ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4678/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 5 august 2010, reclamanta SC B. SA Suceava a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere din 18 noiembrie 2009 emisă în baza raportului de inspecție fiscală parțială din 18 noiembrie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului având ca obiect anularea celor două acte administrativ-fiscale.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a susținut că se impune în cauză suspendarea executării actelor contestate față de existența unui caz bine justificat, reprezentat de interpretarea greșită dată de organele fiscale dispozițiilor Legii nr. 343/2009 raportat la Directiva nr. 92/83/CEE, precum și față de paguba iminentă care s-ar produce prin blocarea activității societății, ca efect al înființării popririi pentru un debit de peste 10 miliarde ROL. Prin întâmpinare, pârâtele au invocat excepția autorității de lucru judecat, motivând că, prin sentința nr. 16 din 10 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava s-a dispus suspendarea executării acelorași acte administrativ-fiscale până la pronunțarea instanței de fond.

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 58 din 9 februarie 2011, prin care a respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat și a admis cererea formulată de reclamanta SC B. SA Suceava, dispunând suspendarea executării deciziei de impunere din 18 noiembrie 2009 emisă de A.N.A.F., Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă de prima instanță, constatând că nu sunt întrunite cerințele cumulative prevăzute de art. 1201 C. civ., întrucât cererile formulate de reclamantă pentru suspendarea executării au temeiuri juridice diferite, respectiv art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, astfel că nu se poate constata existența unei identități de cauză juridică.

Instanța de fond a constatat că este întemeiată cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă în prezenta cauză în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, reținând că s-a dovedit atât existența unui caz bine justificat, cât și riscul producerii unei pagube iminente. Din apărările formulate de părțile în litigiu, coroborate cu aspectele evocate în corespondența administrativă extrajudiciară purtată de acestea s-a apreciat că rezultă suficiente contradicții de substanță cu privire la modul de stabilire și de percepere a accizelor, ceea ce este de natură a crea îndoieli serioase asupra legalității actelor fiscale supuse analizei, fiind astfel dovedită existența unui caz bine justificat în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Condiția producerii unei pagube iminente și perturbării grave a activității societății reclamante a fost de asemenea apreciată ca fiind dovedită în cauză față de consecințele indisponibilizării conturilor acesteia pentru recuperarea debitului în sumă de 1.214.930 RON, în cazul executării silite a deciziei de impunere atacată în instanță. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în nume propriu, precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava, solicitând modificarea hotărârii atacate și în principal, respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea acesteia ca nefondată.

În primul motiv de recurs a fost criticată soluția de respingere a excepției autorității de lucru judecat și s-a susținut că în mod greșit s-a apreciat ca nefiind identitate de părți, obiect și cauză între cele două cereri formulate de intimata-reclamantă. De asemenea, s-a susținut că, prin admiterea celei de-a doua cereri de suspendare, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, cu referire la situația de fapt din dosar, s-a susținut că intimata-reclamantă nu a dovedit îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura solicitată de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.

Analizând actele și lucrările din dosar, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: Excepția autorității de lucru judecat a fost corect respinsă de instanța de fond, întrucât nu există în litigiu identitate de părți, obiect și cauză, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. pentru prezumția legală și absolută a puterii de lucru judecat.

Deși atât în Dosarul nr. 5/39/2010, cât și în Dosarul nr. 662/39/2010, aflate pe rolul Curții de Apel Suceava, s-a soluționat între aceleași părți cererea de suspendare a executării deciziei de impunere din 18 noiembrie 2009 întocmită de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale, Suceava, se constată că nu există identitate de cauză juridică, întrucât prima cerere admisă prin sentința nr. 16 din 19 ianuarie 2010 s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la suspendarea executării până la pronunțarea instanței de fond, iar cererea ulterioară admisă prin hotărârea atacată în cauză s-a întemeiat pe prevederile art. 15 din aceeași lege, care prevăd posibilitatea suspendării executării până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare.

În consecință, chiar dacă intimata-reclamantă nu a invocat în prezentul litigiu motive de suspendare distincte de cele pe care s-a întemeiat prima cerere soluționată prin sentința nr. 16 din 19 ianuarie 2010, nu se poate constata existența autorității de lucru judecat față de temeiul juridic indicat a fi art. 15 din Legea nr. 554/2004, care reglementează măsura suspendării executării într-o altă ipoteză juridică decât aceea la care se referă dispozițiile art. 14 alin. (1) din aceeași lege. Dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 indicate în recurs interzic exercitarea unor cereri succesive de suspendare în cadrul aceleiași etape procedurale, respectiv în procedura administrativă prealabilă și în procedura judiciară, fără însă a împiedica formularea unei noi cereri în baza dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, care ar deveni astfel lipsite de eficiență juridică.

Criticile formulate pe fondul cauzei sunt de asemenea nefondate, constatând-se că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/2004 și a apreciat în mod judicios că se impune suspendarea provizorie a actelor administrative contestate pe calea acțiunii în anulare. Existența unui caz bine justificat, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 a fost constatată în cauză față de apărările invocate de intimata-reclamantă, considerate a fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative. Instanța de fond a reținut în mod corect ca fiind îndeplinită și condiția pagubei iminente, ca prejudiciu material viitor și previzibil, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Începerea executării silite prin adresa din 7 ianuarie 2010 în dosarul de executare și valoarea debitului contestat dovedesc îndeplinirea acestei condiții legale pentru a se preveni producerea unui prejudiciu dificil sau chiar imposibil de reparat în ipoteza admiterii acțiunii în anulare. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași în nume propriu precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava împotriva sentinței nr. 58 din 9 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2011.