ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4587/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, se

cția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.D.A.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului,

să se dispună suspendarea Ordinului nr. 320 din 30 mai 2007, privind încetarea

raportului de serviciu, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

acțiunii în anularea acestuia și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că din data de 1 decembrie 2001 a fost numită în

funcția publică de expert principal în cadrul Secretariatului General al

Guvernului, că, în pofida faptului că și-a îndeplinit toate obligațiile de

serviciu ce îi reveneau, primind calificative în ultimii trei ani de

„Excepțional" și „ Foarte Bine", la data de 01 iunie 2007, i-a fost

comunicat Ordinul nr. 320 din 30 mai 2007, prin care s-a dispus încetarea

raporturilor de serviciu.

Reclamanta a susținut

că Ordinul este nelegal și netemeinic, întrucât a fost emis cu încălcarea

dispozițiilor imperative ale art. 99 alin. (5) și (6), art. 100 alin. (1)-(3)

din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, în

sensul că deși reorganizarea Secretariatului General al Guvernului a vizat toate

direcțiile și compartimentele funcționale, a fost singura persoană eliberată

din funcție ca urmare a acestei reorganizări, tară a i se oferi un alt post

vacant, fără ca pârâtul să se adresa Agenției

Naționale a Funcționarilor

Publici în acest scop și fără a se realiza

selecția funcționarilor publici în noile posturi pe criteriile stabilite în mod

expres de lege, respectiv tară a se organiza examen.

Prin sentința

civilă nr. 1791 din 21 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, instanța a respins excepția prematurității și excepția

privind

neîndeplinirea procedurii

administrative prealabile invocate de pârâtul

Secretariatul General al

Guvernului. Totodată instanța a admis acțiunea formulată, dispunând suspendarea

executării Ordinului nr. 320 din 30 mai 2007 emis de Secretariatului General al

Guvernului, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează

obiectul dosarului nr. 4057/2/2007 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut, în ce privește excepțiile invocate, pe de

o parte, că dreptul reclamantei de a

sesiza instanța de

contencios administrativ s-a născut la data

comunicării

Ordinului, iar sesizarea instanței a avut loc ulterior acestei date, astfel

încât dreptul reclamantei îndeplinește cerința de a fi actual,

iar, pe

de altă parte, că nu poate fi reținută obligativitatea îndeplinirii procedurii

prealabile anterior sesizării instanței cu cererea având ca obiect suspendarea

executării actului administrativ, în caz contrar, fiind lipsite de eficiență

dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut că reclamanta a învederat instanței o serie de elemente de

nelegalitate, furnizând argumente

juridice

aparent valabile în privința nelegalității ordinului contestat, iar

datorită

încetării raportului de serviciu al reclamantei, fără a se oferi un alt post

vacant, se poate aprecia că toate consecințele de ordin profesional și moral

ale punerii în executare a Ordinului reprezintă un caz bine justificat, iar, în

ce privește iminența pagubei, că aplicarea ordinului în speță ar conduce la

producerea unui prejudiciu material constând în lipsirea de venituri a

reclamantei.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Secretariatul General al Guvernului, criticând

soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că instanța

de fond a respins în mod greșit excepțiile invocate, întrucât intimata reclamantă

nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, astfel încât acțiunea a

fost introdusă prematur.

Recurenta a

mai susținut prin motivele de recurs că acțiunea formulată este inadmisibilă

prin prisma neîndeplinirii procedurii prevăzute de art. 7 din Legea nr.

554/2004 și ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din

același act normativ, iar că ordinul a cărei suspendare a fost solicitată a

fost emis cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în

raport cu sentința atacată, materialul

probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat

recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Prima instanță a

soluționat în mod corect atât excepția prematurității acțiunii cât și excepția

inadmisibilității acesteia, prin prisma prevederilor art. 7 din Legea nr.

554/2004.

Astfel, după cum în

mod corect a reținut și instanța de fond, ordinul în speță a fost comunicat

reclamantei la data de 1 iunie 2007,

acțiunea având ca obiect

anularea acestui ordin fiind înregistrată la data de 6 iunie 2007 pe rolul

aceleiași instanțe.

Totodată cererea

având ca obiect suspendarea executării ordinului a fost înregistrată pe rolul

instanței la 8 iunie 2007, cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea nr.

554/2004.

În ce privește

prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, înalta Curte apreciază că soluția

pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, dispozițiile Legii nr.

188/1999 invocate de recurentă nefiind aplicabile în cauză, întrucât ele fac

referire la

acțiunea având ca obiect

anularea actului administrativ și nu la situația

sesizării instanței cu

cererea de suspendare a executării actului administrativ.

Se reține totodată că

prima instanță a apreciat în mod corect

asupra

îndeplinirii în mod cumulativ a condițiilor prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004, pe de o parte, existența

cazului bine justificat,

constând în argumentele juridice aparent

valabile în ce privește

nelegalitatea

ordinului atacat și consecințele profesionale și morale ale

punerii în

executare ale ordinului în speță, iar, pe de altă parte, iminența pagubei,

respectiv producerea unui prejudiciu material constând în lipsirea de venituri

a reclamantei.

Susținerile

recurentei relative la perioada de preaviz acordată potrivit dispozițiilor art.

99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, precum și la perioada în care reclamanta

s-a aflat în concediu medical, nu pot fi reținute, întrucât, ulterior acestor

perioade efectele juridice ale ordinului în speță au continuat să se producă.

In atare

condiții, precum și în raport cu cele învederate de

intimata reclamantă prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, se

constată că prima instanță a pronunțat o sentință temeinică și legală,

astfel încât recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinței civile

nr. 1791 din 21 iunie 2007 a

Curții de Apel

București, secția a VIII a contencios administrativ și

fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 noiembrie 2007.