ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 861/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 861/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra contestației la
executare de față,
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
La data de 27 iulie 2004.
Tribunalul Militar Teritorial București a fost învestit cu
soluționarea plângerii formulată de petiționarul R.A. împotriva
Rezoluției nr. 1166/P/2001 din 6 mai 2003 a Parchetului Militar de pe
lângă Tribunalul Militar Teritorial București prin care s-a dispus
neînceperea urmăririi penale față de intimatul colonel B.N.
Prin sentința
penală nr. 114 din 16 august 2005, Tribunalul Militar Teritorial
București și-a declinat competența în favoarea Tribunalului
București, întrucât intimatul nu mai avea calitatea de militar.
Această
instanță, prin sentința penală nr. 1451 din 25 octombrie
2005, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel
București, având în vedere că la data săvârșirii faptelor
sesizate de petiționar intimatul B.N. deținea gradul militar de
colonel, care este echivalent cu gradul de inspector șef principal,
conform Legii nr. 293/2004.
La rândul său, Curtea
de Apel București, secția I penală, prin sentința
penală nr. 168 din 6 decembrie 2005, a trimis plângerea formulată de petiționarul
R.A. spre competentă soluționare la Prim-procurorul militar al
Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial
București, conform art. 278 C. proc. pen.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București, care invocând dispozițiile art. 278
1
alin. (1) C.
proc. pen., a susținut că, în mod greșit instanța a trimis
plângerea la procurorul ierarhic superior în loc să o respingă ca
inadmisibilă.
Prin decizia penală nr.
3435 din 29 mai 2006, Secția Penală a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, a admis recursul declarat de Parchetul de
pe lângă Curtea de Apel București, a casat sentința penală nr.
168/2005 a Curții de Apel București, și rejudecând cauza, a respins,
ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul R.A. împotriva
rezoluției din 6 mai 2003 a Parchetului Militar de pe lângă
Tribunalul Militar Teritorial București și l-a obligat pe
petiționar la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat.
Împotriva acestei hotărâri
a formulat contestație la executare contestatorul R.A., criticând-o pentru
faptul că a fost obligat în mod eronat la plata cheltuielilor de
judecată, deoarece recursul său a fost declarat împotriva unei
hotărâri care nu putea fi recurată, întrucât se referea la o
declinare de competență. A invocat dispozițiile art. 461 lit. d)
și c) C. proc. pen.
Examinând contestația
la executare, din perspectiva motivelor invocate de contestator, și din
oficiu, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, având în vedere
considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Potrivit art. 192 alin. (2) C.
proc. pen., în cazul declarării apelului ori recursului sau al
introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate
de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras
apelul.
După cum rezultă
din motivarea contestației la executare, contestatorul R.A. pune în
discuție nelegalitatea obligării sale la plata cheltuielilor de
judecată întrucât recursul parchetului a vizat o hotărâre
judecătorească de declinare de competență care nu putea fi
atacată cu recurs.
În speță,
Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și
Justiție care a pronunțat hotărârea atacată cu
contestație la executare, a admis recursul Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel București și a respins ca inadmisibilă plângerea
formulată de petiționarul R.A. împotriva rezoluției organului de
urmărire penală.
Prin urmare, pronunțând
o soluție de respingere a cererii petiționarului, instanța de
judecată a dispus corect, potrivit textului de lege evocat, și a
obligat persoana căreia i s-a respins cererea la plata cheltuielilor de
judecată aferente.
Așa fiind, motivul
contestației la executare neîncadrându-se în nici unul din cazurile de
contestație invocate [(art. 461 lit. d) sau c)] urmează ca Înalta
Curte să respingă, ca nefondată, contestația la executare
formulată de contestatorul R.A.
În temeiul art. 192 alin.
(2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare
către stat și către apărătorul desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată,
contestația la executare formulată de contestatorul R.A. împotriva
deciziei penale nr. 3435 din 29 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 36093/2/2005.
Obligă contestatorul
să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din
care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se
va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 16 februarie 2007.