ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 379/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 februarie 2003, H.V. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, solicitând: - anularea ordinului nr. 328 din 23 decembrie 2002 prin care această autoritate a administrației publice centrale a dispus eliberarea sa din funcția de director al Direcției Sanitare Veterinare a județului Iași și menținerea pe funcția de execuție, corespunzător gradului profesional și a nivelului salariului de bază avute; - suspendarea executării actului administrativ, conform art. 9 din Legea nr.29/1990, până la soluționarea cauzei; - obligarea pârâtului la plata daunelor reprezentând diferența de venituri de care a fost lipsit prin aplicarea ordinului atacat și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost numit în funcția de director al Direcției Sanitare Veterinare a Județului Iași ca urmare a constatării că sunt îndeplinite condițiile cerute prin adresa M.A.A.P. – Agenția Națională Sanitară Veterinară nr.141058 din 17 mai 2001. Invocarea în cuprinsul ordinului a dispoziției art.130 alin.(1) lit. f) C. muncii nu putea fi făcută fără coroborarea cu prevederile Legii nr.188/1999, a celor din O.G. nr. 24/2000, din O.U.G. nr. 42/2001 și chiar a motivelor expuse în sentința civilă nr. 89/2001 a Curții de Apel Iași, rămasă definitivă ca urmare a pronunțării deciziei Curții Supreme de Justiție, nr. 3198/2002. În opinia reclamantului, persoana reintegrată în funcția de director nu a îndeplinit niciodată condițiile legale pentru a ocupa această funcție.

Pe de altă parte, ordinul ministerial a fost emis cu nesocotirea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 188/1999, prin aceea că s-a prevăzut menținerea reclamantului pe o funcție de execuție și nu pe funcția de conducere pentru care fusese atestat la data de 6 decembrie 2000. În sfârșit, H.V. a invocat nelegalitatea actului administrativ, derivând din încălcarea prevederilor art. 34 din Legea nr.188/1999. Curtea de Apel Iași prin sentința civilă nr. 56/CA din 31 martie 2003 a respins acțiunea ca neîntemeiată. În esență, instanța a reținut că o atare soluție se impune întrucât actul administrativ cuprinde în preambul toate actele normative avute în vedere la emiterea lui, inclusiv cele la care se referă reclamantul și sentința civilă nr.89/2001 pronunțată de Curtea de Apel Iași.

Că, în condițiile în care D.G. a fost reintegrat în funcția de director al Direcției Sanitare Veterinare a Județului Iași printr-o hotărâre judecătorească ce se bucură de autoritatea lucrului judecat, instanța de contencios administrativ nu mai poate cenzura modul de îndeplinire a condițiilor de exercitare a funcției de către persoana reintegrată. Cât privește pretinsa nulitate a ordinului, dedusă din încălcarea dispozițiilor art. 34 ale Statutului funcționarilor publici, apărarea reclamantului a fost înlăturată pe considerentul că acesta s-a aflat efectiv la serviciu în întreaga lună decembrie 2002 și a semnat o serie de acte de competența sa, fapt ce demonstrează că nu a beneficiat de concediu medical.

Împotriva sentinței, H.V.

a declarat recurs, susținând că este nelegală și netemeinică deoarece: - instanța de fond nu a stabilit culpa procesuală flagrantă a pârâtului, decurgând din neexercitarea de către acesta a căii ordinare de atac împotriva sentinței civile nr. 89/2001; - s-a ignorat împrejurarea că la data ocupării prin concurs a funcției de director, persoana reintegrată ca efect al ordinului contestat, avea posibilitatea legală de a participa la concurs, întrucât sentința curții de apel nu era definitivă și irevocabilă; - prin menținerea recurentului pe funcția de execuție avută anterior numirii ca director al Direcției Sanitare Veterinare a Județului Iași au fost nesocotite dispozițiile art. 13 din Legea nr. 188/1999; - la data emiterii ordinului contestat, recurentul se afla în concediu de boală și oricum, unele acte semnate de el erau de maximă urgență, asigurând buna desfășurare a societăților beneficiare; - recurentul nu a ocupat vremelnic funcția de director, ci pentru perioada mandatului stabilit prin legea organică, iar înlocuirea sa putea fi determinată doar de anumite disfuncționalități în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, ori de împlinirea termenului pentru care a fost acordat mandatul; - prin trecerea sa într-o funcție de execuție, au fost afectate drepturile salariale cuvenite și acordate înainte de numirea în funcția respectivă.

Recursul este nefondat sub aspectul tuturor criticilor formulate. Așa cum corect a reținut prima instanță, emiterea de către pârât a ordinului nr.328 din 23 decembrie 2002 a fost determinată de obligativitatea legală de executare întocmai a sentinței civile nr. 89/CA din 8 iunie 2001 a Curții de Apel Iași, rămasă definitivă și irevocabilă. Prin hotărârea respectivă s-a dispus reintegrarea în funcția de director al Direcției Sanitare Veterinare a Județului Iași a lui D.G. și aducerea ei la îndeplinire se impunea în raport cu prevederile art.130 lit.f din vechiul C. muncii, art.103 al Legii nr. 188/1999, precum și art .83 și următoarele din Legea nr. 168/1999. În preambulul actului administrativ sunt menționate atât sentința civilă pronunțată de instanță, cât și normele juridice pe care ea se fundamentează, deși motivarea amplă, nu constituie o condiție de validitate a unei asemenea categorii de acte juridice.

Pe de altă parte, neexercitarea de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului a căii ordinare de atac împotriva acelei hotărâri este lipsită de relevanță în prezentul litigiu, mai ales că sentința a fost menținută ulterior de Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 3198/2002, menționată de asemenea, în ordin. Cât privește starea de boală invocată de reclamant, pe baza certificatului medical anexat în dosar, instanța de fond a stabilit judicios că înscrisul indică doar intervalul cuprins între 20 și 31 decembrie 2002. Dar, foaia de prezență colectivă atestă fără echivoc faptul că reclamantul a fost pontat pentru întreaga lună decembrie 2002, pe parcursul căreia el a fost prezent în unitate și a semnat o serie de documente oficiale, corespunzător atribuțiilor specifice funcției de conducere.

Pentru considerentele analizate în cele ce preced, nu pot fi primite nici celelalte critici aduse sentinței în legătură cu modul de ocupare a funcției publice de conducere de către recurent, de durata pretinsului mandat stabilit prin legea organică și diminuarea cuantumului drepturilor salariale, determinată de menținerea lui H.V. pe funcția de execuție, corespunzător gradului profesional și a nivelului salariului de bază avute. De altfel, în legătură cu acest ultim aspect, reclamantul însăși a precizat în notele de concluzii depuse la termenul din 17 martie 2003 că pretenția de la punctul 3 al acțiunii urmează a fi valorificată în cadrul unui proces separat. Având în vedere considerentele expuse, precum și inexistența unor motive de casare, de ordine publică, care conform art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. ar putea fi invocate din oficiu, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de H.V. împotriva sentinței civile nr. 56/CA din 31 martie 2003 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.