Decizia nr. 1818/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare

Decizia instanței de recurs Prin Decizia nr. 7 din 12 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de L.D. împotriva Sentinței nr. 566 din 12 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele: Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată în funcție de situația faptică. Potrivit art. 1 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, acest act normativ reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001. În temeiul art. 29 alin. (1) din Titlul VII al legii în discuție, titlurile de valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001, rep., până la data intrării în vigoare a prezentei legi și nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil emisă în temeiul H.G. nr. 498/2003, cu modificările și completările ulterioare, se convertesc și prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în titlu de despăgubire. Alin. (4) al aceluiași articol precizează că, în cazurile prevăzute la alin. (1) și (3), Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va decide după primirea cererilor persoanelor îndreptățite, la care vor fi anexate, în original, titlurile de valoare nominală nevalorificate. Alin. (5) din același articol arată că cererile prevăzute la alin. (4) se vor depune la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor după constituirea acestora. În acest context, arată instanța de recurs, este relevant că, prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, a fost stabilită procedura de primire a cererilor persoanelor îndreptățite, la care vor fi anexate, în original, titlurile de valoare nominală nevalorificate, precum și procedura de convertire a acestora prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în titluri de despăgubire. Reține instanța de recurs că relevante pentru corecta soluționare a litigiului de față sunt prevederile pct. 29.3 din Normele amintite mai sus „convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire se dispune de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, după primirea de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a cererilor titularilor titlurilor de valoare nominală nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil. Actualizarea valorilor înscrise în titlurile de valoare nominală emise se va face prin aplicarea indicelui de inflație aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul și sfârșitul lunii anterioare datei emiterii deciziei de către Comisia Centrală. În situați în care indicele de inflație aferent lunii anterioare datei emiterii deciziei nu este cunoscut, se va lua în calcul ultimul indice de inflație cunoscut". În speța de față se arată în considerentele deciziei contestate, pentru recurentul-reclamant au fost emise titluri de valoare nominală la 16 martie 2004 și 9 septembrie 2004 de Ministerul Finanțelor Publice, ca urmare a dispozițiilor nr. 194 din 6 aprilie 2004, nr. 325 din 28 iulie 2003 și nr. 324 din 28 iulie 2003 emise de Primarul Municipiului Roșiorii de Vede, prin care au fost soluționate dosare întocmite în baza Legii nr. 10/2001. Așa cum rezultă din Decizia nr. 1283 din 13 decembrie 2007, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlul de despăgubire în favoarea recurentului-reclamant L.D., în cuantum de 101.915,44 RON, reprezentând valorile actualizate, potrivit indicelui de inflație, a titlurilor de valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice la 16 martie 2004 și 9 septembrie 2004. Potrivit acestui act administrativ, recurentul-reclamant a depus o cerere de aprobare a convertirii titlurilor de valoare nominală emise de către Ministerul Finanțelor Publice, în titluri de despăgubire. Instanța de recurs a constatat că, pe baza acestei cereri și în conformitate cu prevederile legale în vigoare (art. 29 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și pct. 29.3 din Normele metodologice de aplicare a acesteia), valoarea acestor titluri de valoare nominală a fost actualizată prin aplicarea indicelui de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică. Pe cale de consecință, concluzionează instanța de recurs, este legală Decizia intimatei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 1283/2007, prin care i-a fost acordat părții adverse titlu de despăgubire în cuantum de 101.915,44 RON reprezentând valorile actualizate, potrivit indicelui de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică. Instanța de recurs a reținut că nu sunt întemeiate afirmațiile recurentului în legătură cu reevaluarea imobilelor, întrucât procedura legală nu permite aceasta, motiv pentru care nu se impune efectuarea unei noi expertize. Totodată, se arată în considerentele deciziei atacate, în raport cu etapele administrative parcurse, nu se poate modifica baza de calcul a valorii imobilelor în discuție; de altfel, în cadrul motivelor de recurs, L.D. a arătat că nu contestă modul de calcul făcut de pârâtă la actualizarea cu indicele de inflație, calcul care a fost realizat în mod corect, din punct de vedere matematic.

Contestația în anulare formulată de L.D. La data de 28 decembrie 2010, L.D. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei instanței de recurs prezentate la punctul anterior, invocând în drept dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ. Contestatorul a solicitat anularea Deciziei nr. 7 din 12 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și reluarea judecății la instanța competentă, de la cel mai vechi act de procedură efectuat, pentru următoarele motive. 2.1. Au fost încălcate prevederile de ordine publică referitoare la competență Contestatorul arată că la treilea termen de judecată fixat în recurs s-a schimbat completul de judecată iar din lămuririle care i-au fost solicitate de președintele completului rezultă fie intenția de declinare a competenței în favoarea instanței civile, fie o eroare materială. 2.2. Soluția pronunțată contravine jurisprudenței Secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție Contestatorul susține că într-o pricină similară, secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că măsurile reparatorii prin echivalent trebuie stabilite în raport cu momentul soluționării pricinii, iar nu în raport de momentul emiterii dispoziției primarului. 2.

Soluția pronunțată este rezultatul unei erori materiale evidente La acest punct contestatorul dezvoltă ideea potrivit căreia soluția criticată se bazează pe un probatoriu sumar, întrucât dosarul înregistrat la Comisia Centrală era incomplet, lipsind planul de situație, proiectul de execuție la demolare etc. Nu s-a observat neconcordanța dintre rapoartele de evaluare din anii 2001, 2002 și cuantumul despăgubirilor stabilite de primar în anii 2003, 2004. De asemenea, contestatorul susține că soluția instanței de recurs s-a fondat pe texte legale abrogate, indicând art. 30 din Legea nr. 10/2001, H.G. nr. 498/2003, Cap. IV din Legea nr. 247/2005, ignorându-se practic art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum și toate solicitările sale. 3. Apărările Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25 martie 2011, intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată. În esență, intimata susține că motivele invocate de contestator nu se încadrează în dispozițiile art. 317 C. proc. civ., așa încât nu există temei legal pentru retractarea deciziei pronunțate de instanța de recurs.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Din expunerea rezumativă a motivelor căii extraordinare de atac exercitate de L.D. rezultă că, parțial, acestea pot fi circumscrise dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., texte legale care stabilesc că hotărârile irevocabile pot fi atacate pe această cale, atunci când „hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență” ori când „dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”. 4.1. Referitor la competența soluționării recursului. În cuprinsul primului motiv, contestatorul dezvoltă confuz aspecte legate de compunerea completului care a soluționat recursul, precum și de competența după materie a acestei secții. În privința compunerii completului de judecată, deși aceasta nu constituie motiv de contestație în anulare, Înalta Curte constată că a fost legal stabilită, conform art. 52 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 32 alin. (1) și art. 39 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fluctuațiile în privința membrilor completului respectiv fiind determinate de împrejurarea că doi dintre judecătorii titulari ai acestuia s-au pensionat. Cât privește competența după materie a acestei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de a soluționa recursul declarat împotriva Sentinței nr. 566 din 12 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, aceasta rezultă cu evidență din prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 4 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu art. 21 din Legea nr. 304/2004 și a fost determinată de obiectul acțiunii judiciare formulate de L.D. Referitor la existența unor greșeli materiale Contestatorul a inclus în sintagma de greșeală materială mai multe tipuri de presupuse erori care s-ar fi comis la judecata recursului său, respectiv încălcarea jurisprudenței secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, soluționarea cauzei pe baza unui probatoriu sumar și nerelevant ori aplicarea unor dispoziții legale abrogate. Niciunul dintre aspectele invocate nu constituie o greșeală materială în sensul voinței legiuitorului. Doctrina și jurisprudența sunt consecvente în a arăta că greșeala materială reprezintă o eroare evidentă cu caracter procedural, săvârșită în legătură cu aspectele formale ale judecății, produsă ca urmare a omiterii sau confundării de către instanța de judecată a unor elemente sau date materiale importante, ceea ce nu este cazul în speță. De altfel, jurisprudența invocată de contestator privește cauze cu un alt obiect; caracterul sumar al probațiunii, dacă ar fi existat, îi era direct imputabil câtă vreme art. 129 alin. (1) C. proc. civ. obligă părțile „să-și probeze pretențiile și apărările”; în fine, trimiterea la acte normative abrogate în prezent (de ex. H.G. nr. 498/2003) s-a realizat în contextul în care, în cazul contestatorului, procedura administrativă de convertire a titlurilor de valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice în titluri de despăgubire a debutat în anul 2005 (odată cu dosarul întocmit în baza cererii nr. 204 din 19 august 2005) iar legalitatea actelor emise de autoritatea intimată s-a verificat prin prisma principiului tempus regit actum. Conchizând, Înalta Curte reține că prezenta contestație în anulare este nefondată, nefiind identificate elemente care să poată fi circumscrise motivelor prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ., apte să atragă anularea deciziei instanței de recurs. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România și Stanca Popescu c. România), ceea ce nu este cazul în speță.

Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse la pct. 4 din decizie, în temeiul art. 319 - 320 C. proc. civ. se va respinge cererea de față ca nefondată.