ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6155/2004

Asupra recursului în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Ploiești, prin sentința penală nr. 1492 din 7 iulie 1983, a condamnat pe inculpata P.E. la pedeapsa cuprinse între o lună și 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi pentru 9 infracțiuni de primirea de foloase necuvenite și 6 infracțiuni de luare de mită, prevăzute de art. 256 alin. (1) și art. 254 alin. (1) C. pen. În baza art. 1 din Legea nr. 47/1977, raportat la art. 86 1 C. pen., a dispus obligarea inculpatei la muncă corecțională pe perioada pedepsei stabilite, urmând să o execute într-una din organizațiile socialiste prevăzute de art. 86 3 alin. (1) din același cod. Conform art. 1 și 4 din Decretul nr. 349/1982, respectiv Decretul nr. 189/1981, a constatat că pedepsele principale și accesorii stabilite sunt grațiate în întregime.

În baza art. 33 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară cea mai grea, anume interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, urmând ca aceasta să fie executată potrivit art. 65 și art. 66 din același cod. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit față de inculpată pentru fapta din 10 martie 1980, prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., săvârșită față de C.G. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) și a art. 10 alin. (1) lit. e) C. pen., a achitat pe inculpată pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., comisă în februarie 1983 (față de C.C.).

S-a reținut că, în perioada 1980 – 1983, inculpata P.E. a funcționat ca avocat în cadrul B.C.A.J. Brașov, calitate în care a primit de la justițiabili diferite sume de bani și bunuri pentru a le apăra interesele. De asemenea, s-a reținut că unele bunuri au fost primite înainte de terminarea procesului, în scopul efectuării „cu deosebită grijă” a actelor ce țineau de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu. Tribunalul Județean Prahova, prin decizia penală nr. 1003 din 20 octombrie 1983, a admis recursul procurorului și a condamnat pe inculpată la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c), pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., comisă față de H.M., pe care, în baza art. 1 și 4 din Decretul nr. 349/1982, a constatat-o grațiată.

Totodată, a respins recursul declarat de inculpată. Împotriva ambelor hotărâri procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, prin care se susține că soluția de condamnare a inculpatei pentru infracțiunile de primire de foloase necuvenite și luare de mită, este greșită, întrucât, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor sus-menționate. Recursul în anulare este întemeiat. Potrivit art. 254 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de luare de mită fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Pe de altă parte, art. 256 din același cod, pedepsește primirea de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia. Din cuprinsul hotărârilor judecătorești rezultă, potrivit declarațiilor martorilor C.G., T.A., I.R., H.E., M.G., P.V.N., P.I., N.M., H.M. și P.U.E., că inculpata P.E., în calitate de apărător, a primit sume de bani și bunuri, superioare onorariilor încasate. Astfel, martorii au relatat că, în momentul angajării în calitate de apărător ori după aceea, în timpul derulării proceselor, au dat inculpatei diverse sume de bani, dar nu pentru a interveni pe lângă magistrați.

Toți denunțătorii au susținut că foloasele au fost date pentru a compensa activitatea apărătorului și pentru ca acesta să depună mai multă stăruință pentru soluționarea favorabilă a cauzelor. Mai mult, inculpata a declarat, în mod constant, că sumele de bani primite de la persoanele cărora le-a acordat asistență juridică reprezintă contravaloarea unor servicii (dactilografiere, consultații juridice) ori a unor transporturi în favoarea lor, susținerile sale fiind confirmate, parțial, de către denunțători. De altfel, inculpata nu a pretins niciodată să fie recompensată sau stimulată pentru activitatea prestată, iar atențiile primite aveau o valoare simbolică (un pachet de Kent, o pungă de cafea, 30 lei, 50 lei, etc.).

Instanțele au încadrat greșit în prevederile art. 254 și art. 256 C. pen., faptele inculpatei care constau în primirea de la justițiabili a unor sume de bani peste onorariile legale, în scopul de a le susține interesele în procese penale în calitate de avocat. Aceste fapte nu întrunesc trăsăturile infracțiunilor de luare de mită și primire de foloase necuvenite, prevăzute în textele de lege menționate, deoarece le lipsește unul din elementele constitutive ale amintitelor infracțiuni de serviciu, și anume, calitatea de subiect activ calificat a făptuitoarei.

Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile exprese ale art. 254 alin. (1) și art. 256 C. pen., făptuitorul trebuie să aibă, în toate cazurile, calitatea de funcționar, adică de salariat care exercită temporar, cu orice titlu, indiferent dacă și cum a fost investit, o însărcinare în serviciul unui organ sau instituții de stat, ori al unei întreprinderi sau organizații economice de stat, așa cum se prevede în art. 147 alin. (1) din același cod. Ori, din examinarea ansamblului prevederilor Decretului nr. 281/1954, cu modificările ulterioare, rezultă că, în concepția legiuitorului, colegiile de avocați și birourile colective de asistență juridică erau organizații obștești cu caracter profesional și nu structuri organizatorice de stat din cele prevăzute de art. 147 alin. (1) C. pen., în vigoare la data judecării cauzei.

În atare situație, se impune a stabili dacă un avocat pledant, „membru al colegiului”, cum era inculpata, putea face parte din categoria persoanelor cu statut de „alți salariați” sau din cea a persoanelor asimilate acestora, având în vedere că infracțiunile de luare de mită și primire de foloase necuvenite puteau avea ca subiect activ și persoane din aceste două categorii, astfel cum rezultă din prevederile art. 258 alin. (2) C. pen. Sub acest aspect, este de menționat că, potrivit art. 148 alin. (1) C. pen., prin „alți salariați” se înțelegea salariații care exercitau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă și cum au fost investiți, o însărcinare în serviciul unei organizații obștești sau a oricărei organizații care desfășura o activitate utilă din punct de vedere social și care funcționa potrivit legii.

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 148 alin. (2) din același cod, erau asimilate cu „alți salariați” persoanele care îndeplineau o însărcinare în serviciul unei organizații din cele prevăzute în alin. (1) indiferent dacă primeau sau nu o retribuție. Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă că un avocat pledant „membru al colegiului” poate fi asimilat cu „alți salariați” numai dacă îndeplinește o însărcinare în serviciul organizației din care face parte (colegiu de avocați sau birou colectiv de asistență juridică), adică dacă îndeplinește o muncă de răspundere sau o misiune corectă în serviciul unei asemenea organizații, cum este o funcție de conducere sau din administrația ei internă.

Într-adevăr, numai o asemenea persoană poate fi considerată că se află în serviciul organizației obștești, întrucât numai ea exercită atribuții prin care contribuie la realizarea intereselor proprii ale acesteia, ca entitate colectivă. Avocatul pledant „membru al colegiului”, considerat individual, este un simplu membru al organizației profesionale și poate exercita exclusiv drepturile și îndatoririle care derivă din calitatea sa de membru, înscrise în legea organică, în speță în Decretul nr. 281/1954, cu modificările ulterioare.

Din examinarea structurii organizatorice și funcționale a colegiilor de avocați și a birourilor colective de asistență juridică, în lumina reglementărilor decretului amintit, rezultă că trebuie făcută o distincție netă între avocații care au numai calitatea de „membru al colegiului” (în baza căreia sunt abilitați să presteze profesia de avocat și, deci, să acorde asistența juridică justițiabililor) și, pe de altă parte, între avocații aleși în organele colective de conducere ale colegiilor și birourilor și persoanele care fac parte din aparatul de conducere și de administrație ale acestora. Numai ultimile categorii de persoane pot avea calitatea de subiect activ al infracțiunilor de serviciu, în timp ce avocatul pledant „membru al colegiului” nu poate avea o astfel de calitate, întrucât el nu îndeplinește vreo însărcinare în serviciul organizației profesionale, ci prestează muncă în serviciul justițiabilului.

În acest sens, este de observat că, în conformitate cu prevederile art. 34 din Decretul nr. 281/1954 cu modificările ulterioare, angajarea avocatului avea loc prin intermediul biroului colectiv de asistență juridică, iar avocatul îndeplinește, în cadrul procesului, rolul de mandatar al persoanei care l-a angajat, având împuternicirea de a o reprezenta sau de a o asista înaintea instanțelor de judecată. Avocatul pledant are, în cadrul colegiului de avocați, respectiv al biroului colectiv de asistență juridică, un statut juridic și profesional propriu, autonom, de liber profesionist, care cuprinde drepturile și obligațiile prevăzute de lege și de normele de etică profesională. Aceste drepturi și obligații au menirea de a asigura o apărare obiectivă și liberă a justițiabililor, într-un cadru legal, dar fără nici o subordonare față de vreo autoritate publică.

Este semnificativ, sub acest aspect, faptul că, potrivit art. 34 din Decretul nr. 281/1954, cei interesați pot solicita să fie apărați de oricare din membrii biroului colectiv de asistență juridică, deci să-și aleagă avocații. În ce-i privește, avocații pot să renunțe la prestarea serviciului avocațial pentru motive temeinice, ceea ce nu este posibil în cazul persoanelor subordonate, respectiv a celor încadrate în organizațiile de stat sau cooperatiste, care nu se pot desista de îndeplinirea sarcinilor pe care le-au primit. Situația nu se schimbă nici atunci când este vorba de prestarea apărării din oficiu.

Faptul că avocații pledanți nu pot fi considerați ca făcând parte din categoria celor asimilați cu „alți salariați” este confirmat și de legea retribuirii muncii, în care erau retribuiți pentru munca prestată de către organizația profesională din care făceau parte, ei fiind, în calitate de liber profesioniști, aleși și plătiți de către justițiabili, prin intermediul biroului colectiv de asistență juridică. În schimb, persoanele care îndeplinesc funcții în organele de conducere sau în aparatul colegiului de avocați sunt retribuite din fondurile comune ale colegiului, tocmai pentru că ele îndeplinesc o însărcinare în serviciul acestuia, în sensul prevederilor art. 148 alin. (2) C. pen.

Dar, asimilarea avocatului cu „alți salariați” ar fi de natură să împieteze asupra rolului apărării, întrucât s-ar putea trage concluzia că aceasta ar fi subordonată autorității publice, încălcându-se în acest fel garanțiile unei apărări obiective a justițiabililor, înscrise în declarația U.D.O. și consacrate în legislația noastră internă. Principiul alegerii în mod liber a avocatului de către justițiabil este consacrat și de Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de statul român, în art. 14 lit. d), care prevede că „orice persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni are dreptul la asistența unui apărător”. Or, un avocat care ar fi desemnat din colegiu și care s-ar afla în raporturi de serviciu cu acesta, ar fi subordonat autorității colegiului, astfel că nu ar putea fi considerat ca fiind ales, iar apărarea pe care ar face-o ar putea fi considerată ca fiind lipsită de obiectivitate.

Inculpata nefăcând, deci, parte din categoria persoanelor prevăzute în art. 147 și art. 148 C. pen., condamnarea sa pentru infracțiunile de luare de mită și primire de foloase necuvenite, este nelegală, chiar dacă din probele administrate ar rezulta, neîndoielnic, că a primit de la justițiabili sume de bani peste onorariile cuvenite în legătură cu executarea mandatului de apărare. În lipsa unui text de lege prin care să se incrimineze fapta avocatului de a încasa sume de bani peste onorariul cuvenit, această faptă nu constituia infracțiune de serviciu și, deci, nu putea fi sancționată ca atare, ci, chiar, în limitele acestui act normativ, în vigoare la data judecării cauzei, ar fi atras doar răspunderea disciplinară, mergând până la aplicarea sancțiunii excluderii din colegiu, așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 29 și ale cap. 7 din Decretul nr. 281/1954.

Așadar, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) și art. 256 alin. (1) C. pen., se impune achitarea inculpatei pentru faptele deduse judecății. Așa fiind, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a se pronunța achitarea inculpatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 1492 din 7 iulie 1983 a Judecătoriei Ploiești și deciziei nr. 1003 din 20 octombrie 1983 a Tribunalului Prahova, privind pe condamnata P.E. Casează hotărârile atacate numai cu privire la greșita condamnare a inculpatei, pentru infracțiunile de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. și primire de foloase necuvenite prevăzute de art. 256 alin. (1) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpata P.E., pentru 6 infracțiuni de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

și 9 infracțiuni de primirea de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2004.