ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 896/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 196 din 3 decembrie

2007, Curtea de Apel Suceava,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea

formulată de reclamantul C.P., în

contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T., dispunând suspendarea

executării Ordinului nr. 1998 din 4 septembrie

2007, emis de conducătorul

autorității

pârâte, până la soluționarea irevocabilă a fondului.

Prin aceeași sentință, Instanța

de judecată a respins excepția lipsei

procedurii

prealabile, invocată de pârât.

Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a

reținut, în privința excepției, că aceasta este neîntemeiată, întrucât

plângerea

prealabilă are ca obiect,

potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

revocarea actului administrativ individual și nu

suspendarea executării

acestuia.

În ceea ce privește cererea

de suspendare a executării ordinului

contestat, Instanța a

reținut că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin.

(5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în sensul că ordinul a

cărui executare se solicită a fi

suspendată

are același conținut cu Ordinul nr. 1254 din 6 iunie 2007, având

același

emitent, a cărui executare a fost suspendată, anterior, prin

încheierea din 25 iunie 2007 a aceleiași Instanțe.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâtul M.E.C.T.,

susținând că este netemeinică și nelegală și invocând prevederile art. 304 pct.

9 din C. proc.

civ. În motivarea recursului,

recurentul reiterează argumentele invocate

în fața primei Instanțe, arătând, în esență, că reclamantul nu a

îndeplinit

procedura prealabilă și că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, în completarea

motivelor de recurs, se susține că în

mod greșit a reținut

Instanța de judecată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

14 alin. (5) din Legea contenciosului

administrativ

nr. 554/2004, întrucât ordinul a cărui executare se solicită a

fi suspendată nu are același conținut cu Ordinul

nr. 1254 din 6 iunie 2007,

a cărui executare

a fost suspendată, anterior, prin încheierea din

25 iunie 2007 a

aceleiași Instanțe. Se arată, în acest sens, că cele două ordine au temeiuri

juridice diferite, primul fiind emis ca urmare a evaluării profesionale a

intimatului – reclamant, iar cel de-al doilea fiind emis ca urmare a cercetării

disciplinare a acestuia.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului,

cu criticile invocate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea

constată

că recursul este ne fondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (1) și alin. (5) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „În

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară Instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea Instanței de Fond".

Rezultă, așadar, că suspendarea executării unui act

administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei

condiții: inițierea procedurii de anulare a actului administrativ, în

condițiile art. 7, existența unui caz bine justificat și iminența producerii

unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

În speță, nu se contestă că intimatul - reclamant a cerut

autorității emitente revocarea actului administrativ a cărui executare solicită

a fi suspendată ci se susține că procedura plângerii prealabile ar fi

aplicabilă în egală măsură și distinct de acțiunea principală, de anulare a

actului administrativ și cererii de suspendare a executării respectivului act.

Or, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, care stabilesc obiectul procedurii prealabile, „înainte de a se

adresa Instanței de contencios administrativ competente, persoana care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un

act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente

sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de

zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a

acestuia".

Din cuprinsul prevederilor legale citate, rezultă cu

evidență, așa cum în mod corect a reținut și prima Instanță, că procedura

prealabilă are ca obiect revocarea actului administrativ individual contestat,

iar nu și suspendarea executării acestuia.

De altfel, instituirea și efectuarea unei proceduri

prealabile, în mod distinct pentru suspendarea executării actului

administrativ, ar fi incompatibilă cu principiul judecării de urgență și cu

precădere a cererii de suspendare, care este de esența acestei instituții, a

suspendării executării actului administrativ, care este prevăzut în mod expres

de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, având în vedere că atât Ordinul

nr. 1998 din 4 septembrie 2007, a cărui executare se solicită a fi suspendată

în cauză, cât și Ordinul nr. 1254 din 6 iunie 2007, a cărui executare a fost

suspendată, anterior, prin încheierea din 25 iunie 2007, au drept consecință

încetarea raporturilor de serviciu ale intimatului - reclamant, se va reține că

în mod corect a apreciat prima Instanță că, în speță, este îndeplinită condiția

prevăzută de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în sensul că ambele acte

administrative au același conținut.

Înalta Curte va reține, cu privire la acest aspect, că nu

este întemeiată critica recurentului referitoare la lipsa de identitate a

temeiurilor de drept ce au stat la baza emiterii celor două ordine, apreciind

că sintagma „același conținut", folosită de art. 14 alin. (5) din Legea

nr. 554/2004, nu poate fi interpretată stricto - senso, prin analogie cu

instituția „autorității lucrului judecat",

condiționată de tripla identitate: de

părți,

de obiect și de cauză, aplicabilă hotărârilor judecătorești, ci lato -

senso,

prin

raportare la împrejurările legate de starea de fapt și de drept ce

caracterizează

speța.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat,

menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul M.E.

C.T. împotriva sentinței nr. 196 din 3 decembrie

2007 a

Curții de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 martie 2008.