ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3085/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3085/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 148 din 9 noiembrie 2005, Tribunalul Călărași a admis cererea de amânare a executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 463/ A din 8 iunie 2005 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 5431 din 26 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție formulată de condamnatul V.P.N. În baza art. 453 lit. c) C. proc. pen., a amânat executarea pedepsei o perioadă de 3 luni, considerând că executarea acesteia ar avea consecințe grave asupra familiei sale, fiind singurul susținător al soției sale bolnave și minorului.
Împotriva soluției a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, apel admis de Curtea de Apel București prin decizia penală nr. 112/ A din 10 februarie 2006. În consecință, s-a respins cererea formulată de condamnat, motivele invocate neconstituind împrejurări speciale, de natură a afecta sănătatea și siguranța materială a familiei sale în ipoteza începerii executării pedepsei. Împotriva deciziei a declarat recurs condamnatul considerând că sunt suficiente temeiuri care să ateste îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen. Recursul este nefondat. Ancheta socială efectuată în cauză relevă că petiționarul condamnat este încadrat în muncă, locuiește împreună cu soția și fiul său minor în casa proprietatea bunicilor formată din 6 camere și dependințe, el fiind singurul întreținător a familiei, precum și al tatălui său, care este de altfel, victima tentativei tentativă pentru infracțiunea de omor pentru care a fost condamnat.
Chiar dacă familia este lipsită de aportul său material și moral, acestea nu sunt motive speciale în înțelesul art. 453 lit. c) C. proc. pen., astfel că decizia atacată este temeinică și legală. În conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, cu obligarea condamnatului V.P.N. la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul V.P.N. împotriva deciziei penale nr. 112/ A din 10 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.