ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7680/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

La 12 mai 2006, reclamanta

P.E. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumelor de

61.824,51 lei și respectiv 900.000 lei, reprezentând daune materiale și morale,

pentru arestarea și condamnarea sa pe nedrept.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a fost cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de

luare de mită și primire de foloase necuvenite și condamnată prin sentința

penală nr. 1492 din 7 iulie 1983 a Judecătoriei Ploiești la nouă pedepse între

o lună și opt luni închisoare. Ulterior, prin decizia penală nr. 2003 din 20

octombrie 1983 a Tribunalului Județean Prahova, pedeapsa i-a fost mărită la 3

ani închisoare, cu interzicerea pentru o perioadă de doi ani a drepturilor

civile.

În baza art. 86

1

C. pen. și art. 1 din Legea nr. 47/1979, prin aceeași hotărâre, s-a dispus ca

executarea pedepsei să fie prin muncă corecțională, iar conform art. 1 și art.

3 din Decretul nr. 349/1982, s-a constatat că pedeapsa aplicată este grațiată.

Recursul în anulare declarat

de procurorul general, a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție

care, prin decizia nr. 6155 din 19 noiembrie 2004, a casat cele două hotărâri

date în cauză și în consecință, în baza art. 11 pct. 1 lit. a) coroborat cu

art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea E.P., pentru faptele reținute

în sarcina sa.

Mai arată reclamanta, că

arestarea și ulterior condamnarea sa pe nedrept i-au provocat puternice

suferințe morale și au privat-o de veniturile pe care le realiza din munca sa

de avocat, fiind nevoită, după punerea în libertate să lucreze, într-o primă

etapă, ca muncitor necalificat la cooperativa meșteșugărească „Arta” Brașov,

nepermițându-i-se să-și găsească un loc de muncă adecvat pregătirii

profesionale.

Tot astfel, se mai arată,

consecințele acestei condamnări s-au răsfrânt, nu numai asupra statutului său

social și profesional, fiind supusă oprobiului public și marginalizată de

colegi, cât și asupra stării sale de sănătate, care a fost profund marcată de

epuizarea și stresul psihic la care a fost supusă în perioada privării de

libertate și respectiv a procesului, contractând o afecțiune gravă, lupus

eritematos sistemic, boală ireversibilă generată de emoții puternice, în fața

cărora sistemul imunitar cedează, iar organismul este în întregime afectat.

Investit cu soluționarea

litigiului, Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 484/S din 8

decembrie 2006, a admis în parte cererea și a obligat pârâtul să-i achite

reclamantei suma de 51.182,18 lei, cu titlu de daune materiale și respectiv

500.000 lei, reprezentând daune morale.

A respins restul

pretențiilor reclamantei.

Pentru a decide astfel,

prima instanță a reținut în esență că cercetarea, arestarea pe nedrept în

perioada 19 aprilie 1983-7 iulie 1983 și ulterior condamnarea, au provocat

reclamantei un important prejudiciu material, cât și moral, suferințele fizice

și psihice, afectând-o atât pe ea cât și pe membrii familiei sale, în

mijloacele de informare în masă, apărând relatări ale acestei condamnări, cu

consecințe greu de înlăturat.

Tot astfel, se mai arată,

stresul puternic și susținut au declanșat boala autoimună de care suferă

reclamanta, cu determinări articulare și pluriorganice, aceasta aflându-se în

tratament continuu până în prezent.

Curtea de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 54/Ap

din 9 mai 2007, a admis apelul reclamantei și schimbând în parte sentința, a

obligat pârâtul să-i achite acesteia suma de 900.000 lei, reprezentând daune

morale.

A păstrat dispozițiile

sentinței atacate, cu privire la plata daunelor materiale și a cheltuielilor de

judecată.

A respins apelul Statului

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional prin

D.G.F.P. Brașov.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că intervalul mare de timp în care au

fost resimțite efectele condamnării penale, i-au produs reclamantei traume

psihice care i-au schimbat întreaga existență.

Astfel, stigmatul

condamnării a impietat atât asupra carierei politice a reclamantei cât și a

soțului acesteia, ca urmare a mediatizării acestei condamnări și a aducerii la

cunoștința opiniei publice a unor aspecte ale vieții private care au condus la

pierderea credibilității în fața electoratului și la îngrădirea accesului la

anumite funcții publice.

Cele mai grave consecințe

însă, s-au produs în plan fizic, din cauza stresului la care reclamanta a fost

supusă în perioada arestării și condamnării, concluziile expertizei

medico-legale confirmând existența unei boli incurabile, cu grave consecințe în

timp.

Pentru aceste considerente,

concluzionează instanța de apel, nicio compensație bănească nu ar putea

înlătura efectele unei condamnări nelegale, cu urmări în plan fizic, psihic,

socio-profesional și material, constituind eventual „o virtute compensatorie”.

În cauză a declarat recurs

în termen legal, D.G.F.P. a Județului Brașov, în reprezentarea Statului Român

care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în

esență că soluția instanței de control judiciar „este de neacceptat” în

condițiile în care nu există criterii legale de acordare a despăgubirilor

morale, al căror cuantum a fost supradimensionat de instanță, în condițiile în

care reclamanta a fost privată de libertate doar câteva luni, iar probele nu

justifică acordarea sumei solicitate prin cererea introductivă.

Recursul se privește ca

nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Oricât de subiectiv ar fi

caracterul prejudiciului moral, decurgând din arestarea ori condamnarea pe

nedrept, este unanim admis, atât în doctrina cât și în practica judiciară că

repararea acestuia trebuie să ofere victimei o satisfacție cu caracter

compensatoriu, astfel încât dimensiunea reparațiunii pentru suferința omenească

să fie, dacă nu integrală, măcar pe cât posibil, suficientă și proporțională cu

prejudiciul suferit.

Cum, în acest domeniu,

operează prin natura lucrurilor, o anumită doză de aproximare, de apreciere,

întrucât dauna morală, oricât de profundă, nu se pretează întotdeauna la exacte

evaluări pecuniare, se constată că suma acordată reclamantei de instanța de

apel, cu titlu de despăgubiri morale, nu depășește limitele funcției

reparatorii a acestui tip de răspundere.

Ca atare, instanțele au

reținut corect că reclamanta a suferit un prejudiciu moral, cuantumul daunelor

acordate pentru acoperirea acestuia nefiind exagerat, dimpotrivă înscriindu-se

în limitele unei reparații integrale, echitabile și adecvate, pentru suferințele

omenești încercate de reclamantă și familia sa.

Astfel, nu poate fi

contestat că atât arestarea preventivă cât și intentarea procesului penal

pentru fapte legate de exercitarea profesiei, i-au pricinuit reclamantei o

vătămare adusă onoarei, demnității, a creditului moral și a poziției sociale pe

care aceasta a avut-o anterior.

Totodată, prin detențiunea

ilegală și prin faptele imputate în procesul penal, care s-au dovedit în final

că nu au fost reale, reclamantei i s-a adus o atingere gravă prestigiului profesional,

unul din aspectele care definește persoana umană.

Probele administrate în

cauză au demonstrat că arestarea preventivă, desfășurarea procesului penal, cât

și mediatizarea acestuia au afectat în egală măsură și pe membrii familiei

reclamantei, astfel că este lipsită de suport susținerea că, raportat la

contextul dat, acordarea sumei solicitate nu se justifică.

Așa fiind, recursul se va

respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva deciziei

nr. 54 Ap din 9 mai 2007 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie

2007.