ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 603/2010

Recursul declarat de I.A. Recurentul I.A. a învestit această instanță la data de 9 octombrie 2009 cu o cerere de recurs împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1197/10 iulie 2009 de validare a concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor și a Deciziei nr. 23359/1154/2009 a aceluiași intimat, prin care i s-a respins plângerea formulată la data de 2 iulie 2009. Ulterior, prin precizările formulate la data de 18 decembrie 2009, a indicat că cele două acte administrative atacate sunt Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1353/9 iulie 2009 și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii fără număr din data de 10 septembrie 2009, prin care i s-a soluționat petiția înregistrată sub nr. 23359/1154/2009. În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a arătat că intimatul a adoptat hotărârea de validare a rezultatelor concursului din data de 31 mai 2009, de promovare pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, în mod nelegal, în condițiile în care rezultatele acestui concurs nu erau finale. Afirmă că a formulat o contestație la barem care viza întrebarea nr. 9 din grila 4, proba practică, materia Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, contestație care nu a fost soluționată de comisia de specialitate. Omisiunea soluționării contestației sale a fost adusă la cunoștința intimatului la data de 2 iulie 2009 și ulterior la data de 7 iulie 2009 dar petiția sa a fost calificată greșit și, ca urmare, a primit o rezolvare nelegală. Conchizând, recurentul susține că a fost vătămat în dreptul său de carieră iar ca modalitate de reparație echitabilă solicită acordarea punctajului aferent întrebării respective cu consecința adiționării a 0,5 puncte la nota finală și promovarea sa pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Apărările formulate de Consiliul Superior al Magistraturii Prin întâmpinarea depusă la termenul din 22 ianuarie 2010, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil și în subsidiar, ca neîntemeiat. Intimatul a arătat că recurentul nu poate exercita calea de atac special reglementată de dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare împotriva soluției pronunțate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii la data de 10 septembrie 2009 privitoare la respingerea ca inadmisibilă a plângerii prealabile formulate de acesta împotriva proceselor-verbale ale Comisiilor de soluționare a contestațiilor la barem. Cât privește recursul declarat împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1353 din 9 iulie 2009, intimatul a formulat apărări de fond, afirmând că este legală, câtă vreme din cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 2 iunie 2009 rezultă implicit că a fost analizată și contestația recurentului, fiind respinsă ca nefondată. Intimatul consideră că dispozițiile legale aplicabile nu instituie obligația motivării de către comisiile de contestații la barem a admiterii sau respingerii contestației. De asemenea, niciuna dintre dispozițiile legale aplicabile nu prevede posibilitatea reevaluării contestațiilor la barem iar instanța de judecată nu are abilitarea legală de a interveni și cenzura baremele definitiv stabilite de Comisiile de soluționare a contestațiilor.

Procedura în fața Înaltei Curți În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar actele atacate precum și documentația care a stat la baza emiterii lor. Ambele părți au formulat concluzii scrise și au depus jurisprudență relevantă în materie.

Argumente de fapt și de drept reținute de Înalta Curte în soluționarea recursului Recurentul I.A. este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni. El a participat a concursul de promovare în funcții de execuție organizat de Consiliul Superior al Magistraturii la data de 31 mai 2009, optând pentru promovarea pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița. Din Hotărârea nr. 1353/9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii rezultă că la unitatea de parchet în discuție a fost scos la concurs un post vacant de procuror pentru promovarea pe loc, pentru care au optat doi candidați, în privința cărora comisia de organizare a concursului a constatat îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 44 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prin această hotărâre s-au validat rezultatele obținute de cei doi candidați, I.A. și P.D.M., dispunându-se promovarea celui de-al doilea, care a obținut media mai mare. Din tabelul de clasificare rezultă că notele finale ale candidaților au fost: recurentul - 8,60; celălalt procuror - 8,90. Cadrul normativ în vigoare la data organizării concursului era asigurat de dispozițiile art. 43 - 47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și de prevederile cuprinse în Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor (Regulamentul) aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările aduse prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 659 din 3 iulie 2008. Potrivit art. 20 alin. (4) din Regulament, candidații au posibilitatea formulării de contestații la baremele de evaluare și notare într-un termen de 24 ore de la afișarea baremelor. Contestațiile se depun la Institutul Național al Magistraturii și se soluționează în termen de 24 de ore, potrivit art. 14 alin. (1) din același Regulament. După examinarea tuturor contestațiilor la barem de către Comisiile de contestații constituite pentru disciplinele de concurs, sub coordonarea președintelui comisiilor, se stabilesc baremele definitive, pe baza cărora se evaluează lucrările tuturor candidaților. Recurentul I.A., care a avut spre rezolvare grila nr. 4 de concurs, a formulat contestație la barem, la proba practică, indicând numărul întrebării contestate: 9 și disciplina: Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Demersul său judiciar a fost generat de faptul că nici din procesul-verbal din data de 2 iunie 2009 întocmit de Comisia de contestații - disciplina Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la contestațiile la baremul de evaluare și notare și nici din Anexele cuprinzând motivările soluțiilor adoptate, nu rezultă că a fost examinată și contestația sa, privind întrebarea nr. 9, proba practică, CEDO, parchete de pe lângă tribunale. Analizând aceste înscrisuri Înalta Curte constată că la disciplina Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Comisia de contestații a grupat contestațiile formulate în funcție de soluția adoptată, împărțindu-le în trei categorii: a) contestații tardive; b) contestații admise; c) contestații respinse ca nefondate. Toate soluțiile au fost motivate în anexe, în mod distinct, prin indicarea numărului întrebării, grilei și gradului instanței, respectiv parchetului pentru care s-a optat, cu excepția întrebării contestate de recurent, care în configurația Grilei nr. 1 de concurs avea, de asemenea, nr. 9 (la proba practică). În acest context va fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la examinarea „implicită” a contestației recurentului, dedusă din sintagma „Respinge restul contestațiilor ca nefondate”, câtă vreme, potrivit anexei, și contestațiile respinse au fost motivate. Este real că la data organizării concursului, 31 mai 2009, regulamentul de concurs nu conținea in claris obligația motivării soluțiilor de către comisiile de contestații. Această obligație a fost stipulată în cuprinsul art. 20 alin. (4) din Regulament abia prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2150/2009 publicată în M. Of. la data de 21 ianuarie 2010. Cu toate acestea, pentru a exista garanția unei examinări efective a contestațiilor și din rațiuni de transparență, toate comisiile de contestații „au procedat la motivarea tuturor soluțiilor adoptate atât în ceea ce privește contestațiile admise, cât și cele respinse, însă aceasta s-a efectuat ulterior publicării baremului definitiv, întrucât termenul de soluționare a contestațiilor la barem prevăzut de art. 20 din regulament este de 24 de ore și nu permite și motivarea acestora având în vedere numărul mare de contestații înregistrate” (citat din Nota privind promovarea judecătorilor și procurorilor admiși la concursul de promovare în funcții de execuție, efectivă și pe loc, desfășurat la data de 31 mai 2009, înregistrată la nr. 1824/6501/1154/2009 întocmită de Direcția Resurse Umane și Organizare - Biroul Concursuri, din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii). Recurentul I.A. figurează pe lista anexă a candidaților care au formulat contestație la disciplina respectivă dar întrebarea contestată nu se regăsește între cele examinate de comisie (și după caz admise, respectiv respinse). Prin urmare, singura concluzie logică este că recurentul nu a beneficiat în mod real de dispozițiile art. 20 alin. (4) din Regulament, în condițiile în care contestația sa nu a fost soluționată de Comisia de contestații. A) Referitor la Hotărârea fără număr a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 10 septembrie 2009 În ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 10 septembrie 2009 s-a hotărât respingerea plângerii prealabile formulate de I.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, împotriva proceselor-verbale ale Comisiilor de soluționare a contestațiilor la barem pentru examenul de promovare în funcții de execuție din data de 31 mai 2009, ca inadmisibilă. Această hotărâre intră în sfera celor care vizează cariera și drepturile magistraților, așa încât recursul este admisibil potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. Soluția adoptată de intimat s-a fundamentat pe punctul de vedere al Direcției Legislație Documentare și Contencios nr. 23359/1154/2009 care a calificat petiția recurentului din data de 2 iulie 2009, înregistrată la intimat sub nr. 1/23359/1154/6 iulie 2009, ca reprezentând o „plângere prealabilă” îndreptată împotriva proceselor-verbale ale Comisiilor de soluționare a contestațiilor la barem. În realitate, petiția recurentului avea ca obiect încunoștiințarea intimatului despre omisiunea Comisiei de contestații de a-i examina contestația și conținea solicitarea de a se adopta o hotărâre-remediu pentru cazul particular semnalat. Incidentul analizat poate fi circumscris acelora la care se referă art. 9 pct. 17 din Regulament: „orice situație deosebită a cărei rezolvare nu este prevăzută în prezentul regulament” și intră în competența intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să adopte cea mai potrivită soluție administrativă pentru reglementarea situației create. În orice caz, nici intimatul și nici instanța de judecată nu se pot substitui Comisiei de Contestații și nu pot analiza pe „fondul” ei contestația rămasă nesoluționată. Este însă atributul Înaltei Curți de a hotărî ca intimatul să examineze fondul petiției anterior indicate, în sensul de a rezolva aspectele prezentate de recurent. Soluția Înaltei Curți este în acord cu Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia verificării legalității unei proceduri în fața unei comisii de admitere, care, de exemplu, în Cauza van Marle și alții contra Olandei, a stabilit că poate viza numai „arbitrariul, deturnarea de putere și viciile de procedură”. Or, aspectul analizat reprezintă tocmai un „viciu de procedură” în sensul jurisprudenței citate. B) Referitor la Hotărârea nr. 1353 din data de 9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii Legalitatea acestui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 se examinează în raport cu cadrul normativ și factual existent la data adoptării sale. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu există argumente consistente care să conducă la concluzia că trebuie aplicată sancțiunea extremă, a anulării Hotărârii nr. 1353 din data de 9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. O astfel de soluție ar crea o stare de incertitudine până la rezolvarea petiției recurentului și ar afecta drepturile câștigate de magistratul promovat, care, de altfel, nici nu a fost parte în litigiul de față. În plus, recurentul nici nu a indicat dispoziția legală pe care ar fi încălcat-o intimatul, ci doar a invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Decizia nr. 3289 din 27 iunie 2007 și Decizia nr. 953 din 19 februarie 2009 - considerând că situația magistraților din respectivele cauze este similară cu a sa. Analizând cele două decizii, Înalta Curte constată însă că situația de fapt reținută în acestea este diferită de cea reținută în prezentul recurs. La concursul din 4 februarie 2007 s-a creat o inechitate între candidați, fiind dezavantajați cei care au optat pentru disciplina la care nu au fost anulate întrebări din grila de concurs fiindcă, a reținut instanța de recurs, comisiile de contestații au hotărât fără nicio bază legală să acorde puncte din oficiu pentru toți candidații care au susținut concursul la disciplinele cu subiecte eronate. Din această expunere succintă rezultă cu claritate că în cauza de față nu se pot invoca, cu titlu de precedent judiciar, hotărârile judecătorești menționate. În fine, împrejurarea că Hotărârea nr. 1353/9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu va fi anulată, nu constituie un impediment pentru intimat ca subsecvent rezolvării petiției recurentului înregistrată sub nr. 23359/1154/6 iulie 2009, să dispună, pe cale administrativă, remedii adecvate cu privire la situația acestuia.

Temeiul legal al soluției adoptate Pentru toate considerentele expuse la pct. 4 în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul declarat împotriva Hotărârii fără număr din data de 10 septembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii care va fi anulată cu consecința obligării intimatului de a soluționa pe fond petiția recurentului. În același timp, constatând că nu au fost identificate motive de nelegalitate, se va respinge recursul declarat împotriva Hotărârii nr. 1353 din 9 iulie 2009 a aceluiași intimat.