ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5149/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cauzei și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii Prin Hotărârea nr. 330 din 29 aprilie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de S.L.V., judecător la Tribunalul Mehedinți, împotriva Hotărârii nr. 446 din 22 aprilie 2010 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că prin Hotărârea nr. 446 din 22 aprilie 2010, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de judecător S.L.V., împotriva Hotărârii nr. 36 din 12 aprilie 2010 a Comisiei de organizare a concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 9 mai 2010, prin care a fost respinsă cererea acesteia de înscriere la concurs, pentru neîndeplinirea condiției privind vechimea necesară promovării în funcția de judecător de curte de apel.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a mai constatat că la adoptarea hotărârii contestate, secția pentru judecători, a avut în vedere că petenta, judecător la Tribunalul Mehedinți, s-a înscris la concursul organizat la data de 09 mai 2010, pentru promovare efectivă la Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, specializarea - dreptul muncii, având o vechime, potrivit art. 44 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de 5 ani, 11 luni și 2 zile, în funcția de judecător, calculată la data de 09 mai 2010, și o vechime de 5 ani, o lună și 4 zile în funcția de consilier juridic.

Astfel, Secția pentru judecători a reținut că nu este îndeplinită condiția minimă de vechime prevăzută la art. 44 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind vechimea necesară promovării în funcția de judecător de curte de apel, respectiv 6 ani, petenta având doar o vechime de 5 ani, 11 luni și 2 zile, în funcția de judecător.

3. Recursul declarat împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost atacată cu recurs, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, de S.L.V., care a susținut, în esență, că respingerea cererii de înscriere la concursul de promovare în funcții de execuție este exagerată, în condițiile în care, pe de o parte, îi lipseau numai 28 zile de vechime efectivă ca judecător și, pe de altă parte, validarea rezultatelor concursului sau examenului ar fi ulterioară datei de 7 iunie 2010, când urma să împlinească vechimea de 6 ani. Ulterior, recurenta a formulat unele precizări în sprijinul cererii sale, arătând că, în virtutea efectului suspensiv al recursului, a participat la concursul de promovare organizat la data de 9 mai 2010, obținând nota 8,725.

Nota respectivă nu i-a permis ocuparea unuia dintre cele două locuri pentru care a concurat, dar justifică un interes în promovarea recursului, pentru că are posibilitatea să valorifice ulterior rezultatul, sens în care a formulat o cerere către Consiliul Superior al Magistraturii. Totodată, a făcut referire la trei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în spețe similare și anume Deciziile nr. 4198 din 8 octombrie 2009, nr. 5370 din 26 noiembrie 2009 și nr. 5460 din 30 noiembrie 2009, ultima privind-o pe aceeași recurentă, în legătură cu un concurs anterior la care a participat pentru promovarea de la judecătorie la tribunal.

3. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că recursul nu este fondat, pentru că prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, fac referire expres și limitativ la vechimea în funcția de judecător sau procuror, doar aceasta fiind luată în considerare la calcularea vechimii necesare pentru participarea la concursul de promovare în funcții de execuție. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentă, în raport cu prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante: Actul administrativ supus controlului judecătoresc pe calea prevăzută în art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este Hotărârea nr. 339 din 29 aprilie 2010, prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins recurentei contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 446 din 22 aprilie 2010 a Secției pentru judecători. Prin această din urmă hotărâre, Secția pentru judecători din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de recurentă împotriva Hotărârii nr. 36 din 12 aprilie 2010 a Comisiei de organizare a concursului pentru promovare în funcții de execuție, care îi respinsese cererea de înscriere la concursul de promovare în funcții de execuție, pentru neîndeplinirea cerinței de vechime efectivă în funcția de judecător sau procuror, impuse prin art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit prevederii legale menționate, "Pot participa la concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare judecătorii și procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc următoarele condiții minime de vechime: … b) 6 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de curte de apel și procuror la parchetul de pe lângă aceasta". Având în vedere că legea instituie o condiție minimă de vechime în funcție pentru participarea la concursul de promovare la curtea de apel, de 6 ani în funcția de judecător sau procuror, iar recurenta urma să aibă, la data susținerii concursului, o vechime de 5 ani, 11 luni și 2 zile în funcția de judecător, soluția adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii este în deplină concordanță cu prevederile legale citate.

În ceea ce privește examinarea criticii referitoare la caracterul exagerat al măsurii în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte pornește de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității între măsurile individuale dispuse de autoritățile publice și interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate particularului să nu fie excesiv de împovărătoare, ceea ce presupune, cu alte cuvinte, respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public și cel privat.

În Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, o concretizare a acestui principiu poate fi regăsită în art. 2 alin. (1) lit. n) care, definind excesul de putere, face referire la exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea drepturilor sau libertăților cetățenilor. Instituirea unor condiții de vechime pentru promovarea judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție constituie un criteriu obiectiv ales de legiuitor în scopul de a oferi o garanție în plus pentru calitatea actului de justiție exercitat la instanțele și parchetele superioare. Din această perspectivă, nu se poate afirma că intimatul s-ar fi îndepărtat de la scopul legii sau ar fi acționat în mod nerezonabil, încălcând limitele unei marje de apreciere, atunci când a menținut soluția de respingere a cererii de participare la concurs a recurentei, pentru neîndeplinirea condiției de vechime.

Cât privește jurisprudența anterioară, constând în cele trei decizii invocate de recurentă, Înalta Curte are în vedere că principiul securității juridice, dedus din interpretarea prevederilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și enunțat în preambulul Convenției ca element al preeminenței dreptului, impune într-adevăr, o uniformitate a jurisprudenței în cauze identice ori similare. Fără a ignora aceste coordonate, Înalta Curte reține însă că în speță nu se pune problema unei nelegalități formale, iar analiza caracterului excesiv al unei măsuri administrative individuale se face de la caz la caz, în funcție de circumstanțele faptice concrete rezultate din probele administrate și de natura și amploarea măsurii supuse cenzurii judiciare.

Or, chiar prin comparație cu litigiul anterior al recurentei, soluționat prin Decizia nr. 5460 din 30 noiembrie 2009, pot fi evidențiate unele elemente distinctive, care fundamentează concluzia că prin hotărârea atacată în cauza de față, autoritatea emitentă nu a încălcat principiul proporționalității sau o așteptare legitimă a părții. În acest sens, prezintă relevanță, pe de o parte, diferența mai mare dintre vechimea minimă legală și vechimea efectivă în funcția de judecător: 28 zile, față de 6 zile în litigiul anterior și, pe de altă parte, rezultatele obținute la concurs (media 9,30, clasificare pe poziția a doua din 10 locuri scoase la concurs pentru promovare efectivă la Tribunalul Mehedinți la concursul din 31 mai 2009, conform datelor afișate pe http://inm-lex.ro, față de media 8,725, insuficientă pentru ocuparea unuia dintre cele două locuri scoase la concursul din 9 mai 2010, la instanța și secția pentru care a optat recurenta).

În fine, Înalta Curte are în vedere, în aprecierea proporționalității măsurii, și împrejurarea că o hotărâre de tipul celei atacate nu are ca efect o pierdere reală de șansă în cariera magistratului, pentru că, în temeiul art. 43 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, concursul pentru promovarea judecătorilor și procurorilor se organizează anual sau ori de câte ori este necesar. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.L.V. împotriva Hotărârii nr. 330 din 29 aprilie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010. Procesat de GGC - CL