ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5149/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Consiliului Superior al Magistraturii

Prin Hotărârea nr. 330 din 29 aprilie 2010,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de

S.L.V., judecător la Tribunalul Mehedinți, împotriva Hotărârii nr. 446 din 22

aprilie 2010 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că

prin Hotărârea nr. 446 din 22 aprilie 2010, Secția pentru judecători a

Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de

judecător S.L.V., împotriva Hotărârii nr. 36 din 12 aprilie 2010 a Comisiei de

organizare a concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și

procurorilor din data de 9 mai 2010, prin care a fost respinsă cererea acesteia

de înscriere la concurs, pentru neîndeplinirea condiției privind vechimea

necesară promovării în funcția de judecător de curte de apel.

Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii a mai constatat că la adoptarea hotărârii contestate,

secția pentru judecători, a avut în vedere că petenta, judecător la Tribunalul

Mehedinți, s-a înscris la concursul organizat la data de 09 mai 2010, pentru

promovare efectivă la Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pentru

conflicte de muncă și asigurări sociale, specializarea - dreptul muncii, având

o vechime, potrivit art. 44 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, de 5 ani, 11 luni și 2 zile, în

funcția de judecător, calculată la data de 09 mai 2010, și o vechime de 5 ani,

o lună și 4 zile în funcția de consilier juridic.

Astfel, Secția pentru

judecători a reținut că nu este îndeplinită condiția minimă de vechime prevăzută

la art. 44 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, privind vechimea necesară

promovării în funcția de judecător de curte de apel, respectiv 6 ani, petenta

având doar o vechime de 5 ani, 11 luni și 2 zile, în funcția de judecător.

împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

Hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii a fost atacată cu recurs, în temeiul art.

29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, de S.L.V., care a susținut, în esență, că

respingerea cererii de înscriere la concursul de promovare în funcții de

execuție este exagerată, în condițiile în care, pe de o parte, îi lipseau numai

28 zile de vechime efectivă ca judecător și, pe de altă parte, validarea

rezultatelor concursului sau examenului ar fi ulterioară datei de 7 iunie 2010,

când urma să împlinească vechimea de 6 ani.

Ulterior, recurenta a

formulat unele precizări în sprijinul cererii sale, arătând că, în virtutea efectului

suspensiv al recursului, a participat la concursul de promovare organizat la

data de 9 mai 2010, obținând nota 8,725.

Nota respectivă nu

i-a permis ocuparea unuia dintre cele două locuri pentru care a concurat, dar

justifică un interes în promovarea recursului, pentru că are posibilitatea să

valorifice ulterior rezultatul, sens în care a formulat o cerere către

Consiliul Superior al Magistraturii.

Totodată, a făcut

referire la trei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, în spețe similare și anume

Deciziile nr. 4198 din 8 octombrie 2009, nr. 5370 din 26 noiembrie 2009 și nr.

5460 din 30 noiembrie 2009, ultima privind-o pe aceeași recurentă, în legătură

cu un concurs anterior la care a participat pentru promovarea de la judecătorie

la tribunal.

intimatului

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că recursul nu

este fondat, pentru că prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările

ulterioare, fac referire expres și limitativ la vechimea în funcția de

judecător sau procuror, doar aceasta fiind luată în considerare la calcularea

vechimii necesare pentru participarea la concursul de promovare în funcții de

execuție.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurentă, în raport cu prevederile legale

incidente, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

și de drept relevante:

Actul administrativ

supus controlului judecătoresc pe calea prevăzută în art. 29 alin. (7) din

Legea nr. 317/2004 este Hotărârea nr. 339 din 29 aprilie 2010, prin care Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins recurentei contestația

formulată împotriva Hotărârii nr. 446 din 22 aprilie 2010 a Secției pentru

judecători.

Prin această din urmă

hotărâre, Secția pentru judecători din cadrul Consiliul Superior al

Magistraturii a respins contestația formulată de recurentă împotriva Hotărârii

nr. 36 din 12 aprilie 2010 a Comisiei de organizare a concursului pentru

promovare în funcții de execuție, care îi respinsese cererea de înscriere la

concursul de promovare în funcții de execuție, pentru neîndeplinirea cerinței

de vechime efectivă în funcția de judecător sau procuror, impuse prin art. 44

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit prevederii

legale menționate, "Pot participa la concursul de promovare la instanțele

sau parchetele imediat superioare judecătorii și procurorii care au avut

calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost

sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc următoarele condiții

minime de vechime:

...........

b) 6 ani vechime în

funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător

de curte de apel și procuror la parchetul de pe lângă aceasta".

Având în vedere că

legea instituie o condiție minimă de vechime în funcție pentru participarea la

concursul de promovare la curtea de apel, de 6 ani în funcția de judecător sau

procuror, iar recurenta urma să aibă, la data susținerii concursului, o vechime

de 5 ani, 11 luni și 2 zile în funcția de judecător, soluția adoptată de Consiliul

Superior al Magistraturii este în deplină concordanță cu prevederile legale

citate.

În ceea ce privește

examinarea criticii referitoare la caracterul exagerat al măsurii în raport cu

circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte pornește de la premisa că

raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității

între măsurile individuale dispuse de autoritățile publice și interesul public

pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune

ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și

necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate

particularului să nu fie excesiv de împovărătoare, ceea ce presupune, cu alte

cuvinte, respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public și cel

privat.

În Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, o concretizare a acestui principiu

poate fi regăsită în art. 2 alin. (1) lit. n) care, definind excesul de putere,

face referire la exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice

prin încălcarea drepturilor sau libertăților cetățenilor.

Instituirea unor

condiții de vechime pentru promovarea judecătorilor și procurorilor în funcții

de execuție constituie un criteriu obiectiv ales de legiuitor în scopul de a

oferi o garanție în plus pentru calitatea actului de justiție exercitat la

instanțele și parchetele superioare.

Din această

perspectivă, nu se poate afirma că intimatul s-ar fi îndepărtat de la scopul

legii sau ar fi acționat în mod nerezonabil, încălcând limitele unei marje de

apreciere, atunci când a menținut soluția de respingere a cererii de

participare la concurs a recurentei, pentru neîndeplinirea condiției de

vechime.

Cât privește

jurisprudența anterioară, constând în cele trei decizii invocate de recurentă,

Înalta Curte are în vedere că principiul securității juridice, dedus din

interpretarea prevederilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale și enunțat în preambulul

Convenției ca element al preeminenței dreptului, impune într-adevăr, o

uniformitate a jurisprudenței în cauze identice ori similare.

Fără a ignora aceste

coordonate, Înalta Curte reține însă că în speță nu se pune problema unei

nelegalități formale, iar analiza caracterului excesiv al unei măsuri

administrative individuale se face de la caz la caz, în funcție de

circumstanțele faptice concrete rezultate din probele administrate și de natura

și amploarea măsurii supuse cenzurii judiciare.

Or, chiar prin

comparație cu litigiul anterior al recurentei, soluționat prin Decizia nr. 5460

din 30 noiembrie 2009, pot fi evidențiate unele elemente distinctive, care

fundamentează concluzia că prin hotărârea atacată în cauza de față, autoritatea

emitentă nu a încălcat principiul proporționalității sau o așteptare legitimă a

părții.

În acest sens,

prezintă relevanță, pe de o parte, diferența mai mare dintre vechimea minimă

legală și vechimea efectivă în funcția de judecător: 28 zile, față de 6 zile în

litigiul anterior și, pe de altă parte, rezultatele obținute la concurs (media

9,30, clasificare pe poziția a doua din 10 locuri scoase la concurs pentru

promovare efectivă la Tribunalul Mehedinți la concursul din 31 mai 2009,

conform datelor afișate pe http://inm-lex.ro, față de media 8,725, insuficientă

pentru ocuparea unuia dintre cele două locuri scoase la concursul din 9 mai

2010, la instanța și secția pentru care a optat recurenta).

În fine, Înalta Curte

are în vedere, în aprecierea proporționalității măsurii, și împrejurarea că o

hotărâre de tipul celei atacate nu are ca efect o pierdere reală de șansă în

cariera magistratului, pentru că, în temeiul art. 43 alin. (2) din Legea nr.

303/2004, concursul pentru promovarea judecătorilor și procurorilor se

organizează anual sau ori de câte ori este necesar.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge recursul formulat în

temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.L.V. împotriva Hotărârii nr. 330 din 29 aprilie 2010 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.

Procesat

de GGC - CL