ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7667/2006

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 10 noiembrie 2005 SC A.

SA cu sediul în Alba Iulia, prin reprezentantul legal, a formulat contestație

în anularea deciziei nr. 6905 din 20 septembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în

dosarul nr. 3895/2003.

În motivarea contestației în

anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.,

se susține că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli

materiale întrucât judecarea s-a făcut în lipsa titularului dreptului de

proprietate, respectiv Statul Român, a cărui citare în cauză nu s-a dispus de

către instanța de recurs.

Contestatoarea mai susține că deși a

invocat 6 motive de recurs, instanța supremă a omis să se pronunțe asupra

acestora respingându-i recursul printr-un considerent care are o formulare

generală.

Mai susține că instanța de recurs a

omis să cerceteze motivul de recurs ce privește aspectul legalității trecerii

în proprietatea statului, cu titlu de terenuri părăsite, a terenurilor

identificate în C.F. Alba Iulia și dacă sunt sau nu incidente prevederile art.

2 din Legea nr. 10/2001.

În fine, mai susține că instanța a

comis o greșeală materială gravă care constă în aceea că a reținut că nu îi

sunt aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001 și prin urmare, îi

revine obligația să plătească sume reparatorii în echivalent, ignorând faptul

că este societate comercială cu capital integral privat ce nu poate fi inclusă

în categoria unităților deținătoare la care face referire articolul 20 din

Legea nr. 10/2001.

Contestația în anulare este

nefondată.

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac, de retractare, prin care se poate cere instanței care a

pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, să

își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, hotărârile instanțelor

de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau

admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele

de modificare sau de casare.

Textul de lege citat vizează în

prima ipoteză, greșeli materiale evidente, involuntare, realizate prin

confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei,

cum ar fi, spre exemplu, neobservarea faptului că la dosar există chitanța

privind plata taxei de timbru, etc.

Textul de lege menționat nu vizează

însă greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor

dispoziții legale.

Teza a II-a a aceluiași text art.

318 alin. (1) C. proc. civ., vizează și ipoteza omisiunii examinării unui motiv

de casare sau modificare ca urmare a respingerii recursului sau al admiterii

lui doar în parte.

În speță, faptul că instanța de

recurs nu ar fi dispus citarea în cauză a Statului Român nu se circumscrie în

ipoteza I-a a articolului de lege menționat, în realitate contestatoarea

invocând o pretinsă greșeală de judecată. De altfel, așa cum rezultă din

dosarul de recurs, Statul Român, prin Consiliul Local Alba Iulia, a fost parte

în proces (Fila 91 dosar 3895/2003).

Referitor la cea de a doua mențiune,

din examinarea deciziei atacate rezultă că contestatoarea-recurentă a invocat

drept motiv de casare a deciziei instanței de apel greșita reținere de către

instanțe a obligației sale de a acorda reclamantului măsuri reparatorii prin

echivalent în condițiile în care, se susține că terenul în litigiu a fost

preluat cu titlu de către Statul Român.

Faptul că instanța de recurs i-a

respins recursul printr-un considerent care are o formulare generală, nu se

circumscrie în ipoteza a II-a a art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în realitate,

contestatoarea invocând o pretinsă eroare de judecată.

Susținerea contestatoarei că

instanța de recurs ar fi omis să se pronunțe asupra altor cinci motive de

recurs este neîntemeiată, în condițiile în care recursul său nu cuprinde decât

un singur motiv de nelegalitate, care a fost analizat de către instanță.

La fel este și cazul celorlalte

susțineri din contestație: faptul că instanța de recurs a reținut greșit că nu

îi sunt aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001 și prin urmare, îi

revine obligația să plătească sume reparatorii în echivalent; ignorarea de

către instanță a prevederilor art. 20 din Legea nr. 10/2001.

Din interpretarea contestației în

anulare se observă că contestatoarea tinde privi ca rejudecarea căii de atac,

prin transformarea contestației în anulare în recurs, fiind în realitate recurs

la recurs, aspect nepermis atât timp cât unul dintre principiile de drept

procesual privește unicitatea dreptului de a folosi o cale de atac.

Față de cele ce preced, contestația

în anulare formulată în cauză se privește ca nefondată și va fi respinsă în

consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în

anularea deciziei nr. 6905 din 20 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de SC A. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2006.