ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3976/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română, anularea rezultatelor licitației de atribuire a traseelor interjudețene pe perioada 2008-2011 din data de 30 aprilie 2008, organizată de Autoritatea Rutieră Română, și declasarea participantului SC T.C.T. SRL, care a fost declarat câștigător al traseului Zalău-Timișoara, și să fie declarată câștigătoare reclamanta. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în data de 30 aprilie 2008 a fost organizată licitația de atribuire a traseelor interjudețene pe perioada 2008-2011 organizată de Autoritatea Rutieră Română, în temeiul art. 51-58 din Normele din 17 octombrie 2006 privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora aprobate prin ordinul nr. 1892/2006.

A mai arătat reclamanta că la această licitație a participat la licitarea mai multor trasee, printre care și cursa Zalău-Timișoara, ieșind câștigătoare contracandidata sa SC T.C.T. SRL. La data de 07 mai 2008, societatea reclamantă a depus contestație cu privire la licitația acestui traseu, înregistrată la Autoritatea Rutieră Română în 07 mai 2008, iar la data de 15 mai 2008 contestatoarea a primit de la autoritatea pârâtă o adresă prin care i s-a adus la cunoștință faptul că plângerea sa a fost trimisă spre soluționare Agenției pentru Serviciile Societății Informaționale, până în prezent neprimind niciun răspuns. La termenul de judecată din 22 iulie 2008, Curtea de Apel Timișoara a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 186 din 22 iulie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Timișoara pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cauză, reclamanta a solicitat pârâtei, prin contestația formulată, reevaluarea punctelor pentru unele trasee ce au făcut obiectul ședinței de licitație din data de 30 aprilie 2008, ceea ce nu constituie procedură prealabilă în sensul dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, atâta vreme cât reclamanta nu a solicitat revocarea rezultatelor licitației, declasarea participantului SC T.C.T.

SRL și declararea sa ca și câștigătoare a licitației, cereri ce fac obiectul prezentei acțiuni. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SA Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 1607 din 20 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de SC A. SA și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că prin sentința recurată, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea formulată de societatea reclamantă SC A. SRL pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

A mai reținut că problema de drept care se impune a fi analizată în cauză este aceea de a stabili în ce măsură trebuie corelate dispozițiile legii cadru a contenciosului administrativ cu cele specifice materiei obținerii licențelor de traseu și dacă societatea reclamantă trebuia să efectueze procedura prealabilă în speță exclusiv după regulile prevăzute în legea cadru a contenciosului administrativ [art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004] sau trebuia să parcurgă etapele prevăzute de actele normative speciale aplicabile în materia organizării și desfășurării licitațiilor pentru atribuirea licențelor de traseu către operatorii de transport - Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1892/2006, cu modificările ulterioare.

În acest context a apreciat instanța de recurs că, potrivit principiului „specialia derogant generalibus”, obligația instanței de fond era de a verifica dacă în legislația specială, aplicabilă materiei din care face parte speța dedusă judecății, existau prevederi exprese, derogatorii de la dreptul comun, privind modul de contestare a rezultatelor licitației, implicit sub aspectul efectuării procedurii prealabile și, numai în situația în care nu exista reglementare expresă în normele speciale, putea să facă aplicarea dispozițiilor generale prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Analizând comparativ actele normative menționate, instanța de recurs a constatat că în Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1892/2006 nu se indică în mod expres posibilitatea efectuării procedurii prealabile în cazul existenței unei nemulțumiri legate de rezultatele finale ale licitației și niciun termen în care se poate face contestație administrativă (aspect care potrivit reglementărilor anterioare în materie se stabilea în metodologia de desfășurare a licitației), motiv pentru care se aplică dispozițiile privind termenul de 30 de zile de la comunicarea rezultatelor, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

A concluzionat Înalta Curte că este evident că societatea reclamantă, în ceea ce privește conținutul plângerii prealabile, în mod corect s-a raportat la reglementările specifice, solicitând reevaluarea rezultatelor, procedură prin care autoritatea pârâtă ar fi putut să ajungă la un alt rezultat final și, în consecință, să elibereze licența de traseu către societatea reclamantă, în cazul în care ar fi constatat nereguli în desfășurarea licitației. Or, în speță, contestația administrativă formulată în termenul legal de 30 de zile de la afișarea rezultatelor, până la momentul introducerii acțiunii, nu primise niciun răspuns. Față de aceste considerente, Înalta Curte a constatat că recurenta-reclamantă SC A. SA a îndeplinit procedura prealabilă, astfel încât soluția instanței de fond este nelegală, impunându-se casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În urma rejudecării pe fond a cauzei, prin sentința civilă nr. 21 din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei Autoritatea Rutieră Română și a respins ca nefondată acțiunea reclamantei SC A. SA Timișoara. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantei nu cuprinde motivele de fapt legate de invocarea temeiului legal încălcat de pârâte, și anume art. 61 lit. b) pct. 1 din ordinul nr. 1892/2006 cu ocazia licitației de atribuire a traseelor interjudețene aflate în litigiu, acțiunea fiind motivată doar pe împrejurarea că pârâta Autoritatea Rutieră Română nu i-a răspuns reclamantei la contestația formulată în procedura prealabilă, în termen de 30 de zile de la depunere, ceea ce i-a întărit convingerea cu privire la faptul că licitația a fost viciată.

A mai reținut prima instanță că neinvocarea unui drept vătămat sau interes legitim vătămat prin actele încheiate de pârâta Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale nu a fost suplinită nici prin precizarea de acțiune depusă la Dosarul nr. 639.1/59/2008 al Curții de Apel Timișoara. S-a mai constatat că menționarea art. 61 lit. b) pct. 1 din ordinul nr. 1892/2006, privitor la situația retragerii licenței de traseu de către Autoritatea Rutieră Română când licența a fost soluționată prin furnizarea unor documente care conțineau informații eronate, are caracter formal în cauză pentru că reclamanta nu a dovedit prin probe existența unei asemenea ipoteze, fiind de remarcat, de asemenea, că obiectul acțiunii nu îl reprezintă solicitarea de anulare a vreunei licențe de traseu, ci anularea rezultatelor licitației de atribuire a unor trasee interjudețene la care a fost declarată câștigătoare pârâta SC T.C.T.

SRL. A concluzionat instanța de fond, în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acțiunea fiind, în consecință, nefondată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A. SA Timișoara, care a invocat ca temei legal dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele critici: - a cerut instanței de fond ca pârâtele să depună la dosar înscrisurile care au stat la baza stabilirii punctajului pentru SC T.C.T. SRL, dar acest lucru nu s-a realizat; - instanța de recurs este datoare să solicite ca pârâtele să depună actele respective; - să se constate că SC T.C.T. SRL nu îndeplinea condițiile pentru punctajul obținut la licitația respectivă.

În final, a cerut ca recursul să fie admis, sentința atacată să fie desființată, rejudecarea cauzei și admiterea contestației. Recursul este nefondat. Verificând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs constată că din încheierile ședințelor de judecată din 11 noiembrie 2009, 08 decembrie 2009 și 13 ianuarie 2010, rezultă că reclamanta nu a cerut proba privind înscrisurile care au stat la baza stabilirii punctajului pentru SC T.C.T. SRL la licitația în litigiu. În ceea ce privește cea de-a doua critică, potrivit art. 305 C. proc. civ., în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, recurenta-reclamantă nedepunând înscrisurile la care s-a referit în mod generic și nici nu a fost prezentă la dezbaterea recursului.

Astfel fiind, legalitatea soluției recurate va fi verificată exclusiv prin prisma materialului probator aflat la dosarul cauzei, în raport cu care instanța de recurs constată că sentința atacată este legală și temeinică. Astfel, recurenta-reclamantă a invocat ca temei legal al acțiunii sale dispozițiile art. 61 lit. b) pct. 1 din Normele privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, aprobate prin Ordinul nr. 1892/2006 al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, potrivit cărora „retragerea licenței de traseu se face de către agenția teritorială emitentă a Autorității Rutiere Române în următoarele cazuri: b) în cazul săvârșirii de către operatorul de transport rutier a unor abateri grave, după cum urmează: (…) i) când licența de traseu a fost obținută prin furnizarea unor documente care conțineau informații eronate”.

Or, în cauză, recurenta-reclamantă nu a fost în măsură să probeze ipoteza normei juridice invocate ca temei legal al acțiunii sale, astfel că instanța de fond a reținut în mod judicios că acțiunea formulată nu este întemeiată. În consecință, având în vedere considerentele de mai sus, recursul formulat este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. SA Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 21 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010.