ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 76/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1256 din 27 iunie 2005,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii administrative

prealabile, acțiunea formulată de reclamanții M.M.D., B.E., N.I., M.A., D.I.C.,

N.O., L.M., B.I., C.J.V., R.G., P.F., N.M., S.P., J.J., N.M.L., B.L.E., L.C.,

D.O., Z.G.D., G.N.C., A.M., C.J., Ș.E.M., M.E.C., C.L., M.M., I.R., B.I., L.M.,

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București și Ministerul Finanțelor Publice, privind obligarea pârâților

la restituirea sumelor de bani reținute în mod nelegal pe perioada 1 iulie 2002

- 28 septembrie 2004, la zi, ca urmare a neaplicării cotei procentuale de

reducere a impozitului, prevăzut de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 92/1992,

în raport cu clasa acordată prin distincțiile intitulate „Meritul Judiciar”.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că sesizarea a avut loc în urma declinării competenței de

soluționare a cauzei, de Tribunalul București, care a calificat litigiul, ca

fiind un litigiu de natură fiscală. În acest context, din oficiu, Curtea a invocat

excepția lipsei procedurii administrative prealabile în conformitate cu

dispozițiile Codului de procedură fiscală. Constatând că reclamanții nu au

adresat organului fiscal, contestație, cu privire la impozitul pe salarii

reținut și având în vedere dispozițiile art. 174 și art. 187 alin. (2) C. proc.

fisc., acțiunea a fost apreciată ca fiind inadmisibilă.

În termen legal, împotriva acestei

sentinței au declarat recurs: B.E., N.I., M.A., D.I.C., N.O., S.P., J.J.,

N.M.L., B.L.E., Z.G.D., B.I., L.M. și R.G., precum și Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În principal, în motivarea celor

trei recursuri au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

arătându-se că obiectul acțiunii îl constituie un raport juridic de muncă, în

raport cu care sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b

1

) C.

proc. civ., coroborate cu art. 284 C. muncii, care stabilesc că instanța

competentă este tribunalul, în speță Tribunalul București. În sprijinul acestei

soluții, recurenții au făcut trimitere chiar la o parte din jurisprudența

Curții de Apel București, mai exact la hotărâri prin care, în spețe similare,

s-a declinat competența în favoarea Tribunalului București și constatându-se

existența unui conflict negativ de competență, dosarele au fost înaintate,

Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea unui regulator de

competență.

Intimatul Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea recursului, cu motivarea că raportul juridic dedus

judecății este unul de drept material fiscal, în sensul prevederilor art. 21-26

din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală.

Examinând sentința atacată, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că recursurile sunt fondate, în cauză

existând un motiv de casare a hotărârii în discuție, și anume, cel prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În temeiul art. 312 C. proc. civ.,

recursurile vor fi admise, iar sentința Curții de Apel București va fi casată,

deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței Tribunalului București.

Din petitul acțiunii rezultă că

pretențiile reclamanților - procurori din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, vizează sumele reținute cu titlu de impozit din drepturile

salariale legale.

Reținerea de către plătitorul

acestor drepturi, a unor cote procentuale de impozit mai mari, decât cotele

stabilite prin acte normative [art. 108 alin. (1) din Legea nr. 92/1992],

generează diminuarea veniturilor cuvenite pentru munca efectuată.

Calificarea dată de Curtea de Apel

București, litigiului născut în acest mod, ca fiind de natură fiscală, este

greșită și a condus la aprecierea incidenței dispozițiilor art. 174 și art. 187

alin. (2) C. proc. civ.

În speță, nu s-a contestat un act, o deciziei sau o

dispoziție de impunere în sensul Codului de procedură fiscală, izvorând din

raporturi de muncă, natura litigiului este aceea de drept al muncii, chiar dacă

raporturile dintre angajator și salariat nu sunt întemeiate pe un contract de

muncă. Sub acest aspect, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 1 alin. (2)

și ale art. 295 alin. (2) C. muncii, conform cărora prevederile acestui cod se

aplică cu titlu de drept comun, și acelor raporturi juridice de muncă

neîntemeiate pe un contract de muncă, reglementate prin legi speciale, în

măsura în care acestea nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă

cu specificul raporturilor de muncă respective.

În raport cu cele expuse și având în

vedere și jurisprudența recentă a acestei Curți, ce s-a cristalizat în sensul

prezentat, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., se va trimite cauza,

spre competentă soluționare, Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte

de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de reclamanții B.E.,

N.I., M.A., D.I.C., N.O., S.P., J.J., N.M.L., B.L.E., Z.G.D., B.I., L.M. și

R.G., împotriva sentinței civile nr. 1256 din 27 iunie 2005, a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și trimite

cauza la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări

sociale, de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 ianuarie 2006.