ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4587/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, se cția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, să se dispună suspendarea Ordinului nr. 320 din 30 mai 2007, privind încetarea raportului de serviciu, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea acestuia și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că din data de 1 decembrie 2001 a fost numită în funcția publică de expert principal în cadrul Secretariatului General al Guvernului, că, în pofida faptului că și-a îndeplinit toate obligațiile de serviciu ce îi reveneau, primind calificative în ultimii trei ani de „Excepțional" și „ Foarte Bine", la data de 01 iunie 2007, i-a fost comunicat Ordinul nr. 320 din 30 mai 2007, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu.

Reclamanta a susținut că Ordinul este nelegal și netemeinic, întrucât a fost emis cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 99 alin. (5) și (6), art. 100 alin. (1)-(3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, în sensul că deși reorganizarea Secretariatului General al Guvernului a vizat toate direcțiile și compartimentele funcționale, a fost singura persoană eliberată din funcție ca urmare a acestei reorganizări, tară a i se oferi un alt post vacant, fără ca pârâtul să se adresa Agenției Naționale a Funcționarilor Publici în acest scop și fără a se realiza selecția funcționarilor publici în noile posturi pe criteriile stabilite în mod expres de lege, respectiv tară a se organiza examen.

Prin sentința civilă nr. 1791 din 21 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, instanța a respins excepția prematurității și excepția privind neîndeplinirea procedurii administrative prealabile invocate de pârâtul Secretariatul General al Guvernului. Totodată instanța a admis acțiunea formulată, dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 320 din 30 mai 2007 emis de Secretariatului General al Guvernului, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4057/2/2007 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în ce privește excepțiile invocate, pe de o parte, că dreptul reclamantei de a sesiza instanța de contencios administrativ s-a născut la data comunicării Ordinului, iar sesizarea instanței a avut loc ulterior acestei date, astfel încât dreptul reclamantei îndeplinește cerința de a fi actual, iar, pe de altă parte, că nu poate fi reținută obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile anterior sesizării instanței cu cererea având ca obiect suspendarea executării actului administrativ, în caz contrar, fiind lipsite de eficiență dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a învederat instanței o serie de elemente de nelegalitate, furnizând argumente juridice aparent valabile în privința nelegalității ordinului contestat, iar datorită încetării raportului de serviciu al reclamantei, fără a se oferi un alt post vacant, se poate aprecia că toate consecințele de ordin profesional și moral ale punerii în executare a Ordinului reprezintă un caz bine justificat, iar, în ce privește iminența pagubei, că aplicarea ordinului în speță ar conduce la producerea unui prejudiciu material constând în lipsirea de venituri a reclamantei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Secretariatul General al Guvernului, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că instanța de fond a respins în mod greșit excepțiile invocate, întrucât intimata reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, astfel încât acțiunea a fost introdusă prematur.

Recurenta a mai susținut prin motivele de recurs că acțiunea formulată este inadmisibilă prin prisma neîndeplinirii procedurii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din același act normativ, iar că ordinul a cărei suspendare a fost solicitată a fost emis cu respectarea prevederilor legale aplicabile. Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Prima instanță a soluționat în mod corect atât excepția prematurității acțiunii cât și excepția inadmisibilității acesteia, prin prisma prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, ordinul în speță a fost comunicat reclamantei la data de 1 iunie 2007, acțiunea având ca obiect anularea acestui ordin fiind înregistrată la data de 6 iunie 2007 pe rolul aceleiași instanțe. Totodată cererea având ca obiect suspendarea executării ordinului a fost înregistrată pe rolul instanței la 8 iunie 2007, cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004. În ce privește prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, dispozițiile Legii nr. 188/1999 invocate de recurentă nefiind aplicabile în cauză, întrucât ele fac referire la acțiunea având ca obiect anularea actului administrativ și nu la situația sesizării instanței cu cererea de suspendare a executării actului administrativ.

Se reține totodată că prima instanță a apreciat în mod corect asupra îndeplinirii în mod cumulativ a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pe de o parte, existența cazului bine justificat, constând în argumentele juridice aparent valabile în ce privește nelegalitatea ordinului atacat și consecințele profesionale și morale ale punerii în executare ale ordinului în speță, iar, pe de altă parte, iminența pagubei, respectiv producerea unui prejudiciu material constând în lipsirea de venituri a reclamantei. Susținerile recurentei relative la perioada de preaviz acordată potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, precum și la perioada în care reclamanta s-a aflat în concediu medical, nu pot fi reținute, întrucât, ulterior acestor perioade efectele juridice ale ordinului în speță au continuat să se producă.

In atare condiții, precum și în raport cu cele învederate de intimata reclamantă prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, se constată că prima instanță a pronunțat o sentință temeinică și legală, astfel încât recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinței civile nr. 1791 din 21 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2007.