ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 861/2007

Asupra contestației la executare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 27 iulie 2004. Tribunalul Militar Teritorial București a fost învestit cu soluționarea plângerii formulată de petiționarul R.A. împotriva Rezoluției nr. 1166/P/2001 din 6 mai 2003 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul colonel B.N. Prin sentința penală nr. 114 din 16 august 2005, Tribunalul Militar Teritorial București și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, întrucât intimatul nu mai avea calitatea de militar. Această instanță, prin sentința penală nr. 1451 din 25 octombrie 2005, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, având în vedere că la data săvârșirii faptelor sesizate de petiționar intimatul B.N.

deținea gradul militar de colonel, care este echivalent cu gradul de inspector șef principal, conform Legii nr. 293/2004. La rândul său, Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 168 din 6 decembrie 2005, a trimis plângerea formulată de petiționarul R.A. spre competentă soluționare la Prim-procurorul militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, conform art. 278 C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care invocând dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., a susținut că, în mod greșit instanța a trimis plângerea la procurorul ierarhic superior în loc să o respingă ca inadmisibilă.

Prin decizia penală nr. 3435 din 29 mai 2006, Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a casat sentința penală nr. 168/2005 a Curții de Apel București, și rejudecând cauza, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul R.A. împotriva rezoluției din 6 mai 2003 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București și l-a obligat pe petiționar la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație la executare contestatorul R.A., criticând-o pentru faptul că a fost obligat în mod eronat la plata cheltuielilor de judecată, deoarece recursul său a fost declarat împotriva unei hotărâri care nu putea fi recurată, întrucât se referea la o declinare de competență.

A invocat dispozițiile art. 461 lit. d) și c) C. proc. pen. Examinând contestația la executare, din perspectiva motivelor invocate de contestator, și din oficiu, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, având în vedere considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul. După cum rezultă din motivarea contestației la executare, contestatorul R.A. pune în discuție nelegalitatea obligării sale la plata cheltuielilor de judecată întrucât recursul parchetului a vizat o hotărâre judecătorească de declinare de competență care nu putea fi atacată cu recurs.

În speță, Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a pronunțat hotărârea atacată cu contestație la executare, a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petiționarul R.A. împotriva rezoluției organului de urmărire penală. Prin urmare, pronunțând o soluție de respingere a cererii petiționarului, instanța de judecată a dispus corect, potrivit textului de lege evocat, și a obligat persoana căreia i s-a respins cererea la plata cheltuielilor de judecată aferente. Așa fiind, motivul contestației la executare neîncadrându-se în nici unul din cazurile de contestație invocate [(art. 461 lit. d) sau c)] urmează ca Înalta Curte să respingă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul R.A.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat și către apărătorul desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul R.A. împotriva deciziei penale nr. 3435 din 29 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 36093/2/2005. Obligă contestatorul să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2007.