ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2664/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 16 august 2005, reclamantul N.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, T.N. și S.V., să se constate refuzul nejustificat de soluționare a unor cereri, obligarea pârâților să răspundă acestor cereri și obligarea lor, în solidar, la plata unor daune materiale de 27.000 lei, precum și la daune morale în valoare de 10.000 lei. La data de 24 ianuarie 2006 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită și anularea Ordinului nr. 411 din 1 aprilie 2005, prin care autoritatea pârâtă a dispus încetarea aporturilor de serviciu prin pensionare și obligarea acesteia să emită un nou ordin prin care să dispună încetarea raporturilor de serviciu prin demisie.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2993 din 15 noiembrie 2006, a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Secretariatul Guvernului României și a respins acțiunea ca neîntemeiată. Referitor la excepția invocată de Secretariatul General al Guvernului, introdus în cauză în calitate de pârât urmare admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României la termenul de judecată din 1 februarie 2006, Instanța a reținut că reclamantul are un interes legitim în susținerea cererii de chemare în judecată al cărei obiect constă în analizarea refuzului nejustificat al autorității publice pârâte de a răspunde și soluționa cererile ce i-au fost adresate de reclamant vizând reglementarea și acordarea unor drepturi rezultate din raportul de funcție ce a existat între părțile aflate în proces.

Cu privire la fondul cauzei s-a reținut în esență, că în cauză nu există refuz nejustificat de soluționare a unor cereri și nici nu se poate constata producerea unor pagube în patrimoniul reclamantului ca urmarea unui astfel de refuz. De asemenea, Instanța a constatat, că nu poate fi reținută culpa persoanelor fizice sau juridice pârâte cu privire la daunele morale sau materiale solicitate de reclamant. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul N.A. invocând prevederile art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc. civ. Recurentul a susținut că sentința atacată este nelegală, netemeinică, conține considerente contradictorii, Instanța a interpretat și aplicat greșit legea, hotărârea pronunțată neavând acoperire prin probatoriile la dosar.

Privitor la refuzul nejustificat de a primi răspuns la cererea sa înregistrată la 3 martie 2005, recurentul susține că în mod greșit Instanța a reținut că prin aceasta a solicitat încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare. În realitate, a solicitat ca sistarea acordului pentru continuarea activității să se facă la data comunicării deciziei de pensionare. Cu privire la refuzul nejustificat de rezolvarea cererii sale de demisie înregistrată la 1 aprilie 2005, recurentul arată că aceasta nu conține data formulării, iar cererea de demisie nu a fost luată în seamă și nu a primit nici un răspuns de natura a-i explica faptul că în condițiile date aceasta nu putea opera. În legătură cu refuzul nejustificat de rezolvare a cererilor sale din 4 aprilie 2005 și din 28 aprilie 2005, având ca obiect plata unor ore suplimentare, recurentul susține că a depus fișele pentru plata orelor suplimentare precum și motivarea legală a plății acestora.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin acțiunea înregistrată la 16 septembrie 2005, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul N.A. a chemat în judecată Guvernul României și pe T.N., director al D.C.R.U. și S.V., consilier în cadrul aceleiași direcții solicitând Instanței, recunoașterea drepturilor și intereselor legitime vătămate prin acte administrative cu caracter individual, care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, coroborat cu nesoluționarea, tergiversarea sau refuzul nejustificat de rezolvare a cererilor și obligarea pârâtelor în solidar la repararea pagubelor cauzate și la plata despăgubirilor. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) 1 din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere presupune exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea.

Prin urmare, pentru a fi vorba de un refuz nejustificat este imperativ necesară comunicarea expresă a poziției autorității publice căreia i s-a adresat cererea, iar refuzul de o soluționa favorabil cererea să fie consecința depășirii limitelor dreptului său de apreciere, adică a excesului de putere fiind în prezența unui abuz de drept al autorității. În speță, Instanța de Fond a stabilit în mod corect că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru existența refuzului nejustificat. Astfel, referitor la cererea din 3 martie 2005, Instanța de Fond a reținut corect că aceasta a fost soluționată favorabil, fiind emis Ordinul nr. 209 din 4 martie 2005, prin care s-a dispus îndeplinirea procedurii necesare întocmirii dosarului său de pensionare și depunerea acestuia la Casa de Pensii a Sectorului 4 București.

Totodată, acestei cereri a recurentului i s-a răspuns și direct cu adresa din 14 martie 2005. Urmare a acestor demersuri s-a emis Decizia de pensionare nr. 194408 din 1 aprilie 2005, care i-a fost comunicată recurentului - reclamant. În ce privește refuzul nejustificat de rezolvare a cererii de demisie înregistrată la 1 aprilie 2005, susținerile recurentului - reclamant sunt nu numai nefondate, dar și contradictorii, în contextul în care el însuși solicitase anterior, prin cererea din 3 martie 2005, încetarea de drept a raporturilor de serviciu la data comunicării deciziei de pensionare. Urmare a comunicării deciziei de pensionare, Secretariatul General al Guvernului a emis Ordinul nr. 411 din 1 aprilie 2005, prin care în temeiul art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului.

Cu privire la plata orelor suplimentare, în mod corect Instanța de Fond a reținut că în calitatea sa de șef serviciu, recurentul - reclamant a prestat muncă peste durata normală a timpului de lucru fără a exista o dispoziție scrisă a ministrului delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, cererea sa fiind nefondată în raport de dispozițiile art. 16 din O.U.G. nr. 92/2004, neputând fi apreciată ca un refuz nejustificat în sensul legii. Având în vedere cele mai sus expuse, recursul declarat de recurentul - reclamant va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul N.A. împotriva sentinței civile nr. 2993 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 mai 2007.