ÎCCJ, Decizia nr. 306/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 20 aprilie 2003, reclamantul B.V. a solicitat anularea

Ordinului ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 257 din 9

martie 2001, prin care s-a dispus eliberarea acestuia din funcția de director

al Direcției Sanitare Veterinare Prahova și reîncadrarea sa în funcția

deținută, cu plata drepturilor bănești aferente.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că ordinul atacat a fost emis cu încălcarea prevederilor Legii nr.

188/1999. Astfel, acesta și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile, iar funcția

de director a fost ocupată prin concurs, așa încât nu există temeiuri legale

pentru eliberarea sa din funcție.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a solicitat respingerea acțiunii,

arătând că prin ordinul contestat s-a dispus eliberarea reclamantului din

funcția de conducere respectivă, cu menținerea funcției de execuție

corespunzătoare pregătirii acestuia. Pârâtul a mai susținut că această măsură a

fost dispusă ca urmare a retragerii avizului de către prefectul județului, în

conformitate cu prevederile art. 110 din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data

eliberării din funcție. Drept urmare, contestatorul a devenit incompatibil

pentru a mai ocupa funcția de conducere.

Prin sentința nr. 141 din 6 iunie

2001, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial,

a admis acțiunea, a anulat ordinul atacat și a dispus reîncadrarea

contestatorului în funcția de director al Direcției Sanitare Veterinare Prahova,

precum și plata drepturilor salariale aferente.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că acesta a fost numit în funcția de conducere în urma unui

concurs.

Cu privire la avizul pentru numirea

sau eliberarea din funcție a conducătorilor serviciilor publice

descentralizate, instanța de judecată a reținut că acesta are caracter

consultativ, astfel că eliberarea din funcția de director s-a dispus nelegal.

Împotriva hotărârii primei instanței

au declarat recurs pârâții Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor

și Direcția Sanitară Veterinară Prahova, invocând următoarele motive:

- instanța de fond, în mod greșit, a

admis cererea reclamantului, necercetând sub toate aspectele probatoriul

administrat și apărările acestora;

- instanța de fond s-a pronunțat cu

neobservarea faptului că reclamantul nu face dovada dreptului ocrotit de lege

care ar fi fost vătămat prin ordinul menționat, sens în care a susținut că

numirea unui funcționar public într-o funcție de conducere nu constituie un

drept al acestuia.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 2523 din 28 iunie 2002, a respins

recursurile declarate de pârâți împotriva hotărârii primei instanțe, ca

nefondate.

În motivarea acestei decizii,

instanța de recurs a reținut că reclamantul a fost numit, inițial, director al

direcției județene pe o perioadă de probă de 3 luni.

Ulterior adoptării legii privind

statutul funcționarilor publici, dar și a susținerii și promovării examenului

organizat pentru ocuparea acestui post, reclamantul a fost numit director al

Direcției Sanitare Veterinare Prahova.

Deși ordinul de eliberare din

funcție nu arată motivele care au condus la această măsură, din întâmpinarea

depusă de intimat rezultă că eliberarea din funcție este consecința retragerii

avizului de către prefectul județului Prahova.

S-a reținut că nu s-a făcut dovada

retragerii acestui aviz și că, oricum, retragerea avizului prefectului nu este

suficientă pentru eliberarea din funcția de conducere.

Ordinul de eliberare din funcție,

emis la două luni după ce reclamantul a fost decorat cu Ordinul Național

„Pentru Merit” în grad de cavaler pentru rezultatele obținute, l-a lezat pe

acesta nu numai sub aspectul drepturilor ce decurg din exercitarea funcției de

conducere ci și sub aspectul reputației sale.

Împotriva celor două hotărâri

pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile

art. 330 pct. 2 C proc. civ.

S-a susținut că hotărârile criticate

au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond și că, totodată, acestea sunt și vădit

netemeinice.

Invocând dispozițiile art. 110 lit.

c) din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data eliberării reclamantului din

funcția de conducere, precum și dispozițiile art. 122 alin. (2) din Constituția

României, titularul recursului în anulare a susținut că, în mod greșit,

instanțele de judecată au apreciat că avizul prefectului are caracter

consultativ.

S-a mai susținut că legea privind

Statutul funcționarilor publici nu consacră un drept al funcționarilor publici

la funcții de conducere.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe

fond respingerea acțiunii reclamantului.

Recursul în anulare este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 110 lit. c) din Legea

nr. 69/1991, republicată, prefectul, ca reprezentant al Guvernului „avizează

numirea sau eliberarea din funcție a conducătorilor serviciilor publice

descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale din

unitățile administrativ teritoriale”.

Reclamantul a fost eliberat din

funcția de conducere deținută prin ordinul menționat, care nu este însă

motivat.

În cursul soluționării acțiunii

reclamantului au fost depuse de către pârât adresa nr. 40356 din 7 februarie

2001, care nu îl nominalizează însă pe acesta.

Totodată, pârâtul a mai depus și

adresa nr. P/809 din 7 martie 2001, din care rezultă că prefectul județului

Prahova a avizat eliberarea din funcția de conducere a reclamantului.

Cu referire la retragerea avizului

de către prefect, instanțele au apreciat că acest aviz are caracter

consultativ.

În raport de normele legale în

vigoare, serviciile publice descentralizate ale ministerelor, înființate în

unitățile administrativ teritoriale, funcționează ca servicii publice

dependente de ministere, îndeplinind atribuții din competența acestora la

nivelul unității administrativ-teritoriale.

Așa fiind, competența angajării și

eliberării din funcție a conducătorilor serviciilor publice descentralizate

revine ministerului care a organizat serviciile respective și în structura

cărora se află.

În consecință, avizul prefectului,

ca punct de vedere asupra numirii sau eliberării unui funcționar public în/din

funcția publică de conducere, prin actul ce se emite de conducătorul organului

central al administrației publice, este obligatoriu de luat, dar nu și de

urmat.

Ca atare, nu există temei legal

pentru a aprecia că avizul prefectului de numire sau eliberare din funcție are

caracter conform, așa încât criticile formulate prin recursul în anulare, sub

acest aspect, se constată a fi neîntemeiate.

Pe de altă parte, din dispozițiile

art. 2 alin. (1) raportat la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 rezultă

că, în concepția acestui act normativ, sunt funcționari publici toate

persoanele numite în condițiile legii într-o funcție publică.

În consecință, numai după natura

competențelor atribuite funcției, acestea se împart în funcții publice de

conducere și funcții publice de execuție, așa cum rezultă din dispozițiile art.

9 alin. (2) lit. a) din legea privind Statutul funcționarilor publici.

Ca atare, numirea sau eliberarea din

funcția publică a unei persoane, independent de natura acesteia, respectiv că

este funcție publică de conducere sau de execuție, este supusă prescripțiilor

acestui act normativ.

Se impune, deci, concluzia, bazată

pe text legal, că la baza exercitării funcției publice, fără a distinge după

cum aceasta este de conducere sau de execuție, stau principiile reglementate

prin art. 4 din Legea nr. 188/1999.

Or, unul din aceste principii,

stabilit prin art. 4 lit. d) din actul normativ menționat privește stabilitatea

funcționarilor publici.

Așa fiind, încetarea raporturilor de

serviciu ale funcționarilor publici nu poate avea loc decât în condițiile art.

89-94 din Legea nr. 188/1999.

Prin art. 92 lit. a) din legea

privind Statutul funcționarilor publici a fost prevăzut cazul de încetare a

raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici când „s-a ivit un motiv

legal de incompatibilitate”.

Cu referire la acest caz,

reclamantul a fost numit în funcția de conducere în condițiile Legii nr.

188/1999, iar din actele dosarului nu rezultă incidența nici unuia din cazurile

de incompatibilitate prevăzute de art. 56-58 din același act normativ.

Ca atare, în mod corect instanțele

au reținut că reclamantul a fost vătămat într-un drept subiectiv ocrotit de

lege printr-un ordin nelegal, iar recursul în anulare este neîntemeiat și sub

aspectul acestor critici, așa încât hotărârile atacate nu sunt supuse cazului

de casare prevăzut de art. 330 pct. 2, invocat de procurorul general.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva sentinței nr. 141 din 6 iunie 2001 a Curții de Apel

Ploiești, secția de contencios administrativ și comercială, și deciziei nr.

2523 din 28 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios

administrativ.

Pronunțată în ședință publică azi, 6

octombrie 2003.