ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4678/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 august 2010, reclamanta

SC B. SA Suceava a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., Autoritatea

Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași

și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava să se dispună suspendarea

executării deciziei de impunere din 18 noiembrie 2009 emisă în baza raportului de

inspecție fiscală parțială din 18 noiembrie 2009 până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a dosarului având ca obiect anularea celor două acte administrativ-fiscale.

În motivarea cererii,

întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a susținut

că se impune în cauză suspendarea executării actelor contestate față de existența

unui caz bine justificat, reprezentat de interpretarea greșită dată de organele

fiscale dispozițiilor Legii nr. 343/2009 raportat la Directiva nr. 92/83/CEE, precum

și față de paguba iminentă care s-ar produce prin blocarea activității societății,

ca efect al înființării popririi pentru un debit de peste 10 miliarde ROL.

Prin întâmpinare, pârâtele

au invocat excepția autorității de lucru judecat, motivând că, prin sentința

nr. 16 din 10 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava s-a dispus suspendarea

executării acelorași acte administrativ-fiscale până la pronunțarea instanței de

fond.

Curtea de Apel Suceava,

secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 58 din 9

februarie 2011, prin care a respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat

și a admis cererea formulată de reclamanta SC B. SA Suceava, dispunând suspendarea

executării deciziei de impunere din 18 noiembrie 2009 emisă de A.N.A.F., Autoritatea

Națională a Vămilor, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Excepția autorității de

lucru judecat a fost respinsă de prima instanță, constatând că nu sunt întrunite

cerințele cumulative prevăzute de art. 1201 C. civ., întrucât cererile formulate

de reclamantă pentru suspendarea executării au temeiuri juridice diferite, respectiv

art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, astfel că nu se poate constata existența

unei identități de cauză juridică.

Instanța de fond a constatat

că este întemeiată cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă în

prezenta cauză în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, reținând

că s-a dovedit atât existența unui caz bine justificat, cât și riscul producerii

unei pagube iminente.

Din apărările formulate

de părțile în litigiu, coroborate cu aspectele evocate în corespondența administrativă

extrajudiciară purtată de acestea s-a apreciat că rezultă suficiente contradicții

de substanță cu privire la modul de stabilire și de percepere a accizelor, ceea

ce este de natură a crea îndoieli serioase asupra legalității actelor fiscale supuse

analizei, fiind astfel dovedită existența unui caz bine justificat în sensul prevăzut

de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Condiția producerii unei

pagube iminente și perturbării grave a activității societății reclamante a fost

de asemenea apreciată ca fiind dovedită în cauză față de consecințele indisponibilizării

conturilor acesteia pentru recuperarea debitului în sumă de 1.214.930 RON, în cazul

executării silite a deciziei de impunere atacată în instanță.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași,

în nume propriu, precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și

pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava, solicitând

modificarea hotărârii atacate și în principal, respingerea cererii de suspendare

ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea acesteia ca nefondată.

În primul motiv de recurs

a fost criticată soluția de respingere a excepției autorității de lucru judecat

și s-a susținut că în mod greșit s-a apreciat ca nefiind identitate de părți, obiect

și cauză între cele două cereri formulate de intimata-reclamantă. De asemenea, s-a

susținut că, prin admiterea celei de-a doua cereri de suspendare, instanța de fond

a interpretat greșit dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care

prevăd că nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași

motive.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, cu referire la situația de fapt din dosar, s-a susținut că intimata-reclamantă

nu a dovedit îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura solicitată de suspendare a executării

actelor administrativ-fiscale până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.

Analizând actele și lucrările

din dosar, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Excepția autorității de

lucru judecat a fost corect respinsă de instanța de fond, întrucât nu există în

litigiu identitate de părți, obiect și cauză, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. pentru prezumția legală

și absolută a puterii de lucru judecat.

Deși atât în Dosarul

nr. 5/39/2010, cât și în Dosarul nr. 662/39/2010, aflate pe rolul Curții de Apel

Suceava, s-a soluționat între aceleași părți cererea de suspendare a executării

deciziei de impunere din 18 noiembrie 2009 întocmită de Direcția Județeană pentru

Accize și Operațiuni Vamale, Suceava, se constată că nu există identitate de cauză

juridică, întrucât prima cerere admisă prin sentința nr. 16 din 19 ianuarie 2010

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare

la suspendarea executării până la pronunțarea instanței de fond, iar cererea ulterioară

admisă prin hotărârea atacată în cauză s-a întemeiat pe prevederile art. 15 din

aceeași lege, care prevăd posibilitatea suspendării executării până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare.

În consecință, chiar dacă

intimata-reclamantă nu a invocat în prezentul litigiu motive de suspendare distincte

de cele pe care s-a întemeiat prima cerere soluționată prin sentința nr. 16 din

19 ianuarie 2010, nu se poate constata existența autorității de lucru judecat față

de temeiul juridic indicat a fi art. 15 din Legea nr. 554/2004, care reglementează

măsura suspendării executării într-o altă ipoteză juridică decât aceea la care se

referă dispozițiile art. 14 alin. (1) din aceeași lege.

Dispozițiile art. 14

alin. (6) din Legea nr. 554/2004 indicate în recurs interzic exercitarea unor cereri

succesive de suspendare în cadrul aceleiași etape procedurale, respectiv în procedura

administrativă prealabilă și în procedura judiciară, fără însă a împiedica formularea

unei noi cereri în baza dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, care ar deveni

astfel lipsite de eficiență juridică.

Criticile formulate pe

fondul cauzei sunt de asemenea nefondate, constatând-se că instanța de fond a aplicat

corect dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/2004 și a apreciat

în mod judicios că se impune suspendarea provizorie a actelor administrative contestate

pe calea acțiunii în anulare.

Existența unui caz bine

justificat, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

a fost constatată în cauză față de apărările invocate de intimata-reclamantă, considerate

a fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative.

Instanța de fond a reținut

în mod corect ca fiind îndeplinită și condiția pagubei iminente, ca prejudiciu material

viitor și previzibil, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea

nr. 554/2004. Începerea executării silite prin adresa din 7 ianuarie 2010 în dosarul

de executare și valoarea debitului contestat dovedesc îndeplinirea acestei condiții

legale pentru a se preveni producerea unui prejudiciu dificil sau chiar imposibil

de reparat în ipoteza admiterii acțiunii în anulare.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și

art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași în nume propriu precum

și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și pentru Direcția Județeană

pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava împotriva sentinței nr. 58 din 9 februarie

2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2011.