ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 76/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1256 din 27 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii administrative prealabile, acțiunea formulată de reclamanții M.M.D., B.E., N.I., M.A., D.I.C., N.O., L.M., B.I., C.J.V., R.G., P.F., N.M., S.P., J.J., N.M.L., B.L.E., L.C., D.O., Z.G.D., G.N.C., A.M., C.J., Ș.E.M., M.E.C., C.L., M.M., I.R., B.I., L.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Ministerul Finanțelor Publice, privind obligarea pârâților la restituirea sumelor de bani reținute în mod nelegal pe perioada 1 iulie 2002 - 28 septembrie 2004, la zi, ca urmare a neaplicării cotei procentuale de reducere a impozitului, prevăzut de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, în raport cu clasa acordată prin distincțiile intitulate „Meritul Judiciar”.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sesizarea a avut loc în urma declinării competenței de soluționare a cauzei, de Tribunalul București, care a calificat litigiul, ca fiind un litigiu de natură fiscală. În acest context, din oficiu, Curtea a invocat excepția lipsei procedurii administrative prealabile în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală. Constatând că reclamanții nu au adresat organului fiscal, contestație, cu privire la impozitul pe salarii reținut și având în vedere dispozițiile art. 174 și art. 187 alin. (2) C. proc. fisc., acțiunea a fost apreciată ca fiind inadmisibilă. În termen legal, împotriva acestei sentinței au declarat recurs: B.E., N.I., M.A., D.I.C., N.O., S.P., J.J., N.M.L., B.L.E., Z.G.D., B.I., L.M.

și R.G., precum și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. În principal, în motivarea celor trei recursuri au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., arătându-se că obiectul acțiunii îl constituie un raport juridic de muncă, în raport cu care sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b 1 ) C. proc. civ., coroborate cu art. 284 C. muncii, care stabilesc că instanța competentă este tribunalul, în speță Tribunalul București. În sprijinul acestei soluții, recurenții au făcut trimitere chiar la o parte din jurisprudența Curții de Apel București, mai exact la hotărâri prin care, în spețe similare, s-a declinat competența în favoarea Tribunalului București și constatându-se existența unui conflict negativ de competență, dosarele au fost înaintate, Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, cu motivarea că raportul juridic dedus judecății este unul de drept material fiscal, în sensul prevederilor art. 21-26 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală. Examinând sentința atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursurile sunt fondate, în cauză existând un motiv de casare a hotărârii în discuție, și anume, cel prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi admise, iar sentința Curții de Apel București va fi casată, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței Tribunalului București.

Din petitul acțiunii rezultă că pretențiile reclamanților - procurori din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, vizează sumele reținute cu titlu de impozit din drepturile salariale legale. Reținerea de către plătitorul acestor drepturi, a unor cote procentuale de impozit mai mari, decât cotele stabilite prin acte normative [art. 108 alin. (1) din Legea nr. 92/1992], generează diminuarea veniturilor cuvenite pentru munca efectuată. Calificarea dată de Curtea de Apel București, litigiului născut în acest mod, ca fiind de natură fiscală, este greșită și a condus la aprecierea incidenței dispozițiilor art. 174 și art. 187 alin. (2) C. proc. civ. În speță, nu s-a contestat un act, o deciziei sau o dispoziție de impunere în sensul Codului de procedură fiscală, izvorând din raporturi de muncă, natura litigiului este aceea de drept al muncii, chiar dacă raporturile dintre angajator și salariat nu sunt întemeiate pe un contract de muncă.

Sub acest aspect, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 1 alin. (2) și ale art. 295 alin. (2) C. muncii, conform cărora prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun, și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract de muncă, reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. În raport cu cele expuse și având în vedere și jurisprudența recentă a acestei Curți, ce s-a cristalizat în sensul prezentat, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., se va trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de reclamanții B.E., N.I., M.A., D.I.C., N.O., S.P., J.J., N.M.L., B.L.E., Z.G.D., B.I., L.M. și R.G., împotriva sentinței civile nr. 1256 din 27 iunie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și trimite cauza la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2006.