ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3976/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a solicitat,

în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română, anularea rezultatelor licitației

de atribuire a traseelor interjudețene pe perioada 2008-2011 din data de 30

aprilie 2008, organizată de Autoritatea Rutieră Română, și declasarea participantului

SC T.C.T. SRL, care a fost declarat câștigător al traseului Zalău-Timișoara,

și să fie declarată câștigătoare reclamanta.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în data de 30 aprilie 2008 a fost organizată licitația

de atribuire a traseelor interjudețene pe perioada 2008-2011 organizată de Autoritatea

Rutieră Română, în temeiul art. 51-58 din Normele din 17 octombrie 2006 privind

organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților

conexe acestora aprobate prin ordinul nr. 1892/2006.

A mai arătat reclamanta

că la această licitație a participat la licitarea mai multor trasee, printre care

și cursa Zalău-Timișoara, ieșind câștigătoare contracandidata sa

SC T.C.T. SRL.

La data de 07 mai 2008,

societatea reclamantă a depus contestație cu privire la licitația acestui

traseu, înregistrată la Autoritatea Rutieră Română în 07 mai 2008, iar la data de

15 mai 2008 contestatoarea a primit de la autoritatea pârâtă o adresă prin care

i s-a adus la cunoștință faptul că plângerea sa a fost trimisă spre soluționare

Agenției pentru Serviciile Societății Informaționale, până în prezent

neprimind niciun răspuns.

La termenul de judecată

din 22 iulie 2008, Curtea de Apel Timișoara a invocat excepția neîndeplinirii

procedurii prealabile în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

Prin sentința

nr. 186 din 22 iulie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Timișoara

pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că în cauză, reclamanta a solicitat pârâtei, prin contestația

formulată, reevaluarea punctelor pentru unele trasee ce au făcut obiectul ședinței

de licitație din data de 30 aprilie 2008, ceea ce nu constituie procedură prealabilă

în sensul dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, atâta vreme cât reclamanta nu a solicitat revocarea rezultatelor

licitației, declasarea participantului SC T.C.T. SRL și declararea sa ca și câștigătoare

a licitației, cereri ce fac obiectul prezentei acțiuni.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta SC A. SA Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Prin decizia nr. 1607

din 20 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de SC A. SA și a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel,

Înalta Curte a reținut că prin sentința recurată, Curtea de Apel Timișoara

a respins acțiunea formulată de societatea reclamantă SC A. SRL pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

A mai reținut că

problema de drept care se impune a fi analizată în cauză este aceea de a stabili

în ce măsură trebuie corelate dispozițiile legii cadru a contenciosului administrativ

cu cele specifice materiei obținerii licențelor de traseu și dacă societatea

reclamantă trebuia să efectueze procedura prealabilă în speță exclusiv după regulile

prevăzute în legea cadru a contenciosului administrativ [art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004] sau trebuia să parcurgă etapele prevăzute de actele normative speciale

aplicabile în materia organizării și desfășurării licitațiilor pentru atribuirea

licențelor de traseu către operatorii de transport - Ordinul Ministerului

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1892/2006, cu modificările

ulterioare.

În acest context a apreciat

instanța de recurs că, potrivit principiului „specialia derogant generalibus”,

obligația instanței de fond era de a verifica dacă în legislația specială,

aplicabilă materiei din care face parte speța dedusă judecății, existau prevederi

exprese, derogatorii de la dreptul comun, privind modul de contestare a rezultatelor

licitației, implicit sub aspectul efectuării procedurii prealabile și, numai

în situația în care nu exista reglementare expresă în normele speciale, putea

să facă aplicarea dispozițiilor generale prevăzute de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Analizând comparativ actele

normative menționate, instanța de recurs a constatat că în Ordinul

Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1892/2006 nu

se indică în mod expres posibilitatea efectuării procedurii prealabile în cazul

existenței unei nemulțumiri legate de rezultatele finale ale licitației

și niciun termen în care se poate face contestație administrativă (aspect care

potrivit reglementărilor anterioare în materie se stabilea în metodologia de desfășurare

a licitației), motiv pentru care se aplică dispozițiile privind termenul de

30 de zile de la comunicarea rezultatelor, potrivit dispozițiilor art. 7 din

Legea nr. 554/2004.

A concluzionat Înalta

Curte că este evident că societatea reclamantă, în ceea ce privește conținutul

plângerii prealabile, în mod corect s-a raportat la reglementările specifice, solicitând

reevaluarea rezultatelor, procedură prin care autoritatea pârâtă ar fi putut să

ajungă la un alt rezultat final și, în consecință, să elibereze licența

de traseu către societatea reclamantă, în cazul în care ar fi constatat nereguli

în desfășurarea licitației.

Or, în speță, contestația

administrativă formulată în termenul legal de 30 de zile de la afișarea rezultatelor,

până la momentul introducerii acțiunii, nu primise niciun răspuns.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte a constatat că recurenta-reclamantă SC A. SA a îndeplinit procedura

prealabilă, astfel încât soluția instanței de fond este nelegală, impunându-se

casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În urma rejudecării pe

fond a cauzei, prin sentința civilă nr. 21 din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția

lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei Autoritatea Rutieră Română și a respins

ca nefondată acțiunea reclamantei SC A. SA Timișoara.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantei nu cuprinde motivele

de fapt legate de invocarea temeiului legal încălcat de pârâte, și anume

art. 61 lit. b) pct. 1 din ordinul nr. 1892/2006 cu ocazia licitației de atribuire

a traseelor interjudețene aflate în litigiu, acțiunea fiind motivată doar pe

împrejurarea că pârâta Autoritatea Rutieră Română nu i-a răspuns reclamantei la

contestația formulată în procedura prealabilă, în termen de 30 de zile de la depunere,

ceea ce i-a întărit convingerea cu privire la faptul că licitația a fost viciată.

A mai reținut prima instanță

că neinvocarea unui drept vătămat sau interes legitim vătămat prin actele încheiate

de pârâta Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale nu a fost

suplinită nici prin precizarea de acțiune depusă la Dosarul nr. 639.1/59/2008 al

Curții de Apel Timișoara.

S-a mai constatat că menționarea

art. 61 lit. b) pct. 1 din ordinul nr. 1892/2006, privitor la situația retragerii

licenței de traseu de către Autoritatea Rutieră Română când licența a fost

soluționată prin furnizarea unor documente care conțineau informații eronate,

are caracter formal în cauză pentru că reclamanta nu a dovedit prin probe existența

unei asemenea ipoteze, fiind de remarcat, de asemenea, că obiectul acțiunii

nu îl reprezintă solicitarea de anulare a vreunei licențe de traseu, ci anularea

rezultatelor licitației de atribuire a unor trasee interjudețene la care a fost

declarată câștigătoare pârâta SC T.C.T. SRL.

A concluzionat instanța

de fond, în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, acțiunea fiind, în consecință, nefondată.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A. SA Timișoara, care a invocat

ca temei legal dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. și a susținut,

în esență, următoarele critici:

- a cerut instanței

de fond ca pârâtele să depună la dosar înscrisurile care au stat la baza stabilirii

punctajului pentru SC T.C.T. SRL, dar acest lucru nu s-a realizat;

- instanța de recurs

este datoare să solicite ca pârâtele să depună actele respective;

- să se constate că SC

T.C.T. SRL nu îndeplinea condițiile pentru punctajul obținut la licitația

respectivă.

În final, a cerut ca recursul

să fie admis, sentința atacată să fie desființată, rejudecarea cauzei

și admiterea contestației.

Recursul este nefondat.

Verificând actele și lucrările

dosarului, instanța de recurs constată că din încheierile ședințelor

de judecată din 11 noiembrie 2009, 08 decembrie 2009 și 13 ianuarie 2010, rezultă

că reclamanta nu a cerut proba privind înscrisurile care au stat la baza stabilirii

punctajului pentru SC T.C.T. SRL la licitația în litigiu.

În ceea ce privește

cea de-a doua critică, potrivit art. 305 C. proc. civ., în instanța de recurs nu

se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor care pot fi depuse până la închiderea

dezbaterilor, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, recurenta-reclamantă nedepunând

înscrisurile la care s-a referit în mod generic și nici nu a fost prezentă la dezbaterea

recursului.

Astfel fiind, legalitatea

soluției recurate va fi verificată exclusiv prin prisma materialului probator aflat

la dosarul cauzei, în raport cu care instanța de recurs constată că sentința

atacată este legală și temeinică.

Astfel, recurenta-reclamantă

a invocat ca temei legal al acțiunii sale dispozițiile art. 61 lit. b)

pct. 1 din Normele privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și

a activităților conexe acestora, aprobate prin Ordinul nr. 1892/2006 al Ministerului

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, potrivit cărora „retragerea

licenței de traseu se face de către agenția teritorială emitentă a Autorității

Rutiere Române în următoarele cazuri: b) în cazul săvârșirii de către operatorul

de transport rutier a unor abateri grave, după cum urmează: (…) i) când licența

de traseu a fost obținută prin furnizarea unor documente care conțineau

informații eronate”.

Or, în cauză, recurenta-reclamantă

nu a fost în măsură să probeze ipoteza normei juridice invocate ca temei legal al

acțiunii sale, astfel că instanța de fond a reținut în mod judicios

că acțiunea formulată nu este întemeiată.

În consecință, având în

vedere considerentele de mai sus, recursul formulat este nefondat și va fi respins

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC A. SA Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 21 din 20 ianuarie 2010 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2010.