Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.02.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1061/2010

HOTĂRÂRE
25.02.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1061/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 1198 din 9 iulie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele obținute de candidații care au participat la concursul pentru promovarea la Curtea de Apel Constanța, organizat la data de 31 mai 2009, conform anexei, parte integrantă din hotărâre (art. 1). Prin aceeași hotărâre a fost amânată validarea rezultatelor obținute de domnii B.G., judecător la Judecătoria Vânju Mare și A.P.I., judecător la Judecătoria Constanța, care au participat la concursul pentru promovarea la Curtea de Apel Constanța, în urma declarării recursului [alin. (2)]. De asemenea, a fost dispusă promovarea domnului judecător L.G.S.

de la Tribunalul Constanța pe postul vacant la Curtea de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauzele privind conflictele de muncă și asigurări sociale, precum și a domnului judecător D.D. de la Tribunalul Prahova, a domnului judecător N.D.I. de la Tribunalul Brașov și a doamnei judecător M.E.C. de la Tribunalul Constanța pe cele trei posturi vacante de la Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, începând cu data de 15 iulie 2009. În considerentele hotărârii susmenționate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, că în urma analizei rezultatelor finale ale concursului, prezentate de comisia de organizare, s-a constatat că acestea au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor regulamentare.

Totodată, prin hotărârea susmenționată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a răspuns și aspectelor semnalate, prin scrisoare deschisă, de către domnii C.C., B.R., G.T.V., judecători la Tribunalul Constanța, și domnul M.D., judecător la Tribunalul Tulcea, prin care aceștia au susținut faptul că lucrările de concurs nu au fost secretizate la momentul predării lor de către candidați, nefiind cert dacă această operațiune s-a realizat sau nu în realitate înainte de plecarea comisiei de supraveghere din sălile de concurs, și au solicitat anularea baremelor definitive, întrucât acestea au fost stabilite întru-un mod nelegal și neregulamentar, precum și numirea unei alte comisii de soluționare a contestațiilor care să analizeze și să soluționeze într-o modalitate transparentă, cu argumente juridice pertinente, contestațiile la barem.

Referitor la aceste aspecte, Plenul a reținut că, din cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 31 mai 2008, între președintele comisiei de organizare și reprezentantul Institutului Național al Magistraturii, rezultă că toate lucrările au fost sigilate din momentul încheierii probelor, iar până la data soluționării contestațiilor la barem, lucrările sigilate s-au aflat sub pază asigurată de jandarmi, motiv pentru care a apreciat nejustificată susținerea domnilor judecători, susmenționați, care a fost analizată, de altfel, și în ședința din data de 01 iulie 2009. De asemenea, reține Plenul, toate contestațiile formulate de către candidați au fost soluționate iar motivarea soluțiilor este cuprinsă în procesele verbale publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii.

În ceea ce privește soluția de respingere a contestațiilor fără a fi susținută de niciun argument juridic pertinent, Plenul reține că, potrivit art. 14, comisia de soluționare a contestațiilor adoptă baremele definitive, nefiind prevăzută o altă modalitate de reevaluare a contestațiilor. Împotriva actului emis de Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 22431/1154/2009 în ședința din data de 01 iulie 2009, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de mai mulți judecători și procurori cu privire la modul cum s-au soluționat contestațiile la baremul subiectelor la concursul de promovare în funcțiile de execuție vacante din data de 31 mai 2009, precum și a Hotărârii nr. 1198 din 9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat recurs G.T.V., în temeiul prevederilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

S-a solicitat, să fie analizate pe fond temeiurile respingerii contestației la barem și să se constate că răspunsurile date la subiectele 3 și 6 ale grilei probei practice G4 - judecători curți de apel, sunt corecte, sau anularea acestora ca urmare a contradicțiilor existente între doctrina și practica judiciară, a neclarității aplicării Deciziei nr. 70/2007 la speța de concurs. De asemenea, s-a solicitat, urmare a aprecierii răspunsurilor sale la grila G4 ca fiind corecte, stabilirea notei 9,75. Recurentul a solicitat anularea parțială a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii din 9 iulie 2009, și promovarea efectivă la Curtea de Apel Constanța, secția penală, pe primul loc promovabil.

În subsidiar, a solicitat să se dispună anularea hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii din 1 iulie 2009 și din 9 iulie 2009 cu consecința soluționării pe fond a plângerilor adresate Consiliului Superior al Magistraturii. După cum se constată, recursul privește pe de o parte modul de soluționare a plângerii sale prin adresa nr. 22431/1154/2009 (poziția nr. 18, pct. 6 din Ordinea de zi soluționată la 1 iulie 2009 – fila 27 dosar), iar pe de altă parte Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1198 din 9 iulie 2009. Referitor la adresa nr. 22431/1154/2009, recurentul susține că în mod greșit plângerea sa a fost respinsă ca inadmisibilă prin acest act.

Se menționează că a participat la concursul de promovare efectivă în funcția de judecător la Curtea de Apel Constanța, secția penală, și a obținut nota 8,75, însă apreciază că nota sa reală trebuia să fie 9,75, care l-ar fi plasat în categoria celor promovați pe locurile scoase la concurs, dacă răspunsurile indicate în grila G4 la speța 3 și 6 ar fi fost reținute ca fiind corecte. Se apreciază că în mod greșit i-a fost respinsă contestația la barem iar răspunsurile la subiectele 3 și 6 ale probei practice, grila G4 pentru curțile de apel, au fost considerate incorecte deoarece în opinia sa răspunsurile date la aceste subiecte erau corecte, fiind expuse argumentele pentru care se invocă corecta soluționare a subiectelor precizate.

Susține recurentul și faptul că se impunea anularea acestora ca urmare a contradicțiilor existente între doctrina și practica judiciară și a neclarității aplicării Deciziei în interesul legii nr. 70/2007, la speța din concurs. În opinia recurentului, Comisia de soluționare a contestațiilor la barem nu a analizat și nu a dat nici un răspuns contestației sale referitoare la subiectele nr. 3 și 6. De asemenea, se arată că greșit Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca inadmisibilă plângerea sa având ca temei tocmai modul incorect în care s-au stabilit baremele definitive, ceea ce înseamnă că nu a beneficiat de o analiză pe fond a contestației sale. Recurentul a formulat critici și în ceea ce privește alcătuirea comisiei de elaborare a subiectelor de concurs, invocând nerespectarea dispozițiilor art. 43 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește recursul care vizează Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1198 din 9 iulie 2009, a cărei anulare parțială se solicită, recurentul a precizat că modul de soluționare greșit a contestației la barem și implicit a plângerii prealabile s-a răsfrânt asupra acestei hotărâri. Prin urmare, recursul împotriva lucrării nr. 22431/1154/2009 cât și împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1198/2009 trebuie analizate împreună. Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului împotriva lucrării cu nr. 22431/1154/2009, întrucât acest act nu poate fi atacat cu recurs, în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, acesta reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă.

Cu referire la recursul formulat împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1198/2009 s-a solicitat respingerea acestuia deoarece nu mai este posibilă reevaluarea contestațiilor la baremele definitive, care au fost soluționate după o anumită procedură, iar instanța nu se poate substitui comisiilor de soluționare a contestațiilor la barem, fapt ce rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 20 alin. (4) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, cu modificările ulterioare. Se apreciază că nu au fost încălcate nici dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dat fiind faptul că legiuitorul a avut în vedere gradul profesional al judecătorului și nu funcționarea la curtea de apel.

În răspunsul la întâmpinare, recurentul a precizat, în esență, că recursul formulat trebuie analizat sub toate aspectele invocate, avându-se în vedere și criticile aduse adresei nr. 22431/1154/2009, în măsura în care se apreciază că aceasta este un act premergător Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1198/2009 reiterând criticile din cererea de recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul formulat de recurent în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reține că prin lucrarea nr. 22431/1154/2009 Plenul Consiliul Superior al Magistraturii, în ședința din 1 iulie 2009 a soluționat plângerea formulată și de recurentul G.T.V.

împotriva proceselor verbale ale Comisiilor de soluționare a contestațiilor la barem, specialitatea drept penal și drept procesual penal. Actul cu nr. 22431/1154/2009, astfel cum implicit recunoaște și recurentul, nu se încadrează în categoria hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la drepturile și cariera magistraților, pentru a putea fi atacat cu recurs conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, menționat anterior, fiind o operațiune administrativă. Mai mult, Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, cu modificările aduse prin Hotărârea nr. 659/2008, în art. 20 alin. (4) coroborat cu art. 14 alin. (1), prevede procedura de formulare și soluționare a contestației la baremul de evaluare și notare.

Regulamentul menționat prevede fără echivoc termenele, condițiile și persoanele abilitate să soluționeze astfel de contestații, respectiv comisiile de soluționare a contestațiilor la barem la disciplinele drept penal și drept procesual penal, pentru curțile de apel. Cum faza soluționării acestor contestații a fost finalizată definitiv potrivit dispozițiilor din Regulamentului amintit, a căror nelegalitate nu a fost contestată sau constatată, instanța de recurs nu are abilitatea de a interveni și cenzura baremele definitiv stabilite de comisiile de soluționare a contestațiilor. De altfel, în acest sens este și practica contestată a instanței de recurs.

Criticile care vizează nerespectarea dispozițiilor art. 43 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi reținute ca fondate întrucât nu există dovezi că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost numită comisia pentru elaborarea subiectelor și de soluționare a contestațiilor la barem ar fi fost contestată sub aspectul celor precizate, astfel că legalitatea constituirii acestora nu poate fi analizată în prezentul recurs, formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În altă ordine, potrivit art. 27, art. 28 alin. (3) și (4) din Regulamentul menționat, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1198 din 9 iulie 2009, promovarea în funcții de execuții vacante a candidaților declarați admiși la concursul 31 mai 2009 s-a făcut în ordinea mediilor obținute, în limita posturilor aprobate, în raport de opțiunea candidaților pentru Curtea de Apel Constanța. Dat fiind faptul că recurentul a obținut nota 8,75 acest fapt nu i-a permis promovarea pe unul din cele 3 posturi de judecător scoase la concurs pentru Curtea de Apel Constanța, secția penală, persoanele promovate obținând note finale de 9, 10, 9,20. Prin urmare Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1198/2009 recurată, este legală și temeinică.

Având în vedere toate aceste considerente, instanța de recurs va respinge recursul formulat ca nefondat.

Respinge recursul declarat de G.T.V. împotriva actului emis de Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 22431/1154/2009 și a Hotărârii nr. 1198 din 9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2829/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 1219 din 13 noiembrie 2008, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce îl privește pe A.P.I. - judecător la Judecătoria C
ÎCCJ 2011-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1486/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii Prin Hotărârea nr. 1028 din 25 noiembrie 2010, Plenul Consiliului Sup
ÎCCJ 2020-01-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 289/2020
de Apel Constanța. Reținând că pentru Curtea de Apel Constanța nu s-au formulat cereri de transfer în sesiunea din data de 22.01.2019, pe postul vacant din cadrul Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de famil
ÎCCJ 2011-09-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4048/2011
ând prin Hotărârea nr. 432 din 22 aprilie 2010 respingerea contestației. Ulterior, candidatul a contestat Hotărârea Secției pentru Judecători, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii respingând contestația formulată, conform Hotărârii
ÎCCJ 2010-02-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1062/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 1925 din 29 octombrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de H.C.M., procu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă