ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3668/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3668/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Rejudecând cauza în fond, după
casarea cu trimitere dispusă prin decizia nr. 3653 din 30 iunie 2009 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,
Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,
prin sentința nr. 161/2009 din 19 noiembrie 2009 a dispus următoarele:
- a r
espins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei
Autoritatea Rutieră Română,
-
a
a
dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.S.S.I.
, și, în consecință, a r
espins acțiunea precizată și completată, formulată
în contradictoriu cu această pârâtă
pentru lipsa calității procesuale
pasive,
- a r
espins, ca nefondată, acțiunea astfel cum a fost precizată și completată
de reclamanta SC T.M. SRL
, în
contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră
Română și intervenienta SC S.D. SRL Roman,
-
a obligat reclamanta să plătească pârâtei
Autoritatea Rutieră Română suma de 430 lei, reprezentând cheltuieli de
judecată.
Pentru a
pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Reclamanta SC
T.M. SRL Roman a chemat în judecată pârâta A.S.S.I. din cadrul Ministerului
Comunicațiilor și Tehnologia Informației, în contradictoriu cu care a solicitat
următoarele: anularea atribuirii traseului 23817 Roman - Oțeleni din cadrul
Programului de transport interjudețean, din ședința de atribuire din data de 30
aprilie 2008 către SC S.D. SRL Roman; suspendarea procedurii de eliberare a
licenței până la judecarea cauzei; în cazul admiterii acțiunii, să se constate
că este câștigătoarea traseului 23817 Roman - Oțeleni, ca operator cu punctajul
cel mai mare după societatea declarată câștigătoare.
S-a reținut în considerentele sentinței atacate faptul că soluționarea
excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Autoritatea Rutieră
Română și A.S.S.I. impunea stabilirea naturii juridice a
operațiunilor contestate în cauză,
prin raportare la atribuțiile consacrate de dispozițiile legale incidente.
Astfel, s-a constatat că Autoritatea Rutieră Română este, în sensul
enunțat de dispozițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din
O.U.G.
109/2005, organismul tehnic specializat care are ca atribuție principală
acordarea licențelor
de traseu și analizarea și rezolvarea reclamațiilor,
sesizărilor și propunerilor privind calitatea
serviciilor publice și modul de
acordare a licențelor de traseu și pentru activități conexe transportului
rutier, conform dispozițiilor art. 4
lit. k), s) din anexa 1 a H.G. nr. 625/1998.
Referitor la atribuțiile stabilite în sarcina A.S.S.I.,
instanța a
constatat că în procesul de atribuire a traseelor în programele de transport
interjudețene aceasta
dezvoltă și operează sistemul informatic pentru
atribuirea electronică a traseelor naționale din
programele de transport prin
serviciile regulate județene, interjudețene limitrofe și interjudețene -
art. 2 alin.
(1) lit. a) din O.U.G. nr. 73/2007.
S-a apreciat de către instanță că actul care este emis în
regim de putere
publică, pentru organizarea executării în concret a dispozițiilor în materia
dedusă
judecății, dând naștere la raporturi juridice, este decizia de atribuire
a traseului și acordarea licenței
de traseu, licență care dă dreptul
operatorului de transport să efectueze serviciul de transport,
conform dispozițiilor art. 34 din
O.U.G. nr. 109/2005.
Drept urmare, calitate procesuală pasivă în prezenta cauză justifică
doar Autoritatea Rutieră
Română, ca titular al obligațiilor reglementate în
procedura de autorizare a activității de transport
rutier, fiind
astfel respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive și admisă
această
excepție cu privire la A.S.S.I., cu consecința respingerii
acțiunii
formulate în contradictoriu cu A.S.S.I. pentru
acest motiv.
Pentru considerentele avute în vedere la soluționarea excepției lipsei
calității procesuale
pasive a A.S.S.I. , instanța a apreciat ca nefiind
necesară
examinarea excepției inadmisibilității capătului de cerere privind
obligarea acesteia la emiterea
deciziei de atribuire cu acordare de licență, această excepție vizând
fondul litigiului și fiind
ulterioară
soluționării excepției examinate anterior, din punct de vedere al priorității.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că rezultatele ședinței de
atribuire electronică din 30 aprilie 2008 au
fost stabilite cu respectarea
dispozițiilor legale, astfel că acțiunea - atât în privința anulării atribuirii
traseului interjudețean
23817 Roman-Oțeleni, cât și în privința declarării reclamantei drept
câștigătoare și a obligării pârâtelor la emiterea
deciziei de atribuire și a licenței de traseu - este nefondată, astfel că, neexistând
o faptă culpabilă a pârâtelor, acestea nu pot fi obligate la plata
de
despăgubiri.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. instanța a obligat reclamanta să
plătească pârâtei
Autoritatea
Rutieră Română, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 430 lei,
reprezentând
cheltuieli de cazare, potrivit
facturilor depuse la dosar.
Împotriva
acestei hotărâri, pârâta Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. București a
declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea
recursului se arată că, în speță, criticile de nelegalitate și netemeinicie vizează
exclusiv soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității
procesuale pasive invocată de pârâta A.R.R., acestea fiind întemeiate pe
motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ.
Recurenta
susține că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 2
alin. (1) lit. c.) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu
modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile care stabilesc
atribuțiile instituției, respectiv H.G nr. 625/1998 cu modificările și
completările ulterioare, precum și a celor care reglementează procedura de
atribuire a traseelor interjudețene cuprinse în Programul de transport rutier
interjudețean - O.U.G nr. 73/2007 și Ordinul MTCT nr. 1892/2006 cu modificările
și completările ulterioare.
Se arată că
în mod eronat instanța de fond a reținut, prin raportare la considerentele
expuse în Decizia de casare a Î.C.C.J. nr. 3653 din 30 iunie 2009, faptul că actul
administrativ emis în regim de putere publică pentru organizarea executării în
concret a legii, dând naștere la raporturi juridice, îl constituie decizia de
atribuire a traseului.
Se mai arată că prin precizarea la acțiune
reclamanta a arătat că înțelege să
se judece în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română pentru opozabilitate
și motivat de faptul că aceasta
eliberează
licența de traseu, cu toate că obiectul acțiunii nu privește anularea vreunui
act emis de instituția pârâtă ori de agențiile teritoriale ale acesteia
.
Se mai arată
în motivele de recurs formulate că în speța dedusă judecății unicul act
administrativ unilateral cu caracter individual, emis de o autoritate publică (A.S.S.I.)
în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii (O.U.G nr.
73/2007), ce produce efecte juridice și dă naștere la raporturi juridice (prin
care se naște dreptul operatorului de transport rutier de a executa traseul
interjudețean Roman-Oțeleni) este reprezentat exclusiv de rezultatul atribuirii
din 30 aprilie 2008.
Prin
motivele de recurs, recurenta-pârâtă A.R.R. susține că, potrivit art. 2 lit. a)
din O.U.G. nr. 73/2007 și art. 51 alin. (1) din Ordinul MTCT nr. 1892/2006,
atribuirea traseelor interjudețene se face în cadrul ședinței de atribuire
organizată de A.S.S.I., iar rezultatul atribuirii stabilit de A.S.S.I. este un
act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, iar A.R.R. eliberează licențele
pentru traseele interjudețene numai în conformitate cu rezultatele atribuirii,
conform art. 55 alin. (1) din Ordinul MTCT nr. 1892/2006.
Recurenta
arată totodată că Autoritatea Rutieră Română nu are competența ori dreptul de a
elibera licența de traseu în afara
rezultatelor atribuirii stabilite de A.S.S.I. în ședința
publică și respectiv de a calcula punctajul electronic, sau de a desemna
câștigătorii/executanții traseelor.
Or, conform
rezultatului atribuirii din 30 aprilie 2008, depus ca probă la dosarul cauzei,
rezultă fără dubiu că acesta a fost făcut public și stabilit de A.S.S.I. și nu
de către Autoritatea Rutieră Română sau agențiile teritoriale ale acesteia.
Mai
susține recurenta-pârâtă A.R.R. că, din interpretarea sistematică a
prevederilor art. 55 alin. (1) și art. 57 alin. (2) din Ordinul MTCT nr.
1892/2006 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a A.R.R., aprobat
prin H.G. nr. 625/1998, A.R.R. nu are obligația de a emite vreo decizie de
atribuire cu acordare de licență.
În
concluzie, recurenta-pârâtă A.R.R. susține că atribuirea electronică a
traseelor se realizează de către A.S.S.I., conform competențelor ce revin
acestei instituții potrivit O.U.G. nr. 73/2007, iar eliberarea licenței de
traseu se realizează de către agențiile teritoriale ale A.R.R., ca efect al actului
administrativ denumit „rezultate”, iar reclamanta nu s-a adresat A.R.R. cu o
solicitare de emitere a deciziei de atribuire cu acordare de licență.
Examinând
cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum
și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru
considerentele ce vor fi expuse în continuare.
a)
Înalta Curte constată că prin acțiunea formulată, precizată și completată ulterior,
reclamanta SC T.M. SRL a
învestit
instanța cu o contestație împotriva rezultatelor ședinței de atribuire în format
electronic din data de 30 aprilie 2008, privind cursele 1, 2, 3, 4 ale
traseului 23817 Roman – Oțeleni – act administrativ cu caracter individual
conform precizării de acțiune, solicitând suspendarea acestui act
administrativ, acordarea despăgubirilor în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004
și obligarea A.S.S.I. să emită decizia de atribuire cu acordare de licență
pentru SC T.M. SRL în condițiile art. 18 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
b)
Prin sentința civilă nr. 151 din 15 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de
Apel Bacău la prima judecare în fond a cauzei, au fost respinse excepțiile
lipsei
calității procesuale pasive a pârâtelor Autoritatea Rutieră Română și A.S.S.I.
și a inadmisibilității capătului de
cerere privind emiterea deciziei de atribuire cu acordarea licenței de traseu
și a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea, astfel cum a fost precizată și
completată sub aspectul tuturor capetelor de cerere și al părților.
c) Prin decizia civilă
nr. 3653 din 30 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au
fost admise recursurile declarate de Autoritatea Rutieră Română și reclamanta SC
T.M. SRL
împotriva sentinței civile nr. 151
din 15 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău,
fiind casată
sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța
această decizie instanța de control judiciar a reținut următoarele:
În raport cu
prevederile art. 4 lit. k) din Regulamentul de organizare și funcționare a A.R.R.,
prevăzut în anexa nr. 1 la H.F. nr. 625/1998 și ale art. 55 alin. (1) din
Ordinul MTCT nr.
1892/2006, instanța de
fond, la rejudecarea cauzei după casare, va analiza existența legitimării
procesuale pasive a A.R.R. în ceea ce
privește capătul de cerere
referitor la acordarea licenței de traseu în favoarea SC S.D. SRL, în
considerarea rezultatelor ședinței de atribuire în ceea ce privește traseul ce formează
obiectul cauzei, în condițiile în care licența de traseu se eliberează de către
agenția teritorială competentă, care, așa cum s-a reținut în practica Instanței
Supreme, este o autoritate publică de nivel județean în sensul art. 2 alin. (1)
lit. b) din Legea nr. 554/2004 și are capacitatea de a sta în nume propriu în
instanță.
d) Prin
sentința nr. 161/2009 din 19 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bacău, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei
calității procesuale pasive a Autorității Rutiere Române, cu motivarea că
această instituție este,
în sensul enunțat
de dispozițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din
O.U.G. nr. 109/2005, organismul tehnic specializat care are ca atribuție
principală acordarea licențelor
de
traseu și analizarea și rezolvarea reclamațiilor, sesizărilor și propunerilor
privind calitatea
serviciilor publice
și modul de acordare a licențelor de traseu și pentru activități conexe
transportului
rutier, conform dispozițiilor art. 4 lit. k), s) din anexa
1 a H.G. nr. 625/1998.
Drept urmare, calitate procesuală pasivă în prezenta cauză justifică
doar Autoritatea Rutieră
Română, ca titular al obligațiilor reglementate în
procedura de autorizare a activității de transport
rutier, urmând
a fi respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive și a fi admisă
această
excepție cu privire la A.S.S.I., cu consecința respingerii
acțiunii
formulate în contradictoriu cu A.S.S.I. pentru
acest motiv.
e) Înalta
Curte reține faptul că prin motivele de recurs formulate, Autoritatea Rutieră
Română a criticat sentința Curții de Apel Bacău numai sub aspectul soluției
pronunțate de instanță cu privire la excepția lipsei calității procesuale
pasive a Autorității Rutiere Române.
Înalta Curte
apreciază că față de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta
a fost precizată, recurenta Autoritatea Rutieră Română nu are calitate
procesuală pasivă în ceea ce privește
capătul de
cerere referitor la acordarea licenței de traseu în favoarea SC S.D. SRL, în
ceea ce privește traseul ce formează obiectul cauzei, în condițiile în care
licența de traseu se eliberează de către agenția teritorială competentă, care,
așa cum s-a reținut în practica Instanței Supreme,
este o autoritate
publică de nivel județean în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004
și are capacitatea de a sta în nume propriu în instanță, deoarece în materia
contenciosului administrativ este relevantă capacitatea administrativă a
instituției publice în sensul de a emite acte administrative în regim de putere
publică pentru satisfacerea unui interes public, iar nu dacă aceasta are sau nu
personalitate juridică.
Conform
dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 73/2007, atribuirea electronică a
traseelor interjudețene constă în atribuirea acestora în cadrul unei ședințe de
atribuire, organizată de A.S.S.I., instituție publică aflată în subordinea
Ministerului Comunicațiilor și Tehnologia Informației. Rezultatul atribuirii
stabilit de agenție nu poate fi calificat decât ca fiind un act administrativ
unilateral,
fapt confirmat și de către
această pârâtă.
Rolul ședinței
de atribuire organizată în condițiile art. 51 alin. (1) din OMTCT nr. 1892/2006
și a O.U.G. nr. 73/2007 de către A.S.S.I. este întemeiat pe principiile
prevăzute în dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2005, precum și
pe cele privind transparența în administrarea serviciilor publice cum este
transportul interjudețean.
Astfel,
rezultatul atribuirii din 30 aprilie 2008, în ceea ce privește traseul 23817,
reprezintă un act administrativ, susținere care are în vedere faptul că acest
rezultat este de natură să nască
raporturi
juridice; prin atribuire se nasc drepturile și obligațiile respectiv dreptul
operatorului de
transport declarat câștigător a executa traseul și
obligația instituției competente de a elibera licența pentru traseu
operatorului căruia i s-a atribuit traseul în cadrul unei ședințe de atribuire.
Autoritatea
Rutieră Română eliberează licențele pentru traseele interjudețene numai în
conformitate cu actul administrativ denumit rezultatele
atribuirii stabilite în ședința publică de
atribuire, susținere care se întemeiază pe prevederile art. 55 alin. (1)
din OMTCT nr. 1892/2006.
Autoritatea
Rutieră Română are deci doar competența de a îndeplini formalitatea
administrativă de eliberare a licențelor de traseu și a caietelor de sarcini
aferente acestora, operatorilor de transport
declarați câștigători de către A.S.S.I.
Înalta
Curte are în vedere faptul că a
spectele
evidențiate de către reclamantă în cuprinsul acțiunii introductive și în cererea
precizatoare vizează exclusiv procedura de atribuire a traseelor,
organizată de către A.S.S.I.
La ședința
de atribuire electronică a traseelor județene organizată de A.S.S.I.
la data de 30 aprilie 2008, această instituție,
și nu Autoritatea
Rutieră Română, a descalificat pe operatorul de
transport SC S.D. SRL.
Astfel,
Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română nu are
calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În
consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004,
Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată, în
sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea
Rutieră Română și va respinge acțiunea reclamantei față de aceasta ca fiind
formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menținând
celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Autoritatea Rutieră
Română – A.R.R. București împotriva sentinței nr. 161 din 19 noiembrie 2009 a
Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că
admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea
Rutieră Română și respinge acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată,
ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17
septembrie 2010.