ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 507/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 august 2006

reclamantul L.V. a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice – A.N.A.F., suspendarea

aplicării Ordinului nr. 472 din 3 iulie 2006 până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ prin care a solicitat anularea

acestuia.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a arătat că sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiții

cerute de lege, respectiv cazul bine justificat, fiind vorba de o încetare a

raporturilor de serviciu prin destituirea din funcție și paguba eminentă, care decurge

din faptul că ordinul atacat este executoriu.

Totodată reclamantul a arătat

că sunt îndeplinite și condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale

respectiv măsura vremelnică și neprejudicierea fondului.

Prin sentința civilă nr. 573/

CA din 30 august 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, iar pe fond a respins ca

nefondată acțiunea reclamantului L.V.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut, în esență, că în cazul de față cererea de chemare

în judecată este admisibilă întrucât reclamantul se prevalează și de procedura specială

instituită prin art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, instanța a

reținut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute în

mod cumulativ de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Sentința menționată a fost

atacată cu recurs, în termenul legal, de către reclamant care a solicitat

modificarea ei în sensul admiterii cererii și suspendării executării Ordinului nr.

472 din 3 iulie 2006, emis de intimata-pârâtă.

În motivarea cererii de recurs,

recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond nu a analizat în mod corect

și just toate motivele de fapt și de drept invocate, din care rezultă

îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege, cazul bine justificat

constând în încetarea raporturilor de serviciu, iar paguba iminentă în

caracterul executoriu al actului.

Examinând cauza în raport cu

motivele invocate și cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de notele scrise și de înscrisurile depuse la dosarul de recurs în

temeiul art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 14 din Legea nr.

554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice emitente, persoana care se consideră vătămată poate cere instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de

fond.

În temeiul art. 15 lit. a)

din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate

fi solicitată și prin acțiunea formulată pentru anularea actului atacat, în tot

sau în parte, caz în care suspendarea executării se poate dispune până la

soluționarea irevocabilă a cauzei.

Instanța de fond a reținut în

mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute cumulativ de art.

15 alin. (1), raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru

suspendarea executării actului administrativ: cazul bine justificat și

prevenirea producerii unei pagube iminente.

Astfel, existența unui caz

bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei, ar rezulta o

îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie

unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Instanța are însă numai

posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în

cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ

nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Natura măsurii dispuse prin

actul atacat, destituirea din funcția publică, nu constituie prin ea însăși un caz

bine justificat, iar motivele de nelegalitate a ordinului, invocate de

recurentul-reclamant în susținerea cazului bine justificat, presupun cercetarea

în profunzime a fondului cauzei și nu se circumscriu condiției prevăzute de art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată, de asemenea,

că paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004

drept prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciul

public.

Suspendarea executării este însă

o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții

a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil

de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție care nu este îndeplinită în

cauză.

În consecință, Înalta Curte constată

că instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) și art. 15

din Legea nr. 554/2004, urmând să respingă recursul ca nefondat, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de L.V. împotriva sentinței civile nr. 573/ CA din 30 august 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2007.