ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 379/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data

de 10 februarie 2003, H.V. a chemat în judecată  Ministerul Agriculturii,

Pădurilor, Apelor și Mediului, solicitând:

-

anularea ordinului nr. 328 din 23 decembrie 2002 prin care această autoritate a

administrației publice centrale a dispus eliberarea sa din funcția de director

al Direcției Sanitare Veterinare a județului Iași și menținerea pe funcția de

execuție, corespunzător gradului profesional și a nivelului salariului de bază

avute;

-

suspendarea executării actului administrativ, conform art. 9 din Legea

nr.29/1990, până la soluționarea cauzei;

-

obligarea pârâtului la plata daunelor reprezentând diferența de venituri de

care a fost lipsit prin aplicarea ordinului atacat și a cheltuielilor de

judecată.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost numit în funcția de director

al Direcției Sanitare Veterinare  a Județului Iași ca urmare a constatării că

sunt îndeplinite condițiile cerute prin adresa M.A.A.P. – Agenția Națională

Sanitară Veterinară nr.141058 din 17 mai 2001.

Invocarea

în cuprinsul  ordinului a dispoziției art.130 alin.(1) lit. f) C. muncii nu

putea fi făcută fără coroborarea cu prevederile Legii nr.188/1999, a celor din O.G.

nr. 24/2000, din O.U.G. nr. 42/2001 și chiar a motivelor expuse în sentința

civilă nr. 89/2001 a Curții de Apel Iași, rămasă definitivă ca urmare a

pronunțării deciziei Curții Supreme de Justiție, nr. 3198/2002.

În

opinia reclamantului, persoana reintegrată în funcția de director nu a

îndeplinit niciodată condițiile legale pentru a ocupa această funcție.

Pe

de altă parte, ordinul ministerial a fost emis cu nesocotirea dispozițiilor

art. 13 din Legea nr. 188/1999, prin aceea că s-a prevăzut menținerea

reclamantului pe o funcție de execuție și nu pe funcția de conducere pentru

care fusese atestat la data de 6 decembrie 2000.

În

sfârșit, H.V. a invocat nelegalitatea actului administrativ, derivând din

încălcarea prevederilor art. 34 din Legea nr.188/1999.

Curtea

de Apel Iași prin sentința civilă nr. 56/CA din 31 martie 2003 a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

În

esență, instanța a reținut că o atare soluție se impune întrucât actul

administrativ cuprinde în preambul toate actele normative avute în vedere la

emiterea lui, inclusiv cele la care se referă reclamantul și sentința civilă

nr.89/2001 pronunțată de Curtea de Apel Iași. Că, în condițiile  în care D.G. a

fost reintegrat în funcția de  director al Direcției Sanitare Veterinare a

Județului Iași printr-o hotărâre judecătorească ce se bucură de autoritatea

lucrului judecat, instanța de contencios administrativ nu mai poate cenzura

modul de îndeplinire a condițiilor de exercitare a funcției de către persoana

reintegrată.

Cât

privește pretinsa  nulitate a ordinului, dedusă din încălcarea dispozițiilor

art. 34 ale Statutului funcționarilor publici, apărarea reclamantului a fost

înlăturată pe considerentul că acesta s-a  aflat efectiv  la serviciu în

întreaga lună decembrie 2002 și a semnat o serie de acte de competența sa, fapt

ce demonstrează că nu a  beneficiat de concediu medical.

Împotriva

sentinței, H.V. a declarat recurs, susținând că este nelegală și netemeinică

deoarece:

-

instanța de fond nu a stabilit culpa procesuală flagrantă a pârâtului, decurgând

din neexercitarea de către acesta a căii ordinare de atac împotriva sentinței

civile nr. 89/2001;

-

s-a ignorat împrejurarea că la data ocupării prin concurs a funcției de

director, persoana  reintegrată ca efect al ordinului contestat, avea

posibilitatea legală de a participa la concurs, întrucât sentința curții de

apel nu era definitivă și irevocabilă;

-

prin menținerea recurentului pe funcția de execuție avută anterior numirii ca

director al Direcției Sanitare Veterinare a Județului Iași au fost nesocotite

dispozițiile art. 13 din Legea nr. 188/1999;

-

la data emiterii ordinului contestat, recurentul se afla în concediu de boală

și oricum, unele acte semnate de el erau de maximă urgență, asigurând buna

desfășurare a societăților beneficiare;

-

recurentul nu a ocupat vremelnic funcția de director, ci pentru perioada

mandatului stabilit prin legea organică, iar înlocuirea sa putea fi determinată

doar de anumite disfuncționalități în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, ori

de   împlinirea termenului pentru care a fost acordat mandatul;

-

prin trecerea sa într-o funcție de execuție, au fost afectate drepturile

salariale cuvenite și acordate înainte de  numirea în funcția respectivă.

Recursul

este nefondat sub aspectul tuturor  criticilor formulate.

Așa

cum corect a reținut prima instanță, emiterea de către pârât a ordinului nr.328

din 23 decembrie 2002 a fost determinată de obligativitatea legală de

executare  întocmai a sentinței civile nr. 89/CA din 8 iunie 2001 a  Curții de

Apel Iași, rămasă definitivă și irevocabilă. Prin hotărârea respectivă s-a

dispus reintegrarea în funcția de  director al Direcției Sanitare Veterinare a Județului

Iași a lui D.G. și aducerea ei la îndeplinire se impunea în raport cu

prevederile art.130 lit.f din  vechiul C. muncii, art.103 al Legii nr. 188/1999,

precum și art .83 și următoarele din Legea nr. 168/1999.

În

preambulul actului administrativ sunt menționate atât sentința civilă

pronunțată de instanță, cât și normele juridice pe care ea se fundamentează,

deși motivarea amplă, nu constituie o condiție de validitate a unei asemenea

categorii de acte juridice.

Pe

de altă parte, neexercitarea de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor,

Apelor și Mediului a căii ordinare de atac împotriva acelei hotărâri este

lipsită de relevanță în prezentul litigiu, mai ales că sentința a fost menținută

ulterior de Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 3198/2002,  menționată

de asemenea, în ordin.

Cât

privește starea de boală invocată de reclamant, pe baza certificatului medical

anexat în dosar, instanța de fond a stabilit judicios  că înscrisul indică doar

intervalul cuprins între 20 și 31 decembrie 2002.

Dar,

foaia de prezență colectivă atestă fără echivoc faptul că reclamantul a fost

pontat pentru întreaga lună decembrie 2002, pe parcursul căreia el a fost

prezent în unitate și a semnat o serie de documente oficiale, corespunzător

atribuțiilor specifice funcției de conducere.

Pentru

considerentele analizate în cele ce preced, nu pot fi primite nici celelalte

critici aduse sentinței în legătură cu modul de ocupare a funcției  publice de

conducere de către recurent, de durata pretinsului mandat stabilit prin legea

organică și diminuarea cuantumului drepturilor salariale, determinată  de

menținerea lui H.V. pe funcția de execuție, corespunzător gradului  profesional

și a nivelului salariului de bază avute.

De

altfel, în legătură cu acest ultim aspect, reclamantul însăși a precizat în

notele de concluzii depuse la termenul  din 17 martie 2003  că pretenția de la

punctul 3 al acțiunii urmează a fi  valorificată în cadrul unui proces separat.

Având

în vedere considerentele expuse, precum și inexistența unor motive de casare,

de ordine publică,  care conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. ar putea fi

invocate din oficiu, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de H.V. împotriva sentinței civile nr. 56/CA din 31 martie

2003 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.