalte două condiții, astfel cum rezultă din

prevederile legale citate, se determină reciproc, logic neputându-se vorbi

despre un caz bine justificat, fără existența pericolului producerii unei

pagube.

Astfel, în timp ce condiția existenței unui caz

bine justificat se deduce

din complexitatea

pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea

condițiilor

legale și, mai ales, a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea de

către autoritatea administrativă pârâtă a actului contestat

(verificare pe care nu o poate face Instanța

sesizată cu cererea de suspendare),

condiția referitoare la prejudiciu

și la iminența producerii acestuia, rezultă din posibilitatea punerii în

executare a actului administrativ contestat.

Este adevărat că actul administrativ se

bucură de prezumția de legalitate, dar la fel de adevărat este că cel ce se

consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a

preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa Instanței

pentru a obține suspendarea executării actului.

În acest sens sunt, de altfel, și prevederile unor

documente emise de organismele internaționale în condiții similare cu

reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, cum ar fi, de exemplu,

Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul C.E., privitoare la protecția jurisdicțională provizorie

în materie administrativă,

care prevede, ca

principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră

vătămat,

de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care

Instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul

circumstanțelor și intereselor, se apreciază că

executarea actului administrativ

ar fi de natură a crea pagube

semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile

față de regularitatea actului emis.

Față de considerentele arătate și

apreciind că nu sunt întemeiate criticile recurentei, Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P.C.,

împotriva sentinței civile nr. 547/ CA din 4 iulie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2007.