ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3836/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Curtea de Apel București, la 2 mai 2006, I.M. a formulat recurs împotriva

sentinței penale nr. 6212 din 15 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel

București, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate.

În motivarea recursului

declarat, petenta a susținut că instanța a greșit, respingându-i acțiunea, fără

să se pronunțe asupra cererii sale prealabile de a se solicita pârâților să

depună la dosar întreaga documentație ce a stat la baza răspunsurilor adresate,

considerate de aceasta „omonime și sub un număr aiurea.”

S-a solicitat casarea cu

trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.

Din actele cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

constată că prin sentința nr. 622 din 15 martie 2006 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins

cererea formulată de reclamantele I.M. și N.A.C., prin reprezentant I.M., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Public și șeful Secției Judiciare a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.M.

S-a reținut de instanța de

fond că nu poate fi apreciat ca nejustificat, refuzul părților de rezolvare a

cererilor adresate de către reclamante, neputând fi obligați pârâții să ia

măsuri împotriva Ministerului Justiției sau Consiliului Superior al

Magistraturii în sensul celor solicitate de reclamante. Cât privește

solicitarea de daune materiale și morale, poate fi analizată într-o astfel de

speță numai în funcție de existența unui refuz nejustificat, cu consecințe

păgubitoare generate de refuzul autorității publice pârâte.

Înalta Curte de Casație și

Justiție mai constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, la 5 iulie 2005,

reclamantele au chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.M., solicitând, autorității publice să

sesizeze Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, cu o acțiune pentru recunoașterea dreptului fiicei sale N.A.C. de a

obține pensie de întreținere de la tatăl ei, N.D.A., stabilit în Germania, prin

acțiunea în justiție și obligarea Ministerului Justiției să transmită

autorității germane competente a hotărârii judecătorești de stabilire a pensiei

de întreținere pentru recunoașterea și executarea silită a acesteia în

Germania.

Reclamanta I.M. este

nemulțumită de răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție care i-a răspuns acesteia că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1

alin. (4) din Legea nr. 554/2004 pentru ca Ministerul Public să sesizeze

instanța de contencios administrativ.

Recursul declarat este

neîntemeiat și va fi respins, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

Sub aspectul motivului de

recurs că instanța de fond a greșit soluționând cauza, fără ca pârâții să

depună la dosar actele ce au stat la baza răspunsurilor ce le-au fost

comunicate, inclusiv cererile reclamantelor însoțite de „100 de acte”, se constată

că motivul este neîntemeiat.

Este de observat că

reclamantele s-au adresat autorității publice pârâte în temeiul O.G. nr.

27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, iar

autoritatea publică a răspuns reclamantelor conform art. 10 din acest act

normativ.

De fapt, reclamantele au

adresat pârâților mai multe petiții, sesizând aceeași problemă, iar autoritatea

publică a conexat petițiile și a trimis petentelor un singur răspuns cu

referire la toate petițiile adresate.

Este evident că instanța de

judecată nu avea de ce să ceară pârâtei copie de pe toate memoriile depuse

chiar de reclamante, în condițiile în care obiectul cauzei este evident din

cererea de chemare în judecată, „parchetul să sesizeze Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ, pentru recunoașterea dreptului

fiicei sale, N.A.C., de a obține pensie de întreținere de la tatăl ei stabilit

în Germania”.

Reclamantele au calea

juridică de chemare în judecată pentru pensie de întreținere, iar în situația în

care sunt deja în posesia unei hotărâri judecătorești, au calea punerii în

executare în condițiile legii.

Cu privire la cauza de față,

în mod corect instanța de judecată de fond a reținut că nu sunt îndeplinite în

cauză prevederile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Conform acestui text

de lege, atunci când „Ministerul Public, în urma exercitării atribuțiilor

prevăzute de legea sa organică, apreciază că încălcările drepturilor,

libertăților și intereselor legitime ale persoanelor se datorează existența

unor acte administrative unilaterale individuale ale autorităților publice

emise cu exces de putere, sesizează instanța de contencios administrativ de la

domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei vătămate. Ori, în cauză,

reclamantele s-au adresat pârâtei în temeiul O.G. nr.  27/2002 privind

reglementarea activității de soluționare a petițiilor, i s-a răspuns, pârâtul a

constatat că Ministerul Justiției nu a emis acte administrative unilaterale

individuale cu exces de putere și încălcarea unui drept sau interes legitim al

reclamantelor pentru a sesiza instanța de contencios administrativ.

Deci, în mod corect,

instanța de fond a constatat că nu ne găsim în prezența unui răspuns

nejustificat al pârâților, astfel încât recursul declarat fiind neîntemeiat, va

fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantele I.M. și N.A.C. împotriva sentinței civile nr. 622 din 15 martie

2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2006.