ÎCCJ, Decizia nr. 100/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 13 februarie 2001,

reclamanta C.S. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Alimentației și

Pădurilor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de

judecată să dispună anularea Ordinului ministrului agriculturii, alimentației

și pădurilor nr. 54 din 16 ianuarie 2001, reintegrarea acesteia în funcție și

obligarea la plata drepturilor salariale de care a fost lipsită.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că are calitate de funcționar public și a susținut că eliberarea sa din

funcția publică de conducere a avut loc cu încălcarea Legii nr. 188/1999.

Prin sentința nr. 745 din 31 mai

2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis în

parte acțiunea, în sensul că a anulat ordinul atacat, a dispus reîncadrarea

reclamantei într-o funcție de execuție de consilier IA, a obligat pârâtul la

plata drepturilor salariale începând cu data de 16 ianuarie 2001 până la

reîncadrarea efectivă și a respins cererea privind obligarea la plata

cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prin Ordinul nr. 44 din 10 ianuarie 2001 și anexa la acest

act, emis în aplicarea H.G. nr. 12/2001 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, s-a dispus eliberarea,

printre alte persoane prevăzute în anexă, reclamantei din funcția publică de

conducere și menținere în funcția de execuție corespunzătoare gradului

profesional și a nivelului salariului de bază.

Prin adresa nr. 40085 din 16

ianuarie 2001 reclamantei i-a fost comunicată menținerea sa în funcția publică

de execuție.

La aceeași dată a fost emis Ordinul

nr. 54/2001, prin care s-a dispus, fără nici o motivare, încetarea raporturilor

de serviciu ale reclamantei din funcția publică de execuție. În preambulul

acestui ordin s-a menționat că a avut loc o evaluare a aptitudinilor

profesionale ale reclamantei, fără a se depune nici o dovadă în acest sens.

Prin emiterea acestui ordin s-au

încălcat dispozițiile Ordinului nr. 44/2001 emis de conducerea ministerului.

Totodată, cu referire la

interogatoriul luat pârâtului, s-a reținut că nu s-a făcut dovada sancționării

reclamantei.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ., pârâtul a declarat recurs.

S-a susținut că instanța de fond s-a

pronunțat cu neobservarea dispozițiilor H.G. nr. 12/2001, potrivit cărora

structura organizatorică a ministerului s-a modificat, iar postul de conducere

cât și cel de execuție al reclamantei au fost restructurate.

S-a mai susținut că instanța de fond

nu s-a pronunțat asupra probei cu înscrisuri, respectiv carnetul de muncă al

reclamantei, prin care se dovedea necorespunderea profesională a acesteia, cu

referire la funcțiile de execuție.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 2541 din 17 septembrie 2002, a

respins recursul declarat de pârât, ca nefondat.

S-a reținut că în temeiul Ordinului

nr. 44 din 10 ianuarie 2001, reclamanta a fost eliberată din funcția publică de

conducere și menținută într-o funcție publică de execuție.

La 16 ianuarie 2001, în temeiul

aceleiași hotărâri, prin Ordinul nr. 54, conducerea ministerului a dispus

încetarea raporturilor de muncă în temeiul art. 92 lit. d) din Legea nr.

188/1999.

Măsura este ilegală, deoarece în

cauză nu s-a dovedit îndeplinirea cumulativă a condiției privind reducerea unor

posturi, prin reorganizare, de natura celui ocupat de funcționarul public și că

acesta refuză oferta Agenției Naționale a funcționarilor Publici.

În ceea ce privește omisiunea

instanței de fond de a se pronunța asupra probei cu carnetul de muncă al

reclamantei, critica formulată prin recurs este neîntemeiată întrucât, în

raport de temeiul eliberării din funcție, dovedirea corespunderii sau

necorespunderii sub raport profesional este irelevantă.

Împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

a declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare prevăzut de art. 330

pct. 2 C. proc. civ.

S-a susținut că instanțele au

interpretat greșit dispozițiile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999,

neobservând că măsura reorganizării a fost determinată de dispozițiile art. 10

din H.G. nr. 12/1990, prin care s-a stabilit reducerea numărului de posturi din

cadrul ministerului.

Într-o primă etapă au fost

restructurate funcțiile de conducere care nu mai corespundeau noii structuri

organizatorice, după care s-a procedat la desființarea unor posturi de execuție

și la selecționarea cadrelor.

Actele dosarului dovedesc reducerea

unor posturi de natura celui ocupat de către reclamantă și comunicarea listei

persoanelor cărora le-au încetat raporturile de muncă Agenției Naționale a

Funcționarilor Publici, care nu a transmis ministerului nici o ofertă.

În concluzie, procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a solicitat admiterea

recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea

acțiunii reclamantei.

Recursul în anulare este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 10 din H.G. nr. 12/2001

numărul maxim de posturi la Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor

a fost stabilit la 354.

În aplicarea acestei hotărâri, prin

Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 44 din 10

ianuarie 2001, reclamanta a fost eliberată din funcția publică de conducere de

director general și numită în funcția publică de execuție de consilier IA.

Prin Ordinul ministrului

agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 54 din 16 ianuarie 2001 s-a dispus

încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei din funcția publică de

execuție menționată.

La data de 23 martie 2001, prima

instanță a solicitat pârâtului, ca până la termenul de judecată din 19 aprilie

2001, să comunice actele care au stat la baza emiterii acestui din urmă ordin,

contestat de către reclamantă.

Din actele depuse de către pârât nu

rezultă realizarea evaluării profesionale și constatarea necorespunderii

profesionale, despre care se face vorbire în preambulul ordinului atacat și

nici reducerea unor funcții publice de execuție de natura celei ocupate de

către reclamantă.

Or, cazul de încetare a raporturilor

de serviciu ale funcționarilor publici prevăzut de art. 92 lit. d) din Legea

nr. 188/1999 privește reducerea personalului ca urmare a reorganizării, prin

reducerea unor posturi de natura celui ocupat de funcționarul public.

Ca atare, în raport de probatoriul

administrat, rezultă că în mod corect instanțele au constatat ilegalitatea

ordinului a cărui anulare s-a cerut de către reclamantă.

Așadar, instanțele au administrat

probe, au evaluat probatoriul administrat și au pronunțat hotărâri susținute de

probele dosarului, așa încât criticile privind vădita netemeinicie, care în

sensul dispozițiilor art. 330 pct. 2 teza II C. proc. civ. vizează hotărârile

aflate în vădită contradicție cu materialul probator administrat sau cele care

se întemeiază pe dovezi inexistente la dosar, se constată a fi neîntemeiate.

Pe de altă parte, teza I a aceluiași

motiv de casare, invocat prin recursul în anulare, privește încălcarea unor

dispoziții de ordine publică, condiționată de soluționarea greșită a cauzei pe

fond, ca urmare a acestei încălcări esențiale a legii.

Or, în cauză nu se constată

îndeplinită nici această condiție, criticile formulate prin recursul în anulare

cu privire la interpretarea eronată a dispozițiilor art. 92 lit. d) din Legea

nr. 188/1999, constatându-se a fi neîntemeiate.

Este de reținut că, în raport de

dispozițiile art. 4 lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind stabilitatea

funcționarilor publici în exercitarea funcției publice, încetarea raporturilor

de serviciu poate avea loc exclusiv în situația probării unuia din cazurile

prevăzute de art. 89-92 din același act normativ.

În cauză nu s-a probat condiția

reorganizării, prin reducerea unor posturi, privind funcția publică de

execuție, de natura celui ocupat de către reclamantă în urma eliberării din

funcția publică de conducere, așa încât apare ca irelevantă în cauză stabilirea

caracterului celei de a doua condiții prevăzute prin art. 92 lit. d) din Legea

nr. 188/1999 privitoare la refuzul ofertei Agenției Naționale a Funcționarilor

Publici de către funcționarul public.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de către procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, ca nefondat.

Totodată, văzând și cererea de

cheltuieli de judecată dovedită cu actele depuse la dosar, Curtea va obliga

intimatul-pârât, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva sentinței nr. 745 din 31 mai 2001 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, și deciziei nr. 2541 din 17

septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Obligă intimatul-pârât Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor să plătească intimatei-reclamante C.S.

10.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 9 iunie 2003.