ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 651/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ formulată la data de 29 martie 2001, reclamanta B.S. a solicitat

instanței, ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației Publice,

să dispună anularea Ordinului nr. 101/2001, emis de pârât și pe cale de consecință,

continuarea raporturilor de serviciu în funcția publică de execuție avută la

data de 29 decembrie 2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin Ordinul nr. 101 din 13 februarie 2001, Ministerul Administrației

Publice a dispus încetarea raporturilor de serviciu din funcția publică de

execuție de consilier cls. I, gr. I, categoria A, începând cu data de 13

februarie 2001, ca urmare a nepromovării testului profesional, susținut în

vederea preluării prin transfer la Ministerul Administrației Publice, conform

art. 23 alin. (1) din H.G. nr. 8/2001, neoferindu-i nici un alt loc de muncă.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 1504 din 12 noiembrie 2001, a respins acțiunea reclamantei,

ca nefondată, cu motivarea că la baza actului administrativ contestat au stat

dispozițiile art. 92 din Legea nr. 188/1999, conform cărora instituția publică

și-a încetat activitatea, reclamanta păstrându-și gradul și clasa avută

anterior, dar nu și funcția de director, care nu reprezintă un drept recunoscut

de lege, în sensul Legii nr. 29/1990, ci o simplă vocație.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului,

recurenta-reclamantă a arătat că instanța în mod eronat a reținut că aceasta a

contestat actul administrativ de eliberare din funcția de director, obiectul

acțiunii introductive de instanță fiind, însă, contestarea ordinului de

încetare a raporturilor de serviciu, din funcția de execuție publică, fără

oferirea unui alt post corespunzător.

A mai arătat recurenta că a fost

vătămată în drepturile sale, deoarece la încetarea raporturilor de serviciu,

pârâtul nu i-a oferit nici un alt loc de muncă, corespunzător pregătirii sale,

conform art. 13 din Legea nr. 188/1999.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta.

Prin Ordinul nr. 101 din 13

februarie 2001, emis de Ministerul Administrației Publice, reclamantei B.S.

i-au încetat raporturile de serviciu din funcția publică de execuție cls. I,

gr. I, categoria A.

Potrivit art. 92 lit. d) din Legea

nr. 188/1999, conducătorul autorității publice va dispune eliberarea din

funcție a funcționarului public, în situația în care autoritatea publică își

reduce personalul, ca urmare a reorganizării, prin reducerea unor posturi, de

natura celui ocupat de funcționarul public și acesta refuză oferta Agenției

Naționale a Funcționarilor Publici.

Obligația autorității publice putea

fi considerată ca fiind îndeplinită, numai în cazul în care, neavând în statul

de funcții propriu, un post liber corespunzător, oferea reclamantei orice alt

post pus la dispoziție de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Instanța învestită cu soluționarea

cererii reclamantei avea obligația să administreze probe din care să rezultă că

pârâtul a întreprins toate măsurile legale prevăzute de Legea nr. 188/1999 și

să dovedească oferirea unui post de natura celui ocupat de reclamantă și pe

care aceasta l-a refuzat.

Pe de altă parte, în mod greșit

instanța de fond a apreciat că recurentei-reclamante nu i-a fost lezat un drept

recunoscut de lege, făcând referire, din eroare, la cererea reclamantei de a

păstra postul de director, care este, într-adevăr, o vocație, și nu un drept,

ori aceasta a contestat ordinul emis de pârâtă, prin care i-au încetat raporturile

de serviciu în funcția publică de execuție, cu încălcarea dispozițiilor Legii

nr. 188/1999.

Astfel, apare necesară completarea

materialului probator, care să dovedească faptul că pârâtul împreună cu Agenția

Națională a Funcționarilor Publici au prezentat o ofertă reclamantei și pe care

aceasta a refuzat-o nejustificat, situație în care pârâtul ar fi fost

îndreptățit să dispună încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei,

conform art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999.

În raport cu cele ce preced, recursul

se vădește fondat și urmează a fi admis, casată sentința atacată și trimisă

cauza spre rejudecare, pentru completarea materialului probator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B.S.,

împotriva sentinței civile nr. 1504 din 12 noiembrie 2001, a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 februarie 2003.