ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1620/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1620/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 29800/3/2008,

reclamanții M.H., M.A., SC A.A. SRL, SC A.S. SRL și SC A.M.F. SA au chemat în

judecată pe pârâtele SC O.E.I.T. SRL și SC U. SA solicitând ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3100 din 27 octombrie 2006 de BNP B.V.

prin care SC U. SA a vândut către SC O.E.I.T. SRL imobilul situat în Sector 5,

București și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că

dețin, în prezent, un nr. de 1925 de acțiuni ale SC U. SA, reprezentând

35.38784% din capitalul social al societății. În urma unei situații

conflictuale de lungă durată, în baza hotărârii judecătorești pronunțate, s-a

dispus înscrierea lor în registrele societății în calitate de acționari ai SC U.

SA.

Susțin reclamanții că este nul absolut

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3100 din 27 octombrie 2006

de BNP B.V. întrucât lipsește consimțământul vânzătorului la încheierea

acestuia.

În acest sens reclamanții au arătat că în

conformitate cu dispozițiile Codului civil, condițiile de valabilitate ale unui

act juridic sunt cele referitoare la capacitatea părților, la consimțământului

părților, la obiectul și la cauza actului respectiv, iar în ceea ce privește

persoanele juridice, consimțământul acestora este exprimat în problemele

curente, prin decizii ale Consiliului de Administrație Iar în cazul problemelor

de importanță majora de conducere respectiv adunarea generala a acționarilor.

SC U. SA are un capital social de 32.905 Ron,

iar singurul activ al societății este chiar imobilul cea a făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare pentru o sumă de 825.931 Ron + TVA, compus

din teren în suprafață de 194 mp și construcție.

Prin urmare, pentru a se putea

înstrăina imobilul era nevoie de o hotărâre valabilă a adunării generale a

acționarilor societății SC U. SA care sa aprobe aceasta vânzare.

În speță, Adunarea Generală

Extraordinară a acționarilor SC U. SA din data de 8 septembrie 2006 prin care a

fost luata decizia de înstrăinare cu titlul oneros a imobilului din București, sector

5 a fost desființată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Astfel în dosarul nr. 34841/3/2006 al Tribunalului București, secția comercială,

acțiunea formulată de A.V.A.S. împotriva U. SA, a fost admisă în parte,

constatându-se nulitatea absolută a măsurilor adoptate la pct. 2 și 4 ale hotărârii

AGEA SC U. SA din 8 septembrie 2006.

Prin urmare la încheierea Contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3100 din 27 octombrie 2006 a lipsit consimțământul valabil al vânzătorului.

Reclamanții au mai arătat că din

moment ce s-a constatat nulitatea hotărârea AGEA SC U. SA din 8 septembrie 2006,

este nul și contractul de vânzare-cumpărare conform principiului

resoluto

iure dantis, resolvitur ius accipientis

.

Pârâta SC O.E.I. SRL a formulat pe

lângă întâmpinare și cerere de chemare în garanție solicitând ca în cazul

admiterii acțiunii pârâta SC U. SA să fie obligată la plata sumei de 7.000.000

lei reprezentând prețul contractului de vânzare-cumpărare, iar pe cale de

apărare a arătat că reclamanții nu au calitate procesuală activă, situație

stabilită prin sentința nr. 4839/2007 rămase irevocabilă.

Pârâta SC U. prin apărările făcute a

invocat excepția prematurității introducerii acțiunii, excepția lipsei de

interes a reclamanților și excepția inadmisibilității acțiunii.

La data de 29 ianuarie 2009

reclamanții au formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane,

respectiv A.V.A.S. întemeiată pe dispozițiile art. 57-59 C. civ.

Intervenienta în interes propriu A.V.A.S.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii, motivând că

prin sentința nr. 9043 din 6 iulie 2007 i-a fost admisă acțiunea și constată

nulitatea absolută a măsurilor adoptate la pct. 2 și 4 ale hotărârii AGEA SC U.

SA din 8 septembrie 2006.

Susține intervenienta că este nul

absolut contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în baza unei hotărâri AGA

ce a fost anulată de instanță neexistând consimțământul valabil al societății

pentru înstrăinarea imobilului.

Prin sentința nr. 5458 din 29

aprilie 2010 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca

neîntemeaiată excepțiile prematurității, a lipsei de interes iar pe fond a

respins acțiunea și cererea de chemare în garanție.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de fond a reținut că între pârâta SC U. SA în calitate de vânzător și SC O.E.I.T.

SRL în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat

de BNP B.V. sub nr. 3100 din 27 octombrie 2006, având ca obiect imobilul situat

în București, sector 5 compus din teren în suprafață de 910 mp și construcțiile

existente pe acesta, pentru prețul de 235.000 Euro (825931 lei ).

Prin cererea dedusă judecății

reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 3100 din 27 octombrie 2006, pentru lipsa consimțământului

vânzătorului întrucât prevederile hotărârii AGA în baza căreia s-a făcut

vânzarea au fost anulate.

Analizând cu prioritate excepția

prematurității introducerii acțiunii, tribunalul a respins-o ca neântemeiată,

întrucât dreptul reclamanților de a solicita constatarea nulității contractului

de vânzare-cumpărare nr. 3100 din 27 octombrie 2006, nu este afectat de un

termen sau de o condiție suspensivă, iar faptul că pe rolul instanțelor se află

și alte litigii între reclamanți și pârâta SC U. SA, care nu au fost

soluționate irevocabil, poate constitui cel mult motiv de suspendare a

judecății cauzei (dacă sunt întrunite cerințele art. 244 C. proc. civ.) și nu

motiv pentru respingerea acțiunii ca prematur introdusă. A respins și excepția

lipsei de interes a reclamanților în formularea acțiunii, apreciind că

reclamanții justifică un interes legitim, născut, actual, personal și direct,

aceștia având calitatea de acționari ai SC U. SA, astfel cum rezultă din

extrasul din Registrul acționarilor al SC U. SA, din data de 24 iulie 2008 (f.

31-38), folosul practic urmărit de acționari fiind acela de a readuce în

patrimoniul societății imobilul vândut prin contractul de vânzare cumpărare nr.

3100 din 27 octombrie 2006.

Prin Hotărârea AGEA SC U. SA din

data de 28 iulie 2006 s-a decis vânzarea imobilului din sector 5, la prețul

minim de 275.000 Euro (inclusiv TVA ), prețul având la bază evaluarea din procesul

verbal de sechestru nr.284/30 august 2005 întocmit de Administrația Finanțelor

Publice sector 5 și conform raportului de expertiză întocmit de SC D.P.C. SRL

la data de 8 decembrie 2005 (198.000 Euro), în scopul utilizării cu întâietate

a veniturilor pentru plata sumei de 59.464 RON pentru care a fost pus sechestru

asupra bunurilor. Prin aceeași hotărâre Consiliul de administrație a fost

împuternicit pentru angajarea unui împrumut cu ipotecă în valoare de 64.000 lei

pentru plata sumei pentru care a fost instituit sechestru.

Ulterior, prin Hotărârea Adunarea

Generală Extraordinară Acționarilor SC U. SA din data de 8 septembrie 2006

(pct.2) s-a aprobat vânzarea imobilului la prețului minim de 275.000

Euro(inclusiv TVA ).

Așadar la momentul încheierii

contractului de vânzare-cumpărare nr. 3100 din 27 octombrie 2006, exista o

hotărâre AGEA prin care s-a aprobat vânzarea imobilului și o hotărârea AGEA,

prin care a fost menținut prețul minim de vânzare a imobilului stabilit

inițial, pârâta cumpărătoare neavând nici posibilitatea nici competența să

verifice legalitatea hotărârilor AGEA ce au stat la baza încheierii

contractului de vânzare-cumpărare.

Este

adevărat că ulterior încheierii actului de vânzare cumpărare, prin sentința

comercială nr. 9043 din 6 iulie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

rămasă definitivă prin decizia nr. 625 din 18 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, și irevocabilă prin decizia comercială nr. 2282

din 24 iunie 2008 a Secției Comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

s-a constatat nulitatea absolută a măsurilor adoptate la pct. 2 și 4 ala

Hotărârii AGEA SC U. SA din data de 8 septembrie 2006, însă în ceea ce privește

Hotărârea AGEA

SC U. SA din data de 28 iulie 2006, prin care practic s-a hotărât vânzarea

imobilului la același preț minim aprobat și prin hotărârea AGEA din data de 8

septembrie 2006, prin decizia nr. 470 din 23 octombrie 2007 a Curții de Apel București și decizia nr. 1039 din 13 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că aceasta a fost adoptată cu respectarea

prevederilor Legii nr. 31/1990.

Prin urmare, se reține

că voința societății vânzătoare a fost exprimată în mod valabil prin

președintele consiliului de administrație, în sensul vânzării imobilului către

pârâta-cumpărătoare SC O.E.I.T. SRL.

În

plus, anularea ultimei hotărâri

AGEA SC U. SA din data de 8 septembrie 2006 referitoare la

prețul minim de vânzare al imobilului nu poate atrage nulitatea contractului de

vânzare cumpărare nr.3100/27 octombrie 2006, întrucât

reclamantă

este cumpărător de bună credință al

imobilul situat în București.

Recunoașterea

prevalenței interesului subdobânditorului de bună-credință a fost impusa de

preocuparea pentru asigurarea securității circuitului civil și a stabilității

raporturilor juridice.

Împotriva

acestei soluții a formulat apel reclamanții și intervenienta A.V.A.S.

În cadrul motivelor de

apel formulate de către intervenienta A.V.A.S., s-a invocat nelegalitatea

hotărârii întrucât contractul încheiat este nul absolut potrivit principiului „

resoluto

iure dantis resolvitur ius accipientis

”, având în vedere faptul că a fost

încheiat în baza unei hotărâri a adunării generale anulată de o instanță

judecătorească.

În măsura în care

cerințele legale nu sunt respectate, actul juridic este practic o acțiune

ilicită care trebuie sancționată, iar sancțiunea generală, aplicabilă oricărui

act juridic încheiat fără respectarea legii, este nulitatea. Consecința

nulității va consta în aceea că părțile vor trebui să-i restituie reciproc

prestațiile deja executate, nulitatea absolută având efect retroactiv.

Apelanta a apreciat că

lipsește consimțământul la încheierea actului întrucât hotărârea AGEA a fost

anulată în ceea ce privește vânzarea imobilului din sector 5, de către o

instanță de judecată.

În drept s-au invocat

dispozițiile art. 282 și următoarele C. proc. civ.

Conform art. 86 din O.U.G.

nr. 51/1998 apelul este scutit de timbraj.

Apelanții reclamanți au

solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii și admiterea

acțiunii așa cum a fost formulată.

S-a arătat că în mod

greșit și abuziv instanța de fond a considerat că se poate reține valabilitatea

contractului de vânzare-cumpărare întrucât hotărârea AGEA SC U. SA din data de

28 iulie 2006 nu a fost anulată.

În mod corect instanța

de fond ar fi trebuit să dispună suspendarea judecății până la soluționarea

cauzei privind anularea acestei hotărâri. În consecință, apelanții au solicitat

suspendarea prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr. 31181/3/2006

având ca obiect anularea AGEA U. SA din data de 28 iulie 2006.

S-a mai arătat că

instanța de fond a făcut în mod greșit aplicarea principiului validității

aparenței în drept întrucât lipsa consimțământului vânzătorului la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi paralizată prin invocarea bunei

credințe a cumpărătorului.

S-a învederat și că în

mod greșit instanța de fond a respins solicitarea de refacere a raportului de

expertiză tehnică.

La data de 15 octombrie 2010

pârâta reclamantă SC O.I.E.T. SRL, a formulat cerere de repunere în termenul de

declarare a apelului și a depus apelul motivat împotriva sentinței comerciale

nr. 5458 din 29 aprilie 2010.

În cadrul cererii de

repunere în termenul de declarare și motivare a apelului, s-a arătat că

apelanta a luat cunoștință de conținutul sentinței apelate abia la data de 29

septembrie, când a primit citație pentru termenul din 9 noiembrie 2010.

Verificând actele dosarului, a constatat că hotărârea pronunțată de Tribunalul

București a fost comunicată în luna august, iar procedura de comunicare s-a

făcut prin afișare.

S-a apreciat că

mențiunea afișării este inexactă întrucât sediul societății se găsește într-un

imobil cu mai multe apartamente care are asigurată paza 24 de ore din 24, iar

secretariatul societății funcționează zilnic între orele 9-17, astfel încât

mențiunea din comunicare în sensul că nici o persoană nu a fost găsită nu poate

fi primită.

În cadrul motivelor de

apel, apelanta a arătat că instanța de fond în mod greșit nu a obligat

reclamanții și chemata în garanție și la plata taxelor de timbru achitate de

apelantă pentru cererea de chemare în garanție întrucât acțiunea principală a

fost respinsă ca neîntemeiată, iar cererea de chemare în garanție a fost

respinsă ca rămasă fără obiect.

Având în vedere culpa

procesuală a reclamanților, în baza art. 274 C. proc. civ. instanța ar fi

trebuit să-i oblige și la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru cererea

de chemare în garanție.

La termenul de judecată

din 9 noiembrie 2010, Curtea a stabilit în sarcina apelanților reclamanți și

obligația de a timbra apelul cu suma de 5 lei timbru judiciar și 6.185 taxă

timbru, iar la termenul de judecată din 7 decembrie 2010 a ridicat și a pus în discuția părților excepția de netimbrare a apelului declarat de apelanții

reclamanți.

Prin decizia nr. 609 din

7 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a anulat ca

netimbrat apelul reclamanților, a respins ca nefondat apelul intervenientei A.V.A.S.,

a respins cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelanta SC O.E.I.T.

SRL și pe cale de consecință a respins apelul ca tardiv formulat.

În fundamentarea

soluției, instanța de control judiciar a reținut că întrucât apelanților li s-a

pus în vedere prin încheierea de ședință din 9 noiembrie 2010 obligația de a

timbra apelul cu taxa de timbru de 6185 lei și de a aplica timbrul judiciar de

5 lei, obligație care le-a fost adusă la cunoștință prin citație, iar la

termenul de judecată din 7 decembrie 2010 au învederat că nu înțeleg să își

îndeplinească această obligație, curtea, în baza art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 146/1997 raportat la art. 11 din aceeași lege va anula ca netimbrat apelul

declarat de apelanții reclamanți.

În ceea ce privește cererea de repunere în

termenul de declarare a apelului formulată de apelanta SC O.E.I.T. SRL, curtea

a constat că, în mod legal, conform dispozițiilor art. 92 indice 1 C. proc.

civ., comunicarea hotărârii s-a realizat prin afișare la sediul social indicat

de reclamantă, iar împrejurarea că imobilul în care se află sediul societății

are asigurată pază non stop nu are semnificația unei împrejurări care a

împiedicat partea să ia cunoștință de conținutul hotărârii întrucât nu s-a

făcut dovada că portarii sunt însărcinați și cu primirea corespondenței, ci

doar că aceștia asigură paza imobilului.

Față de împrejurarea că hotărârea

apelată a fost comunicată apelantei la data de 11 august 2010, iar apelul a

fost declarat la data de 15 octombrie 2010, cu depășirea termenului de 15 zile

reglementat de art. 284 C. proc. civ., s-a respins apelul declarat de SC O.E.I.T.

SRL ca tardiv declarat.

Referitor la apelul declarat de apelanta A.V.A.S.,

s-a considerat că în mod corect, instanța de fond a reținut că nu a fost

contestată calitatea de proprietar a imobilului a SC U. SA la data încheierii

contractului de vânzare cumpărare, iar buna credință a pârâtei SC O.E.I.T. SRL

este neîndoielnică de vreme consimțământul societății SC U. SA a fost exprimat

prin președintele consiliului de administrație, în baza unor hotărâri AGEA valabile

la data încheierii actului.

S-a considerat că nu se poate

renunța la principiul bunei credințe întrucât dreptul de a înstrăina imobilul

la data vânzării era real, neafectat de vreo modalitate, iar caracterul de

drept aparent a fost constatat abia ulterior, ca urmare a anulării hotărârii

AGEA prin hotărâre irevocabilă.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs pârâta SC O.E.I.T. SRL și intimata A.V.A.S. criticile vizând aspecte de

nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 103 C. civ., art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Prin motivele de recurs, SC O.E.I.T.

SRL arată că comunicarea hotărârii s-a făcut în timpul vacanței judecătorești,

astfel încât datorită programului arhivei singura modalitate de a se lua

cunoștință despre redactarea și/sau comunicarea hotărârii era aceea prevăzută

de codul de procedură civilă, respectiv agentul procedural sau prin poștă.

Este fără putință de dubiu că dacă

agentul procedural ar fi ajuns chiar și în fața imobilului unde societatea își

avea sediul era întâmpinat de personalul de pază care putea primi

corespondența.

De esență însă, în motivare este

convingerea magistratului că părții i-a fost comunicat actul procedural atacat

și nu întrebarea dacă partea chiar a luat cunoștință de actul procedural

respectiv.

Având în vedere că a făcut dovada că

nu a intrat în posesia comunicării și că imediat ce a aflat despre comunicarea

hotărârii printr-un act echivalent a atacat hotărârea, trebuia să creeze

magistratului judecător cel puțin un dubiu referitor la comunicarea hotărârii,

dacă aceasta s-a făcut legal sau nu.

Recurenta intervenientă A.V.A.S.

consideră hotărârea pronunțată nelegală motivat de faptul că, consimțământul

pentru înstrăinarea imobilului îl reprezintă o hotărâre AGEA, hotărâre ce a

fost anulată de către o instanță judecătorească.

Recursul A.V.A.S. este nefondat.

La momentul încheierii contractului

de vânzare-cumpărare nr. 3100 din 27 octombrie 2006 exista o hotărâre AGEA prin

care s-a aprobat vânzarea imobilului și o hotărâre AGEA prin care a fost

menținut prețul minim de vânzare a imobilului stabilit inițial, pârâta

cumpărătoare neavând nici posibilitatea nici competența să verifice legalitatea

hotărârilor AGEA ce au stat la baza încheierii contractului de

vânzare-cumpărare.

Așa cum a reținut și instanțele

anterioare recunoașterea prevalenței interesului subdobânditorului de bună

credință a fost impusă de preocuparea pentru asigurarea securității circuitului

civil și a stabilității raporturilor juridice.

În speță nu a fost contestată

calitatea de proprietar a imobilului a SC U. SA la data încheierii contractului

de vânzare-cumpărare, iar buna credință a pârâtei SC O.E.I.T. SRL este

neîndoielnică de vreme ce consimțământul societății U. SA a fost exprimată prin

președintele Consiliului de Administrație, în baza unor hotărâri AGEA valabile

la data încheierii actului.

Recursul SC O.E.I.T. SRL este

fondat.

Potrivit art. 103 C. proc. civ.

„Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură

în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel

sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus

de voința ei.

În acest din urmă caz, actul de

procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în

același termen vor fi arătate și motivele împiedicării”.

În speță, așa cum rezultă din actele

dosarului comunicarea sentinței pronunțată la fond a fost comunicată în timpul

vacanței judecătorești, când datorită programului Arhivei singura modalitate de

a se lua cunoștință despre redactarea sau comunicarea hotărârii era cea legală,

respectiv agentul procedural sau poștă.

Deși se susține de către instanța de

apel că au fost respectate dispozițiile art. 92 ind.1 C. proc. civ., acest fapt

este contrazis de adresa Asociației de proprietari sector 5 (fila 47 dosar

apel) din conținutul căreia rezultă că imobilul respectiv are angajați portari

care asigură paza scării non stop, respectiv 4 portari în 4 ture a 6 ore.

Se mai precizează că în luna august

2010 toți portarii au fost la serviciu asigurând paza și accesul în imobil,

fiind toți prezenți în această perioadă.

În aceste condiții susținerea

instanței de apel potrivit căreia nu s-a făcut dovada că portarii sunt

însărcinați cu primirea corespondenței nu poate fi reținută întrucât nu se

putea realiza afișarea tocmai datorită pazei imobilului.

Față de cele arătate rezultă că

partea a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să

exercite în termen calea de atac fiind îndeplinite condițiile expres prevăzute

de art. 103 C. proc. civ., astfel că,

Văzând dispozițiile art. 312 C.

proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC O.E.I.T.

SRL București.

Casează în parte decizia comercială nr. 609 din

7 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

în sensul admiterii cererii de repunere în termenul de declarare a apelului și

trimite cauza instanței de apel pentru soluționarea apelului pe fond.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Respinge ca nefondat recursul declarat de

intervenienta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 609 din 7

decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 14

aprilie 2011.