ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5890/2006

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 4859 din 29 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1665/2004, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva sentinței penale nr. 21/ F din 11 martie 2004 a Curții de Apel Pitești.

A fost obligat recurentul să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a constatat că instanța de fond a reținut corect, pe baza unei analize profunde a probelor administrate că inculpatul se face vinovat de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită și o infracțiune continuată de înșelăciune.

Încadrarea juridică dată faptelor este corespunzătoare, iar aprecierea gradului de pericol social al faptelor și făptuitorului s-a făcut în raport cu împrejurările concrete în care s-au săvârșit infracțiunile, de persoana inculpatului și de urmările produse. Motivele de recurs prevăzute de art. 385

9

pct. 12 și 14 C. proc. pen., nu sunt întemeiate, iar alte motive care să determine casarea sentinței atacate nu există.

Potrivit art. 254 alin. (1) C. pen., fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește, bani sau foloase care nu i se cuvin, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a nu face un act contrar acestor îndatoriri, constituie infracțiunea de luare de mită.

Această infracțiune este considerată „de corupție” potrivit art. 5, 6, 7 din Legea nr. 78/2000 și se sancționează mai sever, în baza art. 7, dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau urmărire a infracțiunilor.

Din actele dosarului a rezultat că inculpatul C.V., în perioada iulie 1993 – iunie 2001, a fost ofițer de poliție la compartimentul furturi auto din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea, la biroul judiciar, având atribuții de efectuarea actelor de cercetare penală în legătură cu infracțiunile privind sustrageri din autovehicule.

În cadrul acestor atribuții, inculpatul a pretins și primit sume de bani, care nu i se cuveneau, în scopul de a nu îndeplini acte privitoare la datoriile sale de serviciu, respectiv de a nu propune trimiterea în judecată a unor făptuitori. Totodată, inculpatul a pretins sume de bani de la părinții unor inculpați minori, inducându-i în eroare că sumele de bani reprezintă acoperirea prejudiciului cauzat prin faptele acestora, deși acel prejudiciu fusese recuperat pe altă cale, el însușindu-și, pe nedrept valorile primite.

Așa fiind, sentința atacată, apărând legală sub toate aspectele de fapt și de drept, curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a menținut-o și a respins recursul inculpatului, văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare inculpatul C.V., cu ultim domiciliu în Râmnicu Vâlcea, str. Știrbei Vodă, județul Vâlcea, prin avocatul său C.D.V., cu domiciliul în orașul Mioveni, str. Mihail Sorbul, județul Argeș, adresă la care dorește să se îndeplinească toate actele de procedură cu el, contestație ce face obiectul prezentei cauze.

În motivarea contestației în anulare s-a arătat că aceasta vizează două aspecte și anume faptul că procedura de citare cu inculpatul pentru termenul din 29 septembrie 2004 când s-a soluționat recursul nu a fost îndeplinit legal, potrivit art. 177 pct. 8 C. proc. pen. și faptul că neavând cunoștință de recurs, hotărârea nu i-a fost comunicată la adresa unde locuiește, nu a avut posibilitatea să comunice instanței domiciliul său actual, el fiind plecat în străinătate.

Astfel, deși din timpul urmăririi penale s-a stabilit că inculpatul nu mai locuiește la fostul domiciliu din Râmnicu Vâlcea, str. Rapsodiei, jud. Vâlcea, conform proceselor-verbale de la dosarul de urmărire penală, adresa sa la cea dată fiind în Etherly Road, Londra, conform adresei nr. 62695/ PL din 09 aprilie 2003 a B.N.I. – Ministerul de Interne, adresă cunoscută și de organul de urmărire penală conform rechizitoriului nr. 8/ P din 15 octombrie 2003 al P.N.A. – Serviciul Anticorupție Pitești, alin. (5), citarea sa s-a făcut la vechea adresă.

S-a menționat faptul că la instanța de fond s-a dispus citarea sa și prin afișare conform art. 177 pct. 4 C. proc. pen., în timp ce la instanța de recurs această citare nu s-a mai îndeplinit chiar dacă se cunoștea adresa sa de la acea dată.

Mai mult, a arătat faptul că la instanța de recurs a avut apărător ales de cineva, presupunând din familie, respectiv domnul avocat O.U., care a lipsit doar la termenul din 23 iunie 2004 și nu la două termene consecutive, așa cum prevăd dispozițiile art. 171 alin. (4

2

) C. proc. pen., astfel că desemnarea unui apărător din oficiu, în persoana doamnei avocat A.B. de către instanța de recurs a fost nelegală.

În această situație, cum procedura de citare cu inculpatul s-a făcut la vechiul domiciliu, unde se știa că nu mai locuiește, fără cel puțin citarea sa în condițiile art. 177 C. proc. pen., deși se știa adresa sa conform celor de mai sus, nu se poate pune nici problema reprezentării sale, deoarece așa cum rezultă din practicaua deciziei nr. 4859 din 29 septembrie 2004, concluziile orale au fost făcute de apărătorul din oficiu, deși apărătorul ales s-a prezentat după dezbateri, situație în care delegația apărătorului din oficiu încetează, dar apărătorului ales nu i s-au luat concluzii și nici nu i s-a permis să depună concluzii scrise cu privire la motivele de recurs.

În raport cu cele de mai sus s-a solicitat admiterea în principiu a contestației, potrivit art. 391 C. proc. pen. și fixarea unui termen de soluționare a acesteia cu citarea sa la adresa indicată în prezenta contestație.

În temeiul dispozițiilor art. 390 C. proc. pen., s-a solicitat dispunerea suspendării executării deciziei până la soluționarea contestației în anulare.

În drept, contestația în anulare formulată de contestatorul C.V., prin apărătorul său a fost întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen.

Prezentei contestații în anulare i-a fost anexată fotocopia unei procuri judiciare dată de contestatorul C.V. prin care o împuternicește pe numita D.M.M. să-l reprezinte în fața Înaltei curți de Casație și Justiție în cauza cu statul român, autentificată prin încheierea de autentificare nr. 1102 din 8 martie 2006 în fața consilierului din Secția consulară a Ambasadei României din Londra, indicându-se de către contestator domiciliul din România, localitatea Râmnicu Vâlcea, str. Știrbei Vodă, județul Vâlcea, a deciziei nr. 4859 din 29 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a adresei Ministerului de Interne, I.G.P.R. – B.N.I. cu nr. 62695/ PL din 09 aprilie 2003 către Ministerul Public, P.N.A., Serviciul Anticorupție Pitești în care se indica ultima adresă cunoscută a numitului C.V. din Etherly Road, Londra.

Totodată s-au anexat și fotocopiile adresei P.N.A., Serviciului Anticorupție Pitești în dosarul nr. 8/P/2003 din 11 aprilie 2003 către P.N.A., Biroul de legătură cu instituții similare din alte state, a dresei P.N.A., Serviciul Anticorupție Pitești în dosarul nr. 8/P/2003 din 02 aprilie 2003 către I.G.P., B.N.I. și Relații Internaționale, ale proceselor-verbale de căutare din 25 ianuarie 2003 și 3 martie 2003.

De asemenea, a fost atașată și copia rechizitoriului emis la data de 15 octombrie 2003 de către P.N.A. Pitești în dosarul nr. 8/P/2003 în al cărui conținut se fac mențiuni în sensul că pe parcursul urmăririi penale, audierea învinuitului C.V. a fost posibilă numai, începând cu data de 18 august 2003, ca urmare a demersurilor făcute de către S.T.A. Pitești la B.N.I. din cadrul Inspectoratului general al Poliției Române, care l-a localizat pe sus-numitul cu ajutorul Interpol Londra la o adresă din acest oraș, precum și faptul că din vara anului 2001 și până în luna august 2003 învinuitul C.V. s-a deplasat în mai multe țări, unde temporar a muncit, iar în citativul rechizitoriului se indică adresa inculpatului C.V., respectiv Râmnicu Vâlcea, str. Rapsodiei, județul Vâlcea.

Pentru termenul de astăzi, în cauză nu s-a dispus citarea părților, dar în susținerea intereselor contestatorului condamnat s-a prezentat avocat C.D., apărător ales.

Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., a pus în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată.

Apărătorul contestatorului condamnat a susținut oral motivele contestației în anulare, făcând trimitere și la memoriul depus la dosar, arătând că soluționarea cauzei s-a făcut cu evidentă încălcare a dispozițiilor de citare a condamnatului, menționând că a formulat și o cerere de suspendare a executării pedepsei aplicată prin decizia penală contestată, subliniind că în prezent contestatorul condamnat a fost pus în libertate de autoritățile din Marea Britanie, solicitând ca acesta să fie citat, atât la biroul său, la adresa procuratorului, cât și prin afișare.

Concluziile reprezentantului parchetului, atât asupra contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat, cât și asupra cererii de suspendare a executării pedepsei, a cuvântului în replică a apărătorului contestatorului au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând, atât cererea de suspendare a executării pedepsei, cât și contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat C.V. în raport cu motivele invocate și precizate ce au fost întemeiate pe dispozițiile 390 și respectiv art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate cererea de suspendare a executării pedepsei și contestația în anulare formulată pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art. 390 C. proc. pen., „până la soluționarea contestației în anulare, instanța sesizată, luând concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere.”

Înalta Curte, analizând cauza, a constatat că apărarea contestatorului nu a făcut dovada existenței vreunor motive care să justifice suspendarea executării pedepsei, așa încât cererea formulată nu este fondată.

Legiuitorul român a prevăzut în conținutul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., atât anterior, cât și ulterior modificărilor survenite prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, cazurile de contestație în anulare.

Conținutul dispozițiilor art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., nu a fost modificat, stipulându-se că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

În conformitate cu dispozițiile art. 385

11

alin. (1) C. proc. pen., judecarea recursului se face cu citarea părților.

Potrivit art. 177 alin. (1) – (4) și (8) C. proc. pen., anterior modificării survenite prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 incident la judecarea recursului inculpatului C.V. se prevedea că:

„(1) Învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează.

(2) Dacă printr-o declarație dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.

(3) În caz de schimbare a adresei arătat în declarația învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat organul de urmărire penală ori instanța de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obținute potrivit art. 180 că s-a produs o schimbare de adresă.

(4) Dacă nu se cunoaște adresa unde locuiește învinuitul sau inculpatul și nici locul său de muncă, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea. Când activitatea infracțională s-a desfășurat în mai multe locuri, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială se află organul care efectuează urmărirea penală.

(8) Dacă învinuitul sau inculpatul locuiește în străinătate, citarea se face prin scrisoare recomandată, în afară de cazul în care, prin lege, se dispune altfel. Avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, ține loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare.”

Din examinarea cauzei rezultă că în cursul urmăririi penale au fost întocmite mai multe procese-verbale de căutare a învinuitului C.V. la adresa indicată de acesta inițial, potrivit declarației dată la 2 mai 2001 în calitate de făptuitor, respectiv Râmnicu Vâlcea, str. Rapsodiei, procese-verbale întocmite la 21 februarie 2003, 5 februarie 2003, 25 ianuarie 2003, 3 martie 2003, 7 martie 2003, 26 martie 2003.

Din procesele-verbale arătate a rezultat că C.V. deține o garsonieră în strada Rapsodiei, Râmnicu Vâlcea dar nu mai locuiește în aceasta, fiind plecat de mai mult timp în străinătate, respectiv în Anglia, nemaifiind văzut din anul 2001, însă în procesul-verbal din 26 martie 2003 se menționează că „tot din declarația domnului administrator rezultă că C.V. a fost la domiciliu la începutul lunii decembrie 2002, stând doar câteva zile, după care a plecat din nou.”

În urma demersurilor făcute, B.N.I. comunică P.N.A., Serviciul Anticorupție Pitești, prin adresa nr. 62695/ PL din 9 aprilie 2003 că Interpol Londra le-a transmis următorul mesaj „Potrivit informațiilor obținute, ultima adresă cunoscută a numitului C.V., născut la ...1966 este următoarea E. R., Londra.

La data de 18 august 2003 procurorul șef al Serviciului Anticorupție Pitești, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (3) C. proc. pen., a procedat la invitarea învinuitului C.V. la sediul serviciului, ocazie cu care i s-a adus la cunoștință, în prezența avocatului ales C.B. că este cercetat pentru comiterea a patru infracțiuni de luare de mită, ce au fost descrise în esență, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit și aflat dosar urmărire penală.

Totodată, din procesul-verbal de ascultare întocmit la aceeași dată de 18 august 2003 a rezultat că „azi 18 august 2003, înainte de a i se lua prima declarație, am adus la cunoștință învinuitului C.V., faptul că are dreptul de a fi asistat de un apărător ales sau din oficiu, conform dispozițiilor art. 6 alin. (4) C. proc. pen., învinuitul, cu această ocazie declară că solicită să fie asistat de avocat C.B. din Baroul Vâlcea, avocat ales care-l însoțește și care este de față la data întocmirii prezentului proces-verbal”.

În declarația olografă dată la 18 august 2003 învinuitul C.V. indică ca domiciliu Râmnicu Vâlcea, str. Rapsodiei, neindicând nicio altă adresă de reședință.

De asemenea, în declarațiile date ulterior la parchet la datele de 19 august 2003 și 10 septembrie 2003, de către învinuitul C.V. s-a indicat aceeași adresă de domiciliu mai sus menționată.

La data de 25 septembrie 2003 învinuitului C.V., în prezența apărătorului ales C.B. i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, acesta declarând că „Am studiat întreg materialul de urmărire penală aflat în dosarul nr. 8/P/2003 al Serviciului Anticorupție Pitești în prezența avocatului ales B.C., îmi mențin declarațiile date și precizez că de la N.G. și M.V. am primit numai 16,5 milioane lei pentru despăgubirea părților civile, sumă pe care am restituit-o ulterior în împrejurările declarate. Declar că nu mai am de solicitat alte probe în apărare și nu am suferit și nu sufăr de nici o afecțiune psihică. Altceva nu mai am de declarat”, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit la data arătată cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, aflat la dosarul de urmărire penală.

Prin rechizitoriul emis la 15 octombrie 2003 întocmit de P.N.A., Serviciul Anticorupție Pitești în dosarul nr. 8/P/2003 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată în stare de libertate inculpatul C.V., pentru comiterea a două infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată prin Legea nr. 161/2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a C. pen., iar în citativul rechizitoriului a fost menționată aceeași adresă deja arătată mai sus.

În conformitate cu dispozițiile art. 264 C. proc. pen., dosarul a fost înaintat spre judecare, Curții de Apel Pitești, secția penală.

Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția penală sub nr. 4989/2003, iar pe parcursul judecării acesteia, inculpatul C.V. a fost citat la adresa indicată în actul de sesizare, nefiind menționată nicio altă adresă la care acesta să fie citat, inculpatul lipsind la toate termenele de judecată, iar pentru termenul la care cauza a fost judecată, respectiv 4 martie 2004, procedura de citare a fost efectuată la aceeași adresă arătată în rechizitoriu, cât și prin afișare la Consiliul Local Râmnicu Vâlcea. Inculpatul C.V. a fost reprezentat în primă instanță, în condițiile art. 174 C. proc. pen., de apărător ales, avocat B.C. în baza împuternicirii avocațiale nr. 22 din 22 noiembrie 2003, prezența inculpatului nefiind obligatorie.

Hotărârea primei instanțe a fost comunicată la aceeași adresă indicată în rechizitoriu, dovada de primire și procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare datat 17 martie 2004, aflat la dosarul curții de apel, purtând mențiunea „afișat lipsă domiciliu”, subliniindu-se că nu a fost găsită persoana, actul a fost afișat pe ușa persoanei deoarece în lipsa acestora nu s-a putut aflat data când persoana poate fi găsită cu toate investigațiile făcute.

Sentința primei instanțe a fost recurată de inculpatul C.V. prin apărătorul său, recurs ce a făcut obiectul dosarului nr. 1665/2004, cauza fiind soluționată prin decizia penală nr. 4859 din 29 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

La toate cele trei termene de judecată acordate în recurs, respectiv 12 mai 2004, 23 iunie 2004 și 29 septembrie 2004, la această ultimă dată, fiind și judecată cauza, recurentul inculpat C.V. a fost citat la adresa indicată în rechizitoriu, respectiv Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu recurentul inculpat C.V. aflate la dosarul nr. 1665/2004 al Înaltei Curți, purtând mențiunea „afișat lipsă domiciliu”, subliniindu-se pe dovezi că a fost afișat actul pe ușa principală a locuinței destinatorului, nicio persoană de la pct. 1 (respectiv destinatar, soț, rudă cu destinatarul, persoană cu care locuiește destinatorul, portar, administrator, serviciul de registratură sau funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, serviciul personal, administrația spitalului, comandantul unității militare, administrația locului de deținere) nu a fost găsită.

La dosarul cauzei în recurs au fost depus mai multe delegații de apărători, respectiv delegația nr. 016622 din 20 aprilie  2004 a avocatului din oficiu Constantin Nicolae, împuternicirea avocațială a avocatului C.Șt.M. pentru redactare motive de recurs și studiu dosar, împuternicirea avocațială nr. 415.792 a avocatului O.U., delegația nr. 035627 din 20 august 2004 a avocatului din oficiu B.A., purtând mențiunea numelui justițiabilului C.V., a numărului de dosar, 1665/2004 cu termen la 29 septembrie 2004.

În recurs nu a fost depusă nicio cerere sau înscris din partea recurentului inculpat C.V. sau apărătorului ales cu privire la o altă adresă unde acesta ar locui și nici motivele de recurs nu fac referire la o altă adresă a inculpatului.

Înalta Curte nu poate avea în vedere apărarea contestatorului condamnat C.V. cu privire la neîndeplinirea procedurii de citare cu acesta în calitate de recurent inculpat la termenul din 29 septembrie 2004, când a fost judecată cauza în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, acesta aflându-se în Marea Britanie, potrivit adresei existente încă de la urmărirea penală, deoarece așa cum a rezultat din cele mai sus amplu prezentate, recurentul inculpat C.V. în mod constant, în declarația olografă dată în cursul urmăririi penale, după începerea urmăririi penale a indicat numai adresa din Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, adresă unde a fost citat și în recurs, iar procedura de citare a fost îndeplinită prin afișare, cu respectarea dispozițiilor art. 385

11

alin. (1) cu referire la art. 177 alin. (1) și art. 179 C. proc. pen.

Așadar, Înalta Curte nu poate reține că ar fi aplicabile dispozițiile art. 177 alin. (2) și (3) C. proc. pen., deoarece recurentul inculpat nu a făcut nicio cerere în care să indice vreo altă adresă unde ar fi urmat să fie citat, iar în caz de schimbare a adresei arătate inițial, citarea la aceasta de către instanța de recurs ar fi avut loc numai dacă ar fi încunoștințat-o de schimbarea intervenită, împrejurare pe care recurentul inculpat nu a semnalat-o în vreun fel.

Totodată, nu sunt incidente dispozițiile art. 177 alin. (8) C. proc. pen., referitoare la împrejurarea obligației citării inculpatului în străinătate, deoarece recurentul inculpat C.V. nu a indicat după începerea urmăririi penale adresa menționată de Biroul Interpol, respectiv Etherly Road, Londra, ci dimpotrivă constant a arătat doar adresa din România, din orașul Râmnicu Vâlcea, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală după precizările făcute, a arătat că nu mai are altceva de declarat.

Mai mult, apărătorul ales al recurentului inculpat, în recurs, nu a depus vreo cerere sau alte înscrisuri care să ateste schimbarea adresei inițiale a inculpatului sau solicitarea ca acesta să fie citat la o altă adresă care ar fi putut echivala cu o încunoștințare a instanței de recurs care să o conducă la citarea la noua adresă.

De altfel, în contestația în anulare formulată, contestatorul condamnat C.V. a indicat o adresă din România, ca ultim domiciliu Râmnicu Vâlcea, str. Știrbei Vodă, județul Vâlcea, menționată ca singură adresă și în procura judiciară dată la Secția consulară a Ambasadei României din Londra, iar a doua adresă de comunicare a actelor de procedură la apărătorul său, avocat C.D.V. și nicidecum o altă adresă, eventual din străinătate unde s-ar fi aflat.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere apărarea contestatorului condamnat în sensul că ar fi trebuit a fi citat în condițiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen., respectiv prin afișare la sediul consiliului locale în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea, în condițiile în care se știa că nu mai locuiește la vechea adresă, deoarece în cauză nu erau îndeplinite condițiile impuse de norma arătată, fiind cunoscut domiciliul inculpatului, în raport cu mențiunea în acest sens din declarațiile olografe ale acestuia, instanța de recurs apreciind corect că pe baza datelor din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare nu au existat mențiuni care să o îndreptățească la a dispune citarea în condițiile prevederilor legale invocate.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 386 lit. a) C. proc. pen., instanța de recurs judecând cauza cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la citarea recurentului inculpat C.V.

De asemenea, nu este incident nici cel de-al doilea caz de contestație în anulare invocat de către contestatorul condamnat C.V., respectiv art. 386 lit. b) C. proc. pen., deoarece nu s-a făcut dovada niciuneia din cele două cerințe cumulative impuse de norma menționată, respectiv imposibilitatea de prezentare și de încunoștințare despre această împiedicare a recurentului inculpat la termenul din 29 septembrie 2004, când s-a judecat cauza în recurs.

De altfel, cele două condiții cumulative cerute de dispozițiile arătate nu sunt îndeplinite nici în cazul recurentului inculpat reprezentat de apărătorul ales, avocat O.U., cu împuternicirea avocațială aflată la dosarul de recurs în condițiile arătate.

Așa cum a rezultat din examinarea cauzei aflată în recurs, apărătorul ales cu împuternicirea avocațială datată 12 mai 2004 a lipsit nemotivat la următoarele termene de judecată, respectiv 23 iunie 2004 și 29 iunie 2004, în raport cu mențiunile din încheierea de la primul termen menționat, respectiv amânarea cauzei față de lipsa de apărare a recurentului inculpat și respectiv partea introductivă a deciziei 4859 din 29 septembrie 2004, în sensul că „întrucât apărătorul ales al inculpatului a lipsit nejustificat la termenul de la 23 iunie 2004, când cauza s-a amânat din acest motiv și la acest termen, Curtea consideră că procesul este în stare de judecată, apărarea inculpatului fiind asigurată de avocatul desemnat din oficiu – B.A., conform delegației nr. 035627 din 20 august 2004”.

Astfel, apărătorul ales al recurentului inculpat nu a făcut dovada imposibilității de prezentare și de încunoștințare de existența vreunei împiedicări la judecarea cauzei în recurs prin depunerea vreunui înscris, cu ocazia formulării contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. b ) C. proc. pen.

Împrejurarea că apărătorul ales, avocat O.U. al recurentului inculpat s-a prezentat după dezbateri, așa cum s-a consemnat în partea introductivă a deciziei pronunțate în recurs, nu se circumscrie condițiilor cumulative cerute pentru a fi aplicabil art. 386 lit. b) C. proc. pen., deoarece chiar și la acel moment ulterior judecării cauzei în recurs, prin prezența sa, apărătorul atestă faptul că nu se afla în imposibilitate de prezentare și de încunoștințare a vreunei împiedicări.

Aspectele invocate de apărare referitoare la modul în care au fost aplicate dispozițiile art. 171 alin. (4

1

) C. proc. pen., de către instanța de recurs, nu pot fi examinate pe calea contestației în anulare, deoarece exced cazurilor prevăzute expres și limitativ de legiuitor pentru această cale extraordinară de atac.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de contestatorul condamnat C.V.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de același contestator condamnat împotriva deciziei penale nr. 4859 din 29 septembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1665/2004.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga contestatorul condamnat C.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de contestatorul condamnat C.V.

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de același contestator condamnat împotriva deciziei penale nr. 4859 din 29 septembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1665/2004.

Obligă contestatorul condamnat C.V. la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2006.