ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față; La data de 04 aprilie 2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea formulată de petiționara I.D.V. împotriva rezoluției nr. 1320/P/2010 din 27 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În vederea soluționării cauzei s-a atașat dosarul nr. 1320/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Petiționara I.D.V.

a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva „ ... persoanelor vinovate de fals din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, care, la data de 24 noiembrie 2010 mi-au trimis «COMUNICARE» în care se pretinde că mi s-a expediat extras de pe hotărârea penală nr. 805 din 15 noiembrie 2010, împreună cu copie minută când, în realitate, nu mi s-a trimis decât copie de pe minută ... ”. Totodată, petiționara a solicitat să fie depistate și cercetate „ ... toate acele persoane care, prin acțiunile lor premeditate m-au supus și mă supun în continuare unor acte de discriminare, cu intenția vădită de a-mi limita accesul la justiție și de a nu putea să beneficiez de un proces echitabil ... ”. Plângerea a fost înregistrată în evidența cauzelor penale a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, sub nr. 1320/P/2010 din 24 decembrie 2010. Din examinarea plângerii rezultă următoarea situație de fapt: - la data de 27 iulie 2010, I.D.V.

s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, cu o plângere împotriva magistratului judecător C.L. de la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., constituindu-se dosarul penal nr. 832/P/2010; - prin rezoluția nr. 823/P/2010 din 5 august 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza sesizată de I.D.V., întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat că fapta sesizată nu există în materialitatea ei; - împotriva rezoluției nr. 823/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a formulat plângere persoana vătămată, în condițiile prevăzute de art. 278 și art. 278 1 C. proc.

pen., respinsă atât de procurorul ierarhic superior cât și de instanța de judecată competentă. Plângerea formulată în condițiile prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, și a făcut obiectul dosarului nr. 8049/1/2010 soluționat prin sentința nr. 1805 din 15 noiembrie 2010. - la data de 24 noiembrie 2010 (data poștei) Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a expediat pe adresa persoanei vătămate înscrisul „COMUNICARE – EXTRAS HOTĂRÂRE PENALĂ nr. 1805 din data de 15 noiembrie 2010 – cu copia minută”, precum și un înscris „Minuta sentinței nr. 1805; Dosar 8049/1/2010; Ședința publică din 15 noiembrie 2010”. I.D.V.

susține că persoanele din Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, care au semnat și expediat înscrisurile menționate mai sus ar fi comis infracțiunea de fals intelectual în momentul în care, în „COMUNICAREA” expediată ar fi menționat, în mod neadevărat, comunicarea hotărârii penale nr. 1805 din 15 noiembrie 2010 când, în realitate, au expediat numai minuta sentinței nr. 1805 din 15 noiembrie 2010, fiind pusă în imposibilitatea de a formula motivele de recurs. Prin rezoluția nr. 1320/P/2010 din 27 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

săvârșită cu ocazia redactării și semnării înscrisului „COMUNICARE” emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4089/1/2010 din 24 noiembrie 2010 întrucât fapta sesizată nu există. Prin aceeași rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații procurori: S.G., S.I. și M.I. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzută de art. 247 C. pen., întrucât fapta sesizată nu există. În cuprinsul rezoluției atacate se reține că susținerea persoanei vătămate potrivit căreia ar fi fost în imposibilitatea de a exercita calea de atac a recursului nu poate fi primită, întrucât a fost înștiințată despre soluția pronunțată, în condițiile legii.

Mai mult, I.D.V. a formulat recurs împotriva sentinței nr. 1805 din 15 noiembrie 2010 în ziua de 17 noiembrie 2010, înainte de „COMUNICAREA” invocată în plângerea penală formulată. Persoana vătămată susține că „ ... persoanele care, prin acțiunile lor premeditate m-au suspus și mă supun în continuare unor acte de discriminare ... sunt următoarele: S.G. – Procuror General Adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, S.I. și M.I. – procurori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ...” despre care afirmă că îi încalcă „ ... drepturile constituționale ...” prin limitarea accesului la justiție, lipsa unui proces echitabil, fără a prezenta, în mod concret, în ce constau aceste acțiuni.

Plângerea formulată de petiționară la procurorul ierarhic superior a fost respinsă prin rezoluția nr. 1875/599/II/2/2011 din 17 martie 2011 a procurorului șef adjunct al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în termen legal, a formulat plângere la instanță petiționara, plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. și prin care aceasta solicită desființarea rezoluției din data de 27 ianuarie 2011 și trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală. În motivarea plângerii, petiționara arată că cercetările s-au efectuat superficial, nu s-a dispus audierea sa și a intimaților, nu au fost identificate persoanele răspunzătoare de încălcarea prevederilor legale.

Plângerea este nefondată. Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că la data de 24 noiembrie 2010 (data poștei) Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a expediat pe adresa petiționarei înscrisul „Comunicare – Extras și hotărârea penală nr. 1805 din data de 15 noiembrie 2010 – cu copia minută”, precum și înscrisul „Minuta sentinței nr. 1805”. Potrivit art. 360 alin. (1) C. proc. pen., copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părților care au lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare, iar conform art. 309 alin. (1) C. proc. pen., rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii. Conform dispozițiilor legale invocate, petiționarei i s-a comunicat o copie a minutei sentinței nr. 1805 din 15 noiembrie 2010, minută ce are conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii și în care se menționează că hotărârea pronunțată este supusă recursului.

Petiționara a și exercitat calea de atac a recursului la data de 17 noiembrie 2010, anterior comunicării minutei sentinței penale nr. 1805 din 15 noiembrie 2010. Examinând înscrisul comunicat petiționarei se observă că deși formularul utilizat este intitulat „extras din hotărârea penală nr. 1805 din data de 15 noiembrie 2010”, în cuprinsul acestuia s-a precizat că actul ce urmează a fi trimis petiționarei este copia minutei sentinței nr. 1805 din 15 noiembrie 2010. În consecință, nu suntem în prezența infracțiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., astfel că rezoluția de începere a urmăririi penale este temeinică și legală. În ceea ce privește pe intimații S.G., I.M. și S.I., actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii în sensul comiterii de către aceștia a infracțiunii prevăzute de art. 247 C. pen.

sau a vreunei alte infracțiuni. De altfel, persoana vătămată nici nu a arătat în ce constau „acțiunile premeditate” ale acestora și „actele de discriminare”. În consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că plângerea este nefondată, astfel că în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. urmează să o respingă și să mențină rezoluția atacată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara I.D.V. împotriva rezoluției nr. 1320/P/2010 din 27 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționara la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2011.