ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6155/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6155/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare

de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Judecătoria Ploiești, prin

sentința penală nr. 1492 din 7 iulie 1983, a condamnat pe inculpata P.E. la

pedeapsa cuprinse între o lună și 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor

drepturi pentru 9 infracțiuni de primirea de foloase necuvenite și 6

infracțiuni de luare de mită, prevăzute de art. 256 alin. (1) și art. 254 alin.

(1) C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr.

47/1977, raportat la art. 86

1

C. pen., a dispus obligarea inculpatei

la muncă corecțională pe perioada pedepsei stabilite, urmând să o execute

într-una din organizațiile socialiste prevăzute de art. 86

3

alin.

(1) din același cod.

Conform art. 1 și 4 din

Decretul nr. 349/1982, respectiv Decretul nr. 189/1981, a constatat că

pedepsele principale și accesorii stabilite sunt grațiate în întregime.

În baza art. 33 alin. (3) C.

pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară cea mai grea, anume

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e), b) și c) C. pen., pe o

perioadă de 2 ani, urmând ca aceasta să fie executată potrivit art. 65 și art.

66 din același cod.

În temeiul art. 11 pct. 2

lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a încetat

procesul penal pornit față de inculpată pentru fapta din 10 martie 1980,

prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., săvârșită față de C.G.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) și a art. 10 alin. (1) lit. e) C. pen., a achitat pe inculpată pentru

infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., comisă în februarie 1983

(față de C.C.).

S-a reținut că, în perioada

1980 – 1983, inculpata P.E. a funcționat ca avocat în cadrul B.C.A.J. Brașov,

calitate în care a primit de la justițiabili diferite sume de bani și bunuri

pentru a le apăra interesele. De asemenea, s-a reținut că unele bunuri au fost

primite înainte de terminarea procesului, în scopul efectuării „cu deosebită

grijă” a actelor ce țineau de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.

Tribunalul Județean Prahova,

prin decizia penală nr. 1003 din 20 octombrie 1983, a admis recursul

procurorului și a condamnat pe inculpată la 3 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c), pentru

infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., comisă față de H.M., pe

care, în baza art. 1 și 4 din Decretul nr. 349/1982, a constatat-o grațiată.

Totodată, a respins recursul

declarat de inculpată.

Împotriva ambelor hotărâri

procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare, prin care se susține că soluția de

condamnare a inculpatei pentru infracțiunile de primire de foloase necuvenite

și luare de mită, este greșită, întrucât, în cauză nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunilor sus-menționate.

Recursul în anulare este

întemeiat.

Potrivit art. 254 alin. (1)

C. pen., constituie infracțiunea de luare de mită fapta funcționarului care,

direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se

cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în

scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor

la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor

îndatoriri.

Pe de altă parte, art. 256

din același cod, pedepsește primirea de către un funcționar, direct sau

indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea

funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia.

Din cuprinsul hotărârilor

judecătorești rezultă, potrivit declarațiilor martorilor C.G., T.A., I.R.,

H.E., M.G., P.V.N., P.I., N.M., H.M. și P.U.E., că inculpata P.E., în calitate

de apărător, a primit sume de bani și bunuri, superioare onorariilor încasate.

Astfel, martorii au relatat

că, în momentul angajării în calitate de apărător ori după aceea, în timpul

derulării proceselor, au dat inculpatei diverse sume de bani, dar nu pentru a interveni

pe lângă magistrați.

Toți denunțătorii au

susținut că foloasele au fost date pentru a compensa activitatea apărătorului

și pentru ca acesta să depună mai multă stăruință pentru soluționarea

favorabilă a cauzelor.

Mai mult, inculpata a

declarat, în mod constant, că sumele de bani primite de la persoanele cărora

le-a acordat asistență juridică reprezintă contravaloarea unor servicii

(dactilografiere, consultații juridice) ori a unor transporturi în favoarea

lor, susținerile sale fiind confirmate, parțial, de către denunțători. De

altfel, inculpata nu a pretins niciodată să fie recompensată sau stimulată

pentru activitatea prestată, iar atențiile primite aveau o valoare simbolică

(un pachet de Kent, o pungă de cafea, 30 lei, 50 lei, etc.).

Instanțele au încadrat

greșit în prevederile art. 254 și art. 256 C. pen., faptele inculpatei care

constau în primirea de la justițiabili a unor sume de bani peste onorariile

legale, în scopul de a le susține interesele în procese penale în calitate de

avocat.

Aceste fapte nu întrunesc

trăsăturile infracțiunilor de luare de mită și primire de foloase necuvenite,

prevăzute în textele de lege menționate, deoarece le lipsește unul din

elementele constitutive ale amintitelor infracțiuni de serviciu, și anume,

calitatea de subiect activ calificat a făptuitoarei.

Într-adevăr, în conformitate

cu dispozițiile exprese ale art. 254 alin. (1) și art. 256 C. pen., făptuitorul

trebuie să aibă, în toate cazurile, calitatea de funcționar, adică de salariat

care exercită temporar, cu orice titlu, indiferent dacă și cum a fost investit,

o însărcinare în serviciul unui organ sau instituții de stat, ori al unei

întreprinderi sau organizații economice de stat, așa cum se prevede în art. 147

alin. (1) din același cod.

Ori, din examinarea ansamblului

prevederilor Decretului nr. 281/1954, cu modificările ulterioare, rezultă că,

în concepția legiuitorului, colegiile de avocați și birourile colective de

asistență juridică erau organizații obștești cu caracter profesional și nu

structuri organizatorice de stat din cele prevăzute de art. 147 alin. (1) C.

pen., în vigoare la data judecării cauzei.

În atare situație, se impune

a stabili dacă un avocat pledant, „membru al colegiului”, cum era inculpata,

putea face parte din categoria persoanelor cu statut de „alți salariați” sau

din cea a persoanelor asimilate acestora, având în vedere că infracțiunile de

luare de mită și primire de foloase necuvenite puteau avea ca subiect activ și

persoane din aceste două categorii, astfel cum rezultă din prevederile art. 258

alin. (2) C. pen.

Sub acest aspect, este de

menționat că, potrivit art. 148 alin. (1) C. pen., prin „alți salariați” se

înțelegea salariații care exercitau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă

și cum au fost investiți, o însărcinare în serviciul unei organizații obștești

sau a oricărei organizații care desfășura o activitate utilă din punct de

vedere social și care funcționa potrivit legii. Pe de altă parte, în

conformitate cu prevederile art. 148 alin. (2) din același cod, erau asimilate

cu „alți salariați” persoanele care îndeplineau o însărcinare în serviciul unei

organizații din cele prevăzute în alin. (1) indiferent dacă primeau sau nu o

retribuție.

Din interpretarea textelor

de lege menționate rezultă că un avocat pledant „membru al colegiului” poate fi

asimilat cu „alți salariați” numai dacă îndeplinește o însărcinare în serviciul

organizației din care face parte (colegiu de avocați sau birou colectiv de

asistență juridică), adică dacă îndeplinește o muncă de răspundere sau o

misiune corectă în serviciul unei asemenea organizații, cum este o funcție de

conducere sau din administrația ei internă.

Într-adevăr, numai o

asemenea persoană poate fi considerată că se află în serviciul organizației

obștești, întrucât numai ea exercită atribuții prin care contribuie la

realizarea intereselor proprii ale acesteia, ca entitate colectivă.

Avocatul pledant „membru al

colegiului”, considerat individual, este un simplu membru al organizației

profesionale și poate exercita exclusiv drepturile și îndatoririle care derivă

din calitatea sa de membru, înscrise în legea organică, în speță în Decretul

nr. 281/1954, cu modificările ulterioare.

Din examinarea structurii

organizatorice și funcționale a colegiilor de avocați și a birourilor colective

de asistență juridică, în lumina reglementărilor decretului amintit, rezultă că

trebuie făcută o distincție netă între avocații care au numai calitatea de

„membru al colegiului” (în baza căreia sunt abilitați să presteze profesia de

avocat și, deci, să acorde asistența juridică justițiabililor) și, pe de altă

parte, între avocații aleși în organele colective de conducere ale colegiilor

și birourilor și persoanele care fac parte din aparatul de conducere și de

administrație ale acestora.

Numai ultimile categorii de

persoane pot avea calitatea de subiect activ al infracțiunilor de serviciu, în

timp ce avocatul pledant „membru al colegiului” nu poate avea o astfel de

calitate, întrucât el nu îndeplinește vreo însărcinare în serviciul

organizației profesionale, ci prestează muncă în serviciul justițiabilului.

În acest sens, este de

observat că, în conformitate cu prevederile art. 34 din Decretul nr. 281/1954

cu modificările ulterioare, angajarea avocatului avea loc prin intermediul

biroului colectiv de asistență juridică, iar avocatul îndeplinește, în cadrul

procesului, rolul de mandatar al persoanei care l-a angajat, având

împuternicirea de a o reprezenta sau de a o asista înaintea instanțelor de

judecată.

Avocatul pledant are, în

cadrul colegiului de avocați, respectiv al biroului colectiv de asistență

juridică, un statut juridic și profesional propriu, autonom, de liber

profesionist, care cuprinde drepturile și obligațiile prevăzute de lege și de

normele de etică profesională.

Aceste drepturi și obligații

au menirea de a asigura o apărare obiectivă și liberă a justițiabililor,

într-un cadru legal, dar fără nici o subordonare față de vreo autoritate

publică.

Este semnificativ, sub acest

aspect, faptul că, potrivit art. 34 din Decretul nr. 281/1954, cei interesați

pot solicita să fie apărați de oricare din membrii biroului colectiv de

asistență juridică, deci să-și aleagă avocații. În ce-i privește, avocații pot

să renunțe la prestarea serviciului avocațial pentru motive temeinice, ceea ce

nu este posibil în cazul persoanelor subordonate, respectiv a celor încadrate

în organizațiile de stat sau cooperatiste, care nu se pot desista de

îndeplinirea sarcinilor pe care le-au primit.

Situația nu se schimbă nici

atunci când este vorba de prestarea apărării din oficiu.

Faptul că avocații pledanți

nu pot fi considerați ca făcând parte din categoria celor asimilați cu „alți

salariați” este confirmat și de legea retribuirii muncii, în care erau

retribuiți pentru munca prestată de către organizația profesională din care

făceau parte, ei fiind, în calitate de liber profesioniști, aleși și plătiți de

către justițiabili, prin intermediul biroului colectiv de asistență juridică.

În schimb, persoanele care

îndeplinesc funcții în organele de conducere sau în aparatul colegiului de

avocați sunt retribuite din fondurile comune ale colegiului, tocmai pentru că

ele îndeplinesc o însărcinare în serviciul acestuia, în sensul prevederilor

art. 148 alin. (2) C. pen.

Dar, asimilarea avocatului

cu „alți salariați” ar fi de natură să împieteze asupra rolului apărării,

întrucât s-ar putea trage concluzia că aceasta ar fi subordonată autorității

publice, încălcându-se în acest fel garanțiile unei apărări obiective a

justițiabililor, înscrise în declarația U.D.O. și consacrate în legislația

noastră internă.

Principiul alegerii în mod

liber a avocatului de către justițiabil este consacrat și de Pactul

Internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de statul

român, în art. 14 lit. d), care prevede că „orice persoană acuzată de comiterea

unei infracțiuni are dreptul la asistența unui apărător”.

Or, un avocat care ar fi

desemnat din colegiu și care s-ar afla în raporturi de serviciu cu acesta, ar

fi subordonat autorității colegiului, astfel că nu ar putea fi considerat ca

fiind ales, iar apărarea pe care ar face-o ar putea fi considerată ca fiind

lipsită de obiectivitate.

Inculpata nefăcând, deci,

parte din categoria persoanelor prevăzute în art. 147 și art. 148 C. pen.,

condamnarea sa pentru infracțiunile de luare de mită și primire de foloase

necuvenite, este nelegală, chiar dacă din probele administrate ar rezulta,

neîndoielnic, că a primit de la justițiabili sume de bani peste onorariile

cuvenite în legătură cu executarea mandatului de apărare.

În lipsa unui text de lege

prin care să se incrimineze fapta avocatului de a încasa sume de bani peste

onorariul cuvenit, această faptă nu constituia infracțiune de serviciu și,

deci, nu putea fi sancționată ca atare, ci, chiar, în limitele acestui act

normativ, în vigoare la data judecării cauzei, ar fi atras doar răspunderea

disciplinară, mergând până la aplicarea sancțiunii excluderii din colegiu, așa

cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 29 și ale cap. 7 din Decretul

nr. 281/1954.

Așadar, nefiind întrunite

elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) și

art. 256 alin. (1) C. pen., se impune achitarea inculpatei pentru faptele

deduse judecății.

Așa fiind, urmează a se

admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate și, în baza art. 11

pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a se pronunța

achitarea inculpatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 1492 din 7

iulie 1983 a Judecătoriei Ploiești și deciziei nr. 1003 din 20 octombrie 1983 a

Tribunalului Prahova, privind pe condamnata P.E.

Casează hotărârile atacate

numai cu privire la greșita condamnare a inculpatei, pentru infracțiunile de

luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. și primire de foloase

necuvenite prevăzute de art. 256 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpata

P.E., pentru 6 infracțiuni de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C.

pen. și 9 infracțiuni de primirea de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256

alin. (1) C. pen.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor.

Onorariul apărătorului din

oficiu în sumă de 400.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 noiembrie 2004.