ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data

de 31 august 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

plângerea formulată de petiționara S.G.G. împotriva rezoluției procurorului

dată în Dosarul nr. 407/P/2010 și rezoluția procurorului ierarhic superior nr. 6643/3097/II/2/2010

ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din

analiza actelor și înscrisurilor existente la dosar rezultă că Dosarul de

urmărire penală nr. 407/P/2010 are ca obiect sesizările formulate de S.G.G.

împotriva judecătorilor C.Ș., V.G. și G.N. din cadrul Curții de Apel Ploiești

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

publice, prevăzută de art. 246 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor

publice, prevăzută de art. 248 C. pen., favorizarea infractorului prevăzută de art.

264 C. pen., nerespectarea hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 271 C.

pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.; A.S. și D.Ș. din cadrul

Tribunalului Dâmbovița, M.P. din cadrul Judecătoriei Găești, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin

rezoluția din 23 iunie 2010 dată în dosarul de urmărire penală mai sus

menționat, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii C.Ș.,

V.G. și G.N. din cadrul Curții de Apel Ploiești sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 264, art. 271, art. 289 C.

pen.; A.S. și D.Ș. din cadrul Tribunalului Dâmbovița, M.P. din cadrul

Judecătoriei Găești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246

C. pen.

S-a

reținut că petiționara S.G. a fost parte într-o cauză civilă - Dosarul de fond nr.

2699/1990 al Judecătoriei Găești - care s-a format pe baza unei cereri de

chemare în judecată a cărei titulară este, dar care nu a fost semnată. Procesul

civil, astfel declanșat, s-a încheiat în anul 1996, S.G. fiind prezentă, ca

reclamantă, pe întreg parcursul, atât la instanța de fond, cât și în căile de

atac, ordinare și extraordinare, pe care le-a exercitat, în mare parte având

angajat și apărător.

La

data de 13 octombrie 2005, S.G. a promovat o acțiune în instanță prin care a

solicitat anularea primului act de procedură din procesul civil inițiat în anul

1990 și finalizat în anul 1996, reprezentat de cererea de chemare în judecată

la care s-a făcut referire, precum și a celorlalte acte de procedură

ulterioare, motivat prin lipsa semnăturii.

Acțiunea

astfel formulată a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 1139

din 21 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Găești, soluție întemeiată pe

incidența în cauză a dispozițiilor art. 133 C. proc. civ. coroborat cu

dispozițiile art. 108 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Apelul

formulat în cauză de S.G. a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.

163 din 13 aprilie 2006 a Tribunalului Dâmbovița, la fel ca și recursul prin

decizia nr. 861 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

În

contextul astfel conturat, S.G., prin plângerea împotriva judecătorilor Curții

de Apel Ploiești, susține că aceștia nu aveau nici o competență să se pronunțe

asupra modului în care s-a soluționat și s-a desfășurat judecarea fondului

cauzei în Dosarul nr. 2699/1990 al Judecătoriei Găești și că prin modul în care

au soluționat Dosarul nr. 4616/42/2006 au lipsit-o de un recurs echitabil.

În

ceea ce privește pe judecătorii de la Judecătoria Găești și Tribunalul Dâmbovița, care au soluționat la fond și în apel dosarul

având ca obiect acțiunea, formulată în anul 2005, pentru anularea cererii de

chemare în judecată din anul 1990, aceștia sunt acuzați că au apreciat arbitrar

că respectiva cerere „nesemnată de nimeni” nu este nulă.

În

motivarea rezoluției procurorului s-a arătat că aspectele care fac obiectul

plângerilor formulate de petiționară împotriva judecătorilor mai sus

menționați, nu au acoperire decât în refuzul lui S.G. de a accepta o hotărâre

definitivă ce conține soluția adoptată în deplină concordanță cu instanțele

sesizate succesiv în respectiva cauză.

Întrucât

din cele prezentate nu a rezultat existența unor fapte penale săvârșite de

judecătorii vizați prin plângerile formulate de S.G., în legătură cu

soluționarea acțiunii în anulare care a făcut obiectul Dosarelor nr. 1846/2005

al Judecătoriei Găești, nr. 1014/2006 al Tribunalului Dâmbovița și nr. 4616/42/2006

al Curții de Apel Ploiești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale astfel cum

s-a arătat în cele ce preced.

Plângerea

formulată de petiționară la procurorul ierarhic superior a fost respinsă ca

neîntemeiată prin rezoluția din 27 iulie 2010 dată în Dosarul nr. 6643/3097/II/2/2010

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, confirmând astfel soluția de neînceperea urmăririi

penale adoptată în Dosarul nr. 407/P/2010 al aceleiași unități de parchet.

Împotriva

rezoluțiilor mai sus menționate, în termen legal, în baza dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. a formulat plângere petiționara criticând soluția de neînceperea

urmăririi penale dispusă față de intimații judecători, reiterând motivele

formulate în plângerea penală inițială.

Analizând

plângerea formulată de petiționara S.G.G., Înalta Curte de Casație și Justiție

apreciază că nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare pentru

considerentele ce urmează.

Soluția

adoptată prin rezoluția nr. 407/P/2010 din 23 iunie  2010 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

și menținută prin rezoluția nr. 6643/3097/II/2/2010 din 27 iulie 2010 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, este legală și temeinică, din actele premergătoare efectuate

în cauză nerezultând indicii sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate.

Intimații

judecători Ș.C., G.V., N.G., S.A., Ș.D. și P.M. și-au îndeplinit sarcinile de

serviciu iar soluțiile adoptate corespund probelor administrate în cauză.

De

altfel, se constată că într-adevăr aspectele care fac obiectul plângerilor

formulate de petiționară împotriva intimaților judecători nu au acoperire decât

în refuzul acesteia de a accepta o hotărâre definitivă ce conține o soluție

adoptată în deplină concordanță cu dispozițiile legale, pronunțată de

instanțele sesizate succesiv cu respectiva cauză.

Faptul

că petiționara este nemulțumită de soluțiile adoptate de intimați nu justifică

tragerea la răspundere penală a acestora așa cum solicită petiționara, ea având

posibilitatea să uzeze de căile de atac prevăzute de lege.

Din

analiza actelor și lucrărilor dosarului nu se desprind elemente de natură

penală, iar faptul că petiționara este nemulțumită de soluțiile pronunțate de

intimați nu poate fi asimilat cu elementul material al laturii obiective al

vreunei infracțiuni.

Față

de considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează ca în

baza art. 278

1

al. 8 lit. a) C. proc. pen. să respingă plângerea

formulată de petiționară, ca nefondată.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționara S.G.G. împotriva rezoluției nr. 407/P/2010

din 23 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționara la

plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

noiembrie 2010.