ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2664/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 16 august 2005, reclamantul

N.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, T.N. și S.V.,

să se constate refuzul nejustificat de soluționare a unor cereri, obligarea

pârâților să răspundă acestor cereri și obligarea lor, în solidar, la plata

unor daune materiale de 27.000 lei, precum și la daune morale în valoare de

10.000 lei.

La data de 24 ianuarie 2006

reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită și anularea Ordinului nr.

411 din 1 aprilie 2005, prin care autoritatea pârâtă a dispus încetarea

aporturilor de serviciu prin pensionare și obligarea acesteia să emită un nou

ordin prin care să dispună încetarea raporturilor de serviciu prin demisie.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2993 din

15 noiembrie 2006, a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtul

Secretariatul Guvernului României și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Referitor la excepția

invocată de Secretariatul General al Guvernului, introdus în cauză în calitate

de pârât urmare admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a

Guvernului României la termenul de judecată din 1 februarie 2006, Instanța a

reținut că reclamantul are un interes legitim în susținerea cererii de chemare

în judecată al cărei obiect constă în analizarea refuzului nejustificat al

autorității publice pârâte de a răspunde și soluționa cererile ce i-au fost

adresate de reclamant vizând reglementarea și acordarea unor drepturi rezultate

din raportul de funcție ce a existat între părțile aflate în proces.

Cu privire la fondul cauzei

s-a reținut în esență, că în cauză nu există refuz nejustificat de soluționare

a unor cereri și nici nu se poate constata producerea unor pagube în

patrimoniul reclamantului ca urmarea unui astfel de refuz.

De asemenea, Instanța a

constatat, că nu poate fi reținută culpa persoanelor fizice sau juridice pârâte

cu privire la daunele morale sau materiale solicitate de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamantul N.A. invocând prevederile art. 304

pct. 7,8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că

sentința atacată este nelegală, netemeinică, conține considerente

contradictorii, Instanța a interpretat și aplicat greșit legea, hotărârea

pronunțată neavând acoperire prin probatoriile la dosar.

Privitor la refuzul

nejustificat de a primi răspuns la cererea sa înregistrată la 3 martie 2005,

recurentul susține că în mod greșit Instanța a reținut că prin aceasta a solicitat

încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare.

În realitate, a solicitat ca

sistarea acordului pentru continuarea activității să se facă la data

comunicării deciziei de pensionare.

Cu privire la refuzul

nejustificat de rezolvarea cererii sale de demisie înregistrată la 1 aprilie 2005,

recurentul arată că aceasta nu conține data formulării, iar cererea de demisie

nu a fost luată în seamă și nu a primit nici un răspuns de natura a-i explica

faptul că în condițiile date aceasta nu putea opera.

În legătură cu refuzul

nejustificat de rezolvare a cererilor sale din 4 aprilie 2005 și din 28 aprilie

2005, având ca obiect plata unor ore suplimentare, recurentul susține că a

depus fișele pentru plata orelor suplimentare precum și motivarea legală a

plății acestora.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea înregistrată

la 16 septembrie 2005, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul N.A. a

chemat în judecată Guvernul României și pe T.N., director al D.C.R.U. și S.V.,

consilier în cadrul aceleiași direcții solicitând Instanței, recunoașterea

drepturilor și intereselor legitime vătămate prin acte administrative cu

caracter individual, care au intrat în circuitul civil și au produs efecte

juridice, coroborat cu nesoluționarea, tergiversarea sau refuzul nejustificat

de rezolvare a cererilor și obligarea pârâtelor în solidar la repararea

pagubelor cauzate și la plata despăgubirilor.

Potrivit dispozițiilor art. 2

alin. (1) lit. h)

1

din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a

soluționa o cerere presupune exprimarea explicită, cu exces de putere, a

voinței de a nu rezolva cererea.

Prin urmare, pentru a fi

vorba de un refuz nejustificat este imperativ necesară comunicarea expresă a poziției

autorității publice căreia i s-a adresat cererea, iar refuzul de o soluționa

favorabil cererea să fie consecința depășirii limitelor dreptului său de

apreciere, adică a excesului de putere fiind în prezența unui abuz de drept al

autorității.

În speță, Instanța de Fond a

stabilit în mod corect că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru

existența refuzului nejustificat.

Astfel, referitor la cererea

din 3 martie 2005, Instanța de Fond a reținut corect că aceasta a fost

soluționată favorabil, fiind emis Ordinul nr. 209 din 4 martie 2005, prin care

s-a dispus îndeplinirea procedurii necesare întocmirii dosarului său de

pensionare și depunerea acestuia la Casa de Pensii a Sectorului 4 București.

Totodată, acestei cereri a

recurentului i s-a răspuns și direct cu adresa din 14 martie 2005.

Urmare a acestor demersuri

s-a emis Decizia de pensionare nr. 194408 din 1 aprilie 2005, care i-a fost

comunicată recurentului - reclamant.

În ce privește refuzul

nejustificat de rezolvare a cererii de demisie înregistrată la 1 aprilie 2005,

susținerile recurentului - reclamant sunt nu numai nefondate, dar și

contradictorii, în contextul în care el însuși solicitase anterior, prin

cererea din 3 martie 2005, încetarea de drept a raporturilor de serviciu la

data comunicării deciziei de pensionare.

Urmare a comunicării

deciziei de pensionare, Secretariatul General al Guvernului a emis Ordinul nr. 411

din 1 aprilie 2005, prin care în temeiul art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr.

188/1999 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului.

Cu privire la plata orelor

suplimentare, în mod corect Instanța de Fond a reținut că în calitatea sa de șef

serviciu, recurentul - reclamant a prestat muncă peste durata normală a

timpului de lucru fără a exista o dispoziție scrisă a ministrului delegat

pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, cererea sa fiind

nefondată în raport de dispozițiile art. 16 din O.U.G. nr. 92/2004, neputând fi

apreciată ca un refuz nejustificat în sensul legii.

Având în vedere cele mai sus

expuse, recursul declarat de recurentul - reclamant va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul N.A. împotriva

sentinței civile nr. 2993 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 mai 2007.