ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1620/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 29800/3/2008, reclamanții M.H., M.A., SC A.A. SRL, SC A.S. SRL și SC A.M.F. SA au chemat în judecată pe pârâtele SC O.E.I.T. SRL și SC U. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3100 din 27 octombrie 2006 de BNP B.V. prin care SC U. SA a vândut către SC O.E.I.T. SRL imobilul situat în Sector 5, București și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că dețin, în prezent, un nr. de 1925 de acțiuni ale SC U. SA, reprezentând 35.38784% din capitalul social al societății.

În urma unei situații conflictuale de lungă durată, în baza hotărârii judecătorești pronunțate, s-a dispus înscrierea lor în registrele societății în calitate de acționari ai SC U. SA. Susțin reclamanții că este nul absolut contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3100 din 27 octombrie 2006 de BNP B.V. întrucât lipsește consimțământul vânzătorului la încheierea acestuia. În acest sens reclamanții au arătat că în conformitate cu dispozițiile Codului civil, condițiile de valabilitate ale unui act juridic sunt cele referitoare la capacitatea părților, la consimțământului părților, la obiectul și la cauza actului respectiv, iar în ceea ce privește persoanele juridice, consimțământul acestora este exprimat în problemele curente, prin decizii ale Consiliului de Administrație Iar în cazul problemelor de importanță majora de conducere respectiv adunarea generala a acționarilor.

SC U. SA are un capital social de 32.905 Ron, iar singurul activ al societății este chiar imobilul cea a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare pentru o sumă de 825.931 Ron + TVA, compus din teren în suprafață de 194 mp și construcție. Prin urmare, pentru a se putea înstrăina imobilul era nevoie de o hotărâre valabilă a adunării generale a acționarilor societății SC U. SA care sa aprobe aceasta vânzare. În speță, Adunarea Generală Extraordinară a acționarilor SC U. SA din data de 8 septembrie 2006 prin care a fost luata decizia de înstrăinare cu titlul oneros a imobilului din București, sector 5 a fost desființată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Astfel în dosarul nr. 34841/3/2006 al Tribunalului București, secția comercială, acțiunea formulată de A.V.A.S.

împotriva U. SA, a fost admisă în parte, constatându-se nulitatea absolută a măsurilor adoptate la pct. 2 și 4 ale hotărârii AGEA SC U. SA din 8 septembrie 2006. Prin urmare la încheierea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3100 din 27 octombrie 2006 a lipsit consimțământul valabil al vânzătorului. Reclamanții au mai arătat că din moment ce s-a constatat nulitatea hotărârea AGEA SC U. SA din 8 septembrie 2006, este nul și contractul de vânzare-cumpărare conform principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis . Pârâta SC O.E.I. SRL a formulat pe lângă întâmpinare și cerere de chemare în garanție solicitând ca în cazul admiterii acțiunii pârâta SC U. SA să fie obligată la plata sumei de 7.000.000 lei reprezentând prețul contractului de vânzare-cumpărare, iar pe cale de apărare a arătat că reclamanții nu au calitate procesuală activă, situație stabilită prin sentința nr. 4839/2007 rămase irevocabilă.

Pârâta SC U. prin apărările făcute a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii, excepția lipsei de interes a reclamanților și excepția inadmisibilității acțiunii. La data de 29 ianuarie 2009 reclamanții au formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv A.V.A.S. întemeiată pe dispozițiile art. 57-59 C. civ. Intervenienta în interes propriu A.V.A.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii, motivând că prin sentința nr. 9043 din 6 iulie 2007 i-a fost admisă acțiunea și constată nulitatea absolută a măsurilor adoptate la pct. 2 și 4 ale hotărârii AGEA SC U. SA din 8 septembrie 2006. Susține intervenienta că este nul absolut contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în baza unei hotărâri AGA ce a fost anulată de instanță neexistând consimțământul valabil al societății pentru înstrăinarea imobilului.

Prin sentința nr. 5458 din 29 aprilie 2010 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeaiată excepțiile prematurității, a lipsei de interes iar pe fond a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că între pârâta SC U. SA în calitate de vânzător și SC O.E.I.T. SRL în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP B.V. sub nr. 3100 din 27 octombrie 2006, având ca obiect imobilul situat în București, sector 5 compus din teren în suprafață de 910 mp și construcțiile existente pe acesta, pentru prețul de 235.000 Euro (825931 lei ). Prin cererea dedusă judecății reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3100 din 27 octombrie 2006, pentru lipsa consimțământului vânzătorului întrucât prevederile hotărârii AGA în baza căreia s-a făcut vânzarea au fost anulate.

Analizând cu prioritate excepția prematurității introducerii acțiunii, tribunalul a respins-o ca neântemeiată, întrucât dreptul reclamanților de a solicita constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 3100 din 27 octombrie 2006, nu este afectat de un termen sau de o condiție suspensivă, iar faptul că pe rolul instanțelor se află și alte litigii între reclamanți și pârâta SC U. SA, care nu au fost soluționate irevocabil, poate constitui cel mult motiv de suspendare a judecății cauzei (dacă sunt întrunite cerințele art. 244 C. proc. civ.) și nu motiv pentru respingerea acțiunii ca prematur introdusă.

A respins și excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea acțiunii, apreciind că reclamanții justifică un interes legitim, născut, actual, personal și direct, aceștia având calitatea de acționari ai SC U. SA, astfel cum rezultă din extrasul din Registrul acționarilor al SC U. SA, din data de 24 iulie 2008 (f. 31-38), folosul practic urmărit de acționari fiind acela de a readuce în patrimoniul societății imobilul vândut prin contractul de vânzare cumpărare nr. 3100 din 27 octombrie 2006. Prin Hotărârea AGEA SC U. SA din data de 28 iulie 2006 s-a decis vânzarea imobilului din sector 5, la prețul minim de 275.000 Euro (inclusiv TVA ), prețul având la bază evaluarea din procesul verbal de sechestru nr.284/30 august 2005 întocmit de Administrația Finanțelor Publice sector 5 și conform raportului de expertiză întocmit de SC D.P.C.

SRL la data de 8 decembrie 2005 (198.000 Euro), în scopul utilizării cu întâietate a veniturilor pentru plata sumei de 59.464 RON pentru care a fost pus sechestru asupra bunurilor. Prin aceeași hotărâre Consiliul de administrație a fost împuternicit pentru angajarea unui împrumut cu ipotecă în valoare de 64.000 lei pentru plata sumei pentru care a fost instituit sechestru.

Ulterior, prin Hotărârea Adunarea Generală Extraordinară Acționarilor SC U. SA din data de 8 septembrie 2006 (pct.2) s-a aprobat vânzarea imobilului la prețului minim de 275.000 Euro(inclusiv TVA ). Așadar la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3100 din 27 octombrie 2006, exista o hotărâre AGEA prin care s-a aprobat vânzarea imobilului și o hotărârea AGEA, prin care a fost menținut prețul minim de vânzare a imobilului stabilit inițial, pârâta cumpărătoare neavând nici posibilitatea nici competența să verifice legalitatea hotărârilor AGEA ce au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Este adevărat că ulterior încheierii actului de vânzare cumpărare, prin sentința comercială nr. 9043 din 6 iulie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, rămasă definitivă prin decizia nr. 625 din 18 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, și irevocabilă prin decizia comercială nr. 2282 din 24 iunie 2008 a Secției Comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat nulitatea absolută a măsurilor adoptate la pct. 2 și 4 ala Hotărârii AGEA SC U. SA din data de 8 septembrie 2006, însă în ceea ce privește Hotărârea AGEA SC U. SA din data de 28 iulie 2006, prin care practic s-a hotărât vânzarea imobilului la același preț minim aprobat și prin hotărârea AGEA din data de 8 septembrie 2006, prin decizia nr. 470 din 23 octombrie 2007 a Curții de Apel București și decizia nr. 1039 din 13 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că aceasta a fost adoptată cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990.

Prin urmare, se reține că voința societății vânzătoare a fost exprimată în mod valabil prin președintele consiliului de administrație, în sensul vânzării imobilului către pârâta-cumpărătoare SC O.E.I.T. SRL. În plus, anularea ultimei hotărâri AGEA SC U. SA din data de 8 septembrie 2006 referitoare la prețul minim de vânzare al imobilului nu poate atrage nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr.3100/27 octombrie 2006, întrucât reclamantă este cumpărător de bună credință al imobilul situat în București. Recunoașterea prevalenței interesului subdobânditorului de bună-credință a fost impusa de preocuparea pentru asigurarea securității circuitului civil și a stabilității raporturilor juridice.

Împotriva acestei soluții a formulat apel reclamanții și intervenienta A.V.A.S. În cadrul motivelor de apel formulate de către intervenienta A.V.A.S., s-a invocat nelegalitatea hotărârii întrucât contractul încheiat este nul absolut potrivit principiului „ resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis ”, având în vedere faptul că a fost încheiat în baza unei hotărâri a adunării generale anulată de o instanță judecătorească. În măsura în care cerințele legale nu sunt respectate, actul juridic este practic o acțiune ilicită care trebuie sancționată, iar sancțiunea generală, aplicabilă oricărui act juridic încheiat fără respectarea legii, este nulitatea. Consecința nulității va consta în aceea că părțile vor trebui să-i restituie reciproc prestațiile deja executate, nulitatea absolută având efect retroactiv.

Apelanta a apreciat că lipsește consimțământul la încheierea actului întrucât hotărârea AGEA a fost anulată în ceea ce privește vânzarea imobilului din sector 5, de către o instanță de judecată. În drept s-au invocat dispozițiile art. 282 și următoarele C. proc. civ. Conform art. 86 din O.U.G. nr. 51/1998 apelul este scutit de timbraj. Apelanții reclamanți au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. S-a arătat că în mod greșit și abuziv instanța de fond a considerat că se poate reține valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare întrucât hotărârea AGEA SC U. SA din data de 28 iulie 2006 nu a fost anulată. În mod corect instanța de fond ar fi trebuit să dispună suspendarea judecății până la soluționarea cauzei privind anularea acestei hotărâri.

În consecință, apelanții au solicitat suspendarea prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr. 31181/3/2006 având ca obiect anularea AGEA U. SA din data de 28 iulie 2006. S-a mai arătat că instanța de fond a făcut în mod greșit aplicarea principiului validității aparenței în drept întrucât lipsa consimțământului vânzătorului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi paralizată prin invocarea bunei credințe a cumpărătorului. S-a învederat și că în mod greșit instanța de fond a respins solicitarea de refacere a raportului de expertiză tehnică. La data de 15 octombrie 2010 pârâta reclamantă SC O.I.E.T.

SRL, a formulat cerere de repunere în termenul de declarare a apelului și a depus apelul motivat împotriva sentinței comerciale nr. 5458 din 29 aprilie 2010. În cadrul cererii de repunere în termenul de declarare și motivare a apelului, s-a arătat că apelanta a luat cunoștință de conținutul sentinței apelate abia la data de 29 septembrie, când a primit citație pentru termenul din 9 noiembrie 2010. Verificând actele dosarului, a constatat că hotărârea pronunțată de Tribunalul București a fost comunicată în luna august, iar procedura de comunicare s-a făcut prin afișare. S-a apreciat că mențiunea afișării este inexactă întrucât sediul societății se găsește într-un imobil cu mai multe apartamente care are asigurată paza 24 de ore din 24, iar secretariatul societății funcționează zilnic între orele 9-17, astfel încât mențiunea din comunicare în sensul că nici o persoană nu a fost găsită nu poate fi primită.

În cadrul motivelor de apel, apelanta a arătat că instanța de fond în mod greșit nu a obligat reclamanții și chemata în garanție și la plata taxelor de timbru achitate de apelantă pentru cererea de chemare în garanție întrucât acțiunea principală a fost respinsă ca neîntemeiată, iar cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca rămasă fără obiect. Având în vedere culpa procesuală a reclamanților, în baza art. 274 C. proc. civ. instanța ar fi trebuit să-i oblige și la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru cererea de chemare în garanție. La termenul de judecată din 9 noiembrie 2010, Curtea a stabilit în sarcina apelanților reclamanți și obligația de a timbra apelul cu suma de 5 lei timbru judiciar și 6.185 taxă timbru, iar la termenul de judecată din 7 decembrie 2010 a ridicat și a pus în discuția părților excepția de netimbrare a apelului declarat de apelanții reclamanți.

Prin decizia nr. 609 din 7 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a anulat ca netimbrat apelul reclamanților, a respins ca nefondat apelul intervenientei A.V.A.S., a respins cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelanta SC O.E.I.T. SRL și pe cale de consecință a respins apelul ca tardiv formulat. În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că întrucât apelanților li s-a pus în vedere prin încheierea de ședință din 9 noiembrie 2010 obligația de a timbra apelul cu taxa de timbru de 6185 lei și de a aplica timbrul judiciar de 5 lei, obligație care le-a fost adusă la cunoștință prin citație, iar la termenul de judecată din 7 decembrie 2010 au învederat că nu înțeleg să își îndeplinească această obligație, curtea, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 raportat la art. 11 din aceeași lege va anula ca netimbrat apelul declarat de apelanții reclamanți.

În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de declarare a apelului formulată de apelanta SC O.E.I.T. SRL, curtea a constat că, în mod legal, conform dispozițiilor art. 92 indice 1 C. proc. civ., comunicarea hotărârii s-a realizat prin afișare la sediul social indicat de reclamantă, iar împrejurarea că imobilul în care se află sediul societății are asigurată pază non stop nu are semnificația unei împrejurări care a împiedicat partea să ia cunoștință de conținutul hotărârii întrucât nu s-a făcut dovada că portarii sunt însărcinați și cu primirea corespondenței, ci doar că aceștia asigură paza imobilului. Față de împrejurarea că hotărârea apelată a fost comunicată apelantei la data de 11 august 2010, iar apelul a fost declarat la data de 15 octombrie 2010, cu depășirea termenului de 15 zile reglementat de art. 284 C. proc.

civ., s-a respins apelul declarat de SC O.E.I.T. SRL ca tardiv declarat. Referitor la apelul declarat de apelanta A.V.A.S., s-a considerat că în mod corect, instanța de fond a reținut că nu a fost contestată calitatea de proprietar a imobilului a SC U. SA la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, iar buna credință a pârâtei SC O.E.I.T. SRL este neîndoielnică de vreme consimțământul societății SC U. SA a fost exprimat prin președintele consiliului de administrație, în baza unor hotărâri AGEA valabile la data încheierii actului. S-a considerat că nu se poate renunța la principiul bunei credințe întrucât dreptul de a înstrăina imobilul la data vânzării era real, neafectat de vreo modalitate, iar caracterul de drept aparent a fost constatat abia ulterior, ca urmare a anulării hotărârii AGEA prin hotărâre irevocabilă.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta SC O.E.I.T. SRL și intimata A.V.A.S. criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 103 C. civ., art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, SC O.E.I.T. SRL arată că comunicarea hotărârii s-a făcut în timpul vacanței judecătorești, astfel încât datorită programului arhivei singura modalitate de a se lua cunoștință despre redactarea și/sau comunicarea hotărârii era aceea prevăzută de codul de procedură civilă, respectiv agentul procedural sau prin poștă. Este fără putință de dubiu că dacă agentul procedural ar fi ajuns chiar și în fața imobilului unde societatea își avea sediul era întâmpinat de personalul de pază care putea primi corespondența.

De esență însă, în motivare este convingerea magistratului că părții i-a fost comunicat actul procedural atacat și nu întrebarea dacă partea chiar a luat cunoștință de actul procedural respectiv. Având în vedere că a făcut dovada că nu a intrat în posesia comunicării și că imediat ce a aflat despre comunicarea hotărârii printr-un act echivalent a atacat hotărârea, trebuia să creeze magistratului judecător cel puțin un dubiu referitor la comunicarea hotărârii, dacă aceasta s-a făcut legal sau nu. Recurenta intervenientă A.V.A.S. consideră hotărârea pronunțată nelegală motivat de faptul că, consimțământul pentru înstrăinarea imobilului îl reprezintă o hotărâre AGEA, hotărâre ce a fost anulată de către o instanță judecătorească.

Recursul A.V.A.S. este nefondat. La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3100 din 27 octombrie 2006 exista o hotărâre AGEA prin care s-a aprobat vânzarea imobilului și o hotărâre AGEA prin care a fost menținut prețul minim de vânzare a imobilului stabilit inițial, pârâta cumpărătoare neavând nici posibilitatea nici competența să verifice legalitatea hotărârilor AGEA ce au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Așa cum a reținut și instanțele anterioare recunoașterea prevalenței interesului subdobânditorului de bună credință a fost impusă de preocuparea pentru asigurarea securității circuitului civil și a stabilității raporturilor juridice. În speță nu a fost contestată calitatea de proprietar a imobilului a SC U. SA la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar buna credință a pârâtei SC O.E.I.T.

SRL este neîndoielnică de vreme ce consimțământul societății U. SA a fost exprimată prin președintele Consiliului de Administrație, în baza unor hotărâri AGEA valabile la data încheierii actului. Recursul SC O.E.I.T. SRL este fondat. Potrivit art. 103 C. proc. civ. „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării”.

În speță, așa cum rezultă din actele dosarului comunicarea sentinței pronunțată la fond a fost comunicată în timpul vacanței judecătorești, când datorită programului Arhivei singura modalitate de a se lua cunoștință despre redactarea sau comunicarea hotărârii era cea legală, respectiv agentul procedural sau poștă. Deși se susține de către instanța de apel că au fost respectate dispozițiile art. 92 ind.1 C. proc. civ., acest fapt este contrazis de adresa Asociației de proprietari sector 5 (fila 47 dosar apel) din conținutul căreia rezultă că imobilul respectiv are angajați portari care asigură paza scării non stop, respectiv 4 portari în 4 ture a 6 ore. Se mai precizează că în luna august 2010 toți portarii au fost la serviciu asigurând paza și accesul în imobil, fiind toți prezenți în această perioadă.

În aceste condiții susținerea instanței de apel potrivit căreia nu s-a făcut dovada că portarii sunt însărcinați cu primirea corespondenței nu poate fi reținută întrucât nu se putea realiza afișarea tocmai datorită pazei imobilului. Față de cele arătate rezultă că partea a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să exercite în termen calea de atac fiind îndeplinite condițiile expres prevăzute de art. 103 C. proc. civ., astfel că, Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC O.E.I.T. SRL București. Casează în parte decizia comercială nr. 609 din 7 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în sensul admiterii cererii de repunere în termenul de declarare a apelului și trimite cauza instanței de apel pentru soluționarea apelului pe fond. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 609 din 7 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 14 aprilie 2011.