ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3508/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3508/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea Plenului C.S.M. atacată cu recurs în prezenta cauză, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 s-a respins cererea de amânare formulată de G.C., s-a invalidat rezultatul obținut la concursul de promovare în funcția de execuție din data de 31 mai 2009 a d-lui G.C., judecător la Judecătoria Brașov pentru neîndeplinirea condițiilor de participare la concurs, ca urmare a respingerii recursului declarat împotriva Hotărârii plenului C.S.M. din 21 mai 2009 și s-a promovat pe loc d-l judecător L.M.G. Pentru a hotărî astfel, Plenul C.S.M. a reținut următoarele considerente: Prin Hotărârea din 09 iulie 2009, Plenul C.S.M.
a dispus validarea rezultatelor obținute de candidații care au participat la concursul pentru promovarea pe loc la Tribunalul Brașov, cu excepția domnului judecător G.C., de la Judecătoria Brașov, pentru care s-a hotărât amânarea validării rezultatului obținut, până la soluționarea recursului declarat de către acesta împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. din 21 mai 2009. Dl G.C., judecător la Judecătoria Brașov, a formulat în termen legal cerere de înscriere la concurs pentru promovarea pe loc într-un post de judecător la Tribunalul Brașov. Prin Hotărârea din 29 aprilie 2009, Comisia de organizare a concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 31 mai 2009, a respins cererea de înscriere la concurs a recurentului G.C., pentru lipsa condiției minime de vechime, anterior acesta îndeplinind funcția de ofițer în cadrul I.P.J.
Brașov. Hotărârea Comisiei de organizare a fost contestată de G.C., secția pentru judecători dispunând prin Hotărârea din 14 mai 2009 respingerea contestației. Ulterior, recurentul a contestat și Hotărârea secției pentru judecători, Plenul C.S.M. respingând contestația formulată, conform Hotărârii din 21 mai 2009. Urmare a recursului declarat de către G.C. împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. din 21 mai 2009, prin Hotărârea din 25 mai 2009, Comisia de organizare a concursului, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările și completările ulterioare, a apreciat că recurentul poate participa la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 31 mai 2009. In urma susținerii concursului de promovare G.C.
a obținut nota 8,70, clasându-se pe poziția a 3-a pentru promovarea pe loc la Tribunalul Brașov. Recursul declarat împotriva Hotărârii din 21 mai 2009 a Plenului C.S.M., a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 43 din 13 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin cererea înregistrată la C.S.M. din 20 ianuarie 2010, G.C. a solicitat amânarea discutării notei direcției de specialitate prin care se propune validarea rezultatului obținut de candidatul următor clasat la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 31 mai 2009, întrucât intenționează să formuleze cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 43 din 13 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sens în care, a înaintat instanței supreme o cerere de motivare și comunicare în regim de urgență a hotărârii.
Dat fiind caracterul irevocabil al deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de G.C., precum și faptul că legea prevede expres ca și cauză de suspendare, doar recursul formulat împotriva hotărârilor plenului care privesc cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, precum și faptul că petiționarul nu a depus niciun act din care să reiasă suspendarea executării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Plenul C.S.M. a respins ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de către domnul judecător G.C. Având în vedere decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Plenul C.S.M. a dispus invalidarea rezultatului obținut de judecătorul G.C.
la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 31 mai 2009, pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de participare la concurs. Împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. din 4 februarie 2010 a formulat recurs dl G.C., susținând că, în mod greșit s-a dispus invalidarea rezultatului pe care l-a obținut la concursul din 31 mai 2009, deoarece pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, se află cererea sa de revizuire împotriva Deciziei nr. 43 din 13 ianuarie 2010 a aceleiași instanțe și care s-ar putea finaliza cu desființarea deciziei atacate (prin care fuseseră menținute Hotărârile din 2009 a Comisiei de organizare a concursului din 2009 a secției pentru judecători din 21 mai 2009 a Plenului C.S.M.
- privind respingerea cererii sale de înscriere la concurs pentru neîndeplinirea condiției de vechime). Intimatul C.S.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a învederat că la data de 17 iunie 2010 a fost soluționată cererea de revizuire invocată de recurent, pronunțându-se decizia 3208/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Față de împrejurarea că existența unei cereri de revizuire în curs de judecată nu anulează efectele unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, decât în cazul prevăzut de art. 325 C. proc. civ. - când instanța dispune suspendarea temporară a executării hotărârii a cărei revizuire se cere - și față de faptul că la momentul actual cererea a fost deja soluționată, prin respingerea acesteia, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de G.C. împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 89 din 4 februarie 2010, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 iunie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.