ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 711/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prima instanță 1. Sesizarea instanței de fond Prin acțiunea înregistrată sub nr. 666/39/2010 pe rolul Curții de Apel Suceava reclamanta SC T. SA Suceava, prin reprezentant legal, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.V. București, A.N.A.F. București - D.R.A.O.V. Iași suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. 7622 din 30 iunie 2010 și a Deciziei de impunere nr. 19 din 30 iunie 2010, până la soluționarea în fond a plângerii împotriva actelor de control, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În motivarea acțiunii s-a arătat că, în perioada 24 octombrie 2008-14 noiembrie 2008, 14 aprilie 2010-21 iunie 2010, D.R.A.O.V.

Iași a efectuat un control la SC T. SA având drept obiectiv verificarea ansamblului declarațiilor fiscale și operațiunilor relevante pentru inspecția fiscală parțială în domeniul accizelor, precum și modul de stabilire și evidențiere, declarare și plata accizelor pentru electricitate și produse energetice: păcură și huilă energetică. A mai precizat reclamanta că s-a început controlul în data de 24 octombrie 2008, așa cum rezultă din Avizul de inspecție fiscală al D.R.A.O.V. nr. 19235 din 24 septembrie 2008, a fost suspendat: începând cu data de 14 noiembrie 2008, conform adresei nr. 19235 din 14 noiembrie 2008, potrivit art. 2 lit. c) din Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 708/2006 și s-a reluat la data de 14 aprilie 2010, ca urmare a adresei D.R.A.O.V.

nr. 7411 din 09 aprilie 2010. Reclamanta a mai susținut că inspecția fiscală s-a finalizat la data de 30 iunie 2010, prin întocmirea Raportului de inspecție fiscală nr. 7622 din 30 iunie 2010, care la art. III. 3 lit. b), interpretând în mod eronat dispozițiile legale în materie, a stabilit în sarcina SC T. SA suma de 259.174 lei, datorată cu titlu de accize pentru cărbune, precum și majorări de întârziere în cuantum de 306.862 lei, în baza acestuia fiind emisă Decizia de impunere nr. 19 din 30 iunie 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de organele de control. În vederea soluționării cererii de suspendare, reclamanta a achitat cauțiunea stabilită de instanța în valoare de 50.000 RON cu recipisa CEC nr. 793767/1 din 31 august 2010, conform art. 215 alin. (2) C. proc.

fisc. 2.Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 192 din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Suceava a admis cererea de suspendare a executării actelor administrative formulată de reclamanta SC T. SA Suceava și a dispus suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. 7622 din 30 iunie 2010 și a Deciziei de impunere nr. 19 din 30 iunie 2010, emise de A.N.A.F. - D.R.A.O.V. Iași, până la soluționarea fondului cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prin executarea actelor de control emise de pârâtă s-ar produce întreruperea activității societății-reclamante SC T. SA Suceava, care este singura producătoare și furnizoare de energie termică în sistem centralizat din municipiul Suceava, deservind un număr de 25.157 apartamente, 155 case particulare, 38 unități bugetare și 530 agenți economici, iar pe de altă parte, ar avea ca efect blocarea implicării investitorului privat de a efectua investiții consistente pentru redresarea unității, în condițiile în care s-ar impune plata unei datorii suplimentare către stat de peste 500.000 lei.

De asemenea, Curtea a constatat că există anumite împrejurări legate de starea de fapt, de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la actele de control emise de pârâtă în anul 2010, ce fac obiectul cauzei, atât în ceea ce privește competența organului care a efectuat controlul fiscal, cât și asupra interpretării prevederilor legale. II. Instanța de recurs 1) Criticile formulate de pârâta D.R.A.O.V. Iași Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D.R.A.O.V. Iași care a criticat-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie arătând că prima instanță a aplicat greșit legea la soluționarea cauzei, admițând cererea de suspendare a executării formulată de intimata – reclamantă, deși nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ori de art. 215 C. proc.

fisc. Recurenta a susținut că nu au fost dovedite, conform dispozițiilor art. 1169 C. civ., așa zise motive temeinice pe care s-ar sprijini cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă, nu s-a arătat în ce constă „cazul bine justificat” care să fi creat o puternică îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat. S-a mai învederat că nu era îndeplinită nici cea de-a doua condiție prevăzută de textul art. 14 din Legea nr. 554/2004, aceea a „pagubei iminente” în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ, deci a unui prejudiciu material și viitor, în mod evident previzibil, sau a perturbării previzibile grave a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, probatoriul administrat în cauză nefiind analizat temeinic.

Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de suspendare executare ca nefondată, în drept indicându-se dispozițiile art. 304 pct. 7 , 8 și 9, precum și ale art. 304 1 C. proc. civ. 2) Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Actele administrativ fiscale se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării reprezentând o măsură de excepție, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Conform acestui text, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Art. 2 lit. t) din Legea 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Prima instanță a constatat în mod corect că în speță erau îndeplinite toate condițiile legale pentru a se putea proceda la suspendarea executării raportului de inspecție fiscală nr. 7622 din 30 iunie 2010 și a deciziei de impunere nr. 19 din 30 iunie 2010 emise de A.N.A.F.

- D.R.A.O.V. Iași în sarcina intimatei – reclamante SC T. SA Suceava. Intimata – reclamantă a dovedit existența unui caz bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Fără a antama fondul dreptului dedus judecății, Curtea a constatat corect că aparența dreptului este în favoarea intimatei, deoarece aceasta a contestat actele administrative a căror suspendare a solicitat-o, invocând necompetența recurentei – pârâte de a efectua controlul fiscal, întrucât Regulamentul de Organizare și Funcționare a D.R.A.O.V. a fost aprobat prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 1806/2009, act normativ care nu s-a publicat în Monitorul Oficial al României, așa cum obligă art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2010, consecința nerespectării obligației de publicitate fiind inexistența respectivului Ordin, care nu a intrat în vigoare.

Intimata – reclamantă a mai arătat că actele de control contestate s-au întocmit cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 210 alin. (1) lit. d) C. fisc. și ale H.G. nr. 1861/2006 deoarece s-a apreciat în mod pretins eronat că scutirea de plata accizelor nu putea opera decât de la data obținerii autorizației de utilizator final de către intimată, ceea ce adaugă la legea organică, respectiv prevederilor codului fiscal, mai ales că pentru anul 2007 s-a recunoscut dreptul intimatei de a beneficia de scutire de plata accizelor aferente cărbunelui , prin adresele nr. 1587/2007 și 26/2007 emise de Direcția Regională Vamală Iași /Biroul Vamal Dornești. Cu prilejul soluționării unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ fiscal, instanța nu poate antama fondul dreptului, care formează obiectul altui litigiu, ce vizează anularea respectivelor acte administrative.

Din examinarea sumară a argumentelor prezentate de intimata – reclamantă în motivarea cererii de suspendare cu care a investit instanța, rezultă însă că actele administrativ fiscale a căror suspendare s-a solicitat au fost emise ca urmare a interpretării și corelării de către organele vamale de control a unor dispoziții C. fisc. potrivit cărora intimata beneficia de scutire de plata accizelor pentru cărbunele folosit în activitatea sa, în timp ce printr-un act cu forță juridică inferioară s-a reglementat condiția de a se emite autorizație de utilizator final, pentru acordarea acestei facilități.

Cum analiza, interpretarea, corelarea și aplicarea acestor prevederi legale care au determinat încheierea actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat reprezintă atribuția instanței de fond, investită cu cererea de anulare a acestor acte administrative, Înalta Curte constată că motivarea prezentată de intimata – reclamantă este de natură să inducă o îndoială legitimă și serioasă cu privire la legalitatea întocmirii respectivelor înscrisuri, fiind astfel dovedit , în sensul art. 1169 C. civ., „cazul bine justificat”, așa cum este acesta definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, critica recurentei – pârâte fiind nefondată sub acest aspect. De altfel, chiar organele de control au avut îndoieli cu privire la interpretarea, corelarea și aplicarea dispozițiilor H.G.

nr. 1861/2006, din moment ce controlul a fost suspendat în perioada 14 noiembrie 2008 – 14 aprilie 2010 tocmai pentru a se obține un punct de vedere de la una sau de la mai multe direcții de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau al A.N.A.F. cu privire la accizele pretins datorate de intimată. Intimata-reclamantă a dovedit și existența unei „pagube iminente”, în sensul posibilității de a suferi un prejudiciu material viitor și previzibil, prin punerea în executare a deciziei de impunere nr. 19 din 30 iunie 2010 emisă de D.R.A.O.V. Iași, deoarece debitarea contului intimatei cu sumele cuprinse în această decizie, de 259174 lei accize și 306862 lei majorări de întârziere ar conduce la o micșorare substanțială a disponibilităților financiare ale acesteia, ceea ce reprezintă o pagubă iminentă, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, de natură să perturbe grav activitatea acesteia.

Alături de argumentele expuse mai anterior, Curtea are în vedere și r ecomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Așa cum s-a arătat și în r ecomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare. Aceeași r ecomandare reamintește principiile din r ecomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștri, care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, să ia măsuri provizorii corespunzătoare, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia.

Soluția suspendării actului administrativ, până la pronunțarea instanței, se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără a se aduce atingere principiului executării deciziilor autorităților administrative din oficiu, prin care se impun particularilor o serie de obligații. Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, expuse în prezenta hotărâre, de circumstanțele cauzei și de recomandările Comitetului de Miniștri, pentru a evita excesul de putere din partea autorităților fiscale, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a dispus suspendarea executării raportului de inspecție fiscală nr. 7622/2010 și a deciziei de impunere nr. 19 din 30 iunie 2010 emise de recurentă, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, așa cum în mod judicios a concluzionat și prima instanță.

3) Soluția instanței de recurs Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Iași în numele și pentru A.N.V. împotriva sentinței nr. 192 din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2011.